"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 9 august 2019

O călătorie spre conștiență (exercițiu + recomandare film)

Trăim negând realitatea. Trăim orbecăind prin viață, fără să dăm nici o atenție clipelor vieții noastre. Trecem pe lângă ele aiurea fără să ne pese prea mult cum le investim. Repetăm experiențe la nesfârșit fără să-nvățăm nimic din ele. Cu foarte puține excepții, facem asta tot timpul.

Spun asta deoarece trăim negând cele mai naturale lucruri specifice vieții umane. Cum ar fi efemeritatea noastră. Fragilitatea.

De aici pornesc toate dramele noastre. Toate suferințele. De aceea, când se întâmplă câte-un eveniment care ne scoate din acest somn al conștiinței percepem asta ca pe o tragedie.

De exemplu, dacă cineva ne-ar întreba dacă iubim viața, am răspunde fără să ne gândim "Desigur, ce întrebare-i asta?".

Dar aproape toate acțiunile noastre demonstrează contrariul. Ne autosabotăm, trăim fără respect de sine și/sau croindu-ne acțiunile după "ce-o să zică lumea?", ne victimizăm și atunci când nu avem motive, îi rănim pe cei dragi exact acolo unde știm sigur că-i doare, trecem peste orice principiu moral doar ca s-avem dreptate, nu ne "coborâm" orgoliul până într-atât încât să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit, căutăm orice motiv/situație care să ne facă să ne simțim superiori celorlalți sau cel puțin speciali,....

Trăim ca și cum am fi veșnici. Ca și cum tot Universul ne-ar fi dator doar pentru faptul că ne-am născut. Chiar și atunci când ne considerăm "evoluați", continuăm să rămânem prizonierii acestei atitudini automate.

Dacă eu aș fi citit textul de mai sus acum 6-7 ani, m-aș fi simțit jignită. "Adică cum? Eu? Eu nu fac chestii de genul. Eu sunt mereu conștientă de orice. Eu fac și dreg chestii conștiente." Am fost o arogantă în acest sens.

Mi-am imaginat că e ușor să schimbi atitudini, că ce mare lucru să fii conștient.. Abia în timp mi-am dat seama cât de fragili suntem și în acest sens. Și cât de puternic e obiceiul de a lua toate lucrurile de-a gata, de a considera că ni se cuvin de la sine, inclusiv Viața. Abia în timp am aflat că a fi conștient nu e starea pe care o căpătăm când deschidem ochii dimineața ci are multe alte "straturi" și profunzimi

Abia în timp mi-am dat seama că a trăi cu asumare, demnitate și conștiență fiecare clipă necesită un efort de fiecare zi, zi după zi, și o cultivare perseverentă a noii atitudini cu o răbdare și o voință pe care e greu să le găsim mereu. Plus un timp dedicat și atenție pe care nu toți sunt dispuși să le investească. Decât dacă acest lucru ar deveni o chestiune de viață și de moarte.

M-am gândit să transform filmul pe care-l recomand astăzi într-un exercițiu. Sper să fii dispus/ă să-l faci.

Nu e un film oarecare. Nici măcar nu e un film în sensul clasic al cuvântului, ci un material video filmat fără machiaj (la propriu și la figurat). E povestea adevărată a unui om. O parte din călătoria lui. De fapt, cea mai importantă parte.

Din acest motiv îl consider un material sacru. La fel de sacru cum e și viața ta, a mea, a tuturor. Chiar dacă mare parte din viața noastră nu suntem conștienți de asta.

De aceea propun să calci cu grijă, cu răbdare, cu conștiență, așa cum pășești într-un loc sacru.

E un film de văzut singur/ă dacă vrei să parcurgi exercițiul. Fără telefon, fără nici un zgomot care să te distragă și fără alte întreruperi. Să te așezi cât mai comod, să respiri profund și conștient pe tot parcursul acestuia. Să fii atent/ă la emoțiile pe care le simți dar și la senzațiile din corp. Și să pătrunzi în film ca într-o explorare a unui teritoriu necunoscut.

Dacă ți-aș spune titlul, ai căuta probabil informații pe net și exercițiul n-ar mai avea nici un efect, așa că te rog să ai încredere că prețuiesc timpul tău fix cât îl prețuiesc pe al meu și nu l-aș irosi în zadar. Promit că vizionarea acestui film în condițiile de mai sus este un demers terapeutic.

Pășește cu grijă, cu răbdare și conștiență, călătorie lină.. (*reamintesc persoanelor care primesc articolul prin intermediul newsletter-ului automat blogger că pentru a viziona materialele video trebuie să intre pe blog dând click pe titlul articolului din newsletter.)


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute în călătoria spre straturile profunde ale conștienței - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 20, 21, 22 ianuarie. Pentru reducerea lunii ianuarie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Alte materiale conectate cu subiectul:
- Până la urmă, cât de conștienți putem fi? și
- Cum ne ridicăm nivelul de conștiență.

Cărți pe care le recomand deoarece prin aplicare au efect garantat:
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Ești Aici" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Sunt aici acum" -The Mindfulness Project- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înţelesul tuturor" -Bhante Henepola Gunaratana- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți găsi subiecte care îți plac cu ajutorul listei cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


2 comentarii:

Dana spunea...

Foarte frumos scris articolul. Iti da de gandit ;)

Unknown spunea...

Mulțumesc! Chiar aveam nevoie sa imi dau ( inca odata) seama de ...aici acum...