"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 31 august 2013

Miracolul unității în diversitate

Dacă ultimele lucruri pe care le-am adus pe blog au fost ca să ne mulțumească mai mult gândurile și mintea, poate că astăzi ar fi un moment potrivit să-i dăm și sufletului atenția cuvenită.
Un video pe care l-am văzut zilele trecute mi-a reamintit cât de...nebănuite sunt drumurile vieții și cum ne poartă aceasta pe cărări pe care nu ni le-am imaginat. Deși plecăm în timpul copilăriei cu niște vise, ajungem în adolescență să avem altele, iar pe măsură ce înaintăm în timpul nostru atât de relativ ajungem să găsim alte și alte lucruri care ne pasionează și ne împlinesc.

Așa s-a întâmplat și cu Eric Whitacre a cărui poveste de viață a început asemeni poveștii multor adolescenți cu visul de a deveni vedetă (în cazul lui vedetă rock) dar a continuat cu ceva cu totul neașteptat. Nu vă dezvălui nimic mai mult decât faptul că ceea ce a realizat ne poartă inimile în locuri unde mai greu putem ajunge singuri și ne demonstrează încă o dată că vibrația diversității (în toate sensurile acestui cuvânt) depășește în mod uluitor vibrația unicității.

* Efectul este maxim dacă părăsim orice ne-ar putea distrage pentru acest puțin timp și ar fi minunat ca din momentul în care începe muzica să ne ascultăm și emoțiile și felul în care acestea ne învăluie. Pentru că fiecare dintre ele ne spune ceva specific fiecăruia în parte. Vizionare plăcută prin ochii sufletului!


Dacă ți-a plăcut video-ul de mai sus, posibil să-ți placă și ce găsești aici (link), aici (link) sau un articol în care am povestit despre...a fi împreună, articol care poate fi găsit aici (link).  În cazul când îți plac poveștile de viață găsești mai multe aici (link).  
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Te mai aștept,
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 30 august 2013

Cele patru întrebări fundamentale

"Viaţa înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să ştim ce se află în spatele următoarei înălţimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înţelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să ne punem în continuare întrebări."  (Allie - Taken [2002] )

Mi-am amintit astăzi acest citat din filmul Taken (al lui Spielberg pe care l-am recomandat aici (link)), pentru că știu că foarte mulți oameni sunt urmăriți de întrebări în fiecare zi, în fiecare clipă, chiar și în clipa aceasta, acum, și știu câtă energie pierdem cu toții când mintea noastră își macină continuu întrebările.
Dintre toate întrebările pe care ni le punem în fiecare zi, există unele care persistă în mintea noastră deoarece răspunsurile lor sunt greu de dat, iar cele pe care le-au dat ceilalți nu corespund lucrurilor pe care le simte inima noastră ca fiind adevărate. Pentru că, după cum știm, liniștea nu se așterne în noi înșine până când ceea ce simțim în interiorul nostru nu coincide cu ceea ce gândim.

Întrebările care spuneam că persistă sunt cele patru întrebări fundamentale:
Cine sunt eu?
De unde am venit?
Ce ar trebui să fac cu viața mea?
Ce se întâmplă după moarte?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări căutările noastre se îndreptă în diverse direcții și suntem în stare să dăruim ani din viața noastră doar pentru a găsi măcar o piesă din puzzle-ul uriaș pe care îl reprezintă Răspunsul.
Mi-am amintit astăzi citatul de mai sus și pentru faptul că astăzi mi-a reapărut în "vizor" un film pe care l-am vizionat mai demult și consider că a venit vremea să-l recomand și aici.
Nu îl recomand pentru ca cineva să preia răspunsuri prefabricate ci pentru că știu că fiecare poveste a căutărilor cuiva stimulează în noi formulări proprii ale unor răspunsuri, iar valoarea răspunsurilor proprii nu se compară cu nimic altceva. Altfel spus doar viziunea proprie formată de acestea așterne în fiecare dintre noi liniștea minții și a sufletului.
Filmul pe care l-am regăsit azi - "Universul Hamburger" - este realizat de Miceal Ledwith - profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. În cazul când ați vizionat documentarul documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link) vă veți aminti de prezența lui acolo. Dacă acum este pentru prima dată când auziți de Miceal Ledwith vă pot spune că, chiar și în cazul când nu sunteți de acord cu nici una din părererile acestuia, filmul constituie măcar un generator de întrebări, ceea ce cred că este foarte important. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cartea:
- "Proiectul Sfera" - autori Miceal Ledwith, Klaus Heinemann - comandă online aici-link - transport gratuit.
Dacă ați văzut deja filmul de mai sus, merită să vizionați și materilele care se găsesc aici-link și aici-link.
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

joi, 29 august 2013

Declarația Drepturilor Omului sau Despre Libertățile noastre din realitate și din mediul virtual

Deși unele lucruri par de la sine înțelese, experiențele pe care le-am trăit în ultima vreme și acelea prin care am văzut că trec cei din preajma mea mi-au demonstrat că nu e chiar așa cum pare. Există încă o ceață care învăluie subiectul libertate, mai exact granițele ei și drepturile și responsabilitățile pe care le avem când conviețuim în societate.

Declarația Universală a Drepturilor Omului este un act care a fost proclamat de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948. Acest act constituie "un ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiascã, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți" (citat din actul respectiv).

Deși aș da un copy-paste aici întregului document pentru că îl consider foarte important (dar insuficient cunoscut și respectat), nu doresc să ocup spațiul articolului - îl puteți găsi aici (link important). Aici mă voi opri doar la trei articole cuprinse în declarație, articole care consider că prezintă o importanță majoră pentru o mai bună relaționare în realitate și în mediul virtual:

Articolul 1
Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

Cum spuneam, deși pare de la sine înțeles că (în esență) suntem egali, că avem fiecare rațiune și conștiință, privind în jurul nostru observăm fără efort cum destui oameni încearcă asiduu să-i convingă pe ceilalți că sunt mai "speciali", că au găsit adevărul suprem (unic), că sigur au "dreptate" și că, în virtutea acestor "calități", trebuie "urmați" în ceea ce spun. Atât de multe discuții care respectă acest tipar am văzut și am citit (în realitate și în mediul virtual) și desigur cunoașteți, încât consider că este strict necesar să ne reamintim câteva dintre drepturile noastre de bază. Cu siguranță, dacă am avea în minte măcar 5 minute pe zi acest articol 1 din declarație, am regăsi o bună parte din liniștea vieților noastre plus că nu s-ar mai consuma inutil atâta energie pe contraziceri și discuții fără "învingători".  

În privința motivelor pentru care oamenii încearcă să-i convingă pe ceilalți de diverse lucruri, cel mai important dintre ele consider că este nevoia de recunoaștere (publică) - o nevoie firească  (de văzut piramida lui Maslow aici-link) însă care scapă de sub control multora. La o privire mai atentă se poate constata că această nevoie de recunoștere provine dintr-un nivel scăzut al stimei de sine, sau, mai simplu spus, provine din tipare de gândire (subtile) precum: "dacă ceilalți mă vor recunoaște ca fiind mai bun decât ei, atunci mă voi simți  poate mai bine".

Nu vreau ca această discuție să ia o turnură ce ține de spiritualitate pentru că aceste drepturi nu țin de credințele noastre ci de un minim respect strict necesar tuturor pentru a conviețui în societate. De aceea nici nu voi aplica principiile după care eu îmi conduc viața ci mă voi opri la a spune că oamenii care încearcă să-i convingă pe ceilalți că dețin "adevăruri universale" sunt abuzatori (vampiri psihici) și că este în regulă să părăsim respectivul spațiu în care suntem agresați pentru credințele noastre. Că recunoașterea publică este o hrană pentru ego dar nu este una care să țină de "foame", aceasta este o cu totul altă poveste.

Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.

Aceste drepturi mi se par foarte importante mai ales acum când descoperirile privind câmpul conștiinței vin din mai multe domenii (fizică, biologie, neuroștiințe, etc.) și când din ce în ce mai mulți oameni acceptă existența acelui "ceva" ce există dincolo de materia condensată.

În ceea ce privește exprimarea publică, consider potrivit să fac o subliniere (sau să-i spunem update) declarației de mai sus, anume una referitoare la exprimarea virtuală.

Consider că un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este un spațiu privat și public în același timp. Un spațiu în care autorul/administratorul publică ceea ce consideră de cuviință, convingeri proprii sau idei cu care acesta rezonează. Părerile cititorilor sunt binevenite și utile, în ideea unei interacțiuni între cel care oferă informația și cel care beneficiază de ea. Libertatea acordată cititorilor este exprimată prin acordarea oportunității de a posta comentarii și consider că, în mediul virtual, acceptarea comentariilor semnate "Anonim" reprezintă maxima deschidere.

Firesc ar fi ca, în virtutea articolului 18, aceste comentarii să se oprească la sensul propriu al cuvântului "păreri" și să nu se transforme în prilej de ironii, sarcasm (link) sau injurii la adresa autorului blogului/paginii Facebook. Dar, după cum ați observat, atât pe bloguri și pe Facebook, acest lucru nu este respectat, iar limita respectului reciproc este de multe ori depășită în mod abuziv.

Dincolo de lucrurile reci precum "regulile", un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este asemeni casei celei/celui care scrie pe ea.  Iar în acest context, a intra în casa cuiva și apoi să-i spui gazdei că are o casă aiurea și că mobila este de cel mai mare prost gust este o atitudine pe care... nu doresc să o etichetez (bineînțeles, aceasta este o metaforă destul de blândă pentru ceea ce se întâmplă în mediul virtual).

Mă întreb retoric: cui anume am spune că are o casă urâtă dacă persoana (care scrie) nu ar deschide "ușa" prin care noi să intrăm în casa lui? Altfel spus: dacă cineva deschide o ușă spre sufletul său - în realitate (sau pe o pagină web publicând niște gânduri) cred că nu e firesc ca cei care ascultă (respectiv - citesc) să profite de această ușă pentru pentru a intra cu bocancii și a-i strecura prin ea frustrările personale.

Finalizez acest fragment subliniind că starea de bine oferită de ironii și sarcasm (celui care practică le practică) este de foarte scurtă durată și nu îl poate vindeca de frustrările proprii. Iar dacă este vorba despre părerile contrare, acestea pot fi exprimate într-o discuție într-un mod asertiv.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.

Acest articol din declarație aproape că nu necesită alte comentarii. Dar ca să fie și mai clare lucrurile adaug aici drepturile asertive destul de cunoscute dar tot făcute uitate atunci când vine vorba despre comentariile/părerile expuse în mediul real și virtual în aceeași măsură. Aceste drepturi sunt:
  1. dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale;
  2. dreptul de a avea valori, convingeri, opinii proprii;
  3. dreptul de a nu te justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
  4. dreptul de a spune celorlalţi cum ai dori să se comporte cu tine;
  5. dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe celălalt;
  6. dreptul de a spune NU, NU ȘTIU, NU ÎNȚELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ;
  7. dreptul de  a cere informații şi ajutor;
  8. dreptul de  face greșeli și de a te răzgândi;
  9. dreptul de a fi acceptat ca imperfect;
  10. dreptul de  a avea uneori performanțe mai scăzute decât potențialul tău;
  11. dreptul de a avea relații de prietenie cu persoanele pe care le consideri potrivite și de a-ţi schimba prietenii când nu te mai simți confortabil în preajma lor;
  12. dreptul de a-ţi dezvolta viața așa cum îți dorești.
Dincolo de toate acestea, în esență, cred că Viața noastră este despre Libertate - cu precizarea importantă că este atât despre libertatea noastră (individuală) cât și despre libertatea celorlați în aceeași măsură. Altfel spus, despre a învăța să respectăm linia invizibilă care ne definește granițele personalităților noastre. Nu avem cum să ajungem la acel UNU care suntem ca esență la nivel global până nu învățăm să ne respectăm reciproc. Despre spiritualitate nu aș îndrăzni să vorbesc până atunci.
***
E atât de mult loc în (pentru) fiecare dintre noi...atât de mult loc, atâta libertate, iar acolo - în esența a ceea ce suntem - e atât de multă pace. Nu e nevoie să abuzăm (link) pe nimeni pentru a o găsi. 
Toți oamenii sunt în esență frumoși și buni. Dar numai respectându-ne reciproc spațiul personal putem scoate la iveală tot ce e mai bun în noi și în ceilalți. Cumva, într-un mod irațional, de un singur lucru sunt foarte sigură: anume acela că într-un final ne vom înțelege reciproc cu toții. 
*>:D< îmbrăţişare
Un articol care completează subiectul există aici (link) dar merită citită și toată seria de aici (link).


Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


marți, 27 august 2013

Conștiința, la răspântia dintre filozofie și neuroștiințe

Poate că niciodată de-a lungul istoriei nu a fost mai intens studiată conștiința ca în zilele noastre. Din ce în ce mai mulți oameni de știință din diverse ramuri abordează acest subiect atât de complex adăugând noi și noi conexiuni și semnificații spre a completa puzzle-ul uriaș pe care acesta îl reprezintă. Bucuria este cu atât mai mare cu cât aceste lucruri se petrec din ce în ce mai des și în țara noastră.

Dacă ați mai fost pe această pagină atunci vă este cunoscut faptul că sunt un "fan" al conexiunilor între știință și...conștiință și că îmi place să urmăresc materiale în care cercetători din diverse domenii fac astfel de conexiuni. Recunosc însă că am o simpatie deosebită pentru creier și neuroștiințe, lucru destul de trasparent 😁 având în vedere articolele care apar cu un click aici (link).

Așa am ajuns să descopăr zilele trecute o conferință foarte interesantă susținută de un om deosebit pe care am bucuria să îl cunosc - domnul prof.dr. Leon Zăgrean - șeful catedrei de fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București. Conferința are titlul "Conștiința, la răspântia dintre filozofie și neuroștiințe" și a avut loc la Centrul de Studii Complexe, centru care urmăreste dezvoltarea performanței umane, îmbunătățirea calității vieții și implementarea societății cunoașterii.

Nu fac nici un comentariu introductiv deoarece nu vreau să influențez în nici un fel percepția celor ce o vor viziona. Vă spun doar că pe parcursul acesteia vă veți bucura de conexiuni importante între textele vechilor tradiții, curente de gândire vechi și contemporane și mai ales descoperiri de ultimă oră din fizica cuantică și neuroștiințe. Veți întâlni și idei din teoria lansată de dr. Stuart Hameroff şi Sir Roger Penrose despre care am amintit săptămâna trecută aici (link). Ce poate fi mai frumos decât să fim martorii apropierii mult sperate a momentului când toate lucrurile vor duce la o singură înțelegere a fluidității multiversului.

Felicit pe această cale pe domnul profesor univ. dr. Leon Zăgrean pentru deschiderea sa față de acest subiect complex și pentru conexiunile atât de importante pe care le-a dăruit în această conferință.

Felicitări și domnului dr. ing. Florin Munteanu - președintele Centrului de Studii Complexe - pentru subiectele propuse în aceste conferințe, subiecte din ariile interdisciplinare prin abordarea cărora se pot naște concepte și tehnologii noi care să faciliteze transformarea societății în care trăim. Vizionare plăcută!


O emisiune interesantă la care domnul prof.dr. Leon Zăgrean a fost invitat găsiți și aici (link),  iar un alt articol important despre conștiință puteți găsi aici (link).

Iată și câteva cărți foarte importante pe tema conștiinței (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):
"Stăpânul conștiinței" -Serge Kahili King- comandă online aici-link;
"Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
"Punctul haosului" -Ervin Laszlo - comandă online aici-link;
"Informatia- o istorie, o teorie, o revărsare" -James Gleick- comandă online aici-link;
"Societatea conștiinței" -Mihai Drăgănescu- accesibilă aici-link;
"Revoluția conștiinței" -Ervin Laszlo - comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, bine ai venit! Poți alege un articol din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 25 august 2013

Recomandare film - Efectul fluture

La prima vedere mulți oameni ar spune că lumea noastră este un haos. Nici nu e de mirare o astfel de părere mai ales dacă privim știrile la diversele programe tv sau dacă răsfoim vreun ziar din domeniu.
Și totuși, Edward Lorenz (autorul teoriei haosului) spunea în 1960 că "Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic" sau, mai simplu spus, există o ordine ascunsă în orice evoluție aparent haotică a oricărui sistem complex, așa cum este și lumea în care trăim. Sensibilitatea unui astfel de sistem față de condițiile ce îi caracterizează starea mai este numită "efectul fluturelui". Motivul pentru care acest efect a devenit destul de cunoscut este datorat cunoscutei vorbe: "Bătaia aripilor unui fluture din Brazilia poate stârni o tornadă în Texas."

Că ne este greu să ajungem să observăm ordinea din haos acesta este un alt subiect. În cazul când ne dorim, există instrumente care ne ajută să ne antrenăm în acest scop (link). În gama acestor instrumente intră și filmele. Ne putem lăsa purtați de povestea unui film și, în cazul când reușim să intrăm suficient de "adânc" în ea, putem considera că am și trăit respectiva poveste.

Dacă tot am adus vorba în săptămâna care s-a încheiat despre universurile paralele și despre ce-ar putea exista "dincolo" de această realitate, m-am gândit că e potrivit ca filmul de astăzi să fie în ton cu acestea. Este vorba despre un film drag mie, unul cu multiple semnificații. Are chiar titlul "Efectul fluture" și ne poartă într-o călătorie în mai multe universuri paralele. Povestea pe mine m-a captivat, dar e drept că asta s-a întâmplat mai ales deoarece practic transpunerea într-un mod foarte eficient ..:))

Iată filmul mai jos (l-am preluat de pe acest site (link)), însă pentru o calitate video bună este recomandat să cumpărați dvd-ul. Filmul este regizat de Eric Bress, J. Mackye Gruber iar în rolurile principale joacă Ashton Kutcher și Amy Smart. Sper să vă placă. "Călătorie" și vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Poți găsi alte recomandări de filme (artistice) aici (link) sau documentare aici (link). Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag   *>:D< îmbrăţişare



vineri, 23 august 2013

Descoperiri științifice importante de(spre) suflet și conștiință

Dacă tot am deschis ieri subiectul experiențelor petrecute în afara corpului, m-am gândit că este potrivit să aduc astăzi câteva informații pe care le-am găsit acum ceva vreme pe net, informații legate de teoria lansată de doi oameni de știință renumiți privind "localizarea" sufletului. În știrile reunite în clipul de mai jos mie-mi pare mai curând că ei vorbesc despre "localizarea" conștiinței individuale - fac această precizare deoarece mulți oameni încă au definiții distincte ale sufletului, spiritului și conștiinței - eu nu mai consider necesară această separare preferând abordarea omului ca întreg.

Teoria lansată de dr. Stuart Hameroff (fizician, anestezist și professor emerit la Universitatea Arizona) şi Sir Roger Penrose (profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford) este intitulată teoria cuantică a conştiinţei și are ca idee centrală faptul că sufletele oamenilor sunt conţinute în structuri aflate în interiorul celulelor noastre cerebrale, structuri numite "microtubule".
Este deja cunoscută ideea conform căreia creierul uman este asimilat unui computer biologic, deoarece neuronii din creierul nostru prin conexiunile sinaptice dintre ei și impulsurile electrice dintre aceștia funcționează asemeni unei rețele informatice. Această idee se regăsește și în bazele teoriei celor doi cercetători de top dar este bineînțeles îmbogățită cu multe noțiuni noi preluate din noile descoperiri din fizica cuantică și numeroase rezultate experimentale pe care nu le voi preciza aici de dragul păstrării doar a esenței informației și a simplității ei.
Poate este de luat în considerare și faptul că dr. Stuart Hameroff este director al Centrului de Studii privind Conștiința (link) (centru pe care l-a fondat în 1994) și faptul că a lucrat la elaborarea acestei teorii împreună cu matematicianul Sir Roger Penrose încă din 1996.

Consider că această teorie este conectată într-un mod minunat cu teoria lui Rupert Sheldrake a câmpurilor morfice, teorie despre care am scris aici (link important).

Este drept că am rămas surprinsă ca astfel de lucruri au "încăput" în programele de știri atâta vreme cât la știri se discută de obicei despre cu totul alte lucruri (motiv pentru care mulți dintre noi au și renunțat definitiv la televizoare). Felicit pe această cale oamenii minunați care au reușit să introducă aceste informații în respectivele programe de știri și sper din tot sufletul ca demersurile de acest gen să se înmulțească deoarece este foarte important ca informația de factură științifică să ajungă cât mai curând la oamenii care își doresc să se pună la punct cu descoperirile vremurilor noastre.

Iată mai jos informațiile reunite de care spuneam. Subiectul este comentat de un fizician român de mare valoare pe care îl apreciez în mod deosebit - domnul Andrei Dorobanțu (link), pe care îl felicit de asemenea pentru deschiderea  extraordinară spre subiecte considerate de către sceptici "periculoase" pentru un om de știință. Vizionare plăcută și.. cu folos.


Despre lucruri similare cu teoria vorbește și domnul prof.dr. Dumitru Constantin Dulcan aici (link) și aici (link) dar și domnul prof. dr. Leon Zăgrean aici (link). Pe principiul "timp și voință să fie că informațiile există" și sunt gratis.

*Articolele originale care anunță lansarea teoriei cuantice a conștiinței se găsesc aici (link) și aici (link).

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, bine ai venit! Poți alege un articol din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 22 august 2013

Informații de "dincolo"

Cred că nu există om să nu se fi întrebat măcar o dată cum va fi când vom pleca "dincolo" sau dacă există ceva dincolo de această realitate materială. S-au spus și s-au scris multe povești despre experiențele celor care au reușit să se întoarcă la viață după ce au ieșit din comă sau după ieșirea din moarte clinică.

Datorită mărturiilor celor care au experimentat moartea clinică, unii oameni au ajuns să fie convinși că dincolo există o lume (sau mai multe) care arată într-un anume fel. Am fost multă vreme fan al acestei convingeri, însă am găsit prea multe informații contradictorii, nu am găsit o "cale" prin care să le permit să coexiste 😁, așa că am considerat firesc să las loc îndoielii.

Pentru cei curioși dau astăzi mai departe un film bazat pe astfel de mărturii dar, mai important de atât, pe părerea oamenilor de știință despre aceste experiențe. Documentarul are titlul "Faux Depart" ("Falsa plecare") și este realizat de Sonia Barkallah. Aceasta a reușit să cumuleze în film părerile mai multor cardiologi, chirurgi, anesteziști, neurologi și psihologi care prezintă informații culese de-a lungul întregii lor cariere.

Consider că este un documentar interesant deoarece face multe conexiuni între experiențele discutate și, în plus, elimină multe prejudecăți din conștiința de masă pe care probabil le-ați întâlnit deseori. Sigur o să vă placă, vizionare plăcută!


Post-editare: Articol pe aceeași temă aici-link.

Cărți recomandate:
- "Am murit și m-am descoperit pe mine însămi" - Anita Moorjani - comandă online aici-link;
- "Călătorii în afara corpului" - Robert Monroe - comandă online aici-link;
- "Călătoria supremă" - Robert Monroe - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns de curând pe această pagină îți urez bun venit! M-aș bucura să-ți placă și celelalte articole și să te întorci din când în când. Poți alege un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

marți, 20 august 2013

Informații care mi-au schimbat viața (15)

Mulți oameni de știință spun că universurile paralele există și chiar cred că nu ne mai putem îndoi de asta. Că este greu de acceptat ideea, se înțelege de la sine. Asta deoarece minții noastre îi este greu să-și imagineze cum ar fi să avem un număr infinit de replici ale noastre ale fiecăruia și cum ar fi să nu putem controla cu ce-și ocupă acestea timpul...😂

Numai că din ce în ce mai mulți oameni simt intuitiv că există ceva dincolo de noi, ceva mult mai mult decât ne putem închipui, ceva care deocamdată nu poate fi cuprins cu mintea și explicat rațional. Că ar cam trebui să trecem dincolo de ideea unicității este un alt subiect. Motivul pentru care este cazul să conștientizăm măsura infinității posibilităților l-am găsit cuprins concentrat în citatul următor:

"Știm acum că energia întunecată reprezintă peste 70% din Univers, materia întunecată cam 20%. La un calcul simplu ne dăm seama că abia înțelegem (științific) maxim 10% din Univers, dar 90% rămâne un mister. Conștientizând această realitate trebuie să fii foarte precaut înainte să spui că ceva este imposibil."  - Harold E. Puthoff

Trecând dincolo de necesitățile impuse de teoriile științifice privind existența universurilor paralele, la prima vedere este greu să găsim motive să ne intereseze acest subiect deoarece pare foarte îndepărtat de viețile noastre practice. Pare foarte îndepărtat de nevoile zilnice pe care le presupune viața de zi cu zi.

Eu cred că aparentul dezinteres pe care îl avem față de astfel de subiecte este determinat de ceva care există la nivel subtil, de ceva ascuns în fiecare dintre noi, anume teama de multitudinea posibilităților în care s-ar putea desfășura un eveniment și gândul că am putea avea cu toții "dreptate" :)). Am rostit cuvântul teamă deoarece, dacă ar fi așa, nu am mai avea motive să ne contrazicem pe nici un subiect, fapt care pare foarte plictisitor într-o lume în care încă ne hrănim energetic foarte mult din conflicte. Cu alte cuvinte există o teamă că am putea rămâne flămânzi de conflicte.

Dar..., eu cred că existența universurilor paralele vine să confirme experiențele pe care le avem în tărâmurile de "dincolo" de această realitate (numite de unii autori stări de conștiință extinsă), experiențe pe care mulți oameni încă le pun pe seama construcțiilor subconștientului, denumindu-le vise (când au loc în somn) sau halucinații (când sunt trăite în stare conștientă).

Poate că aș fi și eu tentată să cred că sunt vise sau halucinații dacă nu ar fi atât de reale și dacă nu ar implica și conștiența simțurilor de "aici" așa cum mi-au descris multe persoane care au trăit astfel de experiențe. Dar pentru că articolul de astăzi este dedicat universurilor paralele voi lăsa subiectul privind astfel de experiențe deschis pentru o altă ocazie.


Filmul documentar de astăzi - "Univers sau Multivers" - își merită pe deplin locul în seria "Informații caremi-au schimbat viața" (link) deoarece are puterea de a schimba total percepția noastră despre acest Univers așa cum îl imaginăm acum. Are capacitatea de a explica pe înțelesul tuturor ce goluri din cosmologie umple teoria existenței Multiversului și care sunt dovezile care susțin ideea existenței lui.

Deși acest film zdruncină zdravăn percepțiile și credințele de toate zilele iar asta ar putea crea o stare de neliniște, mie mi-a adus multe răspunsuri și mi-a facilitat multe conexiuni între experiențe asemeni celor descrise mai sus și explicațiile acestora. Conexiuni de genul: "Asta înseamnă că toate lucrurile pentru care nu mi-am găsit timp să le fac au fost poate făcute de o copie de-a mea, în alta parte" - idee spusă de unul dintre fizicieni în film. Ori asta nu-mi poate da decât o stare de pace.

Filmul este realizat tot sub conducerea lui Brian Greene după cartea sa "Textura Cosmosului: Spațiul, Timpul și Textura Realității" și reprezintă ultima parte din seria celor patru amintite în ultimele patru săptămâni.

Documentarul poate fi înțeles în mod independent, însă pentru o privire globală este recomandată și vizionarea celorlalte trei din serie pe care le puteți accesa aici (link 1), aici (link 2)  și aici (link 3). Vizionare plăcută și cu folos!


Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).

Ca și în cazul celorlalte trei episoade, recomand cărțile lui Brian Greene care au, așa cum am mai spus, darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns în căsuță mea virtuală, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Poți alege un articol din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 18 august 2013

Recomandare film - Prevenirea

Relativ puțini oameni cred în "semne" iar dintre cei care sunt dispuși să creadă fără argumente raționale și mai puțini au răbdarea să le asculte/vadă/simtă deoarece vortexul vieții de zi cu zi este  foarte învăluitor și ne prinde destul de ușor pe toți în spirala lui plină de ceață.

Mai multe experiențe pe care le-am trăit de-a lungul vremii m-au determinat să nu mă mai îndoiesc de faptul că Universul chiar ne trimite mesaje (prin oameni, experiențe de viață, filme, emisiuni, articole, cărți, etc) și nu este chiar atât de greu de găsit semnificațiile lor și de făcut conexiunea între acestea (pentru că la fel de importantă ca și aceste semne este și conexiunea dintre ele). Unele astfel de mesaje sunt foarte clare și ușor de înțeles de către noi toți (link important). Rămâne doar să oferim o șansă spre studiu (măcar) acestor "mesaje" pentru a verifica dacă se pot aplica în rezolvarea experiențelor de viață prin care trecem fiecare, iar în cazul când răspunsul este pozitiv, să și extragem modurile aplicare a acestor mesaje în viața de zi cu zi. Pe "principiul" foarte simplu: "dar dacă totuși tot ce aud/văd/simt în jurul meu (și în mine însămi) sunt mesaje codificate ale Universului către mine?"

Filmul de astăzi - "Afterwards" (tradus de cei care l-au adus în România drept "Prevenirea") - ne invită să fim martorii utilizării acestui principiu. Dar ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că pelicula poate fi utilizată drept un foarte bun exercițiu de imaginație, unul în strânsă legătură cu cel pe care l-am propus în articolul "Dezvoltare personală cu bisturiul" aici (link) Anume, ne propune să ne răspundem la întrebarea "Ce aș face dacă aș ști că voi muri mâine?". Pe mine acest exercițiu m-a ajutat mult în învățarea/practicarea detașării, iar detașarea la rândul ei m-a ajutat să rezolv o mulțime de ecuații ale vieții mele, reușind astfel să o simplific foarte mult.

Nu recomand filmul doar pentru semnificațiile sale profunde ci și pentru talentul cinematografic al actorilor care l-au adus la viață: John Malkovich, Romain Duris și Evangeline Lilly. Recomand bineînțeles cumpărarea DVD-ului pentru o calitate bună video și audio. Iată mai jos doar trailer-ul, link-ul de vizionare fiind AICI-LINK. Vizionare plăcută!

Link vizionare aici-link.

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, mă bucur că ești aici! Poți găsi alte recomandări de filme (artistice) aici (link) sau documentare aici (link). Sau poți alege un articol din lista "Articole recomandate" sau orice subiect din tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗