"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 6 ianuarie 2013

Distanța dintre Admirație și Dispreț


Deși la prima vedere s-ar putea crede că admirația și disprețul sunt polii opuși ai unei axe, în viața cotidiană distanța dintre ele este una foarte mică, trist de mică, din oricare unghi am privi.

Mi s-a întâmplat (și probabil și vouă) să „cad” în admirație pentru cineva sau altcineva cu diverse calități, abilități, talente, etc. Apoi, nu știu cum, dar s-a întâmplat ca la un moment dat să apară ceva - o întâmplare sau un amănunt - care scădea lumina admirației, uneori până la zero și, privind mai departe în trecut, am observat că reacția putea chiar să tindă spre disprețuirea persoanelor pe care inițial le admirasem.

Se pare că acesta este un mecanism destul de obișnuit în societatea în care trăim deoarece oricine poate observa cât de des se întâmplă asta la scară mică (prieteni, cunoștințe) dar mai ales la scară mare și, mai ușor de observat, în media (tv, radio, ziare, bloguri, rețele de socializare, etc).

M-am întrebat de ce se întămplă asta, unde „dispar” calitățile de admirat când scade admirația și cum anume se transformă admirația în dispreț? Iată o variantă de răspuns fără pretenția de a fi singura.
***

Cred că admirația se naște în noi în momentul când nu reușim să vedem în noi înșine calitățile, abilitățile sau talentele pe care le vedem în ceilalți și pe care ni le dorim.

Mai cred că admirația are mai multe nuanțe (asemeni tuturor reacțiilor noastre), nuanțe care ar putea fi puse pe o scară în care unul dintre repere este admirația „clasică - cea care naște așteptări și care este strict determinată de împlinirea acelor așteptări pe termen lung, iar celălalt reper este admirația detașată, necondiționată.

(Notă: În cele ce urmează mă refer doar la oamenii autentici care nu fac nimic pentru a fi admirați, NU la cei care-și fabrică singuri o imagine (un piedestal) în ochii celorlalți.)

În general, când admirația vine la pachet cu așteptările, admiratorul pune persoana admirată pe un piedestal (metaforic) și îi confiscă dreptul de a se comporta altfel decât prin confirmarea calităților cu pricina.

Când apare ceva cât de mic care nu este aliniat cu așteptările admiratorului, persoana admirată este repede dată jos de pe piedestal iar dacă lucrurile ar rămâne așa totul ar fi bine. Însă de obicei lucrurile merg intantaneu mai departe și persoana ex-admirată este „micșorată” (= i se șterg calitățile și tot ce-a făcut bun cu un burete) până la stadiul în care este strivită cu dispreț, ironie și sarcasm.


Vedem/auzim asta zilnic în media în cazul persoanelor din lumea mondenă și nu numai, dar și  uitându-ne în jurul nostru în imediata „apropiere”. * Bineînțeles nu aș putea vorbi despre asta dacă nu aș fi observat propriile mecanisme. Și bineînțeles nu aș fi putut observa și mai bine dacă nu aș fi fost pusă la colț chiar și fără a fi admirată pentru ceva anume :))

Oriunde am privi putem spune că există o sete de a strivi oameni. Există o sete de a disprețui. O sete de a-l pune jos pe aproapele nostru.

M-am întrebat de ce. Cred că cea mai probabilă cauză (sau măcar una dintre ele) ar fi aceea că în momentele în care oamenii îi pun pe alții la pământ, cei care de obicei se simt „mici” ajung să se simtă pentru puțin timp ceva mai „mari”. Spun pentru puțin timp deoarece acest sentiment nu e unul durabil. Ne comparăm unii cu ceilalți indiferent dacă vrem sau nu deoarece comparația este unul dintre programele după care rulează mintea noastră (și se întâmplă instantaneu).

O cauză profundă a mecanismului prin care apare disprețul este neacceptarea de sine a fiecăruia. Deoarece felul în care îi acceptăm pe ceilalți reflectă fix măsura în care ne acceptăm pe noi înșine. Și asta pentru că: exteriorul reflectă mereu ceea ce este în interiorul nostru - legea Universului cel mai greu de acceptat.

Practic, calitățile omului pe care l-am admirat inițial nu dispar în mod real ci sunt ascunse privitorului de neacceptarea față de celelalte părți ce-i întregesc ființa (neacceptare ce-și are rădăcina în negarea unor aspecte din noi înșine = umbră). Trist, nu-i așa? Mie cel puțin așa îmi pare.

E trist deoarece se ajunge uneori la minimalizarea valorii unor fapte, acțiuni, creații - doar pe motiv că omul care le-a creat nu e unul „perfect” în viziunea/conform așteptărilor celui care face judecata.

***

Cred că trăim vremuri în care putem și este strict necesar să renunțăm la acest mecanism de transformare a admirației în dispreț, odată ce este unul deja cunoscut și înțeles. Aici sigur nu mă refer la acest articol :))) ci la cărțile serioase care există pe acest subiect (neacceptările legate de umbra noastră), cărți scrise de autori cunoscuți precum Debbie Ford și Adrian Nuță.


Articole conectate cu subiectul: Umbra noastră cea de toate zilele, Oglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat? și documentarul din "musai list" Efectul Umbrei.

Recomand cu căldură câteva cărți care îmi sunt foarte dragi: (toate beneficiază de transport gratuit indiferent de valoarea comenzii):
"Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
"Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
"Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
"Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un dram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



3 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte bine ai analizat mecanismele transformării admirației în dispreț ! Magistral, aș zice...
De fapt, e vorba de clasica învățătură: ”Să nu-l judeci pe aproapele tău”, mai ales dacă, mai înainte, l-am admirat.

De fapt, un autor spune că, judecata ar fi bună, într-un sens, dacă ar fi dreaptă. Însă, noi nu suntem în stare să dăm o judecată cu totul dreaptă, pentru că, nu cunoaștem totul despre acel om. Nici măcar despre cei apropiați !
Și, chiar și după o judecare dreaptă, ar trebui să se ofere celuilalt o șansă de a dovedi altceva.

Ei, problema e veche și grea, și cred că toți ne-am izbit de ea ! Mulțumim că ai analizat-o atât de frumos și complet.
Numai bine !

Adina Amironesei spunea...

@ Florina R.:
Așa-i, Florina, nu știm niciodată totul despre un om ca să avem o viziune cât de cât obiectivă despre motivele pe care le are când reacționează într-un fel sau altul. Uneori totul este la vedere, omul este deschis, sincer însă cine are răbdarea să îi cunoască toată povestea cu nuanțe cu tot, de aceea se ajunge la judecăți aplicate prematur.
Așa am ajuns să cred că singura soluție este să rămânem prezenți/atenți la tendințele/reacțiile noastre pentru a fi conștienți că niciodată nu suntem în măsură să judecăm.
♥ >:D<

Marcela Voinea spunea...

Cred ca situatia discutata aici e putin mai complexa decit atit in sensul ca este nevoie sa despartim in prima faza persoana de actiunile ei ....zic in prima faza , pentru ca , totusi , persoanele sunt legate strins de actiunile lor ........Daca analizez cuvintele "admiratie" si "dispret" ma gindesc , ca "admiratie" inseamna ca apreciez, pun pret pe o atitudine , iar "dispret" inseamna ca nu apreciez, nu pun pret pe o atitudine , bineintles in functie de niste valori general recunoscute .....si mi se pare foarte normal sa fie asa .Acum , o atitudine , o actiune este a unei persoane , deci este implicata si legata profund persoana .Pe de alta parte este adevarat ca nu cunosc total persoana ca sa stiu ce anume a determinat-o sa procedeze asa .....dar pina la urma nici nu prea are importanta pentru ca actiunea , atitudinea persoanei este un fapt cert , ori e in desfasurare ori s-a desfasurat deja , deci mie nu imi mai ramine decit sa pun pret sau sa nu pun pret pe atitudinea ei si mi se pare foarte normal sa fie asa referitor la actiune sau atitudine . Acum vine rindul persoanei si zicem ca nu trebuie sa amestecam persoana cu actiunea ei , dar TOTUSI .....actiunea ii apartine !Deci ce vreau sa spun este ca , inainte sa analizam ( ca sa nu zic "judecam" ) pe cel care dispretuieste , zic , ca ar fi eficient sa ne analizam fiecare actiunile si atitudinile in sensul daca sunt de pus pret pe ele sau de dispretuit de catre ceilalti si sa ne asumam , adica sa fim constienti si sa nu ne mai suparam cind cineva dispretuieste , adica nu pune pret . E mult de discutat.........