"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 22 iulie 2021

Câtă încredere ai în memoria ta? (+ recomandare filme)

"Privim lumea din lentila memoriei." - spune Sally Satel - psihiatru american. Practic, este aproape imposibil să dăm la o parte experiențele pe care le-am trăit pentru a vedea realitatea golită de preconcepții și prejudecăți.

Dar oare, câtă încredere putem avea în memoria noastră? Memoria și amintirile noastre reflectă exact ceea ce am trăit?

Aproape toți oamenii pe care îi cunosc cred că ceea ce-și amintesc este exact ceea ce s-a petrecut în realitate în trecutul lor. Inclusiv detaliile. Până acum câțiva ani și eu credeam același lucru, adică nu mă îndoiam deloc de amintirile mele, de toate detaliile pe care mi le furniza memoria.

Până la un punct. Dar la un moment dat vizionam un film bazat pe fapte reale și îmi sare în atenție replica: "Amintirile recuperate nu sunt valabile în fața instanței. Asta e realitatea." Filmul era american. Mi-amintesc că am simțit replica asemeni unui pumn în stomac. Cum așa? zic. Și m-am pornit pe studiu ca să-mi răspund la întrebarea: de ce nu sunt luate în considerare în instanță amintirile pe care oamenii le recuperează în urma unui proces terapeutic sau sub hipnoză.

Ce am aflat mi-a spulberat o mulțime de iluzii, concepții și credințe. Dureros, nu-i așa? De ce? Pentru că noi oamenii ne atașăm de amintirile noastre, obișnuim să ne definim prin trecutul nostru, ele ne conferă identitate, conștiință de sine și sens. Iar când cineva îți spune că nu poți avea încredere în ceea ce consideri că te definește...mhmm..

Să vedem cine spune și pe ce se bazează. Cercetări recente pun la îndoială exactitatea memoriei umane - cu implicații enorme pentru justiție, psihologie și sentimentul nostru despre cine suntem. Specialista în neuroștiință Elizabeth Phelp punctează: "Avem mare încredere în aceste amintiri, dar în mare parte ne înșelăm.". Psihologul Julia Shaw spune: "Fiecare amintire pe care ai avut-o vreodată este plină de distorsiuni și erori."

Aceste lucruri se întâmplă deoarece oamenii (care nu au cunoștințe în domeniu) sunt convinși că memoria înregistrează faptele fidel, iar când îți amintești e ca și cum ai scoate amintirea dintr-un sertar intactă cu tot cu detalii. Se pare că nu e deloc așa și sunt o mulțime de studii care demonstrează că amintirile noastre sunt "viciate". Pentru că nu se recuperează intacte din "sertarul" memoriei ci se reconstruiesc.

Sute de studii au arătat că nu există aproape nimic mai nesigur decât un martor ocular care crede că își amintește ceva ce a văzut. În acest fel, zeci de mii de oameni sunt inculpați în fiecare an pentru că un martor i-a ales dintr-o serie de oameni. Potrivit lui Gary L. Wells (savant recunoscut la nivel internațional în cercetarea memoriei martorilor oculari), până când legile nu vor fi schimbate, foarte mulți oameni vor continua să fie arestați și închiși din greșeală.

Pentru mai multe lămuriri/clarificări, propun spre vizionare o scurtă prezentare susținută de Elizabeth Loftus - psiholog american (distins cu numeroase distincții și premii), expert în maleabilitatea memoriei umane, efectul de dezinformare precum și crearea și natura amintiri false, inclusiv a celor recuperate.

Veți afla despre distorsionarea și contaminarea amintirilor dar și despre "plantarea" amintirilor false. Sunt informații care au consecințe majore (de ex. interpretăm ce s-a întâmplat în experiența respectivă în favoarea intereselor noastre) și care sper să nască în cel ce vizionează o mai mare flexibilitate, poate o îndoială în acel gând "doar el/ea a greșit" și, în final, poate un proces de iertare a celor care credem că ne-au greșit. De aceea zic că ar fi păcat să nu beneficiați de ele. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 3, 4, 5 decembrie. Detalii - AICI-LINK.
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 10, 11, 12 decembrie. Detalii AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Recomand astăzi trei filme profund terapeutice și pline de inspirație care merită toată atenția, toate conectate cu tema acestui articol:
- "Muzica nu s-a oprit niciodată" - bazat pe o poveste reală plină de candoare descrisă într-un eseu al renumitului Oliver Sacks. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link.
- "Trezirea la viață" - o poveste adevărată descrisă în cartea de memorii cu același titlu tot a lui Oliver Sacks. În rolurile principale Robin Williams și Robert De Niro. Vizionare plăcută aici-link sau  aici-link.
- "Tatăl" - un film care a câștigat două premii Oscar (plus alte 27 la alte evenimente), unul în care Anthony Hopkins joacă magnific. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link.
***
Alte articole conectate cu subiectul:
- Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă,
- Mintea - prieten sau dusman?,
- Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală și bineînțeles
- documentarul din "musai list" "Creierul. Povestea noastră".

Cărți recomandate pentru o mai bună înțelegere a funcționării creierului și minții:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "O minte cu totul nouă" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare" -Dragoș Cîrneci, Iulia Alexa- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este un site cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗