"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 14 decembrie 2015

3 secrete pentru o viață minunată (+ recomandare film)

Una dintre cele mai mari ciudățenii ale speciei umane este faptul că nu prețuim oamenii și lucrurile pe care le avem decât după ce le pierdem. Desigur, apar scurte momente de claritate din când în când, atunci când citim o carte, un articol sau ne cad ochii pe vreun video care inspiră. Ne reamintim de lucrurile importante și când cineva drag se îmbolnăvește sau moare. Când trecem noi înșine printr-o experiență traumatizantă sau ne îmbolnăvim, conștiența durează un pic mai mult.

Dar nici atunci nu ne ține definitiv 😁 Încetul cu încetul momentele de conștiență dispar și ne trezim iarăși hipnotizați de ceea ce nu avem, cu gândul ațintit către ceva mai altfel, mereu mai altfel decât ceea ce este. De aici suferința cu toate "culorile" ei.


Nu știu de ce se întâmplă asta, nu știu de ce adormim la loc, probabil din cauză că ne lăsăm influențați de mentalitatea ce rulează în societatea zilelor noastre, cea care promovează consumul excesiv de bunuri materiale, noutatea mai presus de necesitate sau utilitate și maratonul după succese strălucitoare.

Din gama poveștilor care inspiră, mă bucur să dau mai departe astăzi un scurt discurs emoționant aparținând lui Neil Pasricha - fondatorul blogului 1000 Awesome Things (1000 de lucruri minunate), autor al cărții "Ecuația fericirii. Nu-ți dori nimic + Fă orice = Ai totul". Sper să vă aducă bucurie și multă inspirație, vizionare plăcută 


Filmul pe care îl recomand astăzi ne poartă într-o poveste tulburătoare despre care Oprah Winfrey (producător executiv) spune că are capacitatea extraordinară de a conecta oamenii. Și nu doar atât. Aș spune chiar că are un puternic efect terapeutic asupra unor aspecte interioare ale fiecăruia și unul de reamintire a adevăratelor valori ale vieții: iubirea, acceptarea, deschiderea sufletească, prietenia și comunicarea. Este vorba despre filmul "Marți cu Morrie" - ecranizarea romanului cu același titlu (bestseller internațional).

Autorul romanului și scenariului este Mitch Albom - cel care a scris și "Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai". Datorită poveștii dar și prestației actorilor din rolurile principale - Jack Lemmon, Hank Azaria și Wendy Moniz - filmul a câștigat 12 premii și a fost nominalizat pentru alte 11. Îl puteți viziona cumpărând dvd-ul sau online mai jos, vizionare plăcută..💗



Într-adevăr, nu putem "învăța" fericirea din cărți, dar acestea ne pot ajuta să ne clarificăm asupra lucrurilor care contează cu adevărat în viața noastră. De aceea recomand cu drag:
- "Ecuația fericirii. Nu-ți dori nimic + Fă orice = Ai totul" -Neil Pasricha- comandă online aici-link;
- "Cum să-ti construiești fericirea" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Și nu uita să fii fericit" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta fericirii. 25 de lecții pentru a invata cum sa traiesti fericit" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
- "Jurnal 2003-2009" -Oana Pellea- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Cum m-am vindecat de nefericire" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 600 de articole cu informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 4 decembrie 2015

Mit și adevăr în Legea Atracției

"Ce nu înţeleg cei mai mulţi oameni este că fiecare gând are o anumită frecvenţă. Gândurile pot fi măsurate. Dacă te gândeşti la ceva iarăşi şi iarăși şi iarăși, dacă îți reprezinți în minte că ai mașina aceea nou-nouță, că ai banii de care ai nevoie, că înalți acea companie, că îți găsești sufletul pereche, atunci emiți acea frecvență în mod constant. Gândurile emit acel semnal electromagnetic care îndreaptă către tine ceea ce le seamănă.

Închipuiește-te trăind în abundență şi vei atrage abundența. Asta merge de fiecare dată, oricine ai fi. Problema este că cei mai mulţi oameni se gândesc la ceea ce nu vor și se tot întreabă de ce acel lucru intervine în viața lor mereu și mereu. Legea atracției nu ţine seama de faptul că ceea ce gândești este bun sau rău sau că îţi place ori nu. Lucrul acela răspunde gândurilor tale. Dacă stai și te gândești mereu la nenumăratele datorii pe care le ai, acesta este semnalul pe care îl transmiți în univers. "Ah, mă simt groaznic din cauza datoriilor", îţi tot spui iarăși și iarăși şi simți asta cu toată ființa ta. Atunci de asta vei avea parte mereu." - fragment din "Secretul" de Rhonda Byrne.


Mulți oameni au pornit pe calea cunoașterii după ce au citit cartea "Secretul" sau au văzut filmul cu același titlu. Deh, ideea împlinirii dorințelor e prea atrăgătoare, cine nu-și dorește o casă nouă, o mașină nouă sau o relație nouă :)) ori alte lucruri noi? :)) Într-adevăr, nu e puțin lucru faptul că această carte a trezit curiozitatea atâtor oameni și le-a deschis dorința de a-și pune întrebări. Părțile neplăcute au fost izul comercial și accentul pus doar pe ce e spectaculos. Ceea ce a și făcut ca mulți cititori să renunțe la această teorie după ce au văzut că legea "nu funcționează".

De fapt, nu e vorba că Legea atracției nu funcționează ci că există anumite lucruri despre care în film nu se vorbește sau se vorbește prea puțin. De exemplu, despre faptul că realitatea este modelată și de multe alte "forțe" de care suntem mai puțin conștienți sau deloc.

Despre motivele pentru care dorințele noastre se împlinesc foarte rar, despre condițiile în care acestea s-ar putea împlini și despre alte secrete ale "Secretului" am avut ocazia să vorbesc într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua spirituală" la care am fost invitată de realizatorul acesteia - domnul Constantin Luca (îi mulțumesc și pe această cale). Sper să găsiți idei utile și să o vizionați cu plăcere și folos..



Câteva cărți care aduc clarificări pe aceași temă:
"Secretul" -Rhonda Byrne- comandă online aici-link;
"Agendă Secretul: Cartea recunoștinței -Rhonda Byrne- comandă online aici-link;
"Legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
"Dorințe îndeplinite." -Wayne W. Dyer- comandă online aici-link;
"Banii și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link;
"Relațiile și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link.
O colecție de cărți la prețuri până în 10 lei (transport gratuit) găsiți aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 27 noiembrie 2015

Crearea realității - de la magie la radionică

Cum ar arăta lumea și viața dacă aceasta ar fi exact așa cum ți-ai dori? E o întrebare care ne-a trecut prin minte fiecăruia măcar o dată în viață, o întrebare care revine cu fiecare film ce conține ceva fantezie și cu fiecare număr de magie pe care îl vizionăm.

Descoperirile teoretice din fizica cuantică, dar mai ales cercetările experimentale cares-au efectuat în ultimii ani, au arătat că influențăm realitatea fie că suntem sau nu conștienți de acest fapt. Dacă dorim să o influențăm în mod conștient, atunci trebuie să aflăm cum funcționează lucrurile, de ce unele lucruri se întâmplă, iar altele nu. Iar asta nu e chiar atât de greu, ne trebuie doar niște...voință 😁 și niște timp pe care să-l dedicăm cunoașterii.

Sunt multe informații despre crearea/modificarea conștientă a realității apărute în emisiuni, documentare, cărți și articole online însă, având în vedere complexitatea subiectului, consider că fiecare clarificare în plus este importantă.

De aceea mă bucur să dau mai departe astăzi o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin în care acesta îl are ca invitat pe domnul inginer Eugen Bărgăoanu - președintele AIM Group, premiat la mai multe saloane de invenții și inovații (link).

Veți afla informații importante despre condițiile în care putem influența realitatea în mod conștient, efectele spectaculoase ale unor experimente, modalități reale și aplicabile de a ne modifica ADN-ul prin procedee radionice, despre demontarea engramelor negative din subconștient și multe alte lucruri utile pentru sănătatea corpului fizic și confortul nostru psiho-emoțional. Vizionare plăcută și...cu multe beneficii 


Ultimul tip de dispozitiv pus la dispoziție de echipa domnului ing. Eugen Bârgăoanu este Mind Synergy II - beneficiile acestuia le găsiți AICI-link (unde se poate și comanda online).

Pentru dispozitivul Mind Synergy II s-au lansat și 3 programe:
1. Hipertensiune - metode complementare complexe de abordare a hipertensiunii arteriale și îmbunătățire a sănătății - detalii aici-link,
2. Învațare Accelerată - cum să-ți simplifici munca în dezvoltare personală folosind tehnici de fotografiere mentală și învățare acceelerată - detalii aici-link,
3. Motivație - cum să-ți păstrezi un nivel constant al motivației si să-ți materializezi în forță orice obiectiv - detalii aici-link.

Dispozitivul din fotografia alăturată (prima) este Bio Synergy din dotarea proprie 😁 - beneficii și link de comandă AICI-link.

În foto 2 este dispozitivul Atlantis (tot din dotarea proprie) ale cărui beneficii și link de comandă online le găsiți AICI-link. 


E important să știți că ASTĂZI este singura zi din an când dispozitivele se pot cumpăra cu 31% reducere pentru că e Balck Friday la AIMGroup, deci...enjoy!
*
*    *
Recomand cu încredere câteva cărți cu informații utile despre funcționarea minții și a creierului nostru:
- "Ghid practic de radionică" -Michel Grenier- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Frecvența. Puterea vibrației personale" -Penney Peirce- comandă online aici-link;
- "Secretele creierului" -Sandra Aamodt, Sam Wang- comandă online aici-link.

Și pentru că e Black Friday la editura Vidia cu reduceri între 40 și 60%, iată și trei cărți excelente aparținând acestei edituri:
- "Manual de utilizare a creierului" -B. G. Bodenhamer, M. L. Hall- comandă online aici-link (1+2);
- "Superinteligența" -Michael Hutchison- comandă online aici-link.
- "Relaxare instantanee" -Debra Lederer, L Michael Hall- comandă online aici-link.

În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



marți, 24 noiembrie 2015

Viața ca sport extrem

Trăim vremuri tulburătoare în care evenimentele extreme se succed fără să avem timp să le digerăm în întregime. Totul se întâmplă ca și cum ceva sau cineva încearcă din răsputeri să ne trezească la realitate, acea realitate la care nu vrem să ne uităm, iar atunci când o facem ne uităm pe fugă ori doar cu coada ochiului, forțați de vreo situație anume.

Pentru cei care nu vor să accepte natura energetică și conectată a lumii în care trăim lucrurile sunt simple. Ceva s-a întâmplat undeva unde cineva (sau mai mulți cineva) au făcut chestii rele, urâte și/sau chiar diabolice. Găsim vinovații - pe care îi numim oameni răi, criminali sau teroriști. Și îi închidem după gratii și...gata, suntem în siguranță.

Cei care au înțeles și acceptat natura energetică interconectată a realității știu că lucrurile nu sunt chiar atât de...simple. Aceștia știu că toți contribuim la tot ce se întâmplă acum în lume, fie că suntem sau nu conștienți de asta. Dar pentru că umanitatea e făcută din noi toți, este necesar să devenim cu toții conștienți de energia de grup la care participăm într-un fel sau altul.


"Descoperirile lui Nicholas A. Christakis şi James H. Fowler sugerează că există fire conectoare invizibile care străbat întreaga societate. Gândește-te puțin la implicațiile acestui lucru. Conceptul de subconștient colectiv a fost creat acum mai bine de un secol de către Jung. Să fi intuit oare Jung existența firelor conectoare invizibile cu mult timp înainte de descoperirea lor propriu-zisă? Dar nu aceasta este întrebarea cea mai importantă. Ce fel de conexiuni pot exista în lumea invizibilă, fără ca oamenii să le bănuiască existența și care se transmit de la unii la alții fără măcar ca ei să își vorbească sau să se cunoască?

Chestiunea este extrem de complexă, iar noi ne aflăm abia la începutul înțelegerii acestui mister. Noile cercetări legate de contagiunea socială sugerează faptul că există o minte unică ce coordonează nu doar modele şi trendurile generale, sau imitarea semenilor, ci şi cunoaşterea de la distanţă a acţiunilor celulelor cerebrale de către alte celule cerebrale, ceea ce explică de ce doi gemeni aflaţi la distanţă de mii de kilometri unul de celălalt pot şti ce face celălalt în momentul respectiv. Aceste fire conectoare invizibile arată că subconștientul colectiv este activ în foarte multe domenii ale vieții. Contagiunea socială stârneşte valuri deoarece se bazează pe date ştiinţifice, iar posibilitatea de a împărtăși cu toții aceeași minte poate schimba din temelii religia, filozofia şi chiar semnificaţia vieţii în general.

În aceste condiţii, devine evident că umbra însăşi este una colectivă. Toţi oamenii contribuie la crearea ei, ori de câte ori rămân inconştienţi. Există nenumăraţi oameni care transmit mesaje de teamă crezând că fac un lucru bun. Toţi patrioţii care îşi apără ţara se aşteaptă să fie onoraţi şi lăudaţi. Triburile care se luptă unele cu altele cred cu convingere că trebuie să facă acest lucru pentru a supraviețui. Noi opunem rezistență umbrei noastre şi îi negăm existența datorită îndoctrinării la care am fost supuși şi hipnozei generate de condiționarea socială. Experiențele din copilărie ne reamintesc în permanență din subconștient că "cutare lucru este bun, cutare lucru este rău, cutare lucru este divin, iar cutare lucru este diabolic".

Toate societăţile sunt structurate pe o astfel de îndoctrinare. Ceea ce uităm noi este că în acest fel creăm un sine colectiv. În cazul în care copiii ar fi învățați de mici să devină conștienți de umbra lor, împărtășindu-și deschis sentimentele negative, iertându-se pe ei înșiși pentru că nu sunt "cuminți" tot timpul, învățând cum să se elibereze de impulsurile lor agresive prin canale sănătoase, daunele provocate societății și ecosistemului ar fi mult diminuate." - "Efectul umbrei" Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson
***
Despre evenimentele tulburătoare și/sau traumatice la nivel individual dar și colectiv și despre semnificațiile acestora am vorbit acum câteva zile într-o ediție a emisiunii Cafeneaua spirituală realizată de domnul Constantin Luca. Sper să aducă măcar un mic plus de înțelegere util în adaptarea la vremurile pe care le trăim, vizionare plăcută 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și/sau îți dorești clarificări în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul: De la vulnerabilitate si confuzie la claritateReperele care ne modelează viața și Puterea de a renaște. Trei documentare conectate cu subiectul și musai de (re)văzut (ca să nu spun "must see" :))) sunt "Efectul Umbrei"- îl găsiți aici (link), "La răscruce de drumuri"- aici (link), "Provocarea schimbării"- aici (link).

Pentru că explică foarte bine sursa comportamentelor noastre nedorite, următoarele cărți nu ar trebui să lipsească din zestrea nici unui om care dorește să înțeleagă esența naturii umane:
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 1 noiembrie 2015

Efectul letal al singurătății (+ recomandare film)

"Nevoia de atingere umană. E mai importantă decât orice alt lucru. Te scoate din izolare. Te alină mai mult decât cuvintele. Fără ea... am muri.
Câteodată nu e de ajuns. Dar câteodată... e de ajuns deocamdată.
Atingerea te aduce cu picioarele pe pământ. Te aduce înapoi."
*
*     *
Mi-amintesc când prietena mea C. din București mi-a spus că la marșul dedicat comemorării victimelor de la clubul Colectiv simțea nevoia să atingă oamenii din preajmă spre a simți real conexiunea sufletească care luase naștere între cei aflați acolo. Mi-a povestit cum comuniunea se simțea atât de consistent încâ aveai impresia că toți îți sunt rude, că îi cunoști pe toți de-o viață și iți venea să-i iei în brațe pe toți chiar dacă, practic, îi vedeai pentru prima dată.

Ascultând-o, mi-au dat lacrimile fără să le pot controla, amintindu-mi de câte ori am plâns  de bucurie simțind energia conexiunii și solidarității și cât de mult mă impresionează momentele în care oamenii ajung să vibreze împreună


Am învățat de-a lungul timpului că doar conexiunea umană, acest Împreună despre care am mai vorbit de atâtea ori, ne poate oferi adevărata bucurie și împlinirea sensului profund al vieții. 

John Cacioppo spune că nu este vorba doar de apropierea umană pe bază de valori, nu este vorba de filozofii, ci chiar de supraviețuirea noastră ca indivizi și mai departe ca specie.

John Cacioppo este profesor, fondator și director al Centrului de Neuroștiințe Sociale și Cognitive de la Universitatea din Chicago. Este autor recunoscut pe plan internațional, a primit foarte multe titluri și premii din partea mai multor universități și este, de asemenea, fondator și vicepreședinte al Research and National Laboratories din cadrul aceleiași Universității din Chicago.

Consider că este strict necesar să cunoaștem efectele neurologice și fiziologice ale singurătății asupra sănătății noastre psiho-emoționale pentru a lua decizii conștiente atunci când alegem izolarea de ceilalți. De aceea am subtitrat discursul de mai jos și îl dau mai departe acum. Sper să ajungă la mintea și la inima tuturor... 


Un film care prezintă zbaterile unui om în aparență sociabil dar în fapt izolat în interiorul lui este filmul Where Hope Grows (Unde crește speranța). Este un film care mi-a atins inima într-un mod neașteptat. La fel de neașteptat cum a răsărit și crescut speranța și bucuria în sufletul singuratic al personajului principal. Este un film despre cum pot bunătatea și bucuria vieții să fie molipsitoare și a cărui inspirație sper să vă molipsească și pe voi.. Vizionare plăcută 💗



Cărți recomandate:
- "Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi" -Christophe André, François Lelord- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să găsim echilibrul în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗