"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 27 iulie 2013

Cum se vede lumea la 16 ani

Mulți oameni, printre care și eu, avem proaspete în inimă și în minte visele pe care le aveam la 16 ani. Elanul și încrederea care ne erau tuturor bune prietene. Pentru unii dintre noi, cei visători, acestea au rămas la fel, deși au trecut prin diverse perioade de minus și prin numeroase transformări.

Acum ceva vreme am avut curiozitatea să aflu cum se vede lumea acum prin ochi de 16 ani, așa că am rugat câțiva adolescenți să-mi se răspundă în scris la căteva întrebări. Printre aceste întrebări, una dintre ele a fost: Ce motive opresc oamenii să fie altruiști?
M-au impresionat multe răspunsuri și m-am gândit că ne-ar face bine tuturor o incursiune în câteva astfel de păreri. M-am gândit că e posibil ca acestea să ne sensibilizeze și să luăm măsuri în direcția exemplului pe care noi cei "maturi" îl oferim acestora. Astăzi vă ofer unul dintre răspunsuri exact așa cum l-am primit:

"În primul rând pot spune că omenirea s-a schimbat foarte mult față de vremurile de demult. Deoarece trăim în secolul vitezei iar noi suntem mereu pe fugă și lipsiți de timp și cred că de aceea majoritatea oamenilor nu sunt atrași prea mult de îngijirea sau bunăstarea celor din jur. Să faci un gest frumos pentru unii nu înseamnă nimic deoarece ei nu știu căt de frumos e acel lucru.
Alți oameni nu sunt atenți cu ceilalți din simplul fapt că își spun: "Nu îl cunosc". Ei sunt convinși că dacă faci un bine unui necunoscut nu are cum să-ți întoarcă favorul. Dar oare e chiar așa? Nu, nu e! Dacă faci un bine acesta trebuie făcut din toată inima și nu doar pentru a primi ceva în schimb.
Un alt motiv și cel mai dureros este invidia. Sunt oameni care pur și simplu displac pe toată lumea sau nu vor să ajute pentru că ei au avut parte de greutăți în viață sau că la rândul lor nu au primit ajutor la timpul necesar. Dar "Ce ție nu-ți place altuia nu face" spune totul iar noi printr-un singur gest cât de mic putem schimba vieți, putem schimba gândirea unui om sau chiar a mai multora. Un gest frumos nu costă nimic și te poate face fericit pe tine mai mult decât pe cel pe care l-ai ajutat." (M. H.)

Am auzit multe păreri în care copiii și adolescenții sunt aspru judecați datorită comportamentului lor care sfidează normele. Dar puțină lume se întreabă înainte de a judeca: Ce văd în jur aceste suflete și cum percep ei lumea în care trăim? Suntem noi, cei "maturi", un bun exemplu pentru ei?
Mă bucur să văd că judecățile conform cărora adolescenții sunt "superficiali, naivi, imaturi, etc." sunt departe de realitate și că mulți dintre ei sunt conștienți deja că "a dărui" îl face fericit în primul rând pe cel ce oferă.  În plus, m-am bucurat să aflu că majoritatea sunt conștienți de valoarea dăruirii necondiționate și că se străduiesc să ofere un astfel de suport în diverse situații de viață.

Închei cu un scurt video foarte drag mie care prezintă lumea în care voi trăi cu siguranță măcar pentru o zi...în sensul că nu am de gând să mor până nu o creăm împreună. *:D rânjet *:x îndrăgostit lulea


Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! În legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) și aici (link). Sau poți alege subiectul care îți place din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

2 comentarii:

Alexandru spunea...

Iti voi spune eu cum vad eu lumea la cei doar 17 ani abia impliniti. Cei batrani doar ne critica, critica in ziua de azi este la mama ei acasa.

Razvan Ianculescu spunea...

@Alexandru

Eu am cativa ani in plus, si sunt de parere ca oamenii cu mult mai in varsta ca mine sau ca tine sunt cei mai tari.

@Adina

Un articol ca o reala oglinga magica in care se vede realitatea care uneori ne scapa. Superb!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...