"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta puterea_gandurilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puterea_gandurilor. Afișați toate postările

vineri, 22 noiembrie 2019

Aspecte vitale ale vindecării

Cu cât contemplu mai mult inteligența naturii, perfecțiunea organizării și funționării ei, cu atât mă întristează mai mult faptul că majoritatea oamenilor ignoră legătura dintre bolile/afecțiunile lor și mentalitatea/atitudinea lor față de lume și viață. Mă tot întreb cum poate un om care vede că natura funcționează perfect, fiind un sistem capabil de autoorganizare, să creadă că el se poate vindeca de vreo boală luând doar medicație, fără să vindece nimic în subsistemul psiho-emoțional, în mentalitate, atitudine și comportamente.

Îmi promisesem acum ceva vreme că n-o să mai public nimic legat de acest subiect pentru că l-am abordat de destule ori fără să se întoarcă vreun semn că ar fi ajuns unde trebuie. Dar e destul de greu să stau martor nepăsător la ignoranța care persistă în societatea noastră în care ființa umană nu este tratată ca un întreg ci separat - corpul cu ale lui, sistemul psiho-emoțional cu ale lui..

Așa că astăzi dau mai departe un documentar insuficient mediatizat, cu informații importante pentru cei interesați de sănătate și vindecare. Fac asta chiar dacă filmul conține și câteva aspecte cu care nu sunt de acord, concret: referiri la "terapii" numite alternative/complementare care nu și-au demonstrat încă eficiența în mod științific. Dacă totuși din când în când, unele dintre acestea au efect asupra câte unui om, cred că ele funcționează pe principiul placebo, simplu spus: "în ce crezi aceea te vindecă".

Titlul filmului este "Heal. The most powerful healer is within" ("Vindecare. Cel mai puternic vindecător e în interior"). Pe parcursul acestuia, Kelly Noonan Gores - realizatoare și producătoare - ne poartă într-o călătorie științifică dar și spirituală în care descoperim (sau ne reconfirmăm după caz) faptul că gândurile, credințele și emoțiile noastre au un impact enorm asupra sănătății și a capacității de autovindecare. Oamenii de știință intervievați ne spun că avem mai mult control asupra sănătății și a vieții decât am fost învățați să credem că avem.

Vizionând documentarul veți dobândi o nouă viziune asupra puterii de vindecare a corpului uman și a "vindecătorului" ce există în fiecare dintre noi. Cum spuneam mai sus, m-aș bucura să luați din film doar informațiile științifice, nu reclamele subtile la terapiile fără nici o bază științifică. Veți avea ocazia să urmăriți concluzii ale unor personalități cunoscute internațional precum Dr. Joe Dispenza, Dr. Bruce Lipton, Dr. David Hamilton, Dr. Deepak Chopra, Marianne Williamson, Dr. Michael Beckwith, Gregg Braden, Anita Moorjani și mulți alții.

Vă doresc vizionare plăcută, cu discernământ și folos.. (*Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat de la Blogspot că pentru a viziona materialele video e nevoie să intre pe site/blog cu click pe titlul articolului.)


Articole conectate cu subiectul:
- Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Adevărul șocant despre sănătatea ta
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Tu ești Placebo" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Tu ești Placebo" (audiobook, include 2 meditații ghidate) -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Principiul placebo. Cum ne vindecă așteptările pozitive" -Antje Maly - Samiralow- comandă online aici-link;
- "Corpul tău știe răspunsul" -David I. Rome- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 28 decembrie 2018

Credințele care ne limitează viața (+ recomandare filme)

La fiecare final de an, pe lângă emoțiile și bucuria întâlnirilor cu cei dragi de Crăciun, fiecare om responsabil găsește timp pentru a-și face un bilanț în privința propriei vieți. Cel puțin așa îmi place să cred 😄. Ce i-a reușit în anul ce se încheie, ce nu a mers cum se aștepta, ce-ar fi putut face mai bine, ce experiențe s-au repetat 😄 și alte chestii de genul ăsta.

Pentru cei nemulțumiți de rezultate dar mai ales acolo unde acestea încă se lasă așteptate, e bine să ne reamintim că le putem îmbunătăți în anul care urmează. Adică: să nu ne pierdem speranța. Se poate mai bine dacă înțelegem câteva lucruri despre... credințele noastre. Despre modul în care privim și înțelegem viața în toate aspectele ei și despre cum determină acesta experiențele pe care le trăim.

În urma câtorva mesaje ale unor oameni interesați, am considerat util să vorbesc acum la final de an despre creințele limitative într-o ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constanin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre cum se formează credințele care ne limitează, atașamentul față de credințe și consecințele ce rezultă, dar și despre analiza și transformarea acestora - cu multe exemple concrete. Sper ca informațiile să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în analiza și transformarea credințelor limitative sau dorești alte clarificări privind transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Dacă tot veni vorba despre credințe, dau astăzi mai departe și un scurt discurs amuzant pe aceeași temă susținut de Julia Sweeney (primele 15 minute din show-ul său din 2006) - *sper ca titlul să nu vă oprească să-l vizionați 😄, nu e ceea ce pare.. Ar fi păcat să nu-l vedeți, mai ales că amintește și de Moș Crăciun 😄.


Ca să "acopăr" cât mai multe gusturi, plus că doresc să fiu iertată că am întârziat cu cadoul de Crăciun 😄, m-am gândit să fac nu una ci două recomandări de filme:
- pentru cei care vor ceva serios: Spotlight - un film bazat pe o poveste adevărată ce a câștigat două premii Oscar și alte 120 și a fost nominalizat pentru încă 138. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
- pentru cei ce vor ceva emoționant și profund terapeutic: Please Stand By - un film care m-a mângâiat pe suflet pur și simplu.. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link.
***

Pentru cei care vor să-și transforme credințele recomand și:
- "Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Distruge-ți obiceiurile nocive. Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 12 aprilie 2018

Creierul și conștiința - informații esențiale pentru sănătate

Legătura care există între creier și conștiință este încă un mister pe care oamenii de știință nu au reușit să-l deslușească deși sunt multe teorii în această privință. Chiar dacă mulți oameni nu văd la ce ne-ar folosi să știm cum se naște sentimentul de A FI, subiectul are o foarte mare importanță și multe consecințe a căror cunoaștere va schimba cu siguranță viața noastră de zi cu zi. De aceea, cu cât mai multe puncte de vedere cunoaștem, cu atât putem să ne formăm o viziune mai clară asupra modului în care putem schimba și simplifica experiențele pe care le trăim în vederea îmbunătățirii sănătății noastre și a calității vieții.

Importanța deosebită a subiectului decurge și din faptul că înțelegerea neuroplasticiății (această proprietate extraordinară a creierului nostru) ne permite nu doar modificarea concretă a percepției asupra realității ci și a realității în sine - dacă e să luăm în considerare influența observatorului asupra realității demonstrată de fizica cuantică.

Din aceste motive dau astăzi mai departe un interviu extrem de interesant cu domnul prof. univ. dr. Dafin Mureșanu – director al Departamentului de Neuroștiințe al Facultății de Medicină și Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Co-Preşedinte al Panel-ului Ştiinţific de Neurorecuperare al Academiei Europene de Neurologie, preşedinte al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.

Interviul conține informații științifice de o imensă valoare explicate cu multă răbdare astfel încât să poată fi înțelese de către cei care nu sunt familiarizați cu limbajul specific neuroștiințelor. Iată doar câteva extrase:


"Reconfigurarea stărilor cognitive și de conștiință duc la modificări structurale la nivelul structurii sistemului nervos. Și nu numai la nivelul structurii sistemului nervos, ci la nivelul întregului organism. Prin urmare, astăzi avem faptic demonstrat că există o relație directă și în sens invers: conștiința influențează materia și o poate influența independent. Acest lucru a fost demonstrat aproximativ în ultima decadă, există grupuri de cercetători în special la UCLA (University of California Los Angeles) care lucrează nemijlocit în domeniul științelor cuantice și au demonstrat acest lucru.

Clinicieni la Universitatea din Montreal împreună cu grupuri de studiu imagistic au demonstrat faptul că anumite programe de training mental, o anumită educație, o reconfigurare a modului de a gândi, o reconfigurare a modului de a-ți concentra atenția asupra unor elemente duc la schimbări drastice la nivelul sistemului nervos capabile de a influența stări patologice (boli) și astfel de a ne comuta dintr-o stare patologică într-o stare normală (de sănătate)."

"(...) Când unele structuri neuronale sunt lezate, alte structuri se pot reconfigura și pot prelua funcția zonelor afectate. Nu numai făcând neapărat ceva fizic (kinetoterapie, training cognitiv, mișcând mâinile într-un anumit fel, etc.) vom determina un efect asupra zonei lezate și o recuperare. Nu. Aceasta era filozofia clasică a unei terapii bine conduse (...). Este mai mult de atât. Astăzi știm că anumite deficite se pot recupera nu neapărat prin exercițiu fizic real ci și prin exercițiul imaginativ. Ajunge ca pacientul să-și imagineze că face o anumită activitate."

Atât de mult mi-a plăcut interviul că mi-a fost greu să mă abțin să nu-l transcriu tot.😁

Ultimul extras de mai sus explică foarte bine de ce în multe articole am pus accentul pe exercițiile de exercițiile de imaginație, pe fitness-ul fitness-ul emoțional și de ce am spus că empatia (în sens extins) poate fi o metodă de cunoaștere universală, de investigare și de extindere a conștiinței.

Merită fiecare minut investit. Felicitări domnului prof.univ.dr. Dafin Mureșanu pentru bunăvoința de a oferi publicului larg informații de o asemenea valoare și importanță și, bineînțeles, felicitări domnului Cristian Mureșanu pentru realizarea unor interviuri atât de interesante pentru TVR Cluj. (*Imaginile din fragmentul min 9-12 sunt blurate în mod intenționat de realizator din motive privind drepturile de autor.) Vizionare plăcută!


În completarea subiectului găsiți informații interesante și în articolul: Secretele creierului și efectele vindecătoare ale... cunoașterii.

Pentru cei interesați să înțeleagă cum funcționează și să-și dezvolte creierul și capacitățile sale, iată câteva cărți care merită toată atenția:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Antrenament pentru creier" -James Harrison, Mike Hobbs- comandă online aici-link (200 de exerciții pentru creșterea puterii minții);
- "Ce ne spune creierul" -V.S. Ramachandran- comandă online aici-link;
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (1+2);
- "Creierul activ pentru viata si profesie" -Scott G. Halford- comandă online aici-link;
- "Creierul lui Buddha" -Rick Hanson, Richard Mendius- comandă online aici-link;
- "Antrenează-ți creierul" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens" -Dragoș Cîrneci- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Richard J. Davidson, Sharon Begley- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 15 august 2016

Gândirea fals pozitivă și efectele ei nocive

"Pentru o civilizație atât de fixată pe obținerea fericirii, părem de‑a dreptul incompetenți la această sarcină. Una dintre cele mai bine‑cunoscute revelații ce țin de "știința fericirii" este descoperirea că, în ciuda numeroaselor avantaje ce vin odată cu viața modernă, nu prea am reușit să facem mare lucru pentru a ne îmbunătăți starea de spirit colectivă.

Cel mai ciudat adevăr pare a fi că dezvoltarea și creșterea economică nu ne fac în mod necesar o societate mai fericită, la fel cum nici creșterea venitului individual peste un anumit nivel nu ne face în mod necesar niște oameni mai fericiți. Nici o educație mai bună nu va face asta, cum nici numărul în continuă creștere de produse de consum nu va reuși. Ba chiar nici casele mai mari și mai elegante – care mai degrabă ne oferă privilegiul de a avea mai mult spațiu în care să ne simțim descurajați!

Probabil că nu aveți nevoie să vă spun că acele cărți de dezvoltare personală, apoteoza modernității în căutarea fericirii, sunt printre acele lucruri care eșuează în a ne face fericiți. Dar de dragul istoriei, menționez aici, că tocmai cercetătorii sunt cei care ne sugerează că aceste cărți nu ne sunt de ajutor.

(...) Atunci când mesajele devin mult mai specifice de atât, acești guru ai autoperfecţionării fac niște afirmații care pur și simplu nu stau în picioare la o cercetare mai atentă. Se pare, de exemplu, că a te descărca nervos nu te scapă de furie, cum nici a‑ți vizualiza obiectivele nu le face mai ușor de atins în realitate.

Iar atunci când aruncăm o privire pe acele studii care, mai nou, se publică anual cu privire la gradul de fericire al diferitelor țări de pe glob, constatăm cu uimire că cele mai "fericite" țări nu sunt acelea unde cărțile de dezvoltare personală se vând cel mai bine și nici în care psihoterapeuții sunt consultați ori de câte ori se ivește vreo problemă.

Cu alte cuvinte, existența unei "industrii a fericirii" înfloritoare nu este suficientă pentru a spori gradul de fericire a unei nații, ba chiar nu e deloc nerezonabil să suspectăm că, de fapt, ar putea face mai mult rău decât bine." - fragment din cartea "Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman.


Nu am reușit niciodată să-i cred pe cuvânt pe cei cu.. "Gândește pozitiv!" Să-i accept - da. Dar să-i cred (=să-i iau drept model) - nu. Adică pot accepta să văd pe cineva că preferă să privească în direcția opusă decât să privească în față realitatea, dar mi-am dat seama încă de la începutul căutărilor mele că asta nu poate fi o soluție pentru vreo problemă ce apare în viața de zi cu zi.

Citisem mai demult undeva că în locul forțării de a gândi pozitiv ar fi de preferat să ne dezvoltăm agilitatea emoțională. Adică, în loc să reprimăm emoțiile negative, să învățăm să le privim dintr-un alt unghi de vedere, într-o manieră conștientă și inovatoare. Acest lucru ne-ar oferi posibilitatea de a transforma obstacolele în oportunități de a ne depăși limitele

Despre gândirea fals pozitivă și efectele nocive ale acesteia am discutat și în emisiunea Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca la TopAll TV (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Emisiunea a fost realizată și difuzată pe 27 iulie, de aceea conține la final anunțul cu tabăra din august :)). Sper să fie de folos, vizionare plăcută.. :)


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau ghidare în schimbarea perspectivei din care privești viața - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți recomandate:
"Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman- comandă online aici-link;
"Succesul redefinit" -Arianna Huffington- comandă online aici-link;
"Bucuriile înțelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
"Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 560 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 11 august 2015

Secretele creierului uman

"Creierul ne minte de multe ori. Chiar și atunci când ceierul îndeplineșete funcții esențiale, nu prea ne ține la curent cu ce se întâmplă.

Evident, creierul nu intenționează să mintă. În cea mai mare parte a timpului își vede de treabă sârguincios, muncind din greu să ne asigure supraviețuirea, ajutându-ne să ne atingem scopurile într-o lume atât de complicată. Însă, pentru că, de cele mai mult ori, suntem obligați să reacționăm rapid când ne confruntăm cu o oportunitate, creierul ne dă un răspuns imediat, pe jumătate gândit, pe jumătate ghicit, și nu răspunsul perfect, pentru care ar avea nevoie de mai mult timp.

Având în vedere complexitatea lumii în care trăim, creierul trebuie să aleagă căile cele mai scurte pentru a ajunge la răspuns, făcând o multitudine de presupuneri. Creierul minte de cele mai multe ori în interesul nostru, dar ne și poate face să comitem greșeli previzibile." - fragment din cartea "Secretele creierului uman" - Sandra Aamodt, Sam Wang
***
Avem în dotare un computer extraordinar al cărui manual de utilizare nu l-am primit la naștere și nici mai târziu. Nu ni se spune la școală ce putere au gândurile noastre, nici care-i treaba cu subconștientul sau cum am putea face să folosim acest computer la capacitate maximă.

Noile descoperiri științifice nu sunt anunțate la știri pentru că nu aduc rating și prin urmare nici bani în bugetul televiziunilor. Așa se face că foarte puțini oameni au aflat că oamenii de știință de la Universitatea din Minnesota au reușit (încă de acum 2 ani) să comande un robot zburător cu puterea minții (link), descoperire cu un potențial extraordinar în vederea ajutării oamenilor paralizați sau care au boli neurodegenerative.

Important este că există oameni conștienți de importanța informației, iar aceștia fac emisiuni informative de mare valoare. Mă bucur să dau astăzi mai departe o astfel de emisiune - o ediție din seria "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin, în care acesta îl are ca invitat pe domnul inginer Eugen Bârgăoanu - președintele AIM Group, premiat la mai multe saloane de invenții și inovații (link).

Veți afla câteva secrete importante ale creierului, informații prețioase despre undele cerebrale și despe cum putem folosi aceste informații pentru a ne crește semnificativ calitatea vieții atât în planul sănătății fizice cât și în cel al sănătății psiho-emoționale. Vizionare plăcută și... cu folos 


Alte emisiuni la care a participat domnul Eugen Bârgăoanu pot fi vizionate aici-link, aici-link și aici-link.

Ultimul tip de dispozitiv pus la dispoziție de echipa domnului ing. Eugen Bârgăoanu este Mind Synergy II - beneficiile acestuia le găsiți AICI-link (unde se poate și comanda online).

Pentru dispozitivul Mind Synergy II s-au lansat și 3 programe:
1. Hipertensiune - metode complementare complexe de abordare a hipertensiunii arteriale și îmbunătățire a sănătății - detalii aici-link,
2. Învațare Accelerată - cum să-ți simplifici munca în dezvoltare personală folosind tehnici de fotografiere mentală și învățare acceelerată - detalii aici-link,
3. Motivație - cum să-ți păstrezi un nivel constant al motivației si să-ți materializezi în forță orice obiectiv - detalii aici-link.

Dispozitivul din fotografia alăturată (prima) este Bio Synergy din dotarea proprie 😁 - beneficii și link de comandă AICI-link.

În foto 2 este dispozitivul Atlantis (tot din dotarea proprie) ale cărui beneficii și link de comandă online le găsiți AICI-link.
Câteva cărți care dezvăluie și mai multe secrete despre creierul și mintea noastră sunt:
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (1+2);
- "Superinteligența" -Michael Hutchison- comandă online aici-link.
- "Relaxare instantanee" -Debra Lederer, L Michael Hall- comandă online aici-link.
- "Cartea cartilor in NLP" -L. Michael Hall, Barbara P. Belnap- comandă online aici-link;
- "Evanghelia lui Ramana Maharshi" -Ramana Maharshi- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 22 ianuarie 2015

Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor

"Boala este o atenționare – ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, ci o consecință a faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindește defectele, ne reflectă erorile. Ne pune față în față cu noi înșine. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile și să ne mobilizăm pentru a le transformă în calități corespondențe. De exemplu, teama este o caricatură a prudenței, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului. Boala nu este un dușman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în față ce, unde şi cum greșim. De aceea atitudinea de a o nega, de a o ignora ca şi efect al unui stil de viață dizarmonios este contra-productivă. Această atitudine poate avea ca rezultat camuflarea simptomelor și o falsă vindecare. Dușmănindu-ne boala, ne dușmănim pe noi, căci de multe ori în umbrele din noi se ascund energii puternice şi profunde care așteaptă să fie manifestate plenar.

Boala ne semnalează înstrăinarea de sine. Nu o putem vindeca decât dacă ne reîmprietenim cu noi înșine.

Boala este rodul unor convingeri false adânc înrădăcinate în ființa celui bolnav. Atât de adânc încât ajung să ia forme materiale şi să se manifeste la nivelul corpului fizic. În medicină holistică acest fenomen este numit somatizare. Esența tratamentului constă în dobândirea lucidității care permite descătușarea de aceste convingeri greșite, generatoare de atitudini şi acțiuni greșite. Însă, dincolo de aspectul teoretic, lupta este personală, experiența individuală este singura eliberatoare. Nici o filozofie, nici o doctrină, nici o persoană nu vor putea vreodată să facă treaba pe care fiecare individ o are de făcut pentru el. Armonia nu poate fi redobândită decât individual, prin informare și experiență directă, prin explorare și conștientizare. Numai astfel procesul vindecării devine o simplă chestiune de timp, cu singura condiție că acest timp să mai fie încă disponibil pentru persoană afectată (modificările din planul fizic, deci leziunile morfologice, să nu fie deosebit de severe, iar timpul necesar reversării bolii să nu fie mai mare decât poate duce pacientul).

Boala este consecința unor rezonanțe distructive pe care cel bolnav le întreține având falsa convingere că este una cu ele. Acestea își au originea în subsolul conștiinței, inaccesibil în mod obișnuit, dar perceptibil de către oricine sub forma gândurilor și trăirilor degradante. Acolo, în hrubele psihicului, mocnesc reprimate tendințele noastre ascunse, negate, condamnate, natura noastră primară pe care nu vrem să o recunoaștem din cauza prejudecăților și a inhibițiilor rezultate din constrângerile sociale, familiale, religioase, politice, materiale, personale. Greșeala esențială pe care o comite cel susceptibil de boală este de a se confunda cu aceste manifestări psiho-mentale, de a se lasă cuprins cu totul de vâltoarea lor, de a-și lăsa claritatea conștiinței înecată în mlaștină. (...)

Boala are că substrat ignoranța. Un om bolnav își este sieși străin. Această înstrăinare poate avea grade variate și se poate referi la diferite aspecte ale ființei umane. Cea mai severă înstrăinare va genera şi boala cea mai severă (și cea mai greu vindecabilă). În acest sens, psihozele și mai ales schizofrenia, sunt considerate în medicina naturală bolile cele mai grave, chiar dacă ele nu se asociază cu modificări vizibile la nivelul corpului fizic. Practic, această față nevăzută a existenței noastre numită viață interioară face în cele din urmă diferența dintre sănătate și boală, dintre fericire și mizerie, dintre bucuria prezentului și toate condiționările noastre. Menirea remediilor naturale este aceea de a cataliza procesul de pătrundere, lămurire și prefacere interioară, de a direcționa efortul lăuntric, de a-i da coerentă și focalizare. Este o iluzie să considerăm că simpla administrare a unui remediu exterior sau a altuia poate elimina complet și permanent o anumită suferință.

Diferitele manifestări patologice sunt o expresie a armoniei universale, în particular a legii acțiunii şi reacțiunii. Simplul fapt de a folosi niște plante, cristale, posturi, regimuri alimentare, diferite tehnici, nu ne anulează greșelile şi pornirile dizarmonioase. Desigur, unele procedee au efecte purificatoare profunde, la multiple niveluri, capabile să aducă liniştea şi luciditatea necesare metamorfozării lăuntrice. Efectele lor benefice sunt însă menite să fie însoțite întotdeauna de înțelegerea trăirilor inferioare care au generat boala. Acesta și este scopul final. Odată ce obiceiurile noastre dizarmonioase sunt aduse în câmpul conștienței, înțelese și sublimate, toate formele de suferință generate de acestea încep să se topească de la sine. Până să îți dai seama ce se întâmplă, suferința va fi dispărut cu totul. În momentul când transformarea s-a produs, boala încetează.

Abordarea psihosomatică a vindecării are ca premisă corelația potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoțional determina manifestările în plan energetic, care determină la rândul lor manifestările în plan fizic. Așadar, problemele psiho-emoţionale, neglijate, negate, reprimate ori incorect tratate vor constitui germenii viitoarelor dezechilibre la nivel energetic şi, mai apoi, declanșatorii feluritelor afecțiuni în plan fizic. Tratarea efectelor grosiere (bolile propriu-zise), o deblocare energetică autentică şi incursiunea cât se poate de serioasă și de conștientă în tot ceea ce înseamnă viață noastră interioară constituie premisele unei vindecări eficiente şi durabile (chiar dacă uneori lente).

Manifestările dizarmonioase în plan psiho-emoţional sunt evidente imediat, dezechilibrele produse de acestea în plan energetic au o latență medie de apariție şi pot fi recunoscute atunci când în corp apar dereglări funcționale (adică deși nu există leziuni la nivelul unor organe, acestea încep să nu-și mai îndeplinească toate funcțiile în mod corespunzător), în timp ce manifestările corespondente în plan fizic au un timp mult mai lung de instalare, devenind evidente după nenumărate trăiri dizarmonioase în plan psiho-emoţional şi după îndelungi disfuncționalități la nivelul unor organe și sisteme. În această fază – de manifestare fizică – apar leziunile organice iar boala poate fi deja depistată sub aspectul prezenței sale materiale în corp.

Terapia naturală autentică propune o abordare holistică, oferind soluții și remedii menite să influențeze toate cele 3 planuri (psiho-emoţional, energetic și fizic)." - Maria Verdi, psihoterapeut -Articol preluat din revista "Sănătate - S.O.S" (Nr.74, noiembrie 2014 - link) - l-aș fi subliniat tot (atât de important îl consider) însă ar fi fost obositor de citit.


Sănătatea este într-adevăr bunul nostru suprem. Când aceasta se deteriorează, toate celelalte preocupări sau îngrijorări se micșorează ca importanță devenind brusc total nesemnificative.

Psihosomatica este ramura medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. Deși în acest moment se consideră că doar o parte dintre boli sunt de natură psihosomatică, ultimii 8 ani din viața mea mi-au demonstrat faptul că toate sunt rodul credințelor și atitudinii noastră față de noi înșine și față de lumea (pe care o considerăm) exterioară. Cu fiecare confirmare am acceptat în final că aceste credințe sunt singurele pârghii ce determină starea noastră de armonie pe toate planurile. Spun aceste lucruri deoarece s-au împlinit de curând 8 ani de când aplic în mod exclusiv autovindecarea prin conștientizări și rezolvarea conflictelor interioare și obțin rezultate clare și imediate (de 8 ani nu am mai folosit și nu folosesc nici un fel de medicamente, nici suplimente naturale, nici ceaiuri, nici un tip de dietă, nici un fel de exerciții fizice, nici o altă terapie sau tehnică de vindecare).

Acesta este motivul pentru care insist pe acest subiect și de aceea consider că fiecare moment investit în înțelegerea unor informații noi este o cărămidă în plus nu doar la edificiul cunoașterii ci și la sănătatea și armonia ființei noastre ca întreg, dar și a celor dragi - în măsura în care le transmitem și lor aceste informații. De aceea am considerat necesar să dau mai departe articolul de mai sus și, în continuare, o emisiune care să completeze aceste informații cu argumente științifice și clarificări importante. Este vorba despre o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin în care acesta îl are ca invitat pe domnul dr. Dorin Dragoș - șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Vizionare plăcută și de folos..💗


Sunt multe articole pe această pagină care completează înțelegerea acestor noțiuni însă voi alege doar trei:
Un documentar important se găsește aici-link, teoria lui Rupert Sheldrake explicată de acesta aici-link, iar unul dintre interviurile importante cu Bruce Lipton se găsește aici-link.

Recomand și câteva cărți care ne pot aduce numeroase conștientizări și ne pot ghida pe drumul restabilirii armoniei ființei:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


joi, 15 ianuarie 2015

Puterea extraordinară a gândurilor și misterele radionicii

Dintre toate "dotările" minunatei ființe umane, mintea și gândurile sunt încă mistere departe de a fi total elucidate. Nu mai este un secret pentru (aproape) nimeni faptul că din ce în ce mai multe cercetări științifice demonstrează influența determinantă a gândurilor asupra stării noastre de sănătate și armonie. Deoarece mecanismul prin care gândurile produc această influență nu este pe deplin înțeles, mulți oameni sunt încă sceptici asupra ideii.

Puțini oameni știu că omul nu se poate concentra pe un singur gând nici măcar 10 secunde din cauza interferenței altor câteva sute care ne trec prin minte în același timp. Radionica - definită de unii autori drept știința rezonanței - vine să explice concentrarea și dirijarea energiei subtile a emisiilor generate de forme prin puterea gândirii care este creatoare de realitate.

Un lucru extraordinar de interesant mi s-a părut faptul că strămoșii noștri daci foloseau principiile de bază ale acestei științe pe care noi abia o (re)descoperim astăzi, dovadă fiind forma deosebită a brățărilor dacice - adevărate dispozitive radionice (link).

Pentru că mi-am spus deja părerea de mai multe ori în privința rezonanței și influenței gândurilor noastre asupra sănătății și a realității în care trăim, mă rezum astăzi la a da mai departe o emisiune foarte interesantă numai bună pentru cei care vor să înțeleagă mai bine mecanismele ce guvernează crearea realității.

Este vorba despre una dintre edițiile emisiunii "Față în față cu necunoscutul" realizate de Lucian Iordănescu, ediție în care îl are ca invitat pe domnul ing. Eugen Bârgăoanu - președintele AIM Group, premiat la mai multe saloane de invenții și inovații (link)

Consider că emisiunea merită toată atenția având în vedere bogăția de informații pe care o conține, multitudinea de clarificări privind emisiile noastre mentale și energetice și influența lor asupra stării noastre de sănătate și armonie interioară. Vizionare plăcută.


Ultimul tip de dispozitiv pus la dispoziție de echipa domnului ing. Eugen Bârgăoanu este Mind Synergy II - beneficiile acestuia le găsiți AICI-link (unde se poate și comanda online).

Pentru dispozitivul Mind Synergy II s-au lansat și 3 programe:
1. Hipertensiune - metode complementare complexe de abordare a hipertensiunii arteriale și îmbunătățire a sănătății - detalii aici-link,
2. Învațare Accelerată - cum să-ți simplifici munca în dezvoltare personală folosind tehnici de fotografiere mentală și învățare acceelerată - detalii aici-link,
3. Motivație - cum să-ți păstrezi un nivel constant al motivației si să-ți materializezi în forță orice obiectiv - detalii aici-link.

Dispozitivul din fotografia alăturată (prima) este Bio Synergy din dotarea proprie 😁 - beneficii și link de comandă AICI-link.

În foto 2 este dispozitivul Atlantis (tot din dotarea proprie) ale cărui beneficii și link de comandă online le găsiți AICI-link. 
***
Articole conectate: un documentar important există aici-link + materialele care de aici-link și aici-link.

Iată și câteva cărți foarte utile pe care le recomand tuturor celor care vor să aprofundeze subiectul (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Ghid practic de radionică" -Michel Grenier- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Frecvența. Puterea vibrației personale" -Penney Peirce- comandă online aici-link;
- "Puterea minții. Descoperirea și disciplinarea forței mentale" -Swami Vishnu Devanda- comandă online aici-link;
- "Puterea concentrării" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Les Hewitt- comandă online aici-link ;
- "Schimbând gândirea îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit!  Găsești aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce bucurie în suflet. Te poți "orienta" în căutarea unui subiect folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗