"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 9 decembrie 2012

Un moment de liniște

Chiar dacă sunt un om optimist în esență, nu pot să nu observ că trăim într-o lume centrată în principal pe concurență, o lume în care se vorbește foarte mult despre succes și prea puțin despre felul în care putem privi un eșec pentru a trece mai ușor peste el. Văd tot mai mulți oameni dezinteresați de tot și de toate care trăiesc într-o rutină pe care cu greu o suportă, unii dintre aceștia dorind să iasă din ea dar neștiind ce anume să facă.

Îmi spunea cineva zilele trecute că ar da orice pentru un moment de pace, un moment în care zumzetul găndurilor să se oprească și să se poată izola măcar pentru un moment de tot ce însemnă îngrijorare, teamă și de acei mulți „trebuie” care există în viața sa. Îmi spunea că ar vrea să simtă liniștea aceea profundă care-ți dă puterea să simți mai apoi cum lucrurile își recapătă culoarea, sensul și valoarea reală, care îți dă puterea să te reclădești în urma unei experiențe dureroase.

Pentru că da, există momente de liniște profundă care detensionează, care încarcă, care vindecă și care au capacitatea de a ne oferi forța aceea de a vedea lucrurile altfel, mai clar, cu mai multă încredere. Cred că există momente de pace în care renaștem pur și simplu, în care toată ființa noastră se transformă.

Datorită acestor proprietăți extraordinare, astfel de momente de liniște sunt mai mult decât necesare, iar lipsa lor duce la diverse dezechilibre pe plan emoțional sau chiar fizic.

***
Putem ajunge la astfel de momente de liniște prin respirație profundă sau prin alte metode diverse, însă există și momente care vin pe neașteptate aduse fie de o melodie, fie de câteva rânduri dintr-o carte, de un anume loc în care ne aflăm, de o imagine foto sau de un fragment de film.

Trăirile fiecăruia dintre noi sunt diferite, reacționăm diferit dacă ascultăm aceeași melodie de exemplu. Dar există și posibilitatea să ne ajungă la suflet aceleași lucruri, fiind vorba aici despre niște lucruri...speciale.

Am găsit aseară un astfel de lucru special, un clip care mi-a creat o stare de pace pe care ar fi inutil să o pun în cuvinte, pentru că nu aș reuși să o descriu. Iată-l mai jos.

* Puteți fi copilul la primul său contact cu apa (simbolul vieții) sau mama care dăruiește protecția, iubirea, pacea....


Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

7 comentarii:

Florina R. spunea...

O tehnică de îmbăiere mai puțin obișnuită, dar și un bebeluș foarte împăcat cu sine !:) Atîta liniște pe fețișoara lui !
Așa ar trebui să simțim cu toții, măcar în unele momente... Dar pentru asta, ne-ar trebui și o ”mamă” care să ne aline !

Foarte adevărat ai vorbit despre acele momente necesare de liniște. Eu cred că această liniște nu este doar spontană, generată într-un anumit moment, de o cauză exterioară. Ea este rezultatul unui lung proces de autoeducare, de ridicare a nivelului spiritual... de învingere a Eului ! Toți practicanții spirituali o pot simți, în anumite momente sau perioade. Ceilalți oameni, doar întâmplător... sau printr-o grație divină !

Mulțumim, e o postare foarte frumoasă, iar videoclipul e minunat !

Adina Amironesei spunea...

@ Florina R.:
Mulțumesc și eu, Florina! Cu drag ♥ >:D<

achilianu spunea...

achilianul at yahoo punct com. sau FB „Achilianul”...

Adina Amironesei spunea...

@ Achilianu:
Mulțumesc, ți-am scris acum. :)

Oana Stan spunea...

Fain articol Adina, ma regasesc..mai ales in ultima perioada, chiar am avut nevoie de aceste momente, de regasire, de liniste si pace..momente in care "ai rabdare" cum spui tu...
Multumesc..pentru tot!

Bebele e foarte scump, se simte ca in burtica la mami, aproape l-a luat somnul...ce minune mai e si viata asta!

Te sarut cu drag si toate gandurile bune sa fie cu tine! :)

Adina Amironesei spunea...

Așa-i, viața e o minune, dar ne trebuie muuuultă răbdare până să o vedem în felul ăsta...:))
Și eu te îmbrățișez cu drag ♥ >:D<

marcela voinea spunea...

O Doamne ..............Multumesc !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...