"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 6 noiembrie 2011

Descoperire epocală în biologie - reversibilitatea îmbătrânirii

Trăim vremuri extraordinare iar știința ține pasul cu aceste vremuri..
Știrea care mi-a atras atenția ieri se apropie de domeniul fantasticului, dacă e să o privesc prin ochii unui sceptic. Cred în "tinerețe fără bătrânețe și în viață fără de moarte" și iată că acea clipă ce face posibilă veșnicia nu e chiar departe. Iată articolul:
Cercetătorii de la INSERM - LInstitut National de la Sante et de la Recherche Medicale (CNRS / Universitatea din Montpellier), au reuşit să întinerească celulele pielii unor pacienţi cu vârste de peste 100 de ani. Datorită unei injecţii cu un „cocktail” compus din şase factori genetici, aceste celule au recuperat toate caracteristicile fiziologice ale celulelor stem embrionare. Aceasta lucrare, publicată în revista "Genes & Development" demonstrează reversibilitatea procesului de îmbătrânire celulară şi reprezintă un nou pas spre medicina regenerativă.
Din 2007, mai multe echipe de cercetare din întreaga lume sunt deja capabile de a reprograma celulele adulte umane în celule stem pluripotente (IPSC), adică celule cu caracteristici cu potenţial similar celulelor stem embrionare umane (hESC). Această reprogramare oferă posibilitatea de a remodela toate tipurile de celule ale corpului și de a evita astfel constrângerile etice legate de utilizarea celulelor stem embrionare.
Rezultatele cercetărilor publicate până acum arătau că senescența celulară (=punctul ultim de imbătrânire) nu putea fi depășită, rămânând o limită a utilizării acestei tehnici pentru aplicațiile terapeutice la pacienții vârstnici. Această limită a fost depașită de către Jean Marc Lemaître, cercetător la INSERM  împreună cu echipa sa denumită AVENIR "Plasticité génomique et vieillissement".
Cercetătorii - Jean-Marc Lemaître, Laure Lapasset, Ollivier Milhavet, Alexandre Prieur, Emilie Besnard, Amelie Babled, Nafissa Aït-Hamou, Julia Leschik, Franck Pellestor, Jean-Marie Ramirez, John De Vos,  Sylvain Lehmann - au fost capabili să întinerească celulele de donatori mai mari de 100 de ani şi au demonstrat astfel reversibilitatea procesului de îmbătrânire celulară.
Cercetătorii francezi au multiplicat mai întâi celulele pielii (fibroblaste), de la un donator de 74 de ani pentru a ajunge la senescenţă. Ei au trecut apoi la reprogramarea acestor celule in vitro, cu un "cocktail" de şase factori genetici specifici, cu scopul de a șterge semnele îmbătrânirii. Cu această "cură de tinerețe" celulele senescente au putut fi reprogramate în celule stem pluripotente funcţionale IPSC, adică celule similare  celulelor stem embrionare, acestea având abilitatea de a se diferenția în celule de toate tipurile necesare organismului. Celule obţinute de către cercetătorii francezi nu păstrează nici o urmă de  îmbătrânire anterioară şi au exact caracteristicile fiziologice ale celulelor tinere atât din punct de vedere al capacității de înmulțire cât și din punctul de vedere al metabolismului celular.
Pentru a verifica caracteristicile acestor celule, cercetătorii au testat procesul invers. Celulele întinerite au fost diferenţiate în celule adulte şi apoi comparate cu celulele vârstnice originale şi cu acelea provenite de la un tip de celule stem embrionare (hESC).
"Semnele vârstei celulor au fost eliminate şi celulele pe care le-am obținut pot produce celule funcţionale de toate tipurile, cu o capacitate mare de proliferare și o longevitate crescută", spune Jean Marc Lemaître care conduce echipa AVENIR de la Inserm.
Rezultatele obținute au determinat echipa de cercetare să testeze "cocktail-ul" pe celulele de pacienţi cu vârste mai mari: 92, 94, 96 şi până la 101 de ani.
"Strategia noastră a funcționat pe celulele centenare. Prin urmare, vârsta celulelor nu este cu siguranță un obstacol în calea reprogramării", spune Jean Marc Lemaître. "Acest lucru deschide calea pentru utilizarea terapeutică a celulelor iPS pe viitor, ca sursa ideală de celule adulte tolerate de catre sistemul imunitar pentru a repara organe sau ţesuturi la pacienţii vârstnici", adaugă cercetătorul.


Despre implicațiile acestei descoperiri voi vorbi într-un articol viitor...
Dacă este prima dată când ajungi pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești ceva care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
  Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

6 comentarii:

a.pop spunea...

iti multumesc pt.tot ce imi trimiti.sunt fericita ca te cunosc si tu nu ai sa poti niciodata sa faci altceva decat meseria ta.asta e in preocuparea ta si ma bucur.esti un copil bun si parintii tai trebuie sa fie fericiti si impliniti pt.tot cat ai facut pana acum.te pup si Dumnezeu sa te ajute sa continui cu reusitele profesionale si de altfel pe care ti le doresti.

FreeYourMind spunea...

Ce sincronizare. Noi am publicat in 4.11 un articol care abordeaza medicina regenerativa dar din alt punct de vedere, din punct de vedere al telomerilor si al telomerazei.
Filmuletul tradus si expus de noi e foarte usor de inteles. Articolele de asemenea , sunt usor de inteles de oricine are minime cunostinte de biologie.
http://fymaaa.blogspot.com/2011/11/activarea-telomerazei-viitorul.html

Adina Amironesei spunea...

Da, am citit si vazut filmuletul.
Super ca l-ati tradus si e minunat ca daruiti timp pentru a aduce in prim plan ultimele descoperiri stiintifice, felicitari din toata inima si multumesc!
>:D<

Anonim spunea...

..si totusi, de ce ne e teama sa imbatranim?

FreeYourMind spunea...

Deoarece nu stim ca suntem spirite nemuritoare si ne identificam cu aceste corpuri, pentru care cel mai adesea, batranetea este durere si boala.

claus web spunea...

E frumos si interesant filmuletul, mi-a fost mult mai usor sa imi fac o idee si chiar o viziune despre ceea ce se spune in el si despre imabatranire sau intinerire :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...