"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 31 martie 2013

Recomandare film - Fântâna

Deși suntem atât de diferiți și suntem ghidați de sisteme de valori diferite unul dintre lucrurile care ne unesc este căutarea, căutarea ca trăire, ca fenomen, dincolo de obiectul ei.
Unele căutări se termină rapid, altele au o durată mai lungă, dar cred că cea mai lungă căutare este călătoria în noi înșine, în Universul care suntem fiecare. Spun asta deoarece fiecare ființă este asemeni Universului Mare într-o continuă curgere, astfel încât, ceea ce cunoaștem astăzi în noi înșine capătă până mâine alte sensuri și semnificații. Doar cel care nu zărește întru totul linia orizontului interior poate spune că acest drum este unul ușor sau că l-a parcurs deja pe de-a-ntregul.
Filmul pe care îl recomand astăzi - "Fântâna" [2006] - deși este încadrat de IMDB la genul "romance/dramă/SF" - nu e doar atât, este mult mai mult și anume o călătorie în potențialele ce există în oameni, în fiecare dintre noi. Dar desigur, depinde de viziunea celui care privește. De aceea nu voi spune mai mult despre el decât că pentru mine a fost o călătorie transformatoare.
Filmul este preluat de pe acest site: (link), vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi și alte filme (artistice) pe care le-am recomandat le poți găsi aici (link) sau pe cele documentare aici (link). Celelalte subiecte tratate pe această pagină se găsesc în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

joi, 28 martie 2013

Rolul și importanța autodezvoltării. 12 mituri despre autodezvoltare.


Se spune că oamenii care au gustat din abundența financiară nu sunt preocupați de autodezvoltare. Desigur aceasta este o idee preconcepută, un clișeu mental eronat, numai că este unul foarte răspândit deoarece exemplele conforme acestuia s-au tot repetat. Mă bucur mult când găsesc exemple care demontează acest mit.

Pe de altă parte mă pasionează să ascult oamenii care știu să spună lucrurile foarte simplu, atât de simplu încât orice om poate să înțeleagă ceea ce spun oricare ar fi subiectul abordat. Dacă această calitate este dublată de autenticitate și de o armonie interioară evidentă, atunci a asculta un astfel de om devine o relaxare iar transferul de informație devine maxim (conform legii rezonanței -link).

Unul dintre oamenii care îndeplinește caracteristicile de mai sus, care emană împlinire fără să fie nevoie să vorbească despre ea, este Cristian Onețiu. În caz că nu ați urmărit ediția emisiunii "Codul lui Oreste" la care a fost invitat, iată acum ocazia. Ne vorbește pe parcursul emisiunii despre rolul, importanța și avantajele autodezvoltării, despre modul în care putem alege ce ni se potrivește din "marea" de oferte de cursuri existente și despre ideile preconcepute (miturile) cele mai vehiculate privind dezvoltarea personală. Vizionare plăcută!


Tot ce găsești pe această pagină este legat de autodezvoltare, dar dacă ai ajuns prima dată aici și vrei să alegi un subiect anume o poți face conform cuvintelor cheie din tabelul din dreapta.
Cu drag *>:D< îmbrăţişare

marți, 26 martie 2013

Provocarea schimbării [documentar]

Este multă vreme de când îmi doresc să aduc în atenție o filozofie de viață din care am învățat mult și căreia nu i-am găsit "fisuri" sau argumente care să poată contrazice vreo parte a acesteia.

Deși începutul fiecărui paragraf din această filozofie poate naște în mintea cititorului/ascultătorului revoltă și dorința de a demonstra contrariul, la finalizarea și analiza atentă a respectivului paragraf se poate constata că fiecare idee cuprinsă în el conține adevăruri tulburătoare care ne trezește din somnul rațiunii și jocurile noastre cotidiene cu precizia laserului lăsându-ne fără replici sau scuze. Sau cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Iată doar două mostre ale ideilor autorului despre care vorbesc:
***
"Cui îi pasă de necazurile celorlalți? Avem fiecare atât de multe probleme încât ne lipsește răgazul pentru problemele altora. Ca să faci pe cineva sa te asculte trebuie sa plătești cumva: în bani, în rugăciuni, sau în credință. Ascultătorul de profesie își va face meseria, dar asta nu înseamnă nicidecum descătușare durabilă. Noi dorim să ne destăinuim în mod liber, spontan, fără nici un fel de remușcare ulterioară.

Purificarea prin spovedanie nu depinde de cel care ascultă, ci de cel care dorește să-și deschidă inima. A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem ceva tangibil cu ceea ce auzim, rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune. O asemenea ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții. Ascultarea cu mintea este simplă flecăreală, în ea nu există eliberare nici pentru noi nici pentru ceilalți; ea este doar o continuare a suferinței."

"Tu, ca ființă umană îți dai seama că suntem toți unu? În esență. Nu ca idee ci ca o realitate! (...) Peste tot e la fel, înțelegeți? În primul rând pentru a realiza nu verbal ci în inima ta, în celulele tale, cu întreaga ta ființă (n. că suntem unu), este nevoie să devii conștient că toate ființele din întreaga lume, indiferent de religie sau de orice altceva, trec prin aceeași angoasă, aceeași singurătate, disperare, depresii, aceeași imensă incertitudine, insecuritate, fie că trăiesc la 10.000 de km sau la 2000 de km distanță sau aici. Toate ființele sunt cu adevărat unite psihologic. Dacă cineva conștientizează profund în celulele sale, în mintea și inima sa acest lucru atunci este responsabil."


Este vorba despre Jiddu Krishnamurti (link) - un autor despre care se vorbește prea puțin în România, deși câteva dintre cărțile lui au fost traduse și în limba română pot fi comandate online de aici (link) (transportul fiind gratuit oriunde în țară).

Despre adevăr și realitate, divizare și unitate (la nivel individual și colectiv), despre limitări, libertate și necondiționare, despre relația cu noi înșine și cu ceilalți, despre autoeducare și educația pe care o primim de-a lungul vieții din exterior, și multe alte lucruri cu adevărat interesante și demne de atenție - într-un film documentar de excepție cu titlul "The Challenge of Change" ("Provocarea schimbării"). Filmul cuprinde și amănunte din viața lui Jiddu Krishnamurti care este una de asemenea tulburătoare.

Vă mai spun doar că pentru mine acest film a fost o călătorie cu adevărat fascinantă. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cărțile lui Jiddu Krishnamurti (transport gratuit oriunde în țară):
- "Viața eliberată" - comandă online aici-link;
- "Jurnal" - comandă online aici-link;
- "Despre educație. Arta învățării și valoarea vieții" - comandă online aici-link;
- "Sfârșitul timpului" - Jiddu Krishnamurti, David Bohm - comandă online aici-link.


Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, poți găsi alte documentare aici (link) sau alte lucruri interesante (după preferințe) în lista "Articole recomandate" sau cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 24 martie 2013

Recomandare film - Cocoș cu vin

Ce-ar fi dacă ai fi un barbat într-una dintre acele perioade complicate ale vieții și într-o zi ai afla că ai o fiică de opt ani trezindu-te cu ea la ușă? Cum ai reacționa când l-ai întâlni pe soțul mamei acesteia (care a crescut-o cu drag)? Te-ai putea împrieteni cu el?
***
Chiar dacă a fost încadrat de IMDB la categoria "comedie", filmul pe care îl recomand astăzi - Cocoș cu vin - este un film care ne dezvăluie într-un mod amuzant evoluția potențialului minunat al acceptării, potențial ascuns în fiecare om dar care iese la iveală în situații de criză când nici nu te aștepți. Creșterea relației tată-fiică de la zero se desfășoară în film alături de transformarea relației lui Henry (personajul principal) cu Catherine - o fostă iubită care l-a părăsit în urmă cu ceva timp din cauza neseriozității lui.
Filmul poate constitui un excelent exercițiu de imaginație și de empatie (link) sau de fitness emoțional (link) în general.
Vă mai spun doar că...mi-a plăcut mult! Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută! Partea I:


Partea a II-a poate fi vizionată AICI-LINK.
Link alternativ aici-link.

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 22 martie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (7)

Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de care suntem conștienți.

Da. Mintea noastră este un instrument miraculos însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.

            Dacă acum o săptămână am postat conferința legată de biologia percepțiilor (link) susținută de prof.dr. Bruce Lipton, iată astăzi în cadrul seriei de informații insuficient popularizate partea a doua a conferinței respective - parte susținută de psihologul Robert M. Williams - filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii personale la Universitatea din Colorado. Robert M. Williams este acum preşedinte al The Myrddin Corporation şi director al PSYCH-K Centre International.

            Acesta vorbește pe parcursul conferinței despre felul în care credințele noastre ne afectează stima de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă, sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre, și explică de asemenea funcționarea subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu știm de unde.
Vizionare plăcută!


Cartea lui Robert M. Williams - "Pacea ce lipsește din viața ta" - a fost tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron cu un click aici-link - transportul fiind gratuit oriunde în țară. Reamintesc și cărțile lui Bruce Lipton pe care le-am recomandat în articolul precedent al seriei (6): "Biologia credinței" - comandă online aici-link  și "Evoluția spontană" - comandă online aici-link - ambele cu transport gratuit oriunde în țară.
Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină - poți găsi celelalte articole din seria Informații care mi-au schimbat viața aici (link), informații importante despre subconștient aici (link) și câteva opinii personale despre informațiile cu care intrăm în contact și credințele noastre aici (link).
Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


miercuri, 20 martie 2013

Ajutorul și nuanțele acestuia


            Cu toții știm că este minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de aceeași natură

            Asemeni tuturor am avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.


            Se întâmpla acum un an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam nevoie, de ascultare.

Zis și făcut. Am început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.

A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început) o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale, succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.

Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigur nu aveam nici o nevoie. 😁


Până la urmă am reușit să opresc totul cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat pentru a reuși.

Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur mi-au demonstrat cu claritate că:
1.      principiul de mai sus nu numai că nu este universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2.      ceea ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.

Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie să îndeplinească două condiții:
·         să fie cerut;
·         să fim atenți la nevoile celuilalt - având răbdarea ca acesta să le dezvăluie.

Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece sfaturile oferite (așa cum se spune) gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.


Adevărul este că nimeni nu e expert în viața altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat (că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred că este cazul să vorbesc).

Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.

Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță


Tot despre relații aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


marți, 19 martie 2013

Drumul de la întuneric spre lumină

Și dacă tot am vorbit săptămâna trecută despre stările de neputință și despre adâncimile lor, m-am gândit că ar fi potrivit să nu mă îndepărtez prea tare de subiect și să aduc astăzi aici o poveste de viață emoționantă din care bineînțeles putem învăța o mulțime de lucruri interesante.

Povestea de astăzi este spusă de Sherwin B. Nuland - chirurg și autor al unui best seller "How We Die: Reflections on Life's Final Chapter" ("Cum murim: Reflecții asupra capitolului final al vieții").
Să-l ascultăm în felul acela special...cu sufletul.


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină - poți găsi o altă poveste de viață aici (link) și câteva idei depre beneficiile fitness-ului emoțional aici (link) .
O incursiune într-o experiență de viață tulburătoare se găsește în cartea lui Andrew Solomon "Demonul amiezii" - carte despre care Daniel Goleman spunea că este "O călătorie de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." - comandă online aici-link.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 17 martie 2013

Recomandare film - Ultimul războinic al Aerului

Unele texte din unele culturi spun că în vremuri străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul, apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid, pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau invizibile, fizice și spirituale.

Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori care ne conduc pe fiecare 😁.

Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și a fost lansat în 2010.

Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 15 martie 2013

Misterul stărilor de neputință

Stările de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.

Pentru oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.

Alți oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine" considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.

Însă pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se complică.

Oricărui om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3 puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?

De asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile stări.

Astfel, dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai puțin decât ne-am așteptat. 

Experiențele mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult mai greu când o lași să facă asta.

Când omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.

Am ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!) astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de neputință? 

Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.

Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și prin care mai trec câteodată în această realitate (link).


O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).
***
Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


marți, 12 martie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (6)

Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau le-au recomandat să se pregătească de operații.

În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă ar fi fost așa"...

Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.

Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.


Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.

Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.

Precizez și faptul că Bruce Lipton este autor a cărți bestseller:
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link.
Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).


Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 10 martie 2013

Armonia dintr-un tipar al Universului - fractalii

Preocupările noastre cotidiene din dimensiunea fizică sau din cea mentală ne limitează mult percepția în ceea ce privește armonia construcției Universului ce există de la nivel de  microcosmos până la nivelul macrocosmosului. La prima vedere Universul pare a avea o structură haotică și este destul de greu de surprins dovezi ale design-ului său inteligent. Și totuși, de-a lungul istoriei,  mulți oameni au bănuit că nu poate fi chiar totul la întâmplare sau mai mult, că nu poate fi nimic la întâmplare.
Dintre aceștia, în 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot a pus bazele geometriei fractale, deschizând astfel o poartă către o dimensiune minunată a Universului, dimensiune care de atunci este studiată intens pentru numeroasele aplicații ale acesteia în diverse domenii ale vieții.
Dacă ar fi să îi fac cea mai scurtă descriere aș spune despre dimensiunea fractală a Universului că este ordinea din aparenta dezordine pe care o vedem în jurul nostru dar cred că este mult mai mult de atât.
Un documentar care încântă nu doar privirea și mintea dar în aceeași măsură și sufletul și care ne întroduce în minunata lume a fractalilor este filmul cu titlul "Fractalii - Vânătoarea dimensiunii ascunse". Nu vă mai spun decât că veți fi uimiți de numeroasele aplicații ale acestora.
Vizionare plăcută!

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, posibil să-ți placă și documentarul "La Răscruce de Drumuri - Durerile nașterii unei noiviziuni asupra Lumii" (click) sau celelalte documentare care se găsesc aici (click).
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

vineri, 8 martie 2013

Un cadou special (nu doar pentru 8 martie)

Deși voiam să scriu despre altceva, mi-am amintit că astăzi este 8 martie - zi care merită sărbătorită, că doar nu cunosc pe nimeni căruia să nu-i placă să sărbătorească :))
Și cum să o sărbătorim mai bine decât printr-o pauză? Dar nu orice fel de pauză, ci una specială (nu pentru noi toți dar încă pentru mulți oameni).
Nu vreau să vă spun prea multe deoarece am găsit pe cineva care vorbește într-un fel anume despre acest gen de pauză specială. Este vorba despre Andy Puddicombe care la 22 de ani a decis să părăsească Marea Britanie și să devină călugăr. El a pornit astfel într-o frumoasă călătorie către sine însuși, aceasta culminând cu hirotonirea sa integrală la o mănăstire tibetană din Himalaya. Acum, Andy a revenit în Anglia pentru a explica cât mai multor oameni importanța meditației (nu neapărat în sensul ei clasic) și pentru a ne împărăși beneficiile acesteia asupra stării noastre fizice și psihice. Ca fost călugăr, Andy Puddicombe  vrea să dovedească lumii că pacea interioară poate fi realizată într-o sesiune de meditație mai scurtă decât o cursă medie de taxi. Și ne explică asta în doar 10 minute.
Acest gen de "pauză" este un cadou pe care ni-l putem face nouă înșine zilnic și este recomandat nu doar domnișoarelor și doamnelor ci în aceeași măsură și domnilor, indiferent de vârstă, de oră, zi sau anotimp :))


Și special pentru doamne și domnișoare un cadou video de suflet aici (click) *>:D< îmbrăţişare
Post-editare: Ceva frumos găsiți și aici-link, sigur o să vă placă :D

Dacă e prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți ofer cadou toate articolele de până acum dar și pe cele viitoare pe care le poți citi cu ușurință prin conectare la pagina de Facebook dedicată blogului sau prin abonare pe mail, utilizând formularul din coloana din dreapta.  *;;) flutură genele
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

marți, 5 martie 2013

Dezvoltare personală cu bisturiul

Uneori viața ne încearcă în feluri cărora cu greu le putem face față. Experiențele prin care trecem ne învăluie într-o ceață care ne  împiedică să mai vedem clar lucrurile.

Ieri o bună prietenă îmi spunea că are prea multe probleme astfel încât nu mai are timp să se preocupe de propria persoană, deși știe că este bolnavă iar medicii la care a fost nu i-au găsit încă sursa dezechilibrelor fizice. Întradevăr, doi copii, mama și tatăl ambii bolnavi, soțul plecat la lucru la mulți kilometri distanță, serviciul și treburile casei, sunt lucruri care cu greu te mai lasă să-ți amintești că ești și tu om și că ai nevoie măcar de odihnă dacă nu și de alte lucruri care să-ți bucure sufletul. Povestea ei mi-a amintit de alte experiențe prin care am trecut și eu și alte persoane pe care le-am întâlnit, experiențe în care uităm de noi înșine, uităm că atunci când dezechilibrele se manifestă la nivel fizic este deja grav, aceste dezechilibre încercând să ne atragă atenția că este cazul să ne ocupăm serios de noi înșine pentru a fi mai apoi de folos celorlalți.

Astfel de situații, dar și altele în care confuzia pune stăpânire pe noi, cred că se pot rezolva cu exerciții extreme de imaginație pe care le-aș încadra într-un capitol pe care îl numesc "dezvoltare personală cu bisturiul" - deoarece cuprinde exerciții care ne trezesc din confuzie într-un mod cam violent și dureros. Când nu am mai avut ce aplica pe propria ființă, când scuzele pe care mintea mea le fabrica s-au terminat, aceste exerciții extreme, deși neplăcute, au dat rezultate remarcabile și nu doar în cazul meu ci și în cazul altor persoane pe care le cunosc.

Dintre aceste exerciții extreme de imaginație amintesc astăzi pe cel mai dur dintre ele, dar care m-a ajutat de fiecare dată să-mi (re)clarific sistemul de valori. Acest exercițiu oprește cu siguranță jocurile interminabile ale minții, dar asta, bineînțeles, în măsura în care este făcut cu toată sinceritatea față de noi înșine (*spun asta deoarece, după cum probabil știți, nu-i tocmai simplu să-ți privești toate aspectele/umbrele în față).

 Am găsit exercițiul despre care vorbesc descris foarte clar de Anthony de Mello în cartea sa "Conștiența - Capcanele și șansele realității" iar acesta l-a numit simplu "Moartea anticipată".                    
***
"Le-am spus adesea oamenilor că modalitatea de a trăi cu adevărat este să "mori". Paşaportul către viaţă este să vă imaginaţi pe voi înşivă în mormânt. Imaginaţi-vă întinşi în sicriu. În orice poziţie vreţi. În India, noi aşezăm morţii cu picioarele încrucişate. Uneori sunt transportaţi aşa, până la locul de incinerare, iar, alteori, sunt întinşi. Aşadar, imaginaţi-vă că aţi murit şi sunteţi întinşi. Acum, priviţi la problemele voastre, din acest unghi de vedere. Se schimbă totul, nu-i aşa?
Ce temă frumoasă de meditaţie (reflecție) - tare frumoasă. Repetaţi-o zilnic, dacă aveţi timp. Este incredibil, dar veţi învia. Într-una din cărţile mele, Wellsprings, prezint şi eu o meditaţie pe această temă. Îţi vezi corpul descompunându-se, apoi devenind oase, apoi ţărână. De fiecare dată când vorbesc despre asta, oamenii spun: "Ce dezgustător!"
Dar ce e atât de dezgustător aici? Este realitatea, pentru numele lui Dumnezeu! Dar mulţi dintre voi nu vor să vadă realitatea. Voi nu vreţi să vă gândiţi la moarte. Oamenii nu trăiesc; cei mai mulţi dintre voi nu trăiţi, doar vă menţineţi corpul în viaţă. Asta nu e viaţă. Nu trăiţi decât atunci când nu va conta câtuşi de puţin dacă sunteţi vii sau morţi. în acel punct, veţi fi în viaţă.
Când sunteți gata să vă pierdeți viața, atunci o trăiți. Dar dacă vă protejaţi viaţa, sunteţi de fapt morţi. Dacă stai sus în pod şi eu îţi spun: „Coboară!" şi tu spui: „O nu, am citit despre oameni care au coborât scările, au alunecat şi şi-au frânt gâtul; este prea periculos." Sau nu te pot convinge să traversezi strada, fiindcă spui: „Ştii câţi oameni sunt călcaţi de maşină, când traversează strada?" Dacă nu te pot face să traversezi strada, cum te pot face să traversezi un continent? Dacă nu te pot face ca, din credinţele şi convingerile tale mici şi înguste, să tragi cu coada ochiului şi să vezi o altă lume, eşti mort, eşti mort de tot; viaţa a trecut pe lângă tine. Stai înfricoşat în mica ta închisoare; îl vei pierde pe Dumnezeu, îţi vei pierde religia, prietenii, tot felul de alte lucruri. Viaţa este făcută pentru cel care riscă şi joacă într-adevăr. Asta spunea Iisus. Eşti gata să rişti? Ştii când vei fi gata să-ţi rişti viaţa? Exact atunci când descoperi acest lucru, când ştii că lucrul pe care oamenii îl numesc viaţă, nu este viaţă cu adevărat. Oamenii cred în mod greşit că a trăi înseamnă să-ţi menţii corpul în viaţă.
Deci, iubiţi gândul morţii, iubiţi-l. Întoarceţi-vă la el, iar şi iar. Gândiţi-vă la frumuseţea acelui cadavru, acelui schelet, acelor oase care se descompun până rămâne doar o mână de ţărână. Mai departe... ce uşurare, ce uşurare. Probabil că unii dintre voi nu ştiu despre ce vorbesc eu aici; sunteţi prea speriaţi, pentru a vă gândi la asta. Dar e o asemenea uşurare, atunci când te poţi uita înapoi la viaţă, din acea perspectivă.
Sau vizitaţi un cimitir. Este o experienţă nemaipomenit de purificatoare şi frumoasă. Te uiţi la un nume şi spui: "Doamne, el a trăit cu atât de mulţi ani în urmă, cu două secole în urmă; trebuie să fi avut aceleaşi probleme pe care le am şi eu, trebuie să fi avut multe nopţi nedormite. Ce nebunie, trăim atât de puţin timp!" Un poet italian a spus: "Noi trăim într-o licărire de lumină; vine seara şi se face noapte pentru vecie." Este doar un licăr, iar noi îl irosim. Îl irosim cu neliniştile, cu grijile, cu preocupările, cu poverile noastre.Acum, dacă faci această meditaţie, te poţi alege doar cu cunoaşterea; dar ai putea ajunge şi la conştienţă.
Şi, în acel moment al conştienţei, tu eşti nou. Măcar cât ţine acea clipă. Atunci vei afla diferenţa între acumularea de cunoştinţe şi conştienţă."
 ***

            Pentru a ameliora cât de cât gustul amar al acestui exercițiu, propun să ascultăm (din nou) cuvintele blânde a lui Neal Donald Wasch, cuvinte la care mă întorc când se întâmplă să-mi mai apară ceața în cale...


Cartea lui Anthony de Mello - "Conștiența - Capcanele și șansele realității" (din care face parte citatul de mai sus) poate fi comandată online cu un click-aici-link la prețul unei prăjituri (14,45 ron), transportul fiind gratuit oriunde în țară.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...