"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 18 august 2014

Transa urbană și compasiunea

"Un moment uman adevărat presupune îndeplinirea a două condiții: prezența fizică a oamenilor și atenția lor emoțională și intelectuală. Atât. Prezența fizică nu este suficientă; puteți merge umăr la umăr alături de cineva timp de șase ore într-un avion și să nu aveți un moment uman în întreaga călătorie. Atenția de una singură nu este de ajuns nici ea. Puteți să acordați atenție cuiva la telefon, de exemplu, dar într-un fel, convorbirii telefonice îi lipsește puterea unui moment uman adevărat.

Adevăratele momentele umane necesită energie. De multe ori asta e ceea ce ne face să le evităm. Un astfel de moment poate fi privit ca un alt "impozit" pe care îl plătim vieții noastre suprasolicitante. Dar un moment uman nu trebuie să fie o drenare emoțională sau o dezvăluire personală neapărat. De fapt, un astfel de moment intens poate fi și unul gen business de scurtă durată. O conversație de cinci minute poate fi un moment uman perfect semnificativ.

Pentru a declanșa un moment uman adevărat trebuie să pui deoparte ceea ce faci, să pui jos nota pe care o citeai, să decuplezi de la laptop-ul, să abandonezi visarea cu ochii deschiși și să te concentrezi asupra persoanei cu care ești. De obicei, când faci asta, cealaltă persoană va simți energia și îți va răspunde în același fel. Împreună fiind, veți crea rapid un câmp de forță de o putere excepțională."


***
Am început cu acest fragment dintr-un articol pe care l-am citit de curând - la sugestia făcută de Daniel Goleman în materialul de mai jos. Articolul se numește "Momentul Uman la serviciu" este scris de Edward M. Hallowell și a apărut în Harvard Business Revue aici-link (l-am tradus și adaptat). Am început astrfel și în amintirea atât de multor momente profund umane pe care le-am trăit alături de prieteni sau de oameni necunoscuți la cursuri, seminarii, în tabere și în cadrul ședințelor de consiliere.

Momente speciale alături de oameni abia întâlniți, momente care mi-au confirmat (a câta oară...) că nici un alt mod de comunicare și interacțiune umană (mesaje virtuale, sms, convorbiri telefonice, etc.) nu poate fi comparată cu o întâlnire față în față în condiții de totală prezență (- prezența descrisă de Eckhart Tolle în cărțile sale). Mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit încrederea și ocazia să fiu alături de ei, să îi susțin cu toată ființa, vă îmbrățișez cu drag oriunde ați fi acum 💗.

Există mulți oameni care nu au trăit niciodată un astfel de moment de conectare. Pentru că nu-și dau voie să simtă. Pentru că le e teamă de conectare profundă. Le e teamă că zidurile pe care le-au construit pentru a NU simți s-ar putea prăbuși sau topi. Le e teamă de iubire deși tânjesc după ea. De fapt, le este frică de atașament și de un posibil abandon ce-ar putea urma după atașament.

Pentru că și cititori mei sunt în grabă, nu voi intra mai adânc în subiect. Am vrut doar să spun că îmi pare rău pentru cei care nu-și dau voie să simtă emoțiile. Pentru că nu sunt conștienți că acestea sunt seva unei vieți sănătoase psihic dar și fizic.

În materialul video pe care îl dau mai departe astăzi, Daniel Goleman ne propune să acordăm atenție și importanță nu doar celor din familie ci și celorlalți precizând că suntem "proiectați din fabricație" pentru asta. Așa cum spune și în cartea sa "Focus" (din lista de cărți de sub video): "Viața nu-și poate atinge potențialul maxim, fără a le acorda importanța cuvenită tuturor tipurilor de atenție: asupra propriei persoane, asupra altora și cea către mediul înconjurător."

Daniel Goleman este psiholog de renume internațional, autor recunoscut şi jurnalist american. A studiat și la Harvard, în cadrul unui program de psihologie clinică, analizând mintea umană dintr-o perspectivă interdisciplinară, a făcut cercetări în India privind sistemele antice de psihologie și practicile de meditație în religiile asiatice, apoi a revenit la Harvard pentru a-și finaliza lucrarea de doctorat și a preda la Harvard. Este cofondator al Consorțiului pentru Cercetări privind Inteligența Emoțională în Organizații, instituție care găzduiește cercetări privind rolul inteligenței emoționale în creșterea eficienței la locul de muncă.

Cea mai vândută carte a sa - "Inteligența emoțională" a fost publicată în 40 de limbi (inclusiv în limba română - link) și s-a vândut pe glob în peste 5 000 000 de exemplare. Sigur merită toată atenția noastră, vizionare plăcută!


* Dacă vrei să-ți înțelegi mai bine emoțiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE: Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 8, 9, 10 octombrie. Cum: online-live pe Zoom. Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent gratuit*, fișe de lucru/exerciții și un certificat care-ți permite deschiderea unui cabinet.  Pentru detalii click AICI-LINK. Te aștept cu drag 💗
***
Articole recomandate conectate cu subiectul:

Recomand bineînțeles cărțile lui Daniel Goleman - toate bestseller - care dezvăluie pe înțelesul tuturor secretele emoțiilor, autocunoașterii în general și ale interacțiunilor umane reale autentice:
- "Inteligența emoțională" - comandă online aici-link;
- "Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane" - comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Focus" (argumente captivante în favoarea dezvoltării atenției, argumente importante pentru care ar trebui să renunțăm măcar din când în când la telefon/smartphone/tablete/laptop) -comandă online aici-link;
- "Inteligența ecologică" (despre care vorbea în discursul său de mai sus) -comandă online aici-link;
dar și alte lecturi utile care aduc înțelegere și claritate privind rolul emoțiilor în dezvoltarea noastră armonioasă:
- "Agilitatea emoțională" -Susan David- comandă online aici-link;
- "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" -Lisa Feldman Barrett- comandă online aici-link;
- "Emoții date pe față. Cum să citim sentimentele de pe chipul uman" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
- "Cartea gesturilor" (ce trădează emoțiile) -Peter Collett- comandă online aici-link;
- "Shine. Cum te ajută neuropsihologia să-i faci pe oameni sa dea tot ce au mai bun" -Edward M. Hallowell- comandă online aici-link.
***
Dacă abia ai ajuns în micul meu univers, îți urez bine ai venit! Te așteaptă peste sute de articole cu informații pentru suflet, minte și trup numai bune de aplicat în viața cotidiană. Lista cuvintor cheie din coloana din dreapta te ajută să găsești mai ușor un subiect pe placul tău. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 7 august 2014

Despre liniște și momentul Acum

"Tăcerea este utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniștea. Chiar și atunci când e zgomot, poți să fii conștient de liniștea din spatele zgomotului, de spațiul în care se produce zgomotul. Acela este spațiul lăuntric al stării de conștiință pură, conștiința în sine.

Poți deveni conștient de conștiință ca fiind fundalul în care se nasc toate percepțiile senzoriale și toate gândurile tale. Să devii conștient de conștiință înseamnă apariția liniștii lăuntrice." - fragment din cartea "Liniștea vorbește" scrisă de Eckhart Tolle
***
Mi-era dor de cuvintele lui Eckhart Tolle, de fapt nu de cuvinte ci de esența a ceea ce transmit ele, de liniștea lor. Și m-am gândit că poate nu sunt singura care mi-e dor. Așa că am tradus un material special ce consider că are valoare terapeutică din mai multe puncte de vedere. Îl puteți descoperi mai jos.

Pentru efect maxim este de preferat audiția în căști (sau măcar la un volum considerabil) și este necesar să lăsați deoparte orice alt lucru care v-ar putea distrage. Nu pentru mult timp. Doar pentru 13 minute. Vă asigur că cele 13 minute de concentrare a atenției doar la acest material vă vor fi răsplătite înmiit. Vizionare plăcută prin ochii sufletului...


Articole conectate: aici-link, aici-link. Despre esența realității și interconectarea lucrurilor se vorbește și aici-link, despre iluzia timpului merită toată atenția documentarul de aici-link, iar despre percepțiile noastre cu privire la realitate aici-link. Despre experiența "Eu Sunt" - o conferință deosebită aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi sunt bineînțeles ale lui Eckhart Tolle - bestseller în întreaga lume, cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul tuturor:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sunt peste 400 de articole în care să găsești lucruri utile căutărilor tale și aproape de suflet. Poți căuta mai ușor folosind listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 5 august 2014

Despre relații și igiena relațională

"Stabilim legături personale pentru a nu pluti în derivă într-o lume nesigură, la limita unui univers necunoscut. Legăturile noastre cu ceilalţi se formează pe un fond interior de dorinţe, goluri, temeri, nevoi și așteptari. Toate acestea dau senzaţia unui labirint în care este practic imposibil să înţelegi substraturile unei legături. Tot ce sesizăm este că legăturile, precum un organism viu, se nasc, se dezvoltă şi mor, fără a a-şi dezvălui misterul. O legătură poate fi nefericită, reuşită sau nereuşită, pe cale de destrămare. Şi totuşi o legătură aparent ruptă nu dispare definitiv. Adoarme, se sedimentează şi rămâne în memoria sau în inconștientul celor pe care i-a marcat. Tocmai acest mecanism al transpunerii în noi a ceea ce are mai bun celălalt va da naştere atâtor noi puncte de plecare şi de sprijin în aventură vieții." - Jacques Salomé

Citatul de mai sus este un fragment din cartea "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" scrisă de Jacques Salomé - cunoscutul psihosociolog de renume internațional. Este de asemenea formator, scriitor și poet. A scris până acum 62 de cărți și alte publicații care au fost traduse în 33 de limbi inclusiv în limba română. A inventat concepte și diverse metode de a îmbunătăți relațiile și starea de bine a oamenilor în general, dintre care cea mai cunoscută este metoda E.S.P.E.R.E.

Mai multe lucruri despre acesta veți afla vizionând interviul de mai jos pe care îl dau astăzi mai departe deoarece îl consider plin de informații utile și clarificări în privința autocunoașterii și relațiilor. Materialul inițial avea 5 părți dar l-am reunit într-un singur video pentru simplitatea vizionării. Distribui acest interviu nu doar datorită informațiilor de valoare pe care le conține ci și pentru că am văzut în Jacques Salomé un exemplu minunat de naturalețe, simplitate și firesc care merită urmat. Vizionare plăcută!
* Felicitări și mulțumiri doamnei Antonia Noël pentru realizarea interviului și publicarea lui.


"Pentru omul care sunt nu cred că există un stadiu de conștientizare final. Ceea ce contează cel mai mult nu este rezultatul. Cele mai importante sunt descoperirile de-a lungul drumului de căutări. Căutarea şi efortul de conștientizare nu reprezintă niciodată un scop prin ele însele, ci doar un drum care se deschide fără încetare către noi întrebări, către noi îndoieli. Şi tocmai prin înlănțuirea lor neobosită se deapănă povestea curajoasă a unei transformări, cea pe care noi o împlinim zilnic, nu pentru a supraviețui, ci pentru a trăi viața la cea mai mare intensitate." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți" (link).
***
Articole conectate se găsesc aici-linkaici-link și aici-link. Am spus câteva lucruri dintr-un alt punct de vedere aici-link, ceva aparte găsiți aici-link și ceva...muzical legat de relații - aici-link. Dacă nu ați văzut documentarul din articolul precedent, merită să-l vizionați. 
Recomand cu toată căldura cărțile lui Jacques Salomé deoarece, așa cum spunea și el în interviul de mai sus, reușește să explice mecanismele relaționale în termeni foarte simpli pe înțelesul tuturor și într-un mod cald, aproape de sufletul omului:
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" - comandă online aici-link;
- "Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?" - comandă online aici-link;
- "Cum să ne mărturisim iubirea" - comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor - comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns în acest spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Te așteaptă 424 de articole să le răsfoiești. Poți căuta subiectul care îți place folosind listele "Articole recomandate", Resurse video și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


duminică, 3 august 2014

Uimitorul TU [documentar nou]

"Cea mai profundă frică a noastră nu este aceea că suntem inadecvaţi. Frică noastră cea mai profundă este aceea că suntem peste măsură de puternici. Lumina noastră, nu părţile întunecate ne sperie. Şi ne întrebăm: de ce suntem atât de talentaţi, minunaţi sau inteligenţi? Răspunsul este: pentru că eşti copilul lui Dumnezeu! Şi când asta străluceşte în ţine, le oferi şi celorlalţi şansă să o facă. Şi dacă ne eliberăm de această frică, se eliberează şi ceilalţi" - Marianne Williamson (deși apare virtual ca aparținând și lui Nelson Mandela).

Întradevăr, această frică a noastră se manifestă în multe variante. Și dacă ar fi singura tot ar fi bine...:)) Însă după cum bine știm, nu este. Ea este însoțită permanent frica de eșec și de ale frici dintre care, una specială este: "ce vor spune ceilalți despre mine...?" (dacă fac x sau y lucru).

Toate aceste frici ne opresc de la a fi noi înșine și mai ales ne opresc să dezvăluim lumii toată creativitatea de care suntem capabili fiecare. Pentru că, așa cum știm deja, fiecare, dar absolut fiecare dintre noi are un talent, o abilitate cu adevărat UNICĂ.

Mă bucur să dau mai departe astăzi primul documentar românesc elaborat la standarde internaționale cu invitați de talie internațională. Filmul a fost realizat de Dr. Dragoş Brătăşanu - cercetător în domeniul aerospaţial şi expert în managementul riscului social în organizaţii. Pentru cercetările şi inovaţiile în domeniu a primit diverse premii de la organizaţii din SUA, Canada, Europa şi Australia. A organizat singur două expediţii în Antarctica şi la Polul Nord, şi a fost inginerul primei misiuni de simulare a vieţii pe Marte la o baza din SUA, împreună cu Agenţia Spaţială Română. A fost de asemenea speaker la numeroase evenimente pe 5 continente ale lumii.


Veți întâlni în film părerile unor oameni cu adevărat remarcabili:
- Dr. Dorin Prunariu, Frmr. președinte UNITED NATIONS COPUOS, cosmonaut;
- Dr. Ed Hoffman, NASA Chief Knowledge Officer;
- Dr. Scott Hubbard, directorul programului NASA MARS, profesor la Stanford University;
- Dr. Charles Pellerin, director la NASA, director Hubble Telescope Development Team;
- Steve Vai, muzician, câștigător a 3 premii Grammy;
- Gregg Braden, autor a numeroase cărți bestseller (prezentat aici: link-1, link-2);
- Howard Martin, vicepre;edintele Institutului HeartMath;
- Peter Vesterbacka, fondator al brandului Angry Birds, CMO Rovio;
- Dr. Robert Richards, fondator al International Space University, Singularity University;
- Dragoș Brătășanu, cercetător în domeniul aerospaţial, realizatorul filmului.

"Această călătorie te va purta dincolo de cele mai frumoase vise ale tale, îţi va dezvălui posibilităţile a ceea ce poţi deveni cu adevărat în viaţă. Şi nu uita: pe măsură ce faci primul pas către scopul tău în viaţă vei putea merge doar înainte şi niciodată înapoi." - începutul documentarului.

Am adăugat în titlu "documentar nou" deoarece la o căutare pe google am observat că documentarul nu a fost distribuit pe bloguri deși merită din plin acest lucru. Ar fi inutilă o intruducere mai detaliată a documentarului, așa că vă las bucuria de a-l descopri singuri spunându-vă doar că este un film cu adevărat uimitor. Vizionare plăcută...

***Mulțumiri speciale domnului Dragoș Brătășanu pentru că mi-a permis postarea filmului întreg sub această formă cu subtitrare aici. (*Dacă subtitrarea în limba română nu pornește automat o puteți seta din butonul cu formă de "rotiță" - din bara player-ului - ce apare după ce dați play.)


"Nu judeca cine ai fost ieri, ci visează la cine poţi deveni mâine deoarece această este adevărata putere pe care o porți în interiorul tău!"

Un interviu despre drumul lui Dragoș Brătășanu din căminul Leu până la NASA și apoi la film puteți urmări mai jos:


Majoritatea materialelor pe care le-am recomandat pe această pagină au legătură cu autocunoașterea, dar dacă ar fi să recomand doar patru documentare le-aș alege pe cele care există aici-link, aici-linkaici-link și aici-link deoarece le consider principale. Alte materiale video foarte utile în autocunoaștere se găsesc aici-link aici-link și aici-link. Un exercițiu de suflet - aici-link.

Recomand și câteva cărți care merită să facă parte din lecturile celor care își doresc să-și descopere potențialul interior:
- "Eroul" - Rhonda Byrne - comandă online aici-link;
- "Poți să-ți vindeci viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
- "Puterea este în interiorul tău" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
- "Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" - Anthony Robbins - comandă online aici-link;
- toate cărțile renumitului John C. Maxwell - comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi aici și să te întorci din când în când. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să cauți mai ușor subiectele care te interesează. Sunt în acest moment peste 600 de articole, așa că ar fi destul de greu să te plictisești :)) Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 


sâmbătă, 2 august 2014

Despre diferențe, prejudecăți și etichete (+ recomandare film)

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre este depășirea prejudecăților. De orice fel. Pentru că doar acestea ne opresc de la o curgere firească a vieții și de la adaptarea la schimbările care se produc cu o viteză amețitoare.

Dacă ar fi să ne referim doar la acelea care ne inundă mintea atunci când privim Omul din fața noastră ar fi bine să înțelegem că acestea ne opresc să-l vedem așa cum este el cu adevărat (link). Ne împiedică să-l cunoaștem sau să-l re-cunoaștem în cazul când l-am cunoscut în trecut și îl reîntâlnim după o vreme.

Prejudecățile ne împiedică să avem relații armonioase iar asta ne face să ne îndepărtăm unii de ceilalți sau mai rău de atât - să ne izolăm în singurătate. Având în vedere că toți ne schimbăm în fiecare clipă a vieții noastre (chiar dacă nu parcurgem neapărat vreun drum de autocunoaștere și dezvoltare personală asumată, ideal ar fi ca relațiile să fie procese continue de RE-descoperire reciprocă.

Despre diferențe, prejudecăți și etichete se vorbește într-un discurs aparte pe care l-am găsit zilele trecute și care m-a impresionat. Este vorba despre cel al lui Loy Machedo - speaker, trainer, coach și mentor - unul cu siguranță...diferit 😁 față cei pe care v-ați obișnuit să-i întâlniți în realitate sau virtual.

Dau mai departe acest material împreună cu propunerea unui mic exercițiu: o urmărire "ca-n filme" a gândurilor (prejudecăților) care vă apar în minte pe măsură ce parcurgeți materialul și puțină atenție evoluției stării emoționale proprii de la început până la final. Vă doresc vizionare plăcută prin ochii sufletului... (***dacă nu apare subtitrarea, o puteți seta automat din butonul "rotiță" din bara player-ului după ce dați play)


REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Te poți înscrie în seria 25-29 iulie sau pentru 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗
- Pe romașcani îi aștept cu drag ca de obicei joia la Serile de Inspirație și Povești (link).


Filmul pe care-l recomand astăzi are legătură cu subiectul: prejudecăți și etichete. Este plin de inpirație și reprezintă o adevărată lecție de viață despre cum poate un om să schimbe viața altui om doar prin puterea exemplului. Nu vă dau nici un alt detaliu despre poveste dar vă pot asigura că merită timpul investit și că pentru unii ar putea fi cu adevărat terapeutic. Se numește "Spectaculosul Acum" ("The Spectacular Now") și poate fi vizionat online aici-link sau aici-link, vizionare plăcută!
***
Articole conectate cu subiectul: 3 pași importanți pentru relații armonioaseMitul numit "prima impresie"IERTAREA - o schimbare de perspectivă și Dacă ai putea vedea în inimile celorlalțiMăsura în care îi acceptăm pe ceilalți reflectă măsura în care ne acceptăm pe noi înșine dar și gradul de evoluție și de aceea merită (re)văzut documentarul de aici-link.

Dacă tot a venit vorba despre prejudecățile care ne afectează comunicarea cu ceilalți și relațiile, recomand astăzi și două cărți foarte utile pentru imbunătățirea acestui aspect atât de important pentru o viață echilibrată (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.
***
Dacă ai pășit pentru prima dată pragul acestui mic univers, îți spun bine ai venit! Sper să găsești aici lucruri utile și/sau care să-ți aducă măcar un gram de bucurie în plus. Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Sunt în acest moment câtevaa sute de articole, așa că ar fi destul de greu să te plictisești :)) Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗