"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 11 aprilie 2013

Dezvoltarea personală integrală

Viața este un întreg parcurs de învățare. Peste tot în jurul nostru există surse de informații dar cred că informațiile luate separat - fără a le conecta între ele și împreună cu experiențele de viață pe care le trăim - au o valoare ce se apropie foarte mult de zero.
Câteva întâmplări din ultima vreme m-au determinat să scriu despre sursele mele de informație și despre modul în care m-au format și o parte dintre ele au ajuns să existe în acest fel pe această pagină destul de variată ca arie de interese.
Mărturisesc că la început am crezut că informațiile învățate la școala îmi vor fi de ajuns pentru o viață. Nu a fost așa. A venit o vreme când mi-am dat seama că acestea reprezentau numai o parte infimă din ceea ce aveam nevoie. Și am început să caut.
(* Link-urile sunt doar pentru exemplificare, ele nu condiționează înțelegerea esenței articolului)
 ***
Am învățat că oamenii au puterea de a se depăşi pe ei înşişi în aşa fel încît viaţa lor să fie interesantă şi plină de semnificaţie și asta depinde într-o mare măsură de gândurile lor și de impactul acestora asupra subconștientului (link + link).
De asemenea, am aflat că gândurile noastre (prin forța lor asupra subconștientului) au o putere vindecătoare infinită asupra dezechilibrelor energetice în general și a bolilor în particular, și că, schimbându-ne radical modul de a gândi, ne putem schimba radical viața ca întreg (link + link).
Am învățat că neînțelegerile dintre oameni provin din faptul că nici un creier nu e identic cu altul și mai mult de atât, că legăturile neuronale pe care le facem sunt complet diferite ceea ce duce la moduri diferite în care vedem și înțelegem viața. Am fost surprinsă la acea vreme să aflu că gândurile noastre ale tuturor luate împreună (alături de acțiunile pe care acestea le generează) influențează decisiv felul în care Pământul evoluează (link). Și am mai aflat că acest lucru nu e o poveste new age ci un fapt dovedit științific (linklink).

Am învățat că ideologiile/sistemele dogmatice de credințe ne pot ajuta doar până la un punct dar ne limitează să ajungem înțelegerea profundă a lumii dacă ne oprim doar la ele. Asta deoarece înțelegerea profundă a lumii și a vieții este una personală, unică, așa cum este și modul unic în care ne conectăm neuronii (link + link). În plus, am învățat că uneori, este bine să trăiesc ca și cum abia m-aș fi născut și nu există nimic și nimeni care să mă învețe ceva, trebuind să descopăr totul singură (link). Acesta e un exercițiu interesant.
Am învățat să iau ce rezonează cu mine și ce simt că-mi folosește din orice material text (link) sau video (link) pe care îl întâlnesc indiferent de cât de controversată este sursa acestuia. Asta deoarece Universul ne "vorbește" în diverse feluri care ne pot scăpa de multe ori dacă ne oprim doar la aparențe, la ce spun ceilalți că e "rațional", "evident" sau "de bun-simț" .
Am aflat cu surprindere că oamenii (chiar și cei de știință) preferă mai degrabă să rămână blocați în cunoștințele științifice vechi decât să accepte noile descoperiri (link + link + link) și că reticența la nou este frâna principală în evoluția și armonizarea noastră ca societate. Alte descoperiri științifice de mare valoare din lumea medicinei "stau încă la coadă" pentru a deveni cunoscute de marele public (link + link + link).
Am învățat că fizica învățată la școală este una total neîncăpătoare pentru explicarea foarte multor fenomene și că, la extrema cealaltă, fizica cuantică este "absurd de risipitoare postulând un număr imens și în continuă creștere de universuri care există în paralel nedetectabile decât prin hubloul îngust al experimentelor din mecanica cuantică" (Richard Feynman) (link). Acest lucru alături de multe altele face ca Universul în care trăim să fie unul mai straniu decât ne putem imagina (link).
Luând în considerare existența lumilor paralele, nu m-a surprins faptul că profețiile făcute pentru luna decembrie a anului 2012 s-au împlinit aici - în acest Univers (link) - la nivel atât de subtil încât foarte puțini le-au observat.
Deși unii au rămas la ideea că fizica cuantică este o teorie destinată numai particulelor subatomice, faptul că s-a demostrat contrariul m-a bucurat foarte mult cu toate că s-au făcut prea puține experimente (link).
Faptul că am aflat acest lucru m-a ajutat să înțeleg conceptul de psihologie cuantică și modul în care poate fi acesta aplicat în ceea ce se numește "crearea realității" (link). A decurs de la sine și faptul că noi toți împreună co-creăm realitatea fie că o facem în mod conștient sau inconștient (link).
Am învățat că Universul are o dimensiune spirituală (link) și că are o frumuseți care de multe ori ne scapă privirii și înțelegerii (link). Am înțeles că asta are o profundă legătură cu conștiința ca întreg (link  + link) iar noi, oamenii, avem nevoie de schimbări interioare radicale dacă ne dorim să o înțelegem (link + link). De asemenea am învățat că transformările interioare implică o muncă de durată (link + link) iar integrarea aspectelor noastre neplăcute și reflectate de ceilalți este strict necesară (link). M-am bucurat să aflu că oricare ar fi stuațiile de viață prin care trec acestea pot fi depășite (link + link).


Am învățat că pentru a avea o relație cu ceilalți este nevoie mai întâi să mă cunosc pe mine însămi, să mă înțeleg și să mă accept (link + link). Am aflat că relațiile umane pot fi superficiale (link) dar se pot trasforma în relații profunde dacă există răbdare și voință și în cazul când căutăm îndeajuns calea spre celălalt (link).
Am înțeles că astfel de relații armonioase se stabilesc doar dacă oamenii își oferă unii altora libertate (link + link) și m-am convins că drumul spre compasiune (link + link) poate fi străbătut doar învățând empatia (link + link +  link + link).
Am realizat că informația este sterilă atunci când nu este verificată prin experiență personală (link) și am observat că-mi este util să-mi așez experiențele personale (link) pe hârtia virtuală deoarece asta îmi aduce numeroase clarificări și o privire de ansamblu asupra acestora.
Am învățat informații extraordinar de utile din filmele documentare (link) ceea ce m-a determinat să inițiez seria "Informații care mi-au schimbat viața" (link) deoarece acestea chiar au avut această influență asupra mea.
Am conștientizat ce însemnă fitness-ul mental (link) și cel emoțional (link) și beneficiile acestora în viața cotidiană, astfel încât am început să-mi studiez reacțiile în cadrul exercițiilor de imaginație și în situațiile variate regăsite în filmele artistice (link).
Și pentru că mi-am dat seama că în oricare situație aș fi (copil/adult, bărbat/femeie, de oricare credință și orice orientare) mi-ar plăcea să am acces centralizat la cât mai multe informații din cât mai multe domenii ce-mi pot crește calității vieții am considerat important să construiesc Portalul Universul Cunoașterii (link).
 *
*    *
Nu cred că e de ajuns ce învățăm la școală. Nu e suficient ce învățam din cărți. Nu e suficient să vizionăm documentare. Nu e de ajuns să facem doar introspecții sau să fim propriul observator. Nu e suficient să facem exerciții de prezență, de respirație sau meditații.
Dar cu siguranță obținem ceva minunat în cazul când conectăm toate acestea împreună în propriul nostru mod. Asta e ceea ce numesc dezvoltare personală integrală. Doar așa cred că ne putem adapta și putem face față cu succes provocărilor. Și doar păstrându-ne deschiși tuturor posibilităților, devenind din ce în ce mai conștienți și încercând permanent să ne autodepășim. (link
Deși acest blog arată la prima vedere ca un "catastif de informații" (citat dintr-un mail pe care l-am primit) fără legătură pentru ceilalți, pentru mine acestea formează împreună acel întreg pe care l-am denumit cu titlul acestui articol.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

UPDATE 2016:
Despre călătoria mea către cunoaștere și dincolo de ea.. - în video de mai jos:


Despre căutarea spirituală am vorbit în emisiunile de mai jos:




***


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


10 comentarii:

Anonim spunea...

BUNA ADINA,INTERESANT ARTICOL,EU SUNT LA INCEPUT DE DRUM SI SUNT FASCINATA DE TOT CEEA CE AFLU DIN CARTI SI DE PE NET CREZAND CA MA POT AJUTA LA DEZVOLTAREA MEA PERSONALA.MULTUMESC.Dana

Adina Amironesei spunea...

@ Anonim:
Și mie îmi sunt utile cunoștințele pe care le-am citit și le citesc și toate informațiile pe care le găsesc în cărți sau în articolele de pe net.
Mai sus am vrut doar să subliniez faptul că (pentru mine) dezvoltarea personală înseamnă toate aceste arii de interes (și tot ce mă înconjoară) conectate între ele prin filtrul personal.
M-am exprimat astfel deoarece în conceptul restrâns, dezvoltarea personală privește o arie limitată de subiecte precum dezvoltarea unor abilități, controlul emoțiilor, managementul timpului, gândirea pozitivă, pașii spre succes, motivație, inspirație, etc. :)

Anonim spunea...

mult succes!

Unknown spunea...

Trebuie sa recunosc un lucru,aveti un blog extraordinar ! As dori sa pot citi si viziona totul dintr-o suflare...Va multumesc ca existati si ma bucur ca v-am gasit...Ganduri bune !

Adina Amironesei spunea...

@ Petru Pitic:
Mulțumesc foarte mult pentru gândul frumos. Mă bucur că îți place aici, ești binevenit mereu :)
p.s. Am răspuns cu întârziere deoarece abia acum am găsit comentariu tău.

Monica T. spunea...

Minunat.
Crearea si intretinerea acestui blog este o initiativa exceptionala.
Va multumesc!

Adina Amironesei spunea...

Mulțumesc, Monica ♥

Anonim spunea...

Aveti un blog extraordinar ! As dori sa pot citi si viziona totul dintr-o suflare...Va multumesc ca existati si ma bucur ca v-am gasit...
Cu multa consideratie Gabriela Ardeleanu

Alexandru Cotoc spunea...

Unul dintre cele mai interesante articole pe care le-am citi in ultima vreme despre dezvoltare personala. Imi place cum scrieti, insa nu-mi place ca aveti prea multe link-uri in articol. Este prima data cand am intrat pe blogul dumneavoastra, dar cu siguranta voi reveni.
Mult succes!!!

Anonim spunea...

Frumos........parca l-as fi scris eu .Succes!!!!