"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 4 noiembrie 2014

Despre traume ca identitate

Toate poveștile de viață sunt emoționante. Pentru că Viața este un continuu proces de învățare și nimeni nu e scutit de provocări, de traume și durere, iar când un om reușește să le depășească, acest fapt impresionează profund.

Există o capcană pe drumul fiecărui om - momentul în care observăm că povestind traumele prin care am trecut reușim să atragem atenția celor din jur. Am spus că aceasta este o capcană deoarece tentația de a repeta acest tipar (poveste-reacție-atenție) cu diverse ocazii este mare.

Cu ce ocazii? Acelea în care dorim să atragem din nou atenția celor din jur :)) Așa ajungem să ne punem povestea noastră tristă ca pe o insignă în piept și să o purtăm cu mândrie (ascunsă). 

Așa funcționează și una dintre ramurile dezvoltării personale :)) - cea care oferă inspirație: clipuri, discursuri, articole și/sau cărți motivaționale.

Acum să nu fiu înțeleasă greșit. Nu e puțin lucru să supraviețuim traumelor și vicisitudinilor vieții - de orice fel. Dar e important să înțelegem că, dacă am cunoaște povestea oamenilor pe care-i întâlnim, am conștientiza că fiecare om trece prin dramele sale, chiar dacă n-o arată și, până la urmă, toți suntem supraviețuitori.

În plus, comportamentul cu insigna, despre care vorbeam mai sus, ține omul blocat în starea de victimă, iar asta nu face bine nici psihic, nici emoțional și nici fizic.

În acest context, am fost impresionată de un punct de vedere altfel decât cel clasic și, deoarece pune multe puncte pe mulți de "i", l-am tradus spre a-l da mai departe aici. Este vorba despre povestea lui Debra Jarvis - capelan de sprijin pentru pacienții din cadrul Cancer Care Alliance (clinică ce aparține de Institutul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson din Seattle).

După ce a supraviețuit unui cancer la sân, ea a descris această experiență complexă în cartea sa - "Nu este vorba despre păr. Și alte certitudini despre viață și cancer" (engleză-link). Consider că discursul ei merită toată atenția nu doar pentru observațiile și concluziile importante pe care le conține ci și pentru umorul său molipsitor care funcționează ca un balsam pentru suflet. Vizionare plăcută 💗


Și, dacă a venit vorba despre sănătate, boli și vindecare, iată câteva articole conectate cu subiectul:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Aspecte vitale ale vindecării,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Adevărul șocant despre sănătatea ta
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

4 comentarii:

Liviu Marin spunea...


Multumesc pentru "balsam" Adina.

Liviu

Anonim spunea...

Buna Adina!
Interesant. Observ, a nu stiu cata oara, cu parere de rau, cat de mult sau intens suntem nevoiti sa suferim pentru a constientiza niste aspecte ce par asa de simple dupa "consumarea" cu folos a suferintei ... Din pacate nu toate suferintele personale sau colective sunt urmate de "coborarea din autobuzul propriei ignorante", asa cum elegant ne sfatuieste sa procedam Debra Jarvis. Multumesc!(E.A.)

Anonim spunea...

Cu permisiunea dumneavoastra, as indrazni sa fac urmatoarele completari:
1. Unele fapte, precum cele mai sus expuse, pot impiedica pastrarea sanatatii din cauza unor vulnerabilitati, datorate in principal faptului ca traim astfel ancorati in trecut (regrete) si/sau intr-un viitor care este o proiectie a trecutului (ce necazuri putem anticipa daca nu pe cele pe care le-am cunoscut si experimentat in trecut ?).
In acest mod, incetam sa mai traim in aici si in acum, si asteptam de la altii (din afara) si din viitor (un viitor fals, tocmai din cauza proiectiei trecutului) ca ceva sa se intample.
Ceea ce este cel putin ciudat, intrucat viaţa noastra există acum.
Ar trebui sa ne reducem viaţa la acest moment. Situaţia noastra de viaţă poate fi plină de probleme — majoritatea aşa şi suntem — dar, hai sa descoperim dacă avem vreo problemă în acest moment. Nu mâine, nu peste 10 minute, ci acum. Avem vreo problemă acum?
2 Atunci cand vine vorba despre traumele prin care am trecut noi sau altii, sa nu uitam tocmai esentialul - nu suntem aici pentru a experimenta, cu toţii, aceleași experiențe.
Fiecare dintre noi se află acum și aici, din motive diferite, motiv pentru care ne-am și ales PROPRIILE experiențe de care avem nevoie pentru evoluție.
Întrucât noi ne-am ales experiențe diferite, tot ceea ce ne pot oferi aceste persoane este o parte din perspectivele lor, pentru că fiecare dintre aceste persoane au venit aici pentru a experimenta ceva diferit de ceea ce ne-am ales noi.
Ideea este că fiecare dintre noi are o experiență diferită aici și prin urmare, atunci cand ne adresăm altor persoane, nu facem decât să le ascultăm ,,experiențele'' LOR și nu neapărat realitatea noastră.
În concluzie, trebuie să înţelegem faptul că fiecare om este diferit, are perspective diferite, termene şi scopuri diferite.
Răspunsul pe care îl căutăm este în noi, doar noi ştim scopul adevărat pentru care ne aflăm aici, aşa încât în loc de a ,,adopta'' adevărul altcuiva, sau de a ,,prelua'' convingerile cuiva, ar trebui doar să le mulţumim pentru faptul că au ales împărtăşească cu noi, experienţele lor.
3. Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara problemelor noastre.
Când mergeam mental în problemele altor persoane experimentam imediat un sentiment de singurătate. Şi nu intelegem că de fiecare dată în viaţa noastra, când ne simţim răniţi sau singuri, ne aflam în problema/treaba altora.
Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în problema ta, mă reţine de la a fi prezent în problema/treaba mea. Sunt separat de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează.
Ştiu ce este bine pentru mine?
Asta este singura mea problemă.
Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.
Dacă înţelegem că trebuie să stam în treaba noastra, ne-am putea elibera viaţa într-un mod în care nici nu ne putem imagina. Data viitoare când simţi stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental şi s-ar putea să începi să râzi ! Mai mult, ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent şi că ţi-ai trăit toată viaţa, mental, în treburile celorlalţi. Doar să observi când te afli în treburile celorlalţi, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat. In scurt timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.

Adina Amironesei spunea...

@ Anonim:
Foarte utile aceste completări. Singura "completare" pe care o am de făcut la completarea ta ar fi să pui ghilimele la citatele pe care le-ai folosit mai sus (Eckhart Tolle, Byron Katie, etc.)
Citatul din cartea lui Byron Katie l-am recunoscut primul deoarece mi-a plăcut foarte mult și l-am postat aici-link. :)