"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 5 iulie 2013

Conexiunea noastră cu Universul

Suntem parte din Univers lucru pe care îl știm cu toții însă de faptul că suntem conectați cu tot ceea ce există în acesta unii oameni încă se îndoiesc. Pe zi ce trece apar noi și noi dovezi științifice în acest sens și cred că nu va mai trece mult timp până să apară descoperiri care să nu mai poată fi trecute cu vederea și să fie suficient de popularizate spre a deveni cunoscute de toți oamenii. Acest lucru ar fi benefic deoarece, știind că infuențăm întreg câmpul energetic am deveni mai responsabili asupra felului în care îl influențăm, asupra amprentei noastre energetice din fiecare clipă.

Printre oamenii preocupați de răspândirea cunoștințelor legate de energia universală și de modul în care noi oamenii suntem conectați la întregul Univers am plăcerea să-l cunosc pe domnul profesor univ. dr. Traian D. Stănciulescu (vicepreședinte al Asociației Naționale de Terapii Complementare din România). Am găsit de curând una dintre emisiunile la care a fost invitat și pentru că aceasta conține informații de mare valoare iată că o aduc în atenția voastră.

Despre energia noastră de conexiune cu Universul, despre rolul situațiilor de criză în viața noastră, despre adaptarea noastră la aceste situații de criză, despre energiile noastre (psihică, emoțională și fizică) și despre energiile neconvenționale - într-una dintre edițiile emisiunii „Privire în viitor” realizată de domnul Sorin Alexandru. Vizionare plăcută!


În strânsă legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog îți urez bun venit! Sper să găsești și alte subiecte care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

4 comentarii:

Anonim spunea...

O mica precizare. Este imposibil ca Dl. Stanciulescu sa fi vorbit cu Svarovski din doua motive. Unul, de ce ar vorbi patronul unei multinationale cu un oarecare academician roman? Apoi, Svarovski e mort de zeci de ani ... https://en.wikipedia.org/wiki/Swarovski

Am urmarit cu mare atentie exprimarea Dlui Stanciulescu si parerea mea e ca fabuleaza. Pacat.

Adina Amironesei spunea...

@ Anonim:
Este vorba despre strănepotul lui Swarovski - Gernot Langes-Swarovski - care a condus firma până în 2002. Domnul Traian Stănciulescu a considerat că se subînțelege.
Poate că înainte de a încadra vorbele acestuia la capitolul "fabulații" este bine de studiat preocupările dumnealui și cărțile pe care le-a scris sau la care a colaborat.
Printre acestea se numără și VESTIMENTAŢIA LUMINII - armonizarea sănătăţii prin “design sinergetic” carte în care se pot găsi detalii despre studiile descrise în emisiune.
De ce crezi că patronul unei multinaționale nu ar vorbi cu un profesor universitar care participă la astfel de studii? :)

lizzy4271 spunea...

DL.PROF.DR. NU ESTE UN .......OARECARE ACADEMICIAN !!!RESTUL COMENTARIILOR SUNT DE PRISOS. DACA ATI FI INTELES LUCRUL ACESTA DUPA RASPUNSUL DNEI. AMIRONESEI, AR FI TREBUIT SA REFORMULATI.

Anonim spunea...

este pacat - adica o pierdere de energie inutila si distrugatoare de sine - sa dispretuim pe acest domn STANCIULESCU, care incearca sa sintetizeze si sa ne dea informatii de o foarte buna calitate si mai ales lucruri ce pot sa fie de folos tuturor oamenilor, pentru o anumita stare de spirit si de viata, mai potabila, mai digesta, mai buna, mai cu pace in suflet adica sa fie traita mintuirea; nu imi dau seama inca cum de oamenii sint la distanta fata de repere clare de psychologie... pentru un echilibru; sincera sa fiu, eu apreciez foarte mult si nu numai ce spune dar si curajul dinsului de ale spune aici in fata noastra; persoana ce ne relateaza, codul de viata buna, este foarte importanta;
eu multumesc atit dnei Adina cit si dlui Stanciunlescu...

profit ca sa va transmit:
sarbatori fericite si sfirsit de an cu bucurie; sa vina 2015 ca sa ne inoim si sufletele si inimile si mintile si cunoasterea sa ne-o aduca Dumnezeu cu HRISTOSENIE CURATA... iar Sfinta noastra MAMA DOMNULUI SA NE RUGAM EI CA SA NE AJUTE CONEXIUNEA CU ENERGIA FIULUI EI ADUCINDU NE PACE IUBIRE CONSTIINTA LUMINA SI FRATIE...
LUMINA...!