"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 1 ianuarie 2015

Văd ceva...special

"Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului și să intrăm în tăcerea inimilor noastre." - Elizabeth Gilbert în cartea sa "Mănâncă, roagă-te, iubeşte" (link).

Am început anul cu acest citat deoarece conține adevărul gol-goluț și merită să ne reamintim cât mai des acest fapt cu ideea că anul acesta este cel în care din ce în ce mai mulți se vor opri din agitație și se vor regăsi în toată splendoarea unicității și își vor descoperi potențialul interior. Amintesc despre unicitate deoarece este darul cel mai de preț pe care l-am primit fiecare prin naștere. Este un dar pe care mulți oameni îl consideră doar un mit deoarece nu și-au găsit vocația/pasiunea sau poate pentru că nu l-au recunoscut printre abilitățile pe care le au. Iar asta cred că are legătură cu încrederea în sine (link) dar și cu autosabotajul (link).
Cred că am remarcat cu toții diferența dintre a face ceva pentru că trebuie și a face ceva pentru că simți că face parte din cântecul inimii tale. Omul care exprimă pasiunea vieții lui simțim că se exprimă pe sine deoarece emite o energie ușor de recunoscut. Chiar dacă această energie nu poate fi pusă în cuvinte, acestea nefiind niciodată suficient de cuprinzătoare, ea îl face pe "emițător" să simtă conexiunea cu el însuși și cu tot ceea ce există și creează în cei prezenți în preajmă vibrații interioare pline de o emoție de nedescris.

Mărturisesc că am avut de multe ori ocazia să văd în oameni acel ceva pe care îl consider sacru, acel potențial unic pe care îl dețin, acea unicitate. Desigur, nu am văzut cu ochii. Faptul că pot să "zăresc" acest potențial unic îl consider un dar minunat pe care Universul mi l-a făcut și pentru care îi mulțumesc cu recunoștință. De aici s-a născut și titlul seminarului pe care îl susțin - Regăsirea Potențialului Interior (link). Vă aștept cu drag la edițiile din acest an, programul îl voi afișa curând.

Am pregătit special pentru astăzi două materiale video care care au legătură cu potențialul nostru unic chiar dacă sunt cumva diferite. Primul - îl dau mai departe pentru a ilustra cumva vibrațiile pe care le poate induce un om care se exprimă pe sine: Sislena Caparrosa...


Al doilea material este un scurt discurs foarte amuzant susținut de Dananjaya Hettiarachchi - câștigătorul locului I la Campionatul mondial de public speaking ediția 2014. Enjoy!


Articole conectate cu subiectul în diverse moduri sunt deja cam multe :)), însă voi alege doar trei - care există aici-link, aici-link și aici-link. Ceva important pentru suflet aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt 4 bestseller-uri de un real ajutor în căutarea acelui ceva unic cu care am fost înzestrați fiecare:
Cărți recomandate:
- "Descoperă-ți Elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link;
- "Talentul nu este suficient" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Excepționalii" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta.

"Văd" ceva...special în anul 2015, "văd" că este un an foarte favorabil dezvoltării personale, un an în care cei care-și doresc din toată inima își vor găsi potențialul interior, pacea interioară și bucuria de a trăi - toate acestea într-un mod cu mult mai ușor decât a fost posibil în anii care au trecut. Vă doresc tuturor - cititori "cu vechime" sau mai noi - un an exact așa cum îl doriți și vise cât mai înalte împlinite într-un mod accelerat!
cu drag 💗


Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna Adina!
De mult timp nu am mai urmarit un asa de complex si interesant numar de stand up comedy, de tip special. Nu am convingerea ca asta a urmarit domnul cu nume asa de imbarligat insa monologul sau elaborat este o dovada in plus ca mesajele complicate ajung direct in inima daca sunt servite cu har, caldura sufleteasca si pe un suport de poanta si buna dispozitie. Cat despre tanara Sislena Caparrosa, ce se mai poate spune dupa ce a aruncat in lacrimi juriul si publicul?!... Multumesc din suflet pentru postari si munca depusa. Inspirata si fotografia micutei blonde care pare a spune " i see something in you!" (E.A.)