"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 9 octombrie 2015

Evoluție sau.. mândrie spirituală?

Mai multe experiențe din viața mea, dar mai ales ultima dintre ele, m-au făcut să mă întreb din nou: la ce bun dacă un om are foarte multă cunoaștere dar o folosește pentru a-și judeca semenii și pentru a se pune cu orice ocazie deasupra acestora? Aceleași experiențe m-au condus la concluzia că e strict necesar să ne reamintim cât mai des câteva lucruri. Acelea din textul de mai jos. Nu are rost să vă povestesc despre ce gen de experiențe este vorba pentru că vă veți da seama oricum :)) Sper ca următoarele cuvinte să ajungă la inimile tuturor și să ni le reamintim de câte ori suntem tentați să-i judecăm pe ceilalți...
***
"A crede că ești mai departe pe cărare decât oricine altcineva este mândrie spirituală. Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, nu ţi-ar fi de nici un folos să-l ştii sau să-l pretinzi. Ceea ce îţi este de folos este compasiunea faţă de sine, compasiunea faţă de alţii. Ceea ce îţi este de folos e să ştii că fiecărei persoane i se oferă lecția care este perfectă pentru ea, iar dacă o învață, nu poate nimeni spune cât de departe a ajuns.
Să nu crezi că ai capacitatea de a măsura în mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tău. Nu o ai. N-ai cum să ştii. O persoană, care pare a fi rămas mult în urmă, poate trece în faţă ta într-o secundă. Iar una care pare a fi mult avansată, poate fi serios încetinită. Întreaga idee referitoare la în faţă şi în urmă nu are nici un sens, întrucât n-ai de unde să ştii care este linia de pornire sau linia de final.
Nu e neapărat nevoie ca ceilalţi să înceapă de unde ai început tu. Nu e neapărat nevoie ca ceilalţi să încheie unde închei tu. Unii parcurg o călătorie scurtă, înţesată cu provocări care le frâng inima. Alţii au o că latorie lungă, alcătuită din multe lecţii neinteresante.
Poţi să te uiţi la ceilalţi şi să crezi că înţelegi – dar asta nu înseamnă decât că te amăgeşti. Habar nu ai despre ce este vorba în viaţa celuilalt. De fapt, nici măcar nu este treaba ta să ştii.
Se întâmplă destule lucruri în viaţa ta că să fii tot timpul ocupat. A înţelege care-ţi sunt lecţiile şi a începe să ţi le însuşeşti este o activitate care durează o viaţă întreagă.
Dacă eşti învăţător spiritual, întreabă-te dacă ai ales acest rol că să eviţi să înveţi lecţiile pentru care ai venit aici. Atunci când eşti o autoritate şi spui altora ce să facă, nu trebuie să te uiţi niciodată la tine însuţi.
Să fii sigur că nu vei putea să te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveală. Este inevitabil. Toată lumea vine aici şi crede că poate să dispară. Unii oameni se pricep foarte bine să o facă. Ei dispar timp de cincizeci sau şaizeci de ani. Când se întorc, sunt siguri că nimeni nu-i va recunoaşte. Dar. de îndată ce intră într-un magazin din cartier, ştiu că jocul s-a sfârşit. Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta, deoarece aici e un loc unde toţi sunt găsiţi. Mai devreme sau mai târziu, tuturor li se da deşteptarea. Această este natura călătoriei fizice. Până la urmă, chiar ai să te obişnuieşti cu ea. Le vine rândul chiar şi acelor dintre voi care tândălesc la sfârşitul cozii. Cel care vă strigă pe nume nu moare până ce nu ajunge şi la tine. Şi chiar dacă ar muri, altcineva i-ar lua locul. Nu te poţi ascunde. Nu poţi deveni invizibil în mod permanent.
Probabil că treaba asta ţi se pare ciudată. La urmă urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pământ fie că se deghizează într-un mod inteligent, fie pretind că nu sunt acasă, atunci când sună soneria. Negarea se infiltrează absolut peste tot.
Dar nu contează. Nu aceşti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele măştii este persoană care ia toate deciziile. Cel din spatele măştii îl cheamă pe străin la uşă ca să sune deşteptarea.
Voi credeţi că autoritatea se află în afara voastră şi că totul vi se întâmplă. Nu e aşa! Autoritatea este înăuntru şi faceţi ca totul să se întâmple, pentru ca să vă treziţi.
Întreaga planetă are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atâţia oameni care par a fi adormiţi. Cum s-ar putea ei trezi, dacă nu ar dormi sau, cel puţin, nu s-ar preface că sunt adormiţi?
Nu aceasta e planetă pe care trebuie să vă aflaţi, dacă vreţi să vă ascundeţi. Nu acesta este locul pe care trebuie să vă aflaţi dacă vreţi să rămâneţi adormiţi. Dacă scopul vostru este să nu fiţi conştienţi, atunci va aflaţi într-un loc periculos!
Toţi oamenii care acum umblă în somn, într-o zi îşi vor da seama că au plecat din pat şi din casă şi umblă pe stradă. O vor face într-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul.
Despre asta este vorba în această călătorie interactivă: încălcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiţi-le cum vreţi. Totul pare a fi intenţionat, dar în realitate nu este. Nimeni nu ştie în mod conştient că urmează să se izbească de altcineva. Aşa se întâmplă. Apoi, dacă este deştept, se trezeşte şi spune: „îmi pare rău, nu te-am văzut”. Iar semenul îi răspunde: "Nu face nimic. Nici eu nu te-am văzut."
Ce altceva mai e de spus? Dacă totul e luat că un afront personal şi individul răspunde: "Ba m-ai văzut, mizerabile!" ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi că el a fost atacat. Ar dovedi doar că se simte atacat.
Şi despre asta este vorba cu adevărat aici: un grup de oameni care se simt atacaţi. Nu e o imagine exactă a ceea ce se întâmplă, dar este una acceptată de către toată lumea. Asta, deoarece toţi interpretează comportamentul. Toţi presupun că totul se face cu o anumită intenţie. Fiecare crede că ştie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineînţeles că nu-l ştie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.
Aţi auzit despre căsătoriile aranjate? Ei bine, această este o izbire aranjată. Ambele persoane aflate în spatele măştilor au decis să-şi ofere una alteia posibilitatea de a-şi aduce aminte că se pot trezi în acelaşi moment. Atunci când au aranjat întâlnirea, nici una dintre ele nu ştia că se vor simţi amândouă atacate, atunci când acest lucru se va întâmplă.
Această, deoarece atunci când au aranjat întâlnirea, fiecare a luat contact cu intenţiile celuilalt: de a cinsti şi de a ajuta – nu de a face rău sau de a agresa. Nici una dintre ele nu şi-a făcut griji în privinţa a ceea ce urma să se întâmple, deoarece a avut încredere în intenţia celuilalt. Amândoi au ştiut că, orice s-ar întâmplă, totul va fi în regulă.
Dacă ai intra în legătură cu intenţia fiecărei persoane de a te trezi şi de a te ajută să te trezeşti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: "Iartă-mă, frate al meu. Nu te-am văzut. Mulţumesc că ai sunat deşteptarea. Acum voi fi mult mai atent".
Nu izbitura e cea care răneşte, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul că îl condamni pe cel care te-a izbit. Faptul că te condamni pe ţine însuţi, pentru că ai fost izbit. De îndată ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi în toate astea. Proiectăm responsabilitatea asupra altcuiva. Credem că nu făceam nimic altceva decât să ne vedem de treabă şi, deodată, vine o persoană răutăcioasă care ne atacă.
Nu asta s-a întâmplat. Această e enormă autoînșelare, uriaşa minciună pe care încercaţi să o treceţi asupra altora. Va străduiţi să vorbiţi unul cu altul de pe poziţii de victime şi vă minunaţi de ce fiecare este pedepsit în permanentă.
Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat cinste şi simt al responsabilităţii personale. Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat iertare de sine şi compasiune pentru ceilalţi.
Dacă vreţi să vă întâlniţi, dacă vreţi să vă treziţi împreună, trebuie să încetaţi de a mai interpreta ce se întâmplă şi să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt. Puteţi fi uluiţi de izbitură. Îi puteţi spune celeilalte persoane că sunteţi surprinşi. Dar să nu credeţi că înţelegeţi de ce s-a întâmplat totul, întrebaţi. Verificaţi.
Comunicaţi în mod cinstit şi simplu: "Atunci când m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simţit?" A spune adevărul prin preluarea responsabilităţii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac, sau o prezumţie de imixtiune, sau vinovăție. Este doar un mod sim­plu de a împărtăşi experienţa. Ea invită la dialog, nu la separare.
Odată ce se presupune că există vinovăţie, atacul este inevitabil. Nu poţi atacă o persoană nevinovată. Pentru a ataca, trebuie să crezi că atacul este justificat, că persoană îl merită. În acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ţi-ai împărţit mintea în două şi te-ai pregătit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mândriei spirituale – totul, deoarece crezi că ştii care sunt motivele celuilalt.
Renunţă, prieten al meu. Nu ştii ce este în inima semenului tău. Nu vei ştii niciodată. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-l întrebi deschis. În felul acesta ajungi cât mai aproape posibil de a şti ce gândeşte şi ce simte.
Dacă nu-l întrebi niciodată pe semenul tău ce experienţă trăieşte, cum crezi că vei ajunge să-l cunoşti? Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi propriile tale proiecţii, propriile tale judecaţi şi interpretări. Acestea spun multe despre tine şi foarte puţine despre el. Şi, dacă nu poţi să presupui că el nu este vinovat, cum vei fi vreodată în stare să-ţi vezi propria nevinovăţie? Dacă tu crezi că-l cunoşti, cât de bine crezi că te cunoşti pe tine?
După cum vezi, nu există cale de ieşire. Fiecare judecată pe care o emiţi asupra altcuiva se întoarce la tine şi te obsedează.
Cel mai bun lucru este să renunţi la judecaţi.
Cel mai bun lucru este să-ţi dai seama că nu ştii nimic despre intenţiile sau motivele celorlalţi oameni. Cel mai bun lucru este să înţelegi că, adesea, eşti complet rupt de propriile tale intenţii. Mândria spirituală nu face altceva decât să-ţi prelungească necunoaşterea. O persoană aroganţă nu evoluează. Ea nu devine transparentă faţă de ea însăşi sau de ceilalţi. Ea se ascunde. Ea atacă pe faţă – iar atunci când i se răspunde, pare că doarme. Ea se joacă de-a v-aţi ascunselea cu ea însăşi şi cu universul.
Am să-ţi dau un joc mai bun. El se numeşte: "Mă izbesc de tine, dacă şi tu te izbeşti de mine". Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este făcut de ruşine. Nici măcar nu trebuie să ţii scorul. Continuă să te izbeşti, până când te trezeşti şi priveşti în ochii celuilalt – fără condamnare şi fără judecată." - Paul Ferrini


Articole conectate aici-link, aici-link și aici-link.
Cărți care ne pot încălzi inimile (transport gratuit la orice comandă oriunde în țară):
- cărțile lui Paul Ferrini - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Darul imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link ;
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 500 de articole, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



3 comentarii:

Anonim spunea...

Esti minunata in tot ceea ce faci.Multumesc!

Cristiana spunea...

Și eu m-am întrebat, și alții m-au întrebat: ”Bun, dar văd că îmi face un rău, că are o intenție vădit rea”... și că... și că... Și atunci ce facem??
Și mi-am dat seama, și am dezbătut apoi ani de zile cu mulții din jurul meu: E UN SEMNAL ȘI AR TREBUI SĂ-L FOLOSIM DOAR CA PE UN SEMNAL pentru noi înșine; apoi ca pe un exemplu de împărtășit cu alții experiența rezultată de acolo.
Este un semnal care scoate din experiența noastră anterioară impulsul de a reacționa. Este... pământean și ar trebui să vedem viața din perspectiva pământeanului. Așadar dacă mă izbesc de cineva, dacă îmi cer scuze sau mă repliez imediat și el mă lovește, iau măsurile MELE interioare - nu las să se acumuleze acolo până ce explozia omului în mijlocul lumii strică, distruge: om și lume. Revăd zile în șir când pot (bine ar fi și cu gândul și cu vorba rostită, nu ne dăm seama cât de important poate fi), total sau pe bucățele, văd unde sunt rădăcinile, ce a condus acolo, mă educ să le văd repede chiar în mijlocul acțiunilor, nu în momentele de vijelie, ci în orice moment calm al vieții. Căci momentele calme noi le folosim la cu totul altceva decât exercițiu de trăire, iar ele pentru asta ne sunt date. Dar nu știm. DAR învățăm. Toate sunt în noi, și trebuie să ne ajutăm, să ne reamintim reciproc asta. Să ne ajutăm să privim ALTFEL lumea. În acele momente și doar atunci să facem scenarii utile, nu de genul ”Prost am fost! trebuia să fac, să zic asta, să-l pocnesc cu o vorbă dacă nu cu o palmă, să-l ironizez că așa au făcut marii titrați ai lumii... să-l disprețuiesc ca un rege... să fiu gelos ca un Dumnezeu, că așa scrie la biblie, iar eu sunt Dumnezeu...”
Asta, și multe altele, spune textul de fapt. Noi ne limităm la faptul că înțelegem dintr-un foc cuvintele: rămânem la impuls. Nu pornim la pătrundere.
Nu știm ce se petrece în inima semenului nostru - dar știm ce poate fi într-a noastră. ACOLO SE SCHIMBĂ LUMEA...
Se schimbă paradigmele, adică: adevărurile și căile vieții noastre. Nu e suficient să conștientizăm, trebuie să analizăm și să schimbăm; nu este suficient să nu mai mâncăm carnea animalelor, ci să le dăm locul lor în lumea lor; nu e suficient să nu mai facem experimente cuantice și genetice și să ne ascundem în spatele OZN-urilor și extratereștrilor, ci să cunoaștem realitățile galaxiei pentru ca nimeni să nu ne mai poată induce în eroare. Să nu rămânem la aceeași Mărie schimbându-i pălărie după pălărie... Sigur că fiecare pălărie e o treaptă de evoluție a Mariei, a oricui, important este să nu lâncezim pe treapta aceea.
Toate cele bune, Adina, și tuturor !!!

Razvan Ianculescu spunea...

Io-s de parere ca mandria si spiritualitatea nu au loc in aceeasi propozitie. Nici macar fraza.

Acest new-wave de oameni care se cred spirituali este intr-o permanenta crestere, lucru care ar trebui sa ne bucure. Anume faptul ca tot mai multi isi indreapta atentia si catre lucrurile cu adevarat importante.
Asa cum bine ai punctat, din pacate, cred ca mai bine de jumatate dintre cei care cocheteaza cu spiritualitatea o fac pentru ca se castiga bine si atat. In cercurile mele, acestia se numesc "spirituali din carti", nu din suflet.

Insa si ei, la fel ca noi, incearca sa gaseasca raspunsuri sau calea. Si cati oameni sunt, atatea cai exista. Bune, rele, nici nu conteaza, cata vreme binele si raul sunt fetele ale aceleiasi monede. Unii, oricat de multe carti ar citi nu reusesc sa iasa din bucla. Promovand idei marete se comporta periferic, insa fiecare-si rumega lectiile in stilul propriu. E timp suficient pentru toti sa se prinda. Acum sau mai tarziu.

Sper ca experienta care te-a determinat sa scrii toate acestea sa te ajute sa cresti. Ti-am simtit mahnirea si razvratirea.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...