"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 30 iunie 2014

Jocul minții și starea de observator

"Îți poți imagina viața ta fără să te gândești ce "mișcare" urmează? Există ființe care nu sunt preocupate de următorul pas sau de anteriorul. Și dacă descoperiți astfel de ființe printre voi, acordați puțină atenție pentru a le studia puțin. Vedeți dacă sunt fericite sau nu." - Mooji

Trăim vremuri în care din ce în ce mai mulți oameni înțeleg care este adevărata noastră natură (link) și pornesc pe drumul transformării propriei vieți. Însă pe acest drum al autocunoașterii apar multe momente în care simt că nu-și pot controla reacțiile și impulsurile (link), momente în care tiparele mentale și emoționale (link) preiau comanda "navei" numită ființă.

Chiar și oamenii care au "gustat" din extazul stării de observator "pur" pot avea apoi reveniri în etapele de transformare anterioare, situații în care reacționează și se comportă corespunzător etapei respective. Este clar că diferențele de percepție conduc mintea într-o confuzie, astfel încât cei aflați în situații de genul caută să înțeleagă ce anume îi face să se lase purtați de valul reacțiilor (tiparelor). Bineînțeles, verigile lipsă de înțelegere sunt o nouă sursă de frustrare și suferință. (*notă: observator "pur"starea în care nu există concepte/definiții, în care putem observa propriile gânduri, emoții și senzații fără a interfera cu acestea).


Confuziile care există pe această temă și câteva discuții pe care le-am purtat în ultima vreme m-au determinat să aduc astăzi în atenția voastră un fragment prețios dintr-un satsang cu Mooji (a cărui biografie am tradus-o aici-link) - în care aduce lămuriri importante despre unele reacții greu de controlat, despre starea de observator pur, eliberarea de îngrijorări și de tot felul de identificări (cu trupul nostru, cu mintea, cu gândurile, etc.). Terapeutic și chiar amuzant pe alocuri.. 😁Fericiți vor fi cei care vor avea răbdarea să urmărească materialul până la final.., vizionare plăcută și cu folos..


Despre starea de observator, prezența conștientă și trucurile minții este vorba și în articole care se găsesc aici-link, aici-link. În cazul în care încă nu ați vizionat încă documentarul de aici-link - îl recomand și pe acesta. 

Pentru dezvoltarea capacității de acceptare a fluxului vieții și exersarea detașării - recomand câteva cărți bestseller în lume:
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);
- "Puterea prezentului - ghid practic" Eckhart Tolle - comandă online aici-link;
- "Iubește ceea ce este" - Byron Katie - comandă online aici (link);
- "Cine ai fi tu fără povestea ta?" - Byron Katie - comandă online aici (link);
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării" - Byron Katie - comandă online aici (link).



Dacă ai ajuns în micul meu univers pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Sunt deja sute de articole aici așa că nu cred că te poți plictisi 😁. Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 26 iunie 2014

Despre reputație și capitalul de încredere

Odată cu trecerea timpului din ce în ce mai mulți oameni devin conștienți de necesitatea economisirii resurselor și de faptul că societatea consumeristă risipește mult prea multe bunuri ce ar putea fi folosite un timp mai îndelungat sau refolosite în alte moduri. Devenind conștienți de acest fapt, oamenii s-au gândit la diverse soluții și astfel, pe la jumătatea anului 2000 a apărut conceptul de "economie de schimb" ("sharing economy").
Economia de schimb se bazează pe dorința oamenilor de a împărtăși și/sau de a face un schimb de bunuri, servicii sau informații. Un fel de "troc" cum ar spune românul. Evoluția tehnologiiilor de comunicații a facilitat dezvoltarea unor astfel de "piețe" de schimb fapt care a făcut posibilă apariția site-urilor de schimburi și împrumuturi de diverse bunuri. Ideea a fost și rămâne foarte bună, însă pentru astfel de schimburi sau împrumuturi "utilizatorii" trebuie să fie de încredere (da, știu, un cuvânt magic :))).
Până să ajungem să conștientizăm cu toții că Universul este un organism viu în care toate "componentele" sale sunt profund conectate (lucru care ne-ar determina să renunțăm la a răni în vreun fel oricare "componentă" a sa - în primul rând semenii) mai este ceva drum de parcurs. Până atunci e nevoie să găsim soluții de a "măsura" cumva reputația celor cu care intrăm în contact pentru a ne da seama de gradul de încredere pe care îl putem investi în ei. Desigur, cunoaștem cu toții că în mediul virtual acesta este un lucru aproape imposibil atâta vreme cât nu aleg toți oamenii să-și folosească numele real și știm deja câte lucruri decurg din asta.
Iată totuși că sunt oameni creativi care găsesc soluții și pentru astfel de lucruri. Mă refer la Rachel Botsman - speaker internațional care s-a dedicat studiului puterii de colaborare și schimbul de informații prin tehnologii de rețea, precum studiului măsurii în care acest tip de colaborare va transforma mediul de afaceri, consumerismul și chiar modul în care trăim. Este lider de opinie la nivel global și este autoarea a două cărți de mare succes (care nu au fost încă traduse în română): "What's Mine Is Yours: The Rise of Collaborative Consumption" ("Ce e al meu e și al tău: ascensiunea consumului colaborativ") (coautor alături de Roo Rogers) și "10 Ideas That Will Change the World" ("10 idei care vor schimba lumea"). Despre preocupările ei aflați mai multe aici-link-1 și aici-link-2. Bucuria mea vine din faptul că lucrurile se "mișcă", oamenii sunt preocupați să fie împreună în cât mai multe feluri, să se ajute între ei și să construiească armonia împreună (link). Și asta se întâmplă chiar dacă media românească nu are timp (sau din cine știe ce alte motive :)) să se preocupe și de lucrurile bune care se întâmplă...Vă invit în continuare să urmăriți discursul său plin de însuflețire și de...încredere că suntem capabili să fim/devenim oameni de încredere. Vizionare plăcută!


Articole conectate se găsesc și aici-link, aici-link și aici-link. Conectat într-un fel aparte este și articolul de aici-link. Despre "drumul" spre o societate armonioasă merită toată atenția documentarul de aici-link.
Dacă tot veni vorba despre încredere, recomand și următoarele cărți pe aceeași temă:
"Ai încredere în propriile insticte" (despre intuiție și dezvoltarea ei) - Sonia Choquette - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Curs practic de încredere" (încrederea în sine) - Walter Anderson - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Cum să dobândești încredere și putere în relațiile interumane" - Les Giblin - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Consilierul de încredere" - David H. Maister, Charles H. Green, Robert M. Galford - comandă online aici-link - (transport gratuit);
"Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link - (transport gratuit).
***
***Anunț: Următoarele ediții ale workshop-ului "Regăsirea Potențialului Interior"- vor avea loc la București pe 5, 6 iulie și Iași 12, 13 iulie- detalii despre înscriere se găsesc aici (link). Vă aștept cu drag. 
***
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Te poți conecta cu artiolele blogului oferindu-i un Like. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

marți, 24 iunie 2014

Despre autocunoaștere și dezvoltare holistică

"Eu cred că eu sunt cel care am puterea. Datorită darurilor pe care mi le-a făcut Universul: să gândesc, să analizez, să creez emoțiile pe care le doresc, să-mi conduc ființă aşa cum vreau, să înțeleg lumea, să învăț din greșeli, să nu mă tem de provocări, să trăiesc fără frică - dacă am toate aceste instrumente atunci cu siguranță pot obține tot ce îmi doresc. Așadar, dacă avem o viziune, nu trebuie să renunțăm niciodată. Iar cel mai important: să conlucrăm inteligent cu Universul. Pentru că în acest Univers nu este vorba despre ce îmi doresc eu ci despre ceea ce ne dorim cu toții. Dorința tuturor este ceea ce creează Universul.(...) Când dorești să obții ceva, trebuie (mai întâi) să înțelegi cum funcționează Universul. Trebuie să respecți conștiința colectivă din Univers. Nu este vorba despre mine, este vorba despre noi." - Sri Vasudeva

Am început cu acest citat deoarece cred că el conține în mod concentrat răspunsul la o întrebare care "bântuie" mintea multor oameni uneori pentru toată viața: "de ce în unele situații nu reușim să ne împlinim visele?". Citatul face parte din interviul pe care îl dau mai departe astăzi, interviu realizat de Alina Bădic la televiziunea B1. Sri Vasudeva este un lider vizionar recunoscut pe plan mondial fiind foarte apreciat deoarece combină înțelepciunea străveche cu gândirea modernă.

Din 2002 acesta vine în fiecare an în România și a fondat și un ONG numit Blue Star România (link). Fotografia din dreapta este din 19 iunie de la Conferința internațională "Spiritualitatea și educația în perspectiva dezvoltării potențialului uman" susținută de Sri Vasudeva la Universitatea Spiru Haret (m-am bucurat să-i regăsesc în foto pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan și pe domnul conf.univ. Matei Georgescu pe care i-ați mai "întâlnit" pe blog de multe ori).

Am rezonat cu toate informațiile din interviu deoarece acestea au foarte mare legătură cu dezvoltarea personală integrală (link), cu necondiționarea (link), cu comunicarea conștientă în relații (link) și cu foarte multe lucruri despre care am vorbit/scris pe această pagină. Subiectele abordate sunt numeroase și foarte importante dar majoritatea se referă la importanța explorării interioare, importanța autocunoașterii, a iubirii necondiționate în relații, deci cred că interviul merită toată atenția. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cele două cărți ale sale care au fost traduse în limba română, cărți pe care le consider foarte utile celor aflați pe drumul autocunoașterii:
"Voi sunteți lumina" - comandă online aici-link;
"Divinitatea lăuntrică" - comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper să găsești aici lucruri utile căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



duminică, 22 iunie 2014

Când tăcerea vorbește.. (+ recomandare film)

Experiențele traumatice pe care le trăim lasă urme adânci în fiecare dintre noi (link). După o astfel de experiență ne aflăm în fața unei alegeri: să vorbim despre ce ni s-a întâmplat păstrând astfel vie amintirea și retrăind-o cumva de fiecare dată când povestim sau să încercăm să ștergem cu buretele amintirea respectivei întâmplări și să tăcem pentru totdeauna. Desigur, mai sunt și unele "combinații" între aceste două posibilități.

Dar cum de cele mai multe ori comunicarea între oameni lasă de dorit pentru că fiecare mărturisire a unei traume este urmată de judecăți din partea celui/celor care ascultă (sau de sfaturi necerute în cel mai "bun" caz - link), persoana abuzată (link) alege să tacă și încearcă să uite. La unii oameni treaba asta poate să funcționeze pentru o vreme, însă aproape niciodată pentru totdeauna. Iar când amintirile se întorc și încep să ne "bântuie"...atunci e nevoie să ne "ținem" bine.

Cei mai vulnerabili în fața acestor experiențe de viață sunt copiii și adolescenții. Nu că adulții nu ar fi, dar majoritatea sunt deja "antrenați" de experiențele prin care au trecut și fac față altfel situațiilor traumatice. Știind acest lucru, Nancy Lublin - directoarea organizației DoSomething.org - a avut o idee pe care o consider genială: lansarea proiectului Crisistextline.org/ (Linia Mesajelor de Criză) - o linie telefonică (+ site) ce oferă suport 24/7 tinerilor aflați în situații traumatice. Vă invit să urmăriți scurtul său discurs în care povestește câteva cazuri tulburătoare pe care a reușit să le rezolve..


În România am găsit trei numere de telefon destinate urgențelor:
- 0.800.080.100 și 116 123 - puse la dispoziție de Asociația de Suicidologie (Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid) și
- 0.800.801.200 - pus la dispoziție de Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (un ONG).
m-am gândit să le distribui cu speranța că le veți distribui mai departe. 💗
***
Filmul pe care îl propun astăzi reprezintă ecranizarea nuvelei "Speak" ("Vorbește") a renumitei autoare Laurie Halse Anderson (care a participat și la scrierea scenariului filmului). Nuvelele sale vorbesc despre preocupările reale ale adolescenților, despre temerile și frustrările lor, fapt care a făcut să fie foarte iubită de  tineri dar nu doar de aceștia. Laurie Halse Anderson citește scrisorile și mesajele pe care le primește de la adolescenții din întreaga lume, romanele sale răspunzând astfel nevoilor concrete ale acestora.

"Am supraviețuit procesului de imersiune emoțională în amintirile copiilor care îmi scriu, reamintindu-mi cât de dificil este pentru cititorii tineri care se luptă cu aceste probleme în viața reală. Cel puțin dacă ar avea posibilitatea de a fugi de astfel de amintiri. Dar nu au." - spune autoarea. Este un film care, dacă ar fi distribuit în școli, ar putea preveni multe experiențe traumatice și multe "închideri" și "tăceri" 🚩 din categoria celor descrise în filmul de mai jos. Dacă îl distribuiți, e posibil să ajungă la mai mulți profesori, părinți sau persoane care ar putea face posibil acest lucru.🚩

În rolul principal o veți vedea pe Kristen Stewart (cunoscută pentru seria "Twilight") care reușește foarte bine să redea zbuciumul personajului său. În celelalte roluri sunt: Michael Angarano, Robert John Burke, Hallee Hirsh și Elizabeth Perkins. Ecranizarea a câștigat unul dintre premiile de la Festivalul de film de la Woodstock și a fost nominalizată la alte două festivaluri de film. Puteți viziona filmul aici-link, aici-link, aici-link sau aici-link.
***
Cărți recomandate:
- "Căile întortocheate ale adolescenței" -Lisa Damour- comandă online aici-link;
- "Criza adolescenței. Căi de a o depăși" -Stephane Clerget- comandă online aici-link;
- "Ghidul adolescenților" -Jane Fonda- comandă online aici-link;
- "Adevărul despre adolescente" -Karen Zager, Alice Rubenstein- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii părinte bun pentru adolescenți" -Michael Hammond- comandă online aici-link;
- "Cum să protejăm copiii de abuzul sexual" -Elisabeth Raffauf- comandă online aici-link;
- "Adolescenții și sexul. Un ghid pentru părinți" -John Coleman- comandă online aici-link;
- "Suferința din dragoste. Povestea maturizării adolescenților" -Bruno Humbeeck- comandă online aici-link;
- "Ghid de supraviețuire pentru adolescenți" -Aija Mayrock- comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link (strict necesară oricărui părinte și profesor);
- "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți" -George W. Burns- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! "Subiectul" principal al acestui site este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Sper ca ceea ce vei găsi aici să fie util căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


sâmbătă, 21 iunie 2014

Să învățăm de la...elefanți

Încă mai avem multe de aflat și de învățat de la animale pentru că sunt multe lucruri pe care acestea ni le dezvăluie doar dacă avem răbdarea să le privim uitând pentru o clipă că suntem oameni...

Pentru că acestea ne ating sufletul în moduri nebănuite și deschid uși ale sufletului nostru pe care altfel le-am deschide cu greu, am "preparat" pentru astăzi un video ce cuprinde câteva lucruri despre...elefanți. Sunt cuprinse în el câteva clipuri speciale care m-au impresionat. Aș putea să-l descriu drept "terapie cu elefanți" deoarece în cazul în care ne deschidem inima și simțurile, imaginile au valoare terapeutică. Vizionare plăcută prin ochii sufletului...


Dacă tot am propus acest video, vă propun și două romane bestseller (transport gratuit la comanda online):
- "Apă pentru elefanți" -Sara Gruen- comandă online aici-link;
- "La marginea apei" -Sara Gruen- comandă online aici-link.
Primul roman este cel după care s-a realizat filmul cu același titlu (în rolurile principale: Robert Pattinson, Reese Witherspoon si Christoph Waltz) - pe care îl recomand de asemenea, adrese de vizionare aici-link și aici-link.
Al doilea a fost numărul 1 pe listele de bestselleruri din New York Times și USA Today, inclus pe Publishers Weekly Bestseller List si Indie Bestseller List. National Post Best Book of the Year. BookPage Top Pick in Fiction. Ambele romanele semnate de Sara Gruen sunt traduse în peste 45 de limbi și s-au vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare.
***
Dacă ești pentru prima dată în micul meu univers, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor un anume subiect poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 19 iunie 2014

30 de lucruri despre Dezvoltarea Personală Integrală [emisiune]

Despre dezvoltarea personală s-a spus și s-a scris mult în ultima vreme, dar cum Viața întreagă este un lung parcurs de învățare, subiectul este unul vast și este loc pentru infinite conexiuni. 

Deși titlul acestui articol are iz-ul articolelor clasice de dezvoltare personală, l-am ales pentru că în emisiunea de mai jos am atins numeroase subiecte din acest domeniu răspunzând astfel la peste 30 de întrebări. Emisiunea la care am fost invitată (ieri) se numește "Experții" și este realizată la Rom TV Roman de doamna Iuliana Năstase Onu - căreia îi mulțumesc cu drag pentru invitație. Vizionare plăcută și cu folos 💗


Pentru că sunt niște cărți prețioase cu adevărat și nu am reușit să le recomand până acum, și pentru că sunt reduceri bune la Libris.ro, iată mai jos 4 cărți bestseller ale renumitului Daniel Goleman - scriitor, psiholog și jurnalist de știință, pe care eu l-aș numi maestrul studiului emoțiilor, cărți care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor care sunt pe drumul autocunoașterii:
- "Inteligența emoțională" - comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Inteligența socială" - comandă online aici-link;

Am vorbit în emisiune și despre cărțile:
- "Puterea extraordinară a subconștientului tău" -Joseph Murphy- comandă online aici-link și "sora" ei:
- "Cum să folosim puterea subconștientului" -Joseph Murphy- comandă online aici-link.


*Cartea domnului Valeriu Popa despre care am vorbit în emisiune am prezentat-o aici-link, iar filmul despre care am vorbit se găsește aici-link. Cred că ar merita să vedeți și articolele de aici (link) și aici (link). Cărțile lui Lise Bourbeau pe care am prezentat-o în articolul de aici (link) pot fi cumpărate online cu un click direct pe titlurile lor "Corpul tău îți spune: Iubește-te""Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine""Despre cancer. O carte care da speranță""Iubire, Iubire, Iubire. Puterea acceptării""Despre frici și credințe""Despre bani și abundență""Un an de conștientizări".
***
Dăcă ai pășit pentru prima dată aici, îți urez bine ai venit! Pentru a căuta subiectul dorit poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 17 iunie 2014

Vindecarea de nefericire

Una dintre sursele principale ale nefericirii noastre este încăpățânarea cu care ne opunem curgerii Vieții. Ne încăpățânăm să rămânem în diverse situații chiar ele nu mai sunt confortabile, ținem cu dinții de relații chiar dacă acestea nu mai sunt armonioase, insistăm să cerem celorlalți ceea ce noi nu ne oferim nouă înșine, încercăm să oprim timpul (sau chiar să-l întoarcem) pentru a rămâne (sau reveni) în perioadele când ne este (ne era) "bine". Facem cam tot ce putem numai să n-o lăsăm să curgă liber. Apoi ne mirăm de ce Viața nu ne oferă iubirea pe care o căutăm cu atâta disperare, ba parcă ne-ar oferi din ce în ce mai multe prilejuri de nefericire. Desigur, nu întâmplător (link).
"Eu spun că iubirea este un sentiment natural care există în inima fiecăruia, că nu este şi nu ar trebui să mai credem că este, condiţionată de ceva sau de cineva.
A te iubi pe sine, la fel ca şi fericirea, reprezintă o decizie personală de a fi. Înseamnă a fi cine doreşti să fii, a fi liber, a-ţi găsi propriul sens în iubire, făcând doar binele şi a te împăca cu legea naturală de a fi în trecere pe aici, fapt care ne motivează să trăim azi, aici şi acum.
Până la urmă, suntem pe cont propriu şi nimeni nu e vinovat de nefericirea noastră!"

Citatul de mai sus aparține doamnei psiholog Gigi Ghinea - "un spirit liber, conştient de puterea divină a iubirii din inima noastră, a tuturor spiritelor libere de pe această planetă" - cum ea însăși se definește. Este un exemplu minunat că omul se poate vindeca singur de nefericire și că poate găsi (cu răbdare și voință) în interiorul său toate lucrurile pe care le caută în afară: Iubirea, Siguranța și Pacea. Este un exemplu despre care am mai vorbit pe blog mai demult aici-link. Evident, atât timp cât omul este preocupat să le caute în ceilalți, în relații, situații, statut social, bunuri, etc. nu găsește timp și energia observe toate aceste lucruri în interiorul său.

Despre cum s-a vindecat de nefericire, despre lucrurile care ne împiedică să observăm darurile minunate din interiorul fiecăruia dintre noi și despre alte lucruri ce țin de complexitatea funcționării minții noastre (mai ales de tiparele mentale ce rulează constant pe "fundalul" gândirii noastre) - într-un interviu extrem de interesant și de cald deopotrivă, interviu realizat de domnul conf.univ. Matei Georgescu la TVH. *Mulțumiri doamnei psiholog Gigi Ghinea pentru disponibilitatea de a împărtăși din experiența sa de viață; *Felicitări și mulțumiri domnului Matei Georgescu pentru invitații remarcabili pe care îi aduce în emisiuni și pentru căldura sufletească pe care o dăruiește în aceste interviuri. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Cărțile publicate de doamna psiholog Gigi Ghinea sunt:
"Iubirea care vindecă" - comandă online aici-link;
"Cum m-am vindecat de nefericire" - comandă online aici-link;
"Respiră, iubește și taci" - comandă online aici-link.
Alte cărți care pot aduce clarificări prețioase pe drumul transformării interioare:
"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
"Cine ai fi tu fără povestea ta?" - Byron Katie - comandă online de aici (link);
"Iubește ceea ce este" - Byron Katie - comandă online de aici (link).
***
Recomand bineînțeles și celălalt interviu cu doamna Gigi Ghinea - click aici-link. Dintre toate documentarele pe care le-am adus pe blog, eu cred că merită văzute cele ce există aici-link-1 și aici-link-2, iar dacă ar fi să aleg doar patru dintre numeroasele articolele care există aici dedicate vindecării de nefericire, atunci aș recomanda pe cele care există aici (link), aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dăcă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Astăzi Universul meu a "împlinit" 400 de articole. Ar fi aproape imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă :)) Poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) pentru a căuta mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


duminică, 15 iunie 2014

Cu coada ochiului (+ recomandare film)

Există multe lucruri pe care refuzăm să le privim direct în față. Ne uităm la ele cu coada ochiului sperând ca acestea nu să fie reale sau, în cazul în care le recunoaștem drept parte a realității, ne place să credem că nu sunt posibile în realitatea noastră individuală. Nu ne place să le privim, nici să vorbim despre ele, deși unele dintre acestea sunt mai probabile decât putem accepta.

Unul dintre lucrurile pe care le tratăm în acest fel este Marea Trecere - trecerea în neființă. Ce pierdem din vedere când privim moartea în acest fel este faptul că doar privind-o în față și învingându-ne frica putem înțelege cât prețuiește Viața. Doar așa putem înțelege valoarea fiecărui moment. Doar așa putem trăi conștient (link) fiecare clipă mulțumindu-i Vieții și mulțumindu-ne nouă înșine pentru curajul de a o Trăi.
***
Primul dar de astăzi este un discurs emoționant care are capacitatea de a trezi acea parte din noi hipnotizată de rutina zilnică, de fuga continuă după "a face" și "a deveni" mai presus de prezența conștientă în întreaga ființă. Este vorba despre speech-ul TED al Evei Ensler - autoare, dramaturg și cunoscută activistă împotriva violenței asupra femeilor, un om care "trăia doar în capul său" - după cum se definește ea însăși.

În prima parte a vieții ea a trăit o serie de relații abuzive și a devenit dependentă de droguri și alcool iar în a doua parte, o experiență șocantă - cancerul - i-a schimbat modul în care privea viața și a ajutat-o să se conecteze la corpul său. Sper ca discursul ei să vă inspire și să vă facă să prețuiți fiecare dram de sănătate și fiecare moment de viață.. 


Al doilea dar de astăzi este un film pe care am amânat foarte mult să-l recomand deoarece este unul foarte dur. Nu pentru că ar conține violență ci pentru că redă o imagine a realității fără "machiaj", oferind-o privitorului fără menajamente. Totuși, fiind un film profund terapeutic, nu pot să nu-l recomand, așa că o voi face cu *precizarea ca persoanele care vor să rămână în hipnoza unei realități imaginare roz să îl evite.

Titlul acestuia este "Wit" și a fost realizat pe baza unei piese de teatru scrisă Margaret Edson, piesă a cărui scenariu a fost transformat în scenariu de film de către Emma Thompson și Mike Nichols. Rolul principal (unul extrem de dificil) este realizat într-un fel aparte de Emma Thompson, iar în primele roluri secundare îi veți întâlni pe Christopher Lloyd, Audra McDonald, Eileen Atkins și Jonathan M. Woodward. Pelicula a câștigat 11 premii și a fost nominalizată la încă 21 (inclusiv la Globurile de Aur), veți înțelege de ce dacă îl vizionați.

Așadar, este un exercițiu de imaginație dur, ce să mai zic de transpunerea în locul personajului principal..., de aceea îl recomand doar celor curajoși care s-au săturat să privească realitatea cu coada ochiului și vor să se antreneze spre a o accepta întreagă și a o trăi la potențial maxim.. Ceea ce pot spune absolut sigur este faptul că efectul terapeutic și de conștientizare al filmului merită efortul și... tulburarea. Îl puteți viziona mai jos..



Cărți recomandate:
- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Înțelegerea vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să fie util căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗


joi, 12 iunie 2014

Succesul, eșecul și dorința de a continua să creezi

"Când în viață totul îți merge bine, e ușor să crezi că toate se întamplă cu un motiv. E ușor să ai credință. Dar când lucrurile încep să meargă rău, devine foarte greu să-ți păstrezi credința, îți vine greu să nu te întrebi din ce cauză se întâmplă toate necazurile." - Allie - în serialul "Taken" (2002).

Într-adevăr, păstrarea entuziasmului în momentele când eșecul își face apariția reprezintă una din provocările vieții noastre, una pe care mulți o consideră un fapt imposibil de realizat. Și totuși este posibil.

Dacă ne maturizăm suficient de mult (iar asta nu are nimic de-a face cu vârsta ci cu înțelepciunea) vom deveni capabili să observăm că eșecul face parte integrantă din procesul de învățare și nu putem ajunge la succes decât printr-o succesiune de cicluri încercare - eroare..

Și nu este vorba doar despre a accepta faptul că eșecul face parte din proces. Cred că putem să facem mai mult de atât. Putem ajunge chiar să transformăm eșecul în motivație și energia lui în energie creatoare.


Totuși, până să atingem această "performanță" în schimbarea de mentalitate, merită măcar să ne amintim din când în când acest mod de a privi lucrurile astfel încât să nu ne mai supărăm pe noi înșine, să nu ne mai autosabotăm în momentele în care nu reușim să aducem armonia în viața noastră sau când nu ducem la bun sfârșit anumite proiecte.

Pot însă să vă asigur că această schimbare de mentalitate merită tot efortul deoarece simplifică foarte mult lucrurile, are un efect eliberator dar și unul terapeutic clar, nu doar asupra stării psihice ci și asupra stării de sănătate fizică.

Am găsit de curând un scurt discurs pe tema din titlu, iar pentru că m-a inspirat îl dau acum mai departe. Este vorba despre discursul lui Elizabeth Gilbert - autoarea bestseller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubește" și a mai multe romane de succes pe plan internațional. Minunat și profund, inspirație 100%.., vizionare plăcută!


Dacă nu ați văzut ecranizarea romanului "Mănâncă, roagă-te, iubește", e musai de văzut, garantez efecte terapeutice 😍.. Puteți cumpăra DVD-ul sau îl puteți viziona aici-link sau aici-link.

Pentru că e o povestea adevărată a unei vieți de succes merită să vizionați și filmul pe care l-am recomandat aici-link.


Cărțile lui Elizabeth Gilbert au fost traduse și în limba română, reprezintă un răsfăț pentru minte și suflet și pot fi comandate online aici-link sau aici-link.
Câteva perspective utile asupra succesului ne sunt oferite de următoarele bestseller-uri:
- "Succesul redefinit" -Arianna Huffington- comandă online aici-link sau oaici-link;
- "Secretele succesului" -Dale Carnegie- comandă online aici-link;
- "Putere nemarginită" -Tony Robbins- comandă online aici-link (CD) sau aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd Duncan- comandă online aici-link;
și, de la Editura Vidia, recomand cu încredere:
- "Pariază pe tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Secretul succesului – Încrederea totală în tine" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Fă-ți viața exact cum vrei tu!" -Richard Bandler- comandă online aici-link;
- "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul" -Robin Sharma- comandă online aici-link;
- "Atracția succesului" -Anca Ciobotaru- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în micul meu univers, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte pe placul tău și să revii din când în când. Pentru a căuta mai ușor poți folosi lista "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗