"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 29 martie 2014

Miracolul ce există dincolo de limite

             Printre numeroasele tiparele mentale ce ne împiedică să ne atingem visele, există unul numit "eu nu voi reuși deoarece nu sunt destul de..." (bun, deștept, frumos, etc.). Desigur, știți deja cum "funcționează" pentru că este unul dintre cele mai cunoscute.
            Există însă oameni care își depășesc limitele devenind astfel modele pentru cei care nu și-au găsit încă această putere. Sunt mulți și sunt peste tot în toate domeniile. Ne inspiră și ne motivează să ne autodepășim și să găsim în noi acel ceva unic care ne va ajuta să facem diferența.
           După alte exemple pe care le-am adus pe blog, vin astăzi să dau mai departe emoționanta poveste a lui Maysoon Zayid – o femeie cu adevărat extrordinară, cu energie debordantă pe care o oferă cu drag tuturor. Ea este actriță, comic stand-up, activistă, susținător al persoanelor cu handicap și este implicată în numeroase activități filantropice în teritoriile palestiniene. Să întorci o situație grea în favoarea ta și să o faci cu atâta umor... iată ceva ce merită dat mai departe ca inspirație..


Un alt exemplu de inspirație se găsește aici (link), iar despre acel ceva unic ce ne caracterizează se vorbește aici (link). Povestea lui Maysoon Zayid mi-a amintit de două lucruri conectate între ele unul fiind aici (link), altul aici (link).
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Poți găsi subiectele care te interesează utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta. Te poți conecta cu articolele acestei pagini oferindu-i un Like. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Interesant. Vorba lui Arghezi ..."din bube, mucegaiuri si noroi / creeat-am frumuseti si lucruri noi". Sarmana M.Z. reuseste sa isi sfideze si sa-si depaseasca conditia generata de un nefericit medic mamos alcoolic si sa isi demonstreze siesi si altora ca daca "vrei , atunci poti". Interesanta si atitudinea audientei, in majoritate feminina, care, desi nu o suspectez de un simt al umorului imatur, a ras si aplaudat mai mult decat era cazul pentru a incuraja (banuiesc eu) temeritatea si efortul scenic vizibil al tinerei palestiniene. Multumesc!(E.A.)

dallina spunea...

Sufletul e cel ce ne anima in viata de zi cu zi......materia e un purtator al constiintei noastre ....depinde de noi unde ne in ce mod ne stabilim limitele.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...