"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 27 ianuarie 2017

Despre normal, anormal și paranormal

Multe lucruri care au fost considerate în trecut "anormale" sau "paranormale" au ajuns să fie explicate în zilele noastre prin noile descoperiri științifice. Și totuși, există încă mulți oameni care cred că unele lucruri vor rămâne învăluite în mister pentru eternitate și consideră că doar oamenii "aleși" pot avea acces la așa-numitele capacități "paranormale".

Dacă efectul "wooow" nu ar produce o atât de puternică distragere a atenției și nu ar consuma atât de mult timp și energie căutătorilor de cunoaștere poate că subiectul nu ar avea nici o importanță. Dar, din câte am observat de-a lungul anilor mei de căutări, dorința oamenilor de a avea aceste capacități îi poate îndepărta foarte mult de calea evoluției autentice către grade superioare de conștiență sau unii pot chiar rămâne blocați în căutarea obsesivă a "activării" unor astfel de abilități. Despre marketingul care vinde cursurile/"inițierile"/"activările" abilităților "paranormale" voi vorbi cu altă ocazie 😁

De aceea am considerat că ar putea fi utile câteva clarificări despre ceea ce etichetăm drept "normal", "anormal" și "paranormal" abordând subiectul într-o nouă ediție din seria de emisiuni "Cafeneaua Spirituală" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru invitație). Am vorbit și despre normalitatea stărilor prin care trecem atunci când suntem conștienți de transformarea noastră interioară, astfel încât sper să găsească fiecare câte ceva de folos în cadrul acestei scurte emisiuni. Vizionare plăcută.. 



Dacă tot am amintit despre ceea ce deocamdată numim abilități "paranormale", dau astăzi mai departe și o ediție din seria "Mistere la Granițele Cunoașterii" realizată de Daniel Roxin. În cadrul emisiunii de mai jos, acesta îl are ca invitat pe Adrian Cranta - un om cu o vastă cunoaștere căpătată pe parcursul unui lung traseu de căutări prin diversele culturi ale lumii. Aici ne vorbește despre "Secretele maeștrilor chinezi" - lucruri foarte interesante care merită atenția investită. Vizionare plăcută..


Cărți recomandate:
- "Arta de a gândi limpede" -Rolf Dobelli- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea ințelepciunii la problemele de zi cu zi" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link.
p.s. Nu recomand nici o carte despre "fenomenele paranormale" deoarece acelea pe care le cunosc inventează explicații și teorii mult prea... fanteziste 😁.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



duminică, 22 ianuarie 2017

Fiecare om are nevoie de... conexiuni de suflet (+ recomandare film)

"Este esențial că noi adulții să activăm forțele inimilor noastre. Pentru a cuteza iar, că părinți și educatori, să încurajăm valorile și să le dăm spre exemplu – chiar și atunci când alții le consideră "demodate".

Pentru copii nu este niciodată demodat să simtă siguranță. Sau să poată empatiza. Sau să fie încurajați spre independența. Copiilor le place mult când adulții realizează cu ei în mod conștient lucruri frumoase, constructive, când își fac timp să-i asculte ori să descopere cu ei miracole.

Copiii sunt dependenți de atenția dăruită din inimă – și care nu trebuie deloc să dureze ore întregi și nici nu necesită regularitate. Fiecare acțiune constructivă pe care le-o oferim copiilor drept exemplu, le da sprijin și siguranță în viață.

(...) Empatia în cadrul societății începe să crească prin aceea că devenim din ce în ce mai conștienți de cât de puternic se transmite ceea ce oferim noi ca exemplu. Copiii sunt oglindă noastră. Calea spre mai multă compasiune în viață cotidiană începe deja acolo de unde noi că adulți ne propunem tot mereu să renunțăm la denigrări. Răutăcioase sunt acele mici afirmații lipsite de considerație despre ceea ce a făcut greșit vecinul sau altcineva, cum arată sau cum se poartă.

De altfel, toate lucrurile negative pe care le exprimăm au efect asupra copiilor, asupra noastră și a mediului. În drumul spre mai multă compasiune, se pune problema pentru fiecare educator să se focalizeze pe ceea ce este pozitiv, pe ceea ce o persoană face bine — și mai ales să vrea să descopere asta. Iar apoi să comunice acest lucru." - Christiane Kutik în cartea sa "Puterea exemplului în formarea caracterului copilului" (link).


Tot ce scrie mai sus este valabil și în cazul adulților. Avem nevoie de atenție dăruită din inimă și când suntem adulți, avem nevoie de conexiuni de suflet și încurajări care să ne ajute să creștem. Da, ca adulți putem și fără acestea, dar e mult mai ușor când cineva este alături de tine și te susține.

Fie că suntem sau nu conștienți de asta, fie că acceptăm sau nu, fiecare dintre noi influențează TOTUL prin fiecare gând, reacție și comportament. Și când spun totul mă refer la întreaga realitate care este de fapt creația noastră colectivă. Asta ar trebui să ne responsabilizeze și să fim mult mai atenți și mai conștienți de fiecare gest și acțiune pe care o facem. Să fim mai conștienți că putem fi generatorii unui lanț de bunătate sau de răutate (link).

Am revăzut zilele trecute un discurs foarte profund despre darul de a fi profesor și despre influența pe care aceștia o au asupra personalităților în formare ale copiilor. Revăzându-l, mi-am dat seama că tot ceea ce spune Rita Pierson se aplică foarte bine și adulților și este valabil și în cazul oricărei interacțiuni umane nu doar în cea profesor-elev.

Așa că vă invit să înlocuiți în materialul de mai jos cuvintele "profesor" și "copii" cu "om/oameni" pentru a obține câteva idei extrem de utile și importante, aplicabile în cadrul oricărei relații. Este un discurs minunat  dar și amuzant care sper să fie de folos și să vă aducă inspirație în aceeași măsură.. 


Filmul pe care-l dau mai departe astăzi are legătură cu subiectul și materialul video de mai sus. Este unul tulburător și terapeutic în același timp. Ne determină să reflectăm asupra unor aspecte cărora în mod obișnuit le dăm prea puțină importanță, unul dintre acestea fiind: amprentele pe care le lăsăm în sufletele celor cu care intrăm în contact. Filmul - "Detachment" ("Detașare") - a câștigat 8 premii și a fost nominalizat pentru alte 6 dovadă că a fost foarte apreciat. Pe mine m-a impresionat, sper să vă placă și vouă, îl puteți viziona online aici-link sau aici-link.
***

Cărți recomandate:
- "Puterea exemplului în formarea caracterului copilului" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Kathleen Geerlandt, Jacques Salomé- foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le scriu cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale video utile. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



miercuri, 11 ianuarie 2017

Adevărul despre vise, obiective și planuri pentru noul an

A fost foarte aglomerat la capitolul urări la această trecere în noul an. Facebook a fost plin ochi :)) Atât de plin încât m-am gândit să aștept o vreme până să mai public ceva. Am simțit ceva ce-mi dădea cu virgulă, așa că am decis să aștept un pic să se limpezească lucrurile.

Deși e minunat când cineva îți trimite o urare, și am trimis/răspuns și eu cu drag, am simțit că în multe cazuri urările sunt.. nu știu cum să zic. Motivul:
- când acestea sunt trimise cu ocazii tradiționale urările sunt..., să zic așa.. un pic artificiale (nu găsesc alt cuvânt). În sensul că, făcând parte din tradiție, le facem pentru că.. "așa se face". Sunt momente când ne gândim mai mult la rude, le vizităm dacă e posibil, petrecem timp în familie, cu prietenii, trimitem urări.. pentru că: "așa se face" de sărbători. E minunat, a nu se înțelege că sunt împotrivă. Doar că mi se pare infinit mai prețios când trimitem cuiva un gând frumos doar cu simpla "ocazie" că prețuim acea persoană și îi suntem recunoscători că există în viața noastră. Așa, fără nici o ocazie "specială". Am primit și acest gen de mesaje (lucky me.. 😍) și vă rog să mă credeți: au cu totul alt... gust, mulțumesc tuturor celor care mi-au scris de-a lungul vremii fără "ocazie". 
***
Trecerea în noul an este și un prilej de (re)stabilire a priorităților, de clarificare/"resuscitare" a viselor noastre și a dorințelor noastre de îmbunătățire a calității vieții în toate ariile vieții personale. În cazul fericit, când avem deja claritate în ceea ce ne dorim, stabilim obiective, facem planuri, luăm hotărâri îndrăznețe. Uneori chiar foarte îndrăznețe :))) Tot așa, ca un fel de.. tradiție.
Numai că...
Numai că, odată ce zilele noului an încep să treacă, ne împrăștiem în mii și mii de lucruri mărunte și fără nici o legătură cu ceea ce ne-am propus, ne găsim mii de scuze, eventual și niște vinovați pentru care nu putem împlini visele, obiectivele, planurile..

Multă vreme am făcut și eu treaba asta și încă sunt tentată să o mai fac din când în când :))) Însă la un moment dat mi-am dat seama de un lucru pe cât de simplu pe atât de adevărat: oricât aș amâna să încep să LUCREZ efectiv la ceea ce mi-am propus, să ACȚIONEZ concentrat în acea direcție, nimeni altcineva nu o va face în locul meu. Nu va veni nimeni cu o baghetă magică să-mi împlinească visele fără ca eu să depun nici un efort. 

Acest fapt e "foaaaarte".. adevărat și când vorbim despre dezvoltarea personală, igiena emoțională și relațională. Desigur, și atunci când ne referim la evoluția spirituală 😁. Urmează câteva adevăruri pe care le exprim la persoana I ca să nu fiu prea directă :))) :
Nu va veni nimeni să-mi aducă armonie în relații fără ca eu să-mi fac curat în prejudecățile personale.
Nimeni nu-mi va putea echilibra ca prin magie viața emoțională fără ca eu să depun un efort pentru a analiza ce experiențe trecute declanșează reacțiile automate pe care le am și fără ca eu să le vindec și apoi să le schimb.
Nu va veni nimeni să-mi schimbe tiparele de gândire fără ca eu să lucrez la asta de fiecare dată când criticul sau pesimistul din capul meu o iau razna. :)))
De asemenea, nimeni nu-mi va ridica vibrația la cer ca prin magie atât timp cât eu prefer să stau cu ochii ațintiți pe "imperfecțiunile" și "greșelile" celorlați, pe ce și cum "ar trebui" ei să facă.
Nimeni și nimic nu ne va "scăpa" de noi înșine, nu ne va scuti de curățenia interioară necesară pentru o viață mai bună, nici un val de "nouă" energie cosmică, nici un "portal energetic", nici o configurație astrală sau altele din gama..

Deși nu-mi place să fiu cea care.. sparge baloanele, de data asta a trebuit să fiu, n-am avut cum ocoli :))) Știu cum e, nu am uitat cum a fost când am aflat și eu aceste lucruri. Însă nu am uitat nici cât de mult mi-a folosit, de aceea am ales să le spun.

Ca să îndulcesc un pic atmosfera, am preparat un mix de două video foarte scurte care sper să vă placă (dacă pe cel din prima parte probabil l-ați găsit deja pe facebook, e sigur că ce-am lipit după el e ceva "proaspăt"). Frumos tare, shhh, surpriză..:


Și, ca să intrăm cât mai curând în "acțiune", dau mai departe și un material care, deși a apărut acum foarte multă vreme (când nici nu exista noțiunea de dezvoltare personală), este extrem de actual și merită toată atenția. Este vorba despre un discurs celebru al lui Earl Nightingale ce conține și un exercițiu de 30 de zile foarte util. Cu speranța că va fi de folos vă doresc audiție plăcută..


Cărți recomandate:
- "Ia inițiativa! Cum schimbă totul asumarea responsabilității" -John Izzo- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ruinezi viața" (nu e ce pare 😁) -Ben Stein- comandă online aici-link;
- "Marele TU! Descoperiți comorile dinlăuntrul vostru" -Rene de Lassus- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


marți, 27 decembrie 2016

Un "test" util pentru...îndrăgostire (+ recomandare film)

Dacă printr-o minune, într-o zi, toți oamenii și-ar cunoaște instantaneu reciproc poveștile de viață, inevitabil le-ar fi drag unii de ceilalți. Și nu doar atât. În unele cazuri s-ar putea chiar îndrăgosti.

Când am spus asta pe facebook în noiembrie nu dădusem peste articolul publicat de Mandy Len Catron în The New York Times aici-link. Am spus-o doar pentru că am observat în realitate că de fiecare dată când cineva îmi pune sufletul în palme simt inevitabil un respect deosebit și o prețuire extraordinară pentru ființa din fața mea.

M-am întrebat de multe ori de ce se întâmplă asta. Iar răspunsul nu e chiar atât de complicat. Când ne deschidem sufletul unul în fața celuilalt vulnerabilitatea ne apropie inevitabil

Găsind articolul de care spuneam, am aflat că rezultatele unui studiu realizat de echipa psihologului Arthur Aron au demonstrat același lucru. Studiul propune 36 de întrebări bine ticluite urmate de 4 minute de privit unul în ochii celuilalt (fără a vorbi) - "combinație" care poate accelera apropierea dintre două persoane.

Desigur, aplicarea testului nu poate garanta că răspunsurile celor doi implicați vor fi pe gustul fiecăruia, adică nu putem ști dacă rezultatul va fi îndrăgostirea, însă cum spuneam, testul îi va apropia oricum. Iată întrebările la care își vor răspunde reciproc cei doi:
***
Setul I
  1. Dacă ai putea să iei cina alături de oricare persoană din lume, pe cine ai alege?
  2. Ţi-ar place să fii faimos? În ce sens/domeniu?
  3. Înainte de a suna pe cineva, îți repeți vreodată în gând ce vei spune? De ce?
  4. Cum ar arăta o zi „perfectă pentru tine?
  5. Când ai fredonat ultima oară singur? Dar în prezența altcuiva?
  6. Dacă ai ști că vei trăi până la 90 de ani și ai putea păstra fie mintea fie corpul unui om de 30 de ani pentru ultimii 60 de ani din viața ta, ce ai alege?
  7. Ai vreo bănuială despre circumstanțele în care vei muri?
  8. Numește trei lucruri pe care tu și eu părem a le avea în comun.
  9. Pentru care lucru din viața ta te simți cel mai recunoscător?
  10. Dacă ai putea schimba ceva la modul în care ai fost crescut, ce ai schimba?
  11. Spune-i partenerului tău povestea vieții tale în 4 minute folosind cât mai multe detalii.
  12. Dacă ar fi să te trezești mâine cu o nouă calitate sau abilitate, care ar fi aceasta?

Setul II
  1. Dacă un bol de cristal ți-ar putea spune adevărul despre tine, viața ta, viitorul tău sau orice altceva, ce ai vrea să afli?
  2. Visezi să faci ceva de mult timp? De ce nu ai făcut-o încă?
  3. Care este cea mai mare realizare a vieții tale?
  4. Ce prețuiești cel mai mult într-o relație de prietenie?
  5. Care este cea mai de preț amintire a ta?
  6. Care este cea mai urâtă amintire?
  7. Dacă ai ști că peste un an vei muri brusc, ce ai schimba ai schimba în viața ta de astăzi? De ce?
  8. Ce înseamnă prietenia pentru tine?
  9. Ce roluri joacă dragostea și afecțiunea în viața ta?
  10. Ce consideri pozitiv în legatură cu mine? Spune-mi minimum cinci calități pe care crezi că le am. (reciproc)
  11. Cât de aproape și de dragă îți este familia? Crezi că ai avut o copilărie mai fericită decât au avut ceilalți oameni?
  12. Ce simți despre relația cu mama ta?
Setul III
  1. Alcătuiește 3 afirmații diferite folosind “noi”. Spre exemplu: “În camera asta noi simțim….”
  2. Completează fraza: “Îmi doresc să fi avut pe cineva cu care să pot împărtăși…
  3. Dacă ar fi să ajungem prieteni foarte apropiați, care ar fi cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le știu despre tine?
  4. Spune-mi ce-ți place la mine. Fii onest și încearcă să-mi spui lucururi pe care nu le-ai spune în mod normal unei persoane pe care tocmai ai cunoscut-o.
  5. Care e cel mai stânjenitor moment din viața ta?
  6. Când ai plâns ultima dată singur fiind? Dar în fața altcuiva?
  7. Spune-mi ceva ce ai observat din prima că îți place la mine.
  8. Există vreun subiect pe care îl consideri prea serios pentru a face glume pe seama lui?
  9. Dacă ar fi să mori în această seară, fără șansa de a lăsa un mesaj cuiva, care ar fi lucrul pe care ai regreta cel mai mult pentru că nu l-ai spus cuiva? De ce nu i-ai spus încă?
  10. Casa ta ia foc împreună cu tot ceea ce deții. După ce i-ai salvat pe cei dragi și animalele de companie îți mai rămâne timp să te mai întorci o singură dată pentru a salva un singur lucru. Care ar fi acela? De ce?
  11. Moartea cărei persoane din familia ta te-ar afecta cel mai tare? De ce?
  12. Împărtășește-mi o problemă personală și cere-mi sfatul despre cum aș gestiona eu situația respectivă. Apoi gândește-te ce simți tu despre problema pe care ai ales-o. 
***
Nu uitați de cele 4 minute de privit ochi în ochii celuilalt 😁 - experiment pe care îl găsiți în video-ul de aici-link. Tot ce trebuie să mai știți despre aplicarea testului vă spune chiar Mandy Len Catron în discursul său TED de mai jos..


Cu speranța că v-a plăcut testul și că-l veți aplica la prima ocazie ivită, vă invit la film... unul care răscolește pe ici pe colo prin colțurile nevindecate 😁 în caz că acestea există, dar care are valoare terapeutică datorită conștientizărilor pe care le aduce. Și asta chiar dacă este catalogat drept.. comedie.

Titlul acestuia este The Holiday, este de "sezon" :)), are legătură cu subiectul de mai sus și sper să vă placă măcar la fel de mult cât mi-a plăcut și mie.. Vizionare online aici-link sau aici-link (grijă la reclame, nu am reușit să le elimin pe toate).

Cărți recomandate:
- "Iubirea nu este de ajuns" -Aaron T. Beck- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje ale iubirii" -Gary Chapman- comandă online aici-link;
- "Arta menținerii căsniciei" -Sylvia R. Karasu, T. Byram Karasu- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau dependență. Cum să recunoști iubirea sănătoasă." -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 23 decembrie 2016

Despre viață, comunicare și relații - în armonie

Printre alte "ocazii" care țin de experiențele personale, sărbătorile de iarnă ne (re)amintesc în fiecare an că relațiile și conexiunile sufletești sunt cele mai importante lucruri care ne împlinesc viața. Fie că este vorba de relațiile de cuplu sau de cele de rudenie sau prietenie, fiecare dintre acestea ne aduc bucurie în mod diferit dar și cele mai dureroase lecții de viață.

Ca orice linie de demarcație din relațiile umane, linia ce separă acceptarea firească și acceptarea abuzului este foarte subțire și de aceea mulți oameni ajung în situații extreme din dorința de a-i mulțumi pe toți cei din jur. Deși sunt un susținător înfocat al acceptării, mai multe povești de viață pe care le-am ascultat în acest an (și chiar am ascultat foarte multe :))) mi-au amintit că atunci când închidem ochii la prea multe lucruri din partea celorlalți consecințele pot fi imprevizibile și dureroase.

Scurta povestioară de mai jos consider că reflectă destul de bine ceea ce vreau să punctez:
***
"La vârsta de 40 de ani, Tom, fiul lui Amy, era încă singur. După moartea soțului ei, Tom devenise prioritatea lui Amy. Îi făcea curat în cameră zilnic și îi spăla rufele. Îndatorirea cea mai importantă de peste zi consta în a-i servi cina. Nu se gândise niciodată să îi ceară să participe la cheltuielile chiriei, chiar și după ce acesta se angajase cu normă întreagă.

Într-o zi, pe când îi făcea curat în cameră, i-a descoperit provizia de droguri. Fără să-i spună nimic despre descoperirea sa, a făcut pe detectivul și a aflat numele celui care îi furniza drogurile. Deși avea șaizeci și trei de ani, s-a dus la ora trei dimineața într-un cartier rău famat și l-a luat la întrebări pe vânzător. Când i-a spus fiului ei ce a făcut, acesta a bătut-o fără milă până ce era s-o omoare." - fragment din "Adio, Vinovăție! Cum să scapi de nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți" - Les Barbanell.
***
Crăciunul e aproape. Și știu că mulți oameni îl vor petrece în relații care nu doar că nu-i împlinesc ci chiar îi fac să sufere. Motivele sunt multe, printre ele numărându-se teama de singurătate, nesiguranța financiară sau lipsa curajului de a o lua de la capăt pe cont propriu.

E de la sine înțeles că granița dintre acceptare și a spune stop abuzului ține de fiecare și nimeni nu poate spune altcuiva că a venit timpul să schimbe ceva sau nu. Chiar dacă e așa, m-am gândit că emisiunea de mai jos va fi de folos acum în preajma sărbătorilor și va aduce câteva clarificări în privința graniței despre care vorbeam mai sus.

Emisiunea a fost realizată în Piatra Neamț în noiembrie și face parte din seria de emisiuni "Viața în Armonie" realizată de doamna Gina Coșnete (căreia îi mulțumesc încă o dată pentru invitație). Vizionare plăcută..

(Notă: Titlul cu care a fost difuzată emisiunea a fost ales după realizarea ei, astfel încât se va înțelege pe parcurs la ce tip de compromisuri m-am referit când am spus "fără".)


! Dacă ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă din viața ta - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole recomandate:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase,
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Cărți recomandate:
- "Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Singurătatea în doi nu e pentru noi" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Cuplul – între dezirabil și periculos" -Robert Neuburger- comandă online aici-link;
- "Cum sa îmbunătățim relațiile cu părinții" -Dmitry Semenik- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗