"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 19 august 2018

Oamenii care lasă sufletul să vorbească (+ recomandare filme)

Există unii oameni care, dacă ai ocazia să-i întâlnești, te fac să crezi că îngerii trăiesc alături de noi. Oameni care radiază pur și simplu Viață. Oameni-izvor care se dăruiesc pe sine până la ultima picătură pentru că așa sunt ei. Pentru că nu pot fi altfel.

Sunt oameni lângă care nu ai putea să minți (nici pe alții și nici pe tine însuți). Pentru că sunt transparenți și totu-i atât de limpede în preajma lor și nu te lasă inima să tulburi acel spațiu. Lângă care simți că prea multe cuvinte ar fi în plus. Pentru că ei radiază iubire și atunci când tac. Pentru că ei își lasă sufletul să vorbească. Și în plus: îi lasă pe ceilalți să fie.

Sunt oameni carora le e greu să vorbească despre realizările lor oricâte și de orice fel ar fi acestea. Pentru că au modestia înscrisă-n ADN alături de alte valori neprețuite spre care tindem cu toții. Sunt oameni pe care dacă i-am numi autentici sau plini de candoare, am simți că asta ar fi prea puțin, așa că nu prea sunt cuvinte potrivite pentru a-i descrie .

Sunt puțini oamenii care prin simpla lor prezență au capacitatea de a schimba viețile altor oameni. Fără să aibă intenția asta. Doar fiind. Un astfel de om este Sorin Șaguna. Deși nu mai este printre noi (din 9 iulie 2014), am spus că este (la prezent) deoarece el este și va rămâne un model pentru mine.

El reprezintă un exemplu viu al faptului că Omul are capacități nebănuite de a se dărui celolalți și de a-i iubi fără condiții. Este un om care a făcut pentru ceilalți în cei 25 de ani de viață cât alții au făcut într-o sută (nu obișnuiesc să fac comparații și nu e ok să facem asta, vreau doar să ofer o imagine a felului lui de a fi celor care nu au auzit de el).

Mi-amintesc exact momentul în care am găsit un mic fragment din interviul de mai jos pe Youtube. Pentru că, ascultându-l mai puțin de două minute, fără să știu absolut nimic despre el, primul gând care mi-a venit în minte a fost "păi, omul ăsta nu prea mai are ce căuta pe-aici" (aici = în viață), adică, gen: știe tot ce e nevoie să știe, e un OM care a învățat deja tot ce era de învățat aici: iubirea pentru TOT. Abia după aceea, căutând pe Google mai multe despre el, am aflat că nu mai e printre noi, confirmându-mi primul gând din momentul inițial.

Dau astăzi mai departe întregul interviu cu Sorin Șaguna (pe care l-am reconstituit din bucăți găsite pe net), ale cărui cuvinte și energie mi-au topit mintea și inima. Propun materialul cu speranța că vă va aduce măcar porția de inspirație și înțelepciune pe care mi-a adus-o mie.

Garantez că impactul va fi unul terapeutic în cazul care toată atenția și simțurile se vor concentra în aici-acum-ul vizionării. (***reamintesc celor ce primesc articolul prin newsletter-ul automat blogger că acesta nu preia automat vedeo-urile, e necesar să intre pe pagină cu un click pe titlul articolului). Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 1, 2, 3 septembrie. Pentru reducerea lunii septembrie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Ambele filme pe care le recomand astăzi sunt pline de candoare și reflectă într-un mod minunat capacitatea omului de a iubi și de a se deschide spre a fi iubit. Am încercat să le recomand pe rând dar nu m-am putut decide pentru că sunt absolut minunate, așa că le dau pe-amândouă :))):
- "Midnight Sun" ("Sub soarele nopții") - poate fi vizionat online (!închideți reclamele) aici-link sau aici-link
- "I'll See You in My Dreams" ("Ne vedem in vise") - poate fi vizionat online aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută..
***
Câteva cărți ce reflectă povești reale de viață care inspiră:
- "Steve Jobs. Biografia autorizată" -Walter Isaacson- comandă online aici-link;
- "Dragostea are 11 dimensiuni. Viața mea cu Stephen Hawking" -Jane Hawking- comandă online aici-link;
- "Cu ultima suflare" -Paul Kalanithi- comandă online aici-link;
- "Drumul către libertate" -Yeonmi Park- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

luni, 30 iulie 2018

Reușești să treci de.. ambalaj? (+ recomandare filme)

Pierdem foarte multe în această viață din grabă, din neatenție, din indiferență și/sau ignoranță. Dar cel mai mult avem de pierdut din cauza prejudecăților. Nu am cunoscut personal pe nimeni care să le fi depășit în totalitate. Chiar dacă lucrăm la interiorul nostru de ani buni, unele prejudecăți se încăpățânează să reziste. De zici c-ar fi fixate cu fixativul din reclama aceea.. "coafura rezistă".

Poate că da, avem o scuză, prejudecățile au locuit atâția ani în mintea noastră încât, în această supă a conștiinței prezentului în care coexistăm conectați, avem nevoie de o voință de fier ca să transformăm acest aspect. Și mai suntem și în plină criză de orice, până și de.. voință.

Dar dacă ne dorim cu adevărat să cultivăm relații armonioase și dacă suntem conștienți că schimbarea pe care o dorim în lume începe cu fiecare dintre noi, cred că există o soluție spre un comportament mai tolerant. E o soluție care la mine funcționează. Anume: dreptul de veto al conștientului asupra subconștientului. Concret: când prejudecata apare din subconștient o putem depăși amintindu-ne că e o pre-judecată (falsă) și că în fiecare om există ascunse lucruri minunate de descoperit și lecții de învățat.

Dintre toate prejudecățile societății în care trăim, cele legate de aspectul exterior sunt cele mai întâlnite. Puțini oameni reușesc să treacă dincolo de "ambalaj" (corp). Puțini au răbdarea (sau măcar curiozitatea) să asculte povestea unui om care nu se încadrează în standardele "normalității" (cuvânt al cărui sens e diferit pentru fiecare).

Din experiența personală pot spune că pe cei ce reușesc să treacă dincolo de aparențe și aspectul exterior viața îi va răplăti întotdeauna. Darurile pe care le-am primit când am reușit să-mi depășesc prejudecățile m-au îmbogățit, m-au transformat și m-au făcut să înțeleg că nu există om fără valoare ci doar ochi care nu pot să vadă dincolo de.. ambalaj.

Tot ce v-am spus până acum sper să vă determine să acordați atenție poveștilor pe care le propun în continuare. Prima este povestea lui Lizzie Velásquez - cea care a fost numită acum câțiva ani "cea mai urâtă femeie din lume". De atunci, Lizie a devenit autor a trei cărți, speaker motivațional dar și actriță și producător. Sper să vă inspire cu candoarea ei minunată..


A doua poveste pe care o propun atenției voastre este cea a unui "om al străzii" - Ioan Olteanu. Povestea lui este una surprinzătoare și plină de învățăminte. Când am găsit video-ul îmi propusesem să urmăresc din el doar 5 minute deoarece era târziu în noapte. Dar nu m-am mai putut desprinde. Aveți multe de pierdut dacă nu-l urmăriți..



Primul film pe care-l recomand astăzi este unul strâns legat de depășirea prejudecăților. Este povestea unei adolescente de 16 ani, Rhiannon, care se îndrăgostește de un spirit pe nume "A" - un suflet călător care se trezește în fiecare dimineață într-un alt corp. Este o poveste plină de candoare care sper să vă inspire să treceți în cât mai multe situații de.. "ambalaj". Se numește "Zi după zi" ("Every day") și poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link.

Al doilea film nu are legătură cu subiectul de mai sus decât tangențial. Dar, deoarece reflectă o situație foarte posibilă în viitorul societății noastre, îl dau mai departe recomandânu-l mai ales celor pasionați de filmele lui Steven Spielberg. Cei care nu-s familiarizați cu animațiile și jocurile pe calculator posibil să nu aprecieze pelicula, neavând răbdarea să urmărească firul poveștii. Se numește "Ready Player One: Sã înceapă jocul" și se referă la momentul când oamenii vor prefera realitatea virtuală (experimentarea ei cu ajutorul tehnologiei) neglijând total viața reală. Îl puteți viziona online aici-link sau aici-link.
***
Anunțuri:

REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗

SEMINAR NOU: Am lansat un nou seminar: Trăiește viața pe care o dorești. Este un seminar unic în România deoarece conținutul și structura pentru fiecare ediție sunt stabilite chiar de către participanți - prin răspunsurile lor la două întrebări (pe care mi le dau anticipat). Este un eveniment de la care pleci cu cel puțin o situație personală rezolvată iar temele și exeriențele de viață despre care vom vorbi vor fi de folos fiecăruia și tuturor deopotrivă. Prima ediție va avea loc la BRAȘOV pe 11 august iar detaliile se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***

Pentru cei care doresc să învețe să-i înțeleagă pe ceilalți și să-și îmbunătățească relațiile, iată câteva cărți pe care le recomand cu căldură (transport gratuit oriunde în țară):
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 29 iunie 2018

Îți poți imagina cum ar fi să nu-ți fie teamă? Teama de ceilalți și căldura conexiunii

"Unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societatea noastră este credinţa că evenimentele ne vin din exteriorul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutăţile şi disperarea noastră.

Cultura noastră, de tip fundamental mesianic, ne lasă să credem (iar noi suntem dornici să ne complăcem în această mitologie) şi că cineva (pentru unii Dumnezeu), ceva (hazardul pentru alţii), o înlănţuire indestructibilă (destinul, fatalitatea sau soarta pentru alţii) veghează sau apasă asupra noastră, sau alteori că are intenţii bune în ce ne priveşte.

Atunci se presupune că această alteritate fără formă trebuie să aibă grijă de noi, să ne ofere soluţii pentru nefericirile sau decepţiile noastre. Şi dacă nu ne dă acest sprijin, dacă nu ne rezolvă problemele, consecinţa este că avem sentimentul sau convingerea că "are ceva cu noi", că "e împotriva noastră", că "nu avem noroc" sau că "nu am făcut ce trebuia pentru această entitate".

Astfel riscăm să facem cu noi înşine cea mai rea dintre escrocherii: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe.

La drept vorbind, suferinţa este generată de crearea, implantarea sau răscolirea unei răni originare, primare, înscrisă în noi în funcţie de răspunsurile sau non-răspunsurile importante primite de la cei apropiaţi sau de la mediul din imediata proximitate, de-a lungul întregii vieţi.

Când răspunsurile primite de la cei din jur la cererile şi aşteptările noastre esenţiale si vitale nu sunt cele potrivite, aceasta se va transforma în violenţă şi va produce în noi răni uneori foarte profunde." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți" scrisă de Jacques Salomé.


Această cultură care promovează învinuirea celorlalți sau a mediului pentru nefericirea și toate eșecurile noastre ne conduce aproape invariabil la închiderea sufletească sau chiar la izolarea totală de toți și de toate. Vorbesc despre atitudinea binecunoscută în care oamenii se ascund după lipsa de timp sau orice altceva pentru a se scuza că nu ies nicăieri și nu interacționează cu nimeni.

Uităm că "Cel mai clar mesaj al celui mai lung studiu despre fericire (de 75 de ani) este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct." Robert Waldinger - director al proiectului Harvard Study of Adult Development mai spune că a învățat din acest studiu trei mari lecții despre relații. Prima e că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide.(...) A doua mare lecție învățată e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă, ce contează e calitatea relațiilor. A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul."

Mărturisesc că în ultima vreme am pus foarte mult accentul pe întâlnirile cu oamenii și am cam neglijat activitatea online. Asta deoarece în interacțiunile reale simt pur și simplu pulsul vieții și minunea faptului că trăiesc alături de ceilalți într-așa o diversitate. În plus, căldura și bucuria conexiunii umane reale nu se aseamănă nici o altă trăire din această lume. Sunt atât de frumoase și atât de intense încât multor oameni le pot provoca teamă. Că se vor topi.

Pentru că aceste interacțiuni m-au condus către câteva concluzii pe care le consider importante m-am gândit să le împărtășesc într-o nouă ediție a emisiunii Orizontul Cunoașterii realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre motivele pentru care ne e teamă să fim noi înșine și să interacționăm cu ceilalți, consecințele acestei atitudini, ce se întâmplă când avem curajul de a ne exprima autentic și despre o experiență extraordinară pe care am trăit-o la un eveniment la care am participat - cu momente filmate chiar de acolo 😁. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul: Cine ești când nu te vede nimeni?, 3 pași importanți pentru relații armonioase, Când ești TU pe deplinFii tu însuți! Cu orice preț? și De ce merită să ieșim din cochilie. *Două dintre aceste articole conțin și recomandari de filme

Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți: Tracul, timiditatea, inhibițiile, fobia socială" -Cristophe Andre, Patrick Legeron- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Daca m-aș asculta, m-aș ințelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;

***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



luni, 25 iunie 2018

Rolul esențial al gândirii în (auto)vindecarea bolilor și afecțiunilor

"Periodic, dacă eşti o persoană responsabilă, mergi la stomatolog să îţi verifice dantura, faci un control la ochi, îţi verifici tensiunea arterială. Pentru că eşti o persoană responsabilă. Dar cât de des mergeţi la cineva să vă verificaţi sufletul, starea emoţională? Nu. Aşteptăm un dezastru major, câteodată o cădere nervoasă totală, depresie, atac de panică, Dumnezeu ştie ce, şi abia atunci strigăm după ajutor." - Jure Biechonski.

Zilele trecute am vorbit cu o prietenă care mi-a spus că nu se simte deloc bine deoarece a luat un virus la stomac. Când aud că cineva e bolnav sau are diverse simptome, prima mea reacție este invariabil: "Te-ai uitat în carte (link1 sau link2) ?" Nici nu mai zic despre care carte-i vorba deoarece toți prietenii mei și cunoscuții știu 😃. Așa am întrebat-o și pe ea, iar răspunsul a fost "Păi e virus, n-are nici o legătură cu stările psiho-pupu...".

Nu m-a mirat răspunsul deoarece îl primesc în majoritatea situațiilor în care pun întrebarea, chiar dacă diferă motivele invocate și formularea. Și asta deoarece oamenii, chiar dacă au aflat că starea psiho-emoțională și mentalitatea determină bolile corpului fizic, nu vor să accepte că influența acestora este decisivă. Concret: când suntem într-o stare de echilibru psiho-emoțional, toate dimensiunile vieții noastre (*din foto) sunt în regulă și suntem împăcați cu noi înșine și cu viața (într-o măsură semnificativă) - sistemul nostru imunitar funcționează la nivel optim păstrându-ne starea de sănătate.

Faptul că trăim în epoca internetului, a informației gratuite dar nu ne punem la punct cu ultimele descoperiri ale științei sau ne e lene să căutăm metodele prin care putem ocoli/scurta pe cât posibil tratamentele medicamentoase - mă face să cred că oamenii au început să vadă boala ca pe ceva normal și nu mai cred că pot fi sănătoși până la vârste respectabile. În acest caz cred că ne merităm bolile.

E drept, nu toate informațiile pe care le găsim pe internet sunt adevărate, însă putem învăța să le selectăm în funcție de nivelul de pregătire și calificările celui care le oferă. De această dată am ales să dau mai departe un interviu realizat de domnul conf. univ. dr. Matei Georgescu cu prof. univ. dr. psih. Jure Yoram Biechonski.

Jure Yoram Biechonski are peste 25 de ani de experiență ca psihoterapeut fiind profesor asociat și membru de onoare al corpului profesoral al universităților: Universitata Chengdu, China; Universitatea St. Petersburg, Rusia; Universitatea Tartu, Estonia și la numeroase colegii medicale din lume. Este licențiat și în istorie, filozofie, literatură franceză. Este specializat în consiliere familială (SUA), psihodramă (Berlin), terapie prin artă și dans (Italia), hipnoterapie (Anglia), fondator al școlii de hipnoterapie cognitivă și analitică și creator al hipnoanalizei transpersonale.

Este o personalitate cu adevărat remarcabilă și cred că merită să-i ascultați opinia în ceea ce privește rolul esențial pe care-l joacă gândirea și mentalitatea în autovindecarea bolilor și în optimizarea stării de sănătate în general. Vizionare cu folos..


"Să-ți asculți corpul pentru a înțelege bolile ca limbaje simbolice și metaforice este un demers accesibil oricui. Să stabilim o legătură între prezența unui simptom, unei disfuncții psihologice sau apariția unei somatizări profunde și un conflict psihologic sau relațional ne permite să înțelegem mai bine relația strânsă care există între spirit și corp și să abordăm bolnavul în întreaga sa dimensiune umană." - Jacques Salomé

Sunt foarte multe articole pe care le-aș recomanda în completarea subiectului, dar dacă ar fi să fac o selecție aș zice:
- Aspecte vitale ale vindecării,
- Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor,
- Vindecarea prin gândire între mit și realitate,
- Adevărul șocant despre sănătatea ta,
- Dovezi științifice importante privind capacitatea de autovindecare a organismului uman și
- un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link.

Cărțile pe care le-am folosit în ultimii 10 ani - care mi-au menținut sănătatea fără să iau medicamente, fără suplimente de nici un fel și fără nici un regim alimentar - sunt următoarele:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient" -Myriam Brousse, Valerie Peronnet- comandă online aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac folosind tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 13 iunie 2018

Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu..

Au fost multe momente în viața mea când am simțit că lucrurile stagnează, că totul a devenit rutină și că aș vrea să evadez cumva din ea. Deși simțeam că trebuie să schimb ceva, uneori nu știam ce, iar alteori mi-era teamă să fac un pas cât de mic în afara zonei de (așa zis) confort. Că numai confort nu era, ci teama de schimbare, de necunoscut.

Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci și în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional. Și nu au fost puține :))

Ascultându-mi propriile povești dar și pe ale celorlalți, am constatat un lucru simplu dar important: că experiențele pe care le trăim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbă astfel încât putem ajunge să le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastră. Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai conștienți.


Până la urmă, ce se întâmplă de fapt cu trecerea timpului? Reușim să vedem experiența respectivă într-un context mai larg al vieții noastre, reușim să ne lărgim perspectiva. Cu timpul, înțelegem de ce lucrurile s-au întâmplat așa, observăm factorii care ne-au condus către situația respectivă și, poate cel mai important, faptul că "adevărul" despre acel ceva care a născut conflictul nu era chiar cel pe care-l vedeam când eram imersați în experiență.

Toate poveștile pe care le-am trăit și le-am ascultat mi-au demostrat un lucru foarte important și util pentru buna noastră funcționare și stare: că perspectiva din care privim o experiență/situație ne modelează percepțiile, iar percepțiile pe care le avem ne modelează calitatea Vieții. Putem oricând să ne construim o Viață nouă dacă ne schimbăm perspectiva din care privim lucrurile, dacă le privim cu ochi noi.

Considerând că e un subiect util, l-am abordat într-o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre cum facem efectiv pentru a ne schimba perspectiva asupra unor situații de viață, câteva exemple concrete și câteva exerciții numai bune de aplicat. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau ghidare în schimbarea perspectivei din care privești viața - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗