A face ceva concret pentru societate și pentru a crește calitatea vieții tuturor, este după părerea mea un lucru minunat.
Dintre proiectele care ne dezvăluie un nou mod de a privi viața și multiple moduri de a o face mai frumoasă, mi-a atras atenția filmul documentar pe care îl pregătește Zoltán András, „Seminţe pentru un nou Pământ”.
Pentru a reflecta mai bine rostul acestui film documentar și ce se dorește acesta a fi, am obținut permisiunea Dianei Evantia Barca de a reda aici interviul pe care l-a realizat cu Zoltán.
Interviul este o pledoarie pentru acceptare și toleranță, pentru o reală cunoaștere a naturii în general și a naturii umane, dar și pentru o cunoaștere profundă a realității în care „fizic-mineralul vizibil este pătruns de viaţă, suflet şi spirit” așa cum spune Zoltán. Iată interviul:
********************************
“Pentru cineva care nu este conştient că noaptea nu este ceva periculos, întunericul poate stârni frică, spune Zoltán András, încercând să pună în cuvinte simple antroposofia, o știință a spiritualității clădită în concepte care scapă, uneori, înțelegerii comune, dar care, mai pe înțeles, definesc o „strădanie spirituală occidentală modernă, cu un caracter creştin autentic”. Nu este o religie, ci un mod relativ nou de a privi lumea, ca un tot coerent, logic și ușor de cunoscut. Din această perspectivă nimic nu este întâmplător, nimic nu este fără importanță, nimic nu este fără înțeles.
Pentru cei care n-au răsfoit, măcar din curiozitate, teoriile lui Rudolf Steiner, lucrurile s-ar putea clarifica acum, când Zoltán András finalizează documentarul „Seminţe pentru un nou Pământ”, un film care ar putea prilejui, pentru novici, o aventură printre concepte și perspective ultra-moderne. Fermele biologic-dinamice din Ardeal sunt punctul de start spre o potențială lume a viitorului, în timp ce “pacientul competent” – formulă care face vogă în lumea ultimlor câțiva ani-, deschide dezbaterea legată de ramurile integrative medicale sau de terapiile complementare.
Pe o piaţă emergentă de produse cosmetice şi farmaceutice bio, spune Zoltán András, este important ca publicul să recunoască medicamentele, suplimentele şi cosmeticele de calitate şi să înţeleagă cum procesele de prelucrare şi preparare a unor produse precum Weleda sau Wala se bazează pe o reală cunoaştere a naturii şi a omului. Știați ce este Euritmia? Dar gimnastica Bothmer? Teatrul fondat pe baze antroposofice şi şcoala de artă a vorbirii, spune Zoltán András, pe lângă latura lor estetică sau spectaculoasă, au un rol în creşterea sănătoasă şi pot contribui la procesele pedagogice şi curative.
Cât despre arhitectura organică, pornită de la ceea ce sufletescul uman a proiectat în afară, aceasta ar putea deveni o modă după ecourile stârnite de promotori săi notorii precum Gaudi sau Steiner. Despre trupa “Sarmalele Reci” n-am apucat să vorbim. Este preocupat acum doar de film. „Sper ca documentarul să participe la festivaluri de film din ţară şi din Europa. Iar apoi, sper să poată rula şi în câteva cinematografe care sprijină filmul autohton şi proiectele culturale”, spune Zoltán András, într-un interviu acordat catchy.ro.
Diana Evantia Barca: În trailerul filmului dvs., primul răspuns pe care-l promiteți este unul cu adevărat generos, legat de destin. Sigur, s-au scris cărți despre asta, nu ați putea explica altfel decât trivializând, însă ce este, în perspectivă antroposofică, destinul? Este pre-scris, se poate acționa asupra lui, ce din lucrurile mici, la care nu ne-am gândi, l-ar putea schimba și cum? Dacă este prestabilit, ce sens are strădania de a-l schimba? Stephen Hawking spunea recent, ce-i drept, referindu-se la religii, că sunt povești pentru cei cărora le este frică de întuneric (golul de după moarte)?
Zoltán András: Aş începe şi eu răspunsul cu o întrebare: Dacă aseară ţi-ai făcut un plan pentru această dimineaţă şi ai hotărât să faci o serie de lucruri – să mergi pe un anumit drum, să te întâlneşti cu anumite persoane, să rezolvi anumite lucruri, să te ocupi de tine pentru a-ţi rezolva anumite “probleme” – fireşte, atunci vei acţiona consecvent şi vei încerca să faci tot ceea ce ţi-ai propus. Aşa suntem noi, ca indivizi: înainte de a ne naşte, avem un plan al vieţii, pe care îl fixăm nu numai noi din voinţa noastră, ci împreună cu fiinţe superioare nouă, cu Îngeri, cu Arhangheli şi alte fiinţe din sânul lumii divine, care ne sunt călăuzitori. Iar apoi, după naştere, toate elementele acestui plan conceput spre evoluţia noastră devin destin.
Destinul este menit să ne dezvolte, să ne fortifice, să ne facă mai mult ceea ce suntem de fapt, adică Eu uman. Aşadar, destinul nu este ceva care trebuie schimbat, ci ceva de care trebuie să ne dăm seama (să ne amintim, poate), să-l înţelegem, să-l îndeplinim. Strădania de a-ţi schimba destinul nu este altceva decât un semn că nu îţi cunoşti sau nu îți înţelegi destinul. În analogia mai sus schiţată, este ca şi cum ţi-ai propus să te duci la universitate să studiezi şi pe drum intri într-o cârciumă, unde începi să flecăreşti cu obişnuiții locului, criticîndu-i pe studenţi … sau orice situaţie care, în termenii obişnuiţi de azi s-ar numi scindare a personalităţii, sau cu un termen mai dur: schizofrenie.
Religiile vechilor tradiţii încercau să cultive o viaţă socială în care omul să practice înţelegerea şi respectarea destinului său. Etimologia cuvântului religie este latinul religare, adică a lega la loc, a pune din nou în legătura – ce cu ce? Omul – cu lumea spirituală. Căci noi, oamenii moderni, am pierdut în mod necesar capacitatea naturală atavică de a percepe fiinţele şi fenomenele suprasensibile, aflate dincolo de simţurile fizice, tocmai pentru a putea cuceri în mod deplin şi liber planul fizic-sensibil. Dar deja din secolele XIX, XX, XXI, omenirea întreagă se naşte cu noi capacităţi spirituale, care se adaugă capacităţilor rationale-intelectuale cucerite în ultimele milenii în detrimentul vechilor capacităţi clarvăzătoare.
Ulisse din Odiseea lui Homer reprezintă această etapă din evoluţia noastră. Iar acum, toţi oamenii – conştient sau inconştient – vin pe Pămînt cu aceste noi capacităţi spirituale şi încep să simtă o responsabilitate personală faţă de evoluţie, faţă de omenire şi faţă de Pământ. Lor tocmai că nu le este frică, ci au curajul să cerceteze realitatea, nu ca pe o abstracţiune a fizicianului, ci ca pe o realitate completă, în care fizic-mineralul vizibil este pătruns de viaţă, suflet şi spirit. Iar cei care nu pot recunoaşte în mod natural, conştient, aceste procese din ei înşişi şi din ceilalţi le neagă, le caricaturizează sau chiar le răstălmăcesc, luîndu-le în derâdere.
Pentru cineva care nu este conştient că noaptea nu este ceva periculos, întunericul poate stârni frică. Iar cine nu cunoaşte că din bezna cea mai adîncă răsare lumina cea mai puternică descrie doar experienţa sa limitată – faptul că deocamdată el nu percepe realitatea aşa cum este ea, ci doar o parte. Una dintre temele esenţiale ale omenirii din toate timpurile a fost relaţia dintre viaţă şi moarte, adică dintre a fi plin de viaţă sau a fi golit de viaţă. Însă, fireşte, pentru a înţelege această temă, trebuie pe de o parte să-ţi aminteşti că ai la dispoziţie toată moştenirea culturală a mitologiilor, a filosofiilor şi a vechilor scrieri sacre, pe care însă trebuie să le studiezi cu seriozitate, dacă vrei să le înţelegi.
Un om de ştiinţă care desconsideră o altă ştiinţă decât a lui numai pentru că nu o înţelege nu arată decât că nu a înţeles însuşi spiritul cercetării ştiinţifice. Iar pe de altă parte avem la dispoziţie o literatură extrem de bogată a secolului XX, cu mărturii şi scrieri despre miile, zecile, sutele de mii de oameni care pot relata despre experienţele lor spirituale personale actuale, noi, diferite calitativ de orice a fost pînă acuma pe Pămînt.
Iar înţelegerea vieţii şi a morţii este tocmai una dintre experientele esenţiale ale noii omeniri. Omul de azi are la dispoziţie conceptul de reîncarnare, posibilitatea de a înţelege reîncarnarea şi se poate raporta la sine însuşi ca la o fiinţă umană care evoluează în vieţi repetate, în locuri diferite de pe Pămînt, în epoci diferite.
Moartea este din ce în ce mai mult pentru oamenii de azi un rit de trecere dinspre activitatea pamânteană spre o activitate spirituală între moarte şi o nouă naştere, în care evaluăm realizările şi nereuşitele şi ne pregătim apoi pentru o revenire pe Pămînt, care este locul în care trebuie să învăţăm, să creştem şi să transformăm ceea ce a creat Divinitatea. Omul are vocaţia de co-creator al Lumii, aşa cum găsim spus în toate vechile scrieri sacre, de exemplu în Cartea facerii (Geneza) din Vechiul Testament.
Cel pentru care toată această complexitate e un gol nu arată altceva decît că (încă) nu are format organul prin care să perceapă această realitate, aşa cum un om fără auz muzical nu poate distinge notele, sau cum un orb nu poate vedea conturul obiectelor exterioare ale lumii.
Diana Evantia Barca: Am citit în proiectul dumneavoastră de film că documentarul se dorește o alternativă științific-spirituală, într-o epocă a schimbărilor profunde în societate, într-o lume a crizelor la toate nivelurile – de la personal, la politic şi de la economico-financiar la cel al conştiinţei individuale şi al convingerilor spirituale. Există oare, în logica antroposofică, o explicație pentru acest impas? Dacă există o gramatică universală nu ar fi de așteptat ca aceasta să fie perfectă? Este vorba de un proces de degradare sau pur și simplu fiecare generație are propriile valori, potrivite unei anumite psihologii?
Zoltán András: În logica antroposofică, ca să folosesc expresia dumneavoastră, lumea este un tot coerent, logic şi cognoscibil. Omul este o fiinţă dotată cu un trup, cu forţe de viaţă, cu suflet conştient şi cu spirit creativ, o fiinţă care trebuie să evolueze de la condusă, protejată, dar neliberă, la o fiinţă liberă, dar şi responsabilă de propria evoluţie, precum şi de evoluţia Universului şi chiar de evoluţia fiinţelor superioare omului.
În acest proces, aşa cum spuneam şi anterior, civilizaţia a trebuit să piardă valorile vechi, care erau cultivate şi inspirate maselor de oameni neevoluați de către îndrumătorii mai evoluaţi şi mai puţin numeroşi, dar înţelepţi şi drepţi. Putem să facem analogia dintre omenirea condusă de lumea divină şi copilul crescut de părinţi. La început, copilul este plăpând, neajutorat, inconştient de lumea exterioară, dar plin de trăiri interioare puternice. Părinţii îl ajută, îl hrănesc şi îl cresc pentru a deveni în cele din urmă conştient de lumea exterioară, capabil să contribuie la mersul lumii în mod liber, independent de părinţi – dar totuşi copilul devenit adult îmbrăţişează principiile părinţilor, căci lumea obiectivă se bazează pe acele principii, constă din acele principii, pe care şi copilul devenit adult învaţă să le preţuiască si să le cultive cot la cot cu părinţii.
Lumea de azi este în primul rând cea mai bună lume de care putem avea parte. Dacă ar fi fost posibilă alta, sigur am fi avut-o pe aceea! În al doilea rând, nimic nu este întâmplător, ci întreaga evoluţie umană are un sens. Aşadar, nu avem de-a face cu un simplu proces de degradare, cum îl numiţi, ci avem de-a face cu fenomene obiective necesare pentru evoluţie.
În mijlocul evoluţiei se află Eul uman. Este acea realitate la care fiecare om modern se raportează ca la esenţa sa cea mai adevărată şi cea mai profundă. Şi dumneavoastră, şi eu ne numim fiecare pe sine cu acelaşi nume: Eu! E de ajuns să ne gândim la metafora stăpânului unei case: stăpânul este cineva care are ceva: Eu am un cap, Eu am nişte picioare, Eu am nişte organe interne etc. dar, în ultimă instanţă, Eu sunt cel care posedă aceste lucruri, Eu nu sunt aceste lucruri.
Acum, să luăm un proces care, aparent, ne este binecunoscut: digestia. În organismul nostru, Eul, fiinţa noastră spirituală proprie, cea care este în sine , dar şi posedă organismul, Eul nostru deci este cel care dirijează în ultimă instanţă fiecare proces. Ce face Eul cu orice aliment, solid sau lichid, care ajunge în sistemul meu digestiv? Mai întîi de toate, se ocupă să distrugă totul, să-l aducă într-o stare zero, din care apoi, cu ajutorul forţelor de viaţă să-l transforme în ceva conform cu Eul. Substanţele exterioare străine sunt transformate, metamorfozate în substanţe proprii, unice fiecărui individ. ADN-ul meu, creat de acţiunea Eului meu, este altul decât al dumneavoastră, aşa cum şi forma craniului meu este o expresie unică a activităţii unice a Eului meu. În exterior, în lume, în societate, Eul este acum în curs de maturizare, după ce, cum spuneam, în mileniile anterioare a fost mai degrabă în fazele sale de copilărie şi pubertate. Iar în acest proces de maturizare, care se numeşte şi individualizare, cel mai firesc lucru este ca la început omul să fie dezorientat. S-a desprins de vechile forme, de tradiţie, nu o mai acceptă. Este firesc aşa.
Dar astfel a pornit pe un drum pe care, la început, este dezorientat, comite greşeli, distruge ceea ce era vechi. Acest ceva vechi poate fi considerat ceva bun în sine, dar pentru că nu mai este potrivit cu noile vremuri, când omul are nevoie de altceva, atunci ceea ce era bun cândva devine acum rău. Aceasta este una dintre principalele lecţii pe care omenirea de azi o învaţă: a înţelege răul pentru a descoperi binele.
Antroposofia este o ştiinţă spirituală care cultivă înţelegerea acestor fenomene, adică o ştiinţă – o abordare riguroasă şi metodică – spirituală – care vede nu numai partea materială sensibilă, ci care percepe şi analizează şi latura suprasensibilă, în fine, şi în lumina celor mai sus spuse, antroposofia este o strădanie spirituală occidentală modernă, cu un profund caracter creştin autentic.
Diana Evantia Barca: Ce înseamnă arhitectura organică? În ce măsură lucrurile pe care le producem, lucrurile pe care le avem în jur și pe care în mod normal poate nu le-am credita ca părți active din viețile noastre, ne influențează destinele, starea, perspectiva? Care este istoria arhitecturii organice în lume și în România? În ce măsură acest model al acumulării capitaliste (eventual cu accentele de ostentație de care a suferit România o vreme) sunt în accord sau dezacord cu posesorii lor din perspectivă antroposofică? Dacă vreți să ne referim poate la cel mai discutat model, care nu este neapărat estetic (ci poate din contră), vilele uriașe, palatele cu turnuri, care este consecința existenței lor?
Zoltán András: Arhitectura s-a născut pornind de la imaginea omului, de la ceea ce sufletescul uman a proiectat în afară, înspre planul fizic. Templul grecesc, de pildă, are la bază proporţiile matematice pure ale trupului uman. Pe măsură ce viaţa s-a laicizat, şi mai ales după stingerea impulsului constructorilor de catedrale din Evul Mediu, care încă mai construiau pe baza unor cunoştinţe iniţiatice, construirea de clădiri umane a căpătat şi ea amprenta din ce în ce mai pronunţată a materializării, a devenit din ce în ce mai mult o expresie a concepţiei unilaterale materialiste despre om şi natură.
Arhitectura organică a apărut la începutul secolului XX, cu exponenţi precum Antoní Gaudi sau Rudolf Steiner.
Arhitectura organică s-a născut o dată cu noile capacităţi spirituale, cu noua concepţie despre om şi cosmos. O clădire trebuiesă reflecte nu numai funcţionalitatea sa, ca la Le Corbusier şi contemporanii, respectiv urmaşii săi, ci şi relaţia proprietarului sau constructorului său cu lumea, personalitatea lui, spiritul lui. Omul sfinţeşte locul. Spiritul omului trebuie să poată să transpară prin clădire, prin formele sale, aşa cum formele exterioare ale unui om sunt expresia unică a individualităţii sale unice, exprimate, de pildă, prin CNP-ul său, sau prin mai sus amintitul ADN propriu.
În zilele noastre, arhitecţii care îmbrăţişează această viziune asupra omului şi a lumii sunt mult mai numeroşi. În România, mai ales în zona Ardealului, dar mai nou şi în Sud, arhitectura organică este purtată de iniţiative antroposofice, de indivizi care doresc să cultive o asemenea relaţie cu spaţiul locuit şi să modeleze urbanismul.
Dimpotrivă, tendinţele comerciale ale arhitecturii azi trădează un apetit pentru materialism, pentru consumerism. Ele imită tendinţe depăşite ale Occidentului anilor ’70 şi ’80, parcă ar fi frustrările adolescenţei arhitecţilor pentru care serialul Dallas era un ideal de neatins, dar care apoi a devenit prin ei realitate şi în spaţiul românesc.
Acelaşi lucru ni-l putem explica şi în pagodele cu turnuleţe la care înţeleg că faceţi aluzie: o aspiraţie spre nişte modele culturale ideale, atât cât pot respectivii locatari ai acelor clădiri. Fiecare se raportează la modelele culturale la al căror nivel (de conştienţă) se pot ridica în acel moment.
Important este să privim cu înţelegere şi nu cu critică sau ironie aceste fenomene. Aceasta este metoda cultivată de antroposofie. Nu poţi înţelege ceea ce critici. Trebuie să iubeşti lumea aşa cum este pentru a o putea cuprinde cu conştienţa şi cu înţelegerea.
Diana Evantia Barca: Precizând că antroposofia nu este o religie, ci mai degrabă o știință a spiritualității, ne-ai putea vorbi despre cei pe care i-ați consultat pentru realizarea acestui documentar, specialiști care lucrează în diversele proiecte antroposofice în întregul peisaj în schimbare al României. Munca lor este oarecum coerentă, integrată, sau lucrează separat, respectând fiecare aceste principii? Cum de munca lor nu se vede deocamdată și care crezi că va fi perspectiva?
Zoltán András: Răspunsul la această întrebare ar trebui să conţină lista extrem de lungă de nume şi de biografii a tuturor celor pe care i-am intervievat în acest film. Cealaltă posibilitate – la care voi recurge – este să spun, dimpotrivă, pe scurt: Proiectele şi iniţiativele antroposofice au urmat mişcarea normală a oricărui fenomen din lume şi din Univers. Aşa cum şi o casă mai întâi este un ideal, o aspiraţie a omului care vrea s-o construiască, sau a arhitectului, deci o idee, pentru început, ca apoi să se transforme într-o schiţă materializată pe o hârtie şi apoi în fine să ajungă la forma sa completă de casă locuibilă, la fel toate aceste iniţiative şi proiecte au pornit de la o înţelegere profundă a fiinţei omului şi a lumii, a nevoilor noastre reale ca oameni în diversele domenii, ca apoi acele domenii să fie reînnoite în mod just şi sănătos.
Înţelegi cu adevărat ce este procesul de educare a copilului dacă înţelegi fiinţa umană şi nevoile sale de a evolua, şi atunci poţi conduce un proces educativ care să nu dăuneze, să nu-l îndepărteze pe om de ceea ce trebuie el să devină, ci să ajute această evoluţie. La fel este valabil şi pentru agricultură, medicină ş.a.m.d.
Comunitatea de oameni care lucrează în aceste domenii sunt oameni obişnuiţi, dar care au în comun viziunea antroposofică asupra lumii, viziune îmbrăţişată în deplină libertate şi independent de orice soi de manipulare, de promisiuni de avantaje facile comerciale etc. Dimpotrivă, majoritatea acestor proiecte cer un angajament care îi solicită pe participanţi peste ceea ce este normă remunerabilă după standardele actuale. Aceşti oameni muncesc de multe ori mai mult decât „ar trebui”, iar forţa motrice, adică ceea ce îi împinge este etalonul moral-spiritual la care se raportează tot timpul: cum ar trebui să fie rezultatul muncii noastre? De cele mai multe ori, răspunsul sincer este: Mereu rămâne încă enorm de mult de făcut, în ciuda eforturilor coerente, conştiente, pline de sacrificiu de sine. Ceea ce contează însă este strădania, care dă de fapt calitatea morală a acestor proiecte, pline de rezultate cu totul excepţionale.
Filmul meu îşi propune tocmai să compenseze discreţia acestor proiecte, care nu se concentrează pe a spune în gura mare despre nişte rezultate minuscule, ca multe alte proiecte obişnuite, ci mai degrabă pe a lucra cu responsabilitate şi conştiinciozitate – căci cine ştie despre rezultatul muncii lor, beneficiarii lor direcţi, aceia sunt deja convinşi de valoarea muncii lor. Filmul meu vine să ajute cu o conştientizare publică mai mare a acestor merite.
Diana Evantia Barca: Pentru cei care nu sunt suficient de cunoscători pentru a sesiza nuanțele, ne-ați putea vorbi despre diferența dintre antroposofie și alte mișcări de life-coaching populare în ultimii 20 de ani în România, dar mai ales foarte populare acum, de la radiestezia care a devenit ulterior filosofie, la aceste personal-coaching care împletesc elemente de psihologie și înțelepciuni orientale, sau reiky… filmele care au făcut populare anumite sisteme de gândire, gen The Secret sau What The Bleep do We Know?
Zoltán András: Ca abordare generală, antroposofia nu se defineşte prin comparaţie cu alte mişcări, care sunt toate şi fiecare în felul ei justificate şi explicabile. Antroposofia de asemenea nu doreşte să polemizeze cu nici o tendinţă spirituală, căci tocmai că antroposofia are drept scop înţelegerea devenirii omenirii din toate timpurile până azi şi în viitor. O cunoaştere reală a lumii este, cum spuneam şi mai sus, una care să cuprindă atât lumea fizică în cele mai mici amănunte şi în trăsăturile ei cele mai generale, cât şi lumea spirituală care stă la originea şi la baza lumii sensibile.
Iar o asemenea cunoaştere – care devine din ce în ce mai necesară, dar şi din ce în ce mai accesibilă, cerută şi cultivată de oamenii zilelor noastre – ajunge în mod necesar la cunoaşterea faptului că tot ceea ce a fost, este şi va deveni este susţinut, umplut de viaţă şi de sens de către activitatea creatoare, vindecătoare a acelei Înalte Fiinţe numită Christos. Vechile înţelepciuni ale lumii au fost metamorfozate în lumea modernă în capacitatea omului de a crea tehnologie, de a dirija natura, de a cerceta Universul.
Însă toată vechea înţelepciune are nevoie să fie metamorfozată într-o nouă artă, arta socială, adică arta prin care omul se înnobilează pe sine conştient fiind de spiritualitatea lui, şi apoi conlucrează cu alţi oameni egali cu el, pe care ajunge să-i perceapă şi preţuiască drept spirite umane numai în măsura în care se poate înţelege şi preţui pe sine însuşi drept spirit. Iar acest spirit este purtat, îngrijit şi vindecat în continuu de către Christos. Aceasta este realitatea esenţială, şi numai pe baza ei poate exista evoluţie, dezvoltare personală, sănătate individuală şi socială.
Diana Evantia Barca: Omenirea, sau cel puțin o parte a ei, pare destul de dezamăgită însă și, ca atare, se pregătește, din timp în timp, de sfârșitul lumii. Am trecut pragul anului 2000, cred că am depășit unul și anul trecut, spre anul viitor arată unii acum cu degetul. Ce fel de sfârșit al lumii așteaptă zona spirituală?
Zoltán András: Punerea sub semnul întrebării a principiilor cucerite de un Aristotel sau un Toma d’Aquino ca gânditori ai omenirii, precum şi inducerea sentimentului de relativitate a vieţii şi a sensului ei au ca menire să creeze frica în sufletele umane, de exemplu, prin realizarea unor mega-producţii cinematografice şi (pseudo)literare despre sfîrşitul lumii, sau despre o viziune desacralizată a lui Iisus Christos. În schimb, oamenii care se preocupă în mod activ, temeinic, de dezvoltarea lor personală, luându-se pe ei înşişi în propriile mâini, transformându-şi activ şi conştient biografia şi personalitatea, se pot ridica la conştienţa faptului că Pământul şi Universul sunt purtate de către Lumea Divină, că sensul evoluţiei este de a transforma nediferenţiatul în individualizat şi imperfectul în desăvîrşit, iar în fundalul acestui proces se află Înaltele Ierarhii spirituale, conduse de Christos însuşi.
Tocmai aşa devine clară şi de înţeles viziunea Apocalipsei lui Ioan, care advocă tocmai transsubstanţierea Pământului din ceea ce este azi, în Noul Pământ, numit Noul Ierusalim. Filmul meu îşi doreşte cu modestie să indice paşi discreţi, dar fermi pe care oamenii îi fac peste tot în lume, cât şi în special pe aceste locuri geografice, în această direcţie."
******************************
Ideea principală a acestei postări este aceea de a crea pe cât posibil un cadru în care și noi, viitorii beneficiari ai filmului documentar dar mai ales a ideilor prezentate în acesta, să ajutăm efectiv la finalizarea acestui film.
În acest sens vă prezint mail-ul primit de la Zoltán, evident, cu acordul lui:
******************************
„Filmul meu documentar “Semințe pentru un nou Pamânt” este aproape de finalizare.
Entuziasmul, prietenia, căldura umană au facut posibil acest lucru.
Bugetul filmului pâna acum s-a ridicat la suma de 10.000 euro, sumă care, în mod incredibil, a fost strinsă în mod exclusiv din contribuții ale prietenilor și ale mele.
Cele aproape 40 de ore filmate în București, Cluj, Timișoara, Sighișoara, Sibiu, Craiova, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Țopa, Pantelimon etc. conțin interviuri, imagini ale unor inițiative antroposofice, momente artistice și constituie un material viu despre viață, despre alternativă, despre aspirații și realizări bazate pe o viziune reală despre om si Univers.
Pentru a termina filmul – pentru montaj, procesare de sunet – cât și pentru lansarea lui (în săli de cinema, la festivaluri de film, pe canalele TV culturale autohtone si europene), bugetul necesar este în jur de încă 7000 euro.
Eu am investit economii ale mele de peste 2500 euro, zeci și zeci de ore de muncă și multă, multă sperantă. Și voi continua să o fac. Nu pentru mine, ci pentru o schimbare pozitivă si sănătoasă în lume.
O contribuție cât de mică din partea ta, cât și din partea fiecăruia, poate forma suma finală necesară.
Am peste 1700 de prieteni pe facebook. Deja foarte mulţi prieteni au făcut donaţii şi astfel s-a strîns deja o sumă importantă. Dacă şi alţi prieteni, ca tine, de exemplu, contribuie fiecare doar cu 100 lei (sau cu cât poți), suma astfel strânsă ar putea asigura finalizarea în foarte bune condiții a acestui film documentar de 1 oră și 30 minute.
În speranţa că mă vei susţine în acest proiect, îţi mulţumesc anticipat,
Cu prietenie,
Zoltán
***************************
Iar eu, cu speranța că micul meu ajutor să fie de folos, vă prezint trailer-ul filmului „Seminţe pentru un nou Pământ” și vă rog să ajutați dar și să împartășiți și prietenilor voștri acest articol cu scopul de a face cât mai curând posibilă finalizarea acestui film.
Cu drag >:D<
.jpg)
