"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 5 mai 2013

Recomandare film - Gabriel


Lupta dintre bine și rău a fost și este subiectul a numeroase filme. Asta și din motivul că aceeași luptă se dă în fiecare dintre noi clipă de clipă până la înțelegerea rostului existenței dualității.

Deși în filme câștigă aproape fără excepție binele, în lumea pe care o numim "reală", până la etapa acestei înțelegeri, rezultatul nu este întotdeauna cel dorit. Consider că asta se întâmplă tocmai pentru ca noi să ajungem să înțelegem Rostul. Dar asta e o o altă discuție.

Filmul de astăzi este unul special, de suflet, și, din motivul de mai sus, consider că are rezonanțe subtile în fiecare om. Titlul acestuia este "Gabriel" și, deși a fost lansat în 2007, nu este unul foarte cunoscut.

Atmosferă întunecată (atât la propriu cât și la figurat) de pe parcursul filmului compensează prin semnificațiile subtile și de aceea cred că sufletul celui care alege să călătorească în această poveste va primi în final un dar minunat, călătoria fiind în mod simbolic una în interiorul umbrei proprii (link).

Sper ca încadrarea acestuia de către IMDb în familia de filme horror să nu oprească pe nimeni din a surprinde tocmai aceste semnificații subtile (al căror înțeles va fi revelat la final). Vizionare plăcută!

Link alternativ aici-link.

Articole conectate prin fire văzute sau mai puțin văzute: 3 pași importanți în evoluția spirituală, Jumătate din înțelegerea lumii, IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și documentarul din "musai list" Efectul umbrei.

Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Poți alege alte subiectul dorit folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 3 mai 2013

Sufletul de aici și mintea de dincolo

S-au scris și s-au spus foarte multe lucruri despre suflet și despre minte, s-au dat numeroase definiții și s-au făcut la fel de multe presupuneri despre ce ar fi acestea, ce legătură există între ele și mai ales despre modul în care ele funcționează. Desigur, fiecare dintre noi are o interpretare proprie ce se bazează fie pe cunoașterea acumulată combinată cu intuiția,  fie pe experiențele personale sau mai exact pe toate acestea la un loc.
Astăzi vreau să aduc în atenție o emisiune extrem de interesantă care are chiar titlul de mai sus - "Sufletul de aici și mintea de dincolo". Emisiunea este realizată de cunoscutul jurnalist Dragoș Dumitriu iar invitați sunt domnii prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan și prof.univ.dr. Geo Litarczek. Emisiunea aduce multiple răspunsuri căutătorilor de sensuri și deschide noi perspective privind acest subiect atât de vast și delicat. Vizionare plăcută!



Dacă ați mai fost pe acest blog cu siguranță ați aflat că rezonez în destul de mare măsură (cu câteva excepții) cu părerile domnului prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan astfel încât puteți găsi celelalte emisiuni cu domnia sa - aici (link).
Recomand și minunatele cărți ale domnului prof. Dumitru Constantin Dulcan:
"Inteligența materiei" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"În căutarea sinelui pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Mintea de dincolo" - comandă online aici-link - transport gratuit;
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Subiectele tratate pe această pagină sunt atât de diverse din motivul pe care l-am descris în articolul "Dezvoltare personală integrală" care se găsește aici (link). Poți selecta subiectul dorit din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

miercuri, 1 mai 2013

Informații care mi-au schimbat viața (9)

După cum se știe deja, fizica cuantică numită și fizica tuturor posibilităților a deschis drumul spre un nou mod de a privi și înțelege lumea în care trăim. Fiind o teorie „absurd de risipitoare” (ca număr de posibilități - conform lui Richard Feynman) aceasta este destul de greu de înțeles datorită capacitații limitate a creierului nostru în ceea ce privește imaginarea infinitului (indiferent că este vorba despre spațiu infinit, număr infinit, timp infinit, etc.)

Deși filmul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am postat aici - link) contribuie la o înțelegere destul de bună a noțiunii de posibilitate (cu sensul de probabilitate) și ajută la înțelegerea modului de aplicare a principiilor din fizica cuantică în viața noastră cotidiană, am auzit/citit unele păreri cum că ar fi necesare și alte explicații științifice care să susțină aplicabilitatea teoriei.


Filmul documentar pe care îl recomand astăzi - Quantum Activist (Activistul Cuantic) - vine să completeze informațiile din "What the Bleep Do We Know" și oferă o imagine simplificată a noțiunilor de bază din fizica cuantică pentru ca acestea să devină cât mai accesibile publicului larg. Explicațiile sunt susținute de prof.dr. Amit Goswami - care a lucrat timp de 30 de ani la departamentul de fizică teoretică al Universității Oregon și este autor a numeroase cărți care construiesc noi punți între informațiile din fizica cuantică și spiritualitate (cărți - link).

Filmul conține informații prețioase, de aceea l-am și încadrat în seria cu titlul “Informații care mi-au schimbat viața”. Vizionare plăcută!


Pentru informații suplimentare recomand și articolele din seria fizică cuantică - aici (link), în special acesta (link). Celelalte articole din seria “Informații care mi-au schimbat viața” se găsesc aici (link). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 28 aprilie 2013

Recomandare film - Fără limite


Cum ar fi să știi tot ce-ai vrea să știi aproape instantaneu? Cum ar fi să-ți poți accesa absolut toate amintirile - tot ce ai citit, ce ai văzut și ce ai auzit de-a lungul întregii vieți? Cum ar fi să poți face toate conexiunile posibile între toate cunoștințele cu care ai intrat vreodată în contact într-un fel sau altul și cum ar fi dacă asta s-ar întâmpla într-o fracțiune de secundă?

Eeeeh...bineînțeles că asta ar fi minunat! Dar...ce ai fi tentat/ă să faci cu aceste abilități, cu ce scop le-ai folosi?... 😁

Filmul de astăzi - Limitless (Fără limite) [2011]- este un SF excelent care ne stimulează imaginația într-un mod aparte. Pentru că nu vreau să vă răpesc surpriza, nu vă mai dau nici un detaliu decât faptul că în rolurile principale sunt Bradley Cooper, Robert De Niro și Abbie Cornish. Filmul este preluat de pe acest site (link) însă pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Propun deci să lăsăsm imaginația să zboare...fără limite! Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link)
Poți găsi:
- alte recomandări de filme aici (link)
- alte exerciții de imaginație aici (link)
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


marți, 23 aprilie 2013

Descoperire extraordinară - două planete care pot susține viata!


La 1200 de ani-lumină distanță de planeta noastră o misiune NASA a descoperit acum patru zile două planete locuibile. Ce facem? Ne mutăm? :))
Dincolo de glumă, telescopul spațial Kepler, care măsoară simultan și continuu luminozitatea a mai mult de 150.000 de stele, este prima misiune NASA capabilă de a detecta planete asemănătoare Pamantului (ca dimensiune) în jurul stelelor similare soarelui nostru.
Diagrama de mai jos a fost elaborată pentru a oferi o comparație între planetele din sistemul solar interior zonei Kepler-62 care este un sistem de cinci planete din constelația Lyra. Cele cinci planete din zona Kepler-62 orbitează în jurul unei stele clasificată drept pitică (de tip  K2), măsurând doar două treimi dimensiunea soarelui și fiind „dotată” cu doar 20% din luminozitatea Soarelui nostru. Cu o vârstă trecută puțin de șapte miliarde de ani, această stea poate fi considerată un fel de soră mai mare a Soarelui.
Asemeni sistemul nostru solar, sistemul Kepler-62 conșine două planete locuibile ce au fost denumite Kepler-62F și Kepler-62E. Kepler-62F parcurge complet orbita sa în 267 zile și este cu doar 40% mai mare decât Pământul, fiind cea mai mică exoplanetă cunoscută în zona locuibilă a altei stele. Cealaltă planetă - Kepler-62E parcurge orbita sa în 122 zile și este aproximativ cu 60% mai mare decât Pământul.

Cele două planete coexistă alături de alte trei - Kepler-62b, Kepler-62c și Kepler-62d - acestea având perioade de rotație de foarte mici (5, 12 și 18 zile) ceea ce le face prea fierbinți pentru a permite viața așa cum o știm aici pe Pământ.
Diagrama de mai sus planete este rezultatul municii oamenilor de știință și artiștilor care colaborează cu NASA pentru a oferi un mod mai simplu de a imagina dimensiunile acestor lumi îndepărtate (credit foto - NASAAmes/JPL-Caltech)
Articolul original poate fi studiat aici (link)
Iată și o simulare video foarte sugestivă:


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi articole ce conțin știri despre alte descoperiri interesante aici - link.
Și dacă ieri a fost Ziua Pământului vin și eu cu o urare întârziată...aici - link.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare