Critica, agresivitatea, ura și.. evoluția

Într-o lume bazată deja pe competiție, pandemia a amplificat exponențial frustrările pe care fiecare le îndesase sub preșul personal. În acest context, fiecare se descarcă așa cum poate: unii pe membrii familiei, alții la serviciu pe subalterni, unii pe Facebook în comentarii acide asupra cui se nimerește.

Pentru cei aflați în ultima situație, în care singura posibilitate de "descărcare" sunt comentariile pe Facebook, e clar că nu e simplu. Adică obținerea satisfacției că l-ai făcut pe unul praf, cu ou și cu oțet, nu e întotdeauna ușor de obținut. Deoarece acela spre care îți îndrepți săgețile este posibil să nu răspundă provocării fie pentru că are și alte treburi, fie pentru că pur și simplu nu are chef de ceartă.

Nu mă miră că se întâmplă astfel de lucruri.

Totuși mă miră că unii oameni care sunt agresivi, fiind mereu cu criticile la purtător, se consideră mai buni, mai evoluați (intelectual, spiritual și din alte puncte de vedere) decât cei pe care-i critică. 

M-am gândit că acest caz particular merită un pic de atenție și de aceea l-am "tratat" în materialul video de mai jos. Sper ca această nuanțare să ajute măcar puțin la schimbarea opticii fața de acest subiect și să susțină păstrarea și cultivarea umanității, vizionare plăcută..

(*Notă: Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat prin sistemul blogspot că pentru a viziona materialele video este necesar să intrați pe pagina blog dând click pe titlu - deoarece acestea nu sunt preluate odată cu articolul.)

! Dacă ai nevoie de clarificări, susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole conectate cu subiectul:

- Evoluție sau.. mândrie spirituală?,
- Cum ajung oamenii să fie răi,
- Partea întunecată a transformării interioare - despre Ego și
- 3 pași importanți în evoluția spirituală.

Cărți recomandate:

- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Agresivitatea pasivă" -T. Murphy, L. H. Oberlin- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul Lucifer" -Philip Zimbardo- comandă online aici-link sau aici-link.

***

Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,

cu drag 💗

Amprentele acțiunilor noastre

Depășirea prejudecăților este poate cea mai mare provocare din viața unui om. Și dacă ar fi să aleg din seria acestora, pe primul loc cred că sunt prejudecățile legate de oamenii cu care intrăm în contact într-un fel sau altul, în viața reală sau virtuală.

Fie că vrem fie că nu, în mintea noastră se construiește pas cu pas (conform tiparelor mentale specifice - link) o imagine a Celuilalt și apoi ajungem să credem că Celălalt chiar este acea imagine. Desigur, imaginile pe care ni le formăm unii despre alții NU reprezintă nici 1% din ceea ce noi suntem de fapt, dar de prea puține ori ne amintim asta atunci când intrăm în contact unii cu ceilalți.

Dacă interacțiunile noastre nu ar lăsă nici o urmă în sufletul celui/celei cu care comunicăm, atunci această necunoaștere reciprocă nu ar avea nici o importanță. Însă dacă ne gândim cu adevărat la Celălalt, dacă ne PASĂ cu adevărat de el/ea, de sufletul care animă acel corp, atunci va trebui să ne gândim de cel puțin două ori la ceea ce spunem sau facem.

Mărturisesc că de-a lungul vieții am făcut destule greșeli în ceea ce privește comunicarea și relațiile cu oamenii. Asta deși fac parte dintre persoanele cărora le pasă foarte mult de ceilalți și deși am avut și am mare grijă în această privință.

Tocmai pentru că îmi pasă, am învățat și învăț mereu să depășesc impulsul uman de a judeca și de a pune etichete, comportament atât de tentant prin faptul că ne hrănește ego-ul ridicându-ne mai presus de ceilalți cu fiecare "cântărire" și judecată pe care o facem (link).

Nu pot spune că e ușor dar nu pot spune nici că e greu. Depinde de priorități. Una dintre prioritățile mele este să aduc un zâmbet pe chipul cuiva, să-i încălzesc sufletul cu un gând dacă pot, iar dacă nu știu cum, măcar să-i fiu alături în tăcere și să nu rănesc în nici un fel.

Am învățat câteva lucruri simple despre oameni și despre vremurile pe care le trăim. Și nu au legătură cu spiritualitatea, nici cu credințele noastre, ci consider că au legătură pur și simplu cu a fi Om.

***

Am învățat că oamenii sunt sătui de sfaturi. Și că au dreptate să fie așa. Pentru că nimeni niciodată nu știe cu adevărat ce e în sufletul cuiva, oricât de deschis ar fi omul respectiv, nici măcar după 30 de ani de conviețuire în comun (ca exemplu în cazul cuplurilor). Având în vedere acest lucru, a da un sfat "gratuit" cuiva (fără ca acesta să fie cerut) e o dovadă de aroganță, e modalitatea cea mai simplă de a-ți demonstra superioritatea. La fel e și cu "a da lecții de viață" și cu "a arăta cu degetul teorii învățate din cărți".

Am învățat că ajutorul are nuanțe diferite chiar dacă oamenii sunt tentați să creadă că "binele" e unul singur și că are o culoare unică pentru toți (link).

Am învățat că un singur gest sau o vorbă poate răni mai mult decât tăișul unei săbii și că, de efectul acestuia sunt în primul rând eu răspunzătoare, și abia apoi cel care are percepția asupra gestului. Știu că "spiritualitatea" de duzină a denaturat acest lucru spunând că nu suntem răspunzători de percepțiile pe care le are Celălalt. Dar nu știu care ar mai fi responsabilitatea acțiunilor noastre dacă am fi mereu în cap cu fraza "E percepția lui, nu e problema mea" (o frază pe care am auzit-o de prea multe ori ca să o mai trec cu vederea).

Am învățat că într-adevăr, nu putem ști totul unii despre ceilalți chiar dacă am fi dispuși să ne cunoaștem, chiar dacă am fi 100% sinceri, și asta deoarece timpul fizic nu ne permite să ne dezvăluim reciproc ființa unul celuilalt și pentru că oricum suntem alții în fiecare zi. Da, știu că timpul e o iluzie, dar e una foarte persistentă, vorba lui Einstein.

Am învățat că minimul gest de bunăvoință, minimul gest de a-l înțelege pe cât posibil pe Celălalt, este să mă pun în locul lui măcar la nivel mental și pe cât posibil emoțional, luând în considerare omul în contextul pe care îl trăiește nu doar reacția pe care o are la un moment dat.

Chiar dacă nu cunosc acest context, îl pot măcar bănui. Empatia (link) este minimul gest pe care îl putem face pentru Celălalt dacă într-adevăr ne pasă. Suntem cu toții dotați natural cu capacități empatice, așa că nimeni nu poate spune "nu pot", e nevoie doar de bunăvoință.

Am învățat că superficialitatea și prejudecățile nu fac decât să ne îndepărteze unii de ceilalți, să ne facă mai reci și mai nepăsători, lucruri care la rândul lor determină adâncirea crizei interioare și exterioare de care spunem cu toții că suntem deja conștienți și sătui.

Ce-ar fi să ne fim alături unii altora fără să ne evaluăm mereu unii pe ceilalți în nici un fel? Cum ar arăta lumea noastră dacă nu am mai ține neapărat să ne dăm lecții gratuite unii altora? Cum ar fi viața noastră dacă nu am mai încerca să ne arătăm "mușchii" valorii personale unii celorlalți cu fiecare ocazie? Cum ar fi dacă înaintea fiecărei judecăți care ne vine în minte ne-am pune în locul celuilalt incluzând contextul în care el trăiește?

Și asta doar așa, pentru că suntem cu toții Oameni și pentru că toți suntem vulnerabili în toată măreția noastră. Pentru că da, vulnerabilitatea este cea mai frumoasă trăsătură umană. Este una dintre trăsăturile care ne (re)amintesc că suntem oameni și nu roboți (link).

Am mai învățat că oricât de "tăcuți" am trece unii prin viața celorlalți ne lăsăm reciproc o amprentă în suflet. Iar eu am decis ca amprenta mea în sufletul tău să fie BUCURIE, iar dacă asta nu e posibil, măcar...să nu doară. Asta nu ține de spiritualitate decât aparent, ține de A FI OM.

Articole conectate se găsesc: aici (link), aici (link) aici (link) și aici (link).

Cărțile pe care le recomand astăzi sunt bineînțeles despre relații și oferă instrumente minunate de relaționare și simultan de autocunoaștere (toate beneficiază de transport gratuit oriunde în țară):

"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
"Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - Jacques Salomé - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copiii lor - comandă online aici-link;
"Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
"Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" - Eric Berne - comandă online aici-link;
"Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.

Dacă ești pentru prima data aici, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să îți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Despre ironie și sarcasm / Despre Dreptul Suprem de a ALEGE

Am amânat acest subiect destul de mult timp pentru că este unul foarte delicat și în același timp foarte incomod. Nouă oamenilor nu ne place să vorbim despre lucruri incomode. Preferăm să le evităm. Dar vine o vreme când lucrurile se vor spuse și în astfel de momente este destul de greu să păstrezi tăcerea.

Pentru unii dintre voi lucrurile pot părea clare și este posibil să nu găsească importantă legătura dintre cuvintele din titlu. Însă experiențele pe care le-am observat în ultima vreme mă determinat să vorbesc astăzi despre această legătură.

În lumea în care trăim, în ultimul timp s-au acutizat multe lucruri ce vizează comparația dintre oameni, printre care consider că judecata îndreptată spre „Celălalt” (voi folosi acest nume generic pentru Omul de lângă noi) a atins un maxim periculos.

În decursul istoriei omenirii rostul primordial/esențial al comparației a fost de a ne autocunoaște, de a ne putea autodefini și în final de a ne redescoperi Unicitatea, dar și de a afla ce ne-am dori să îmbunătățim la noi înșine pentru a fi mai buni decât Celălalt/Ceilalți.

Teoria Comparației Sociale propusă de Leon Festinger în anul 1954 arată că oamenii utilizează două tipuri de comparații: comparația socială ascendentă (cu oamenii mai performanți) și cea descendentă (cu cei mai puțin performanți), ambele fiind la fel de utile pentru autocunoaștere și autodefinirea individuală.

Astfel, comparația ascendentă ne-a ajutat să ne impulsionăm, să ne dorim mai mult de la noi înșine, iar cea descendentă, în esență, să ne creștem stima de sine.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit la acest context/înțelegere am fi trăit într-o lume care ar arăta cu totul altfel decât cea pe care o vedem astăzi. Deși teoria de mai sus a apărut abia în 1954, conceptele sunt studiate de foarte mult timp, astfel încât chiar și Aristotel a avut ideea că lucrurile vor degenera iar comparația între oameni va duce la accentuarea intoleranței și separării în societate.

Da. Lucrurile au degenerat. Și cred că au atins un maxim în vremurile pe care le trăim.

Astăzi, comparația ascendentă dusă la extrem a adus și aduce frustrări de genul „nu sunt la fel de bun ca X”, „nu voi ajunge niciodată la fel de competitiv ca Y”, determinând mulți oameni să clacheze în fața provocărilor lumii noastre bazată excesiv pe competiție. La polul opus, comparația descendentă dusă la extrem a ridicat ego-ul pe culmi nebănuite determinând mulți oameni să adopte atitudini care „sfărâmă” semenii (presupuși) neperformanți prin: ironii, sarcasm, umilințe și violență psihică sau emoțională de la cea mai subtilă până la cea directă.

Doamna Cristiana Alexandra Levițchi (psihoterapeut și psiholog clinician) spunea într-un articol (aici) că „ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte” și că „a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine”. Deși se știe acest lucru - este destul de greu de acceptat dacă suntem prea „prinși” de valul judecății a tot ce există în exterior.

Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.

Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență.

Această metodă de a-l înjosi pe Celălalt doar ca să ne simțim noi mai bine este una care ajunge să se întoarcă la un moment dat împotriva noastră. Este o lege universală. Și atunci când energia se întoarce ne mirăm de ce ni se întâmplă.

Am fost de-a lungul vremii în ambele situații. Așa am ajuns să cunosc gustul ironiei și sarcasmului de ambele părți: a celui care le practică și a celui care le primește. Așa am ajuns să cunosc cât durează starea de bine obținută ca rezultat al înjosirii Celuilalt și starea de rău pe care o simte cel înjosit.

Probabil și voi ați fost măcar o dată în fiecare dintre cele două situații.

Cum ne putem opri din acest joc? Cum ne putem opri din a-i judeca/ironiza pe ceilalți?

Simplu. Atunci când suntem tentați să ironizăm o persoană sau un grup de persoane e nevoie să ne amintim (cât mai profund) senzația pe care o simte cel ironizat. Empatie. Doar o respirație profundă și putem simți rezultatul următoarei noastre acțiuni.

Trăim vremuri în care cu greu ne amintim de Celălalt. Cu greu ne amintim că Celălalt este un Om ca și noi, are un suflet ca și noi, că a trăit experiențe traumatice care au lăsat urme adânci și răni nevindecate ca și ale noastre (chiar dacă experiențele au fost diferite). Faptul că nu ne amintim și nu ne preocupă aceste lucruri (când judecăm/ironizăm) obișnuim să-l punem pe seama lipsei timpului, pe seama faptului că ne deranjează ignoranța (cum, nu știu) și multe multe altele. Scuzele sunt ușor de găsit pentru oricine.

Cineva îmi spunea de curând că nu ironizează pe nimeni. Doar își spune părerea sub acea formă. Bună justificare :))

Este bine ca înainte de a ne spune părerea să ne amintim că:

FIECARE Om are DREPTUL SUPREM de a ALEGE ce e mai bine pentru el, de a ALEGE ce înseamnă acel bine, de a-și alege CREDINȚELE - fără a fi judecat sau ironizat pentru acestea.

Orice judecată asupra credințelor cuiva înseamna lipsa de respect și de considerație asupra acelui Om, înseamnă a-l considera mic și neputincios în a-și ALEGE propriile credințe. Înseamnă în esență încălcarea liberului său arbitru.

Este bine să fim conștienți de aceste lucruri în toate acțiunile noastre.

Da. Există stări în care nu putem construi, în care nu putem oferi nimic Celuilalt. Cu toții avem din când în când astfel de stări. În astfel de momente, decât să dărâmăm ceea ce construiește Celălalt pentru sine (așa, în felul lui, cu puterile lui, cu ideile lui - chiar dacă acestea nu coincid cu ale noastre) măcar să îl lăsăm în pace.

Așa cum am mai spus, nu putem co-crea o lume mai bună decât acceptându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc și ieșind din sfera propriului Univers în întâmpinarea Universului celui de lângă noi. Putem trece mai ușor peste toate fiind blânzi unii cu ceilalți, fiind Împreună. ♥

***

"Fă tot ce te bucură și nimic din ceea ce inima ta nu simte să facă, dar nu uita să le oferi celor din jurul tău Libertatea de a face exact același lucru!" ©

Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥