"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 3 iulie 2013

Provocările vremurilor noastre (1) - Fii tu însuți! Cu orice preț?


Există multe provocări ale vremurilor pe care le trăim, unele cărora le facem față cu ușurință, altele cărora le găsim cu greu calea în echilibru, astfel încât m-am gândit să încep o serie de articole cu titlul de mai sus. Mărturisesc că mi-ar plăcea să fie o serie interactivă în care să vă ascult/citesc părerile sub formă de comentarii sau mesaje, pentru ca articolele să fie cât mai aproape și de realitățile pe care le trăiți.
***
Dintre provocările timpului pe care îl trăim, una foarte importantă este păstrarea prezenței în momentul acum și a centrării în esența noastră a fiecăruia, stare ce presupune o detașare față de tumultul energetic exterior, detașare necesară în cazul când dorim să găsim armonia și pacea interioară.

Deși se vorbește mult despre a fi tu însuți și de a renunța la dependența de părerea celorlalți, drumul până la a fi noi înșine și simultan în armonie cu ceilalți este unul lung și anevoios. Probabil nu ar fi atât de lung dacă am găsi mai ușor granița dintre următoarele nuanțe extreme:

1. detașarea confundată cu indiferența - cea care conduce la un comportament descris destul de bine de: "spun și fac tot ce simt, iar dacă cineva este deranjat/rănit de ceea ce spun/fac atunci nu mă interesează, înseamnă că e lecția lui."
2. grija excesivă față de părerile și reacțiile celorlalți la propriul comportament - cea care conduce la comportamente descrise (la limită) de: "nu pot fi în totalitate eu deoarece felul în care simt să fiu cred că i-ar deranja pe ceilalți."

Pot spune că acestea sunt limitele între care se încadrează comportamentul nostru în societate. În funcție de priorități, mai concret de cât de mult ne pasă de ce simt cei din jur într-o anume situație (ce presupune existența noastră comună), adoptăm diverse variante de comportament acestea fiind situate între cele două limite. Granița dintre aceste limite este atât de fluidă încât uneori cu greu ne dăm seama când trecem dintr-o parte în alta.

Trăind și observând ambele situații de-a lungul vremii, mi-am dat seama că există totuși o cale de a mă comporta natural luând în calcul în același timp și presupusele stări pe care comportamentul meu le-ar naște în ceilalți. Această cale este empatia - un cuvânt ale cărei semnificații rămân încă la nivel de mister pentru destul de mulți oameni. Și nu vorbesc aici doar de empatia le nivel cognitiv (de înțelegerea pur mentală a celuilalt) ci de empatia la nivel emoțional. Cu alte cuvinte, minimul lucru pe care pot să-l fac înainte de a mă manifesta într-un fel sau altul este de a-mi pune simpla întrebare: Eu ce aș simți în locul lui/ei privindu-mă pe mine însămi spunând/făcând acest lucru? Sau una și mai simplă: Ce aș simți dacă altcineva mi-ar spune ceea ce spun eu acum?

Desigur, suntem atât de diferiți încât chiar dacă răspunsul la această întrebare ar fi "aș simți pace/ar fi minunat" asta nu ar asigura armonia unei situații pentru că este foarte posibil ca ceilalți să nu simtă ceea ce noi am simți privindu-ne. Asta și din cauză că în majoritatea cazurilor suntem foarte indulgenți cu propriile manifestări. Însă consider că a ne pune în "papucii" celuilalt sau măcar în unii exteriori este minimul gest de respect, minimul gest de a încerca să ținem cont de ceilalți înainte de a ne manifesta într-un fel sau altul, înainte de a fi noi înșine așa cum simțim să fim.

Revin la un citat foarte drag al lui Jiddu Krisnamurti:  
"Tu, ca ființă umană îți dai seama că suntem toți unu? În esență. Nu ca idee ci ca o realitate! (...) Peste tot e la fel, înțelegeți? În primul rând pentru a realiza nu verbal ci în inima ta, în celulele tale, cu întreaga ta ființă (n. că suntem unu), este nevoie să devii conștient că toate ființele din întreaga lume, indiferent de religie sau de orice altceva, trec prin aceeași angoasă, aceeași singurătate, disperare, depresii, aceeași imensă incertitudine, insecuritate, fie că trăiesc la 10.000 de km sau la 2000 de km distanță sau aici. Toate ființele sunt cu adevărat unite psihologic. Dacă cineva conștientizează profund în celulele sale, în mintea și inima sa acest lucru atunci este responsabil." - citatul este din discursul care poate fi găsit aici (link).


În legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, mă bucur că ești aici! Sper să găsești subiect care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...