"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 26 iunie 2017

O lume minunată aflată dincolo de limitări (+ recomandare film)

V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost viața voastră dacă toți oamenii pe care i-ați cunoscut/întâlnit (începând cu părinții) v-ar fi încurajat în ceea ce doriți să realizați?

Consider că e un bun exercițiu de imaginație *cu condiția să nu vă lăsați pradă frustrărilor ce ar putea rezulta din faptul că ați întâlnit (ca și mine și noi toți) mulți oameni care v-au descurajat de-a lungul vieții.

Știu că nu a fost și nu este ușor să facem față tuturor descurajărilor pe care le-am primit și le primim de la "oameni de bine" în viața de zi cu zi, însă depășirea acestora este posibilă. Ironia este în momentul în care ne spun că ne doresc "binele" și că ei doar "ne pun în gardă".. 😁

Ok, atunci ce putem face ca să schimbăm această "cultură" a descurajărilor? Cred că există o singură soluție: în loc să le răspundem așa cum ne tratează ei sau să-i tratăm pe alții așa doar pentru că acesta-i tiparul, este necesar să ne schimbăm noi atitudinea validând în primul rând copiii noștri, educându-i să facă și ei la fel cu colegii, încurajând persoanele cu care intrăm în contact și vorbindu-le despre importanța validării.

Ca o pledoarie în susținerea importanței validării, iată o poveste impresionantă despre devenirea un copil încurajat de părinți că poate realiza tot ceea ce își dorește. Este vorba despre povestea de viață a lui Caroline Casey care sper să vă inspire și s-o dați mai departe..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 18, 19, 20 martie. Detalii AICI-LINK.
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 25, 26, 27 martie. Detalii - AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi este bineînțeles în tema de astăzi: despre curaj și depășirea limitărilor, dar nu doar atât. Este și despre prietenie, prețuire și alte valori care contează cu adevărat. De aceea cred că merită un loc special în lista filmelor pe care le păstrăm în suflet pentru totdeauna. Se numește "Inside I'm Dancing" ("În interior dansez") și sper să vă aducă o porție mare de conștientizări, inspirație și bucurie. Poate fi vizionat aici-link sau aici-link.

Articole conectate:
- Drumul de la eșec la succes,
- Motivația - motorul evoluției și
- Reziliența - secretul puterii interioare.


Cărți recomandate:
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Excepționalii" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

marți, 20 iunie 2017

Oglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat?

"Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Înseamnă că lumea în care trăim e un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părți din noi înșine. Înseamnă că toți oamenii pe care îi atragem în viețile noastre sau de care suntem atrași oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înșine.

Funcționarea acestei legi exclude întâmplarea! În câteva tradiții spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidențele, evenimentele neașteptate apar astfel numai datorită ignoranței noastre. Mai exact, datorită incapacității notorii a minților noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici și nonfizici, care concură la nașterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mișcă, fie acestea particule sau unde de energie." - fragment din cartea "Umbra" scrisă de Adrian Nuță (îmi pare rău că nu a mai fost editată și că nu mai poate fi cumpărată decât din anticariate).


Știu că mulți oameni au aflat deja de legea oglindirii, au citit despre asta, unii au acceptat și integrat informația, însă calitatea vieții lor (mai ales a relațiilor) nu s-a schimbat prea mult sau poate deloc. Asta se întâmplă deoarece unii nu știu cum să aplice această informație în viața de zi cu zi sau o aplică doar când experiențele pe care le trăiesc indică evident un tipar care se repetă. Un alt motiv pentru care lucrurile nu se schimbă vizibil și rapid este că umbra noastră are nuanțe care cer multă atenție, răbdare, perseverență și sinceritate cu noi înșine pentru a fi remarcate și integrate.

Aceste lucruri m-au făcut să mă bucur când Ada Bianca Anastasiu a ales ca temă "Umbra și rolul ei în evoluția spirituală" pentru ediția din acest an a festivalului "Evoluția Conștientă" care s-a desfășurat pe 27-28 mai în Cluj-Napoca. Dau mai departe astăzi înregistrările video din cadrul festivalului: conferința pe care am susținut-o - "Explorarea umbrei prin prisma legii oglindirii" și discuția "Umbra în viața de zi cu zi" la care am participat alături de Ada Bianca Anastasiu, Mădălina Marta și Mihaela Rotar.

Știu că timpul fiecăruia este prețios dar vă pot spune că ambele materiale merită vizionate și aduc clarificări importante, conferința oferind 7 practici zilnice de integrare a umbrei, iar discuția fiind prin multe..locuri foarte amuzantă 😁. (Notă: persoanele care au rămas abonate la newsletter-ul automat blogger este necesar să intre pe pagina blog pentru a viziona materialele video deoarece acestea nu sunt preluate în mod automat). Vizionare plăcută și.. cu folos.



* Dacă vrei să faci schimbări în modul în care-i percepi pe ceilalți și să-ți armonizezi relațiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
În completarea subiectului: Umbra noastră cea de toate zilele, Viața ca sport extrem (apropo de umbra colectivă) și bineînțeles, musai de (re)văzut: filmul documentar Efectul umbrei (link).
Recomand cărțile lui Adrian Nuță (de căutat prin anticariate) și cele ale regretatei Debbie Ford care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui om care dorește să înțeleagă esența naturii umane (*prețurile sunt simbolice iar livrarea se face gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link;
- "Curaj" - comandă online aici-link;
- "Efectul umbrei" - Debbie Ford, Deepak Chopra și Marianne Williamson - comandă online aici-link sau aici-link.
și, în plus:
- "Partea luminoasă a părții întunecate" -Todd Kashdan, Robert BiswaS-Diener- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

luni, 5 iunie 2017

Iartă-mă, draga mea (+ recomandare film)

A face toate acțiunile pe care le facem în mod conștient (= total asumat) nu este un lucru tocmai ușor. Dintr-o anume perspectivă este ca mersul pe sârmă. E necesar să determini cu precizie echilibrul între părțile eu-lui nostru și interesele specifice ale acestora. Nu, nu vorbesc pentru persoanele cu personalitate multiplă 😁, dar nu știu cum altfel să exprim ce vreau să transmit fără să personalizez aceste fragmente de eu.

De exemplu să ne imaginăm un eu care-și dorește să realizeze ceva care să facă diferența și unul care adoră pauzele lungi și dese 😁. Cam ce conversație ar avea?

Pacea interioară este cu siguranță cel mai valoros lucru pe care-l poate obține un om. Chiar dacă nu e ceva ce putem obține într-o secundă, cred că drumul către această împlinire merită tot efortul.

După 13 ani de transformare (intensivă aș putea spune 😁) am conversații simpatice cu mine însămi și încă obișnuiesc să mă amuz construind diverse joculețe între eu-rile mele, chiar dacă de destulă vreme ele lucrează binișor împreună. Considerând că ar putea fi utile și altora, ofer în continuare una din mărturisirile unui eu către un altul..

Iartă-mă, draga mea..

Iartă-mă că te-am presat atât de mult în ultima vreme.
Iartă-mă că nu ți-am oferit pauzele pe care ți le doreai, nici plimbările în natură pe care le iubești atât de mult.
Iartă-mă pentru zilele în care te-am oprit de la relaxare și te-am implicat în lucrurile pe care ți-am spus că trebuie să le facem pentru a le duce la final.
Iartă-mă pentru momentele în care te-am grăbit când voiai să admiri stele noaptea și pentru acelea în care nu te-am lăsat ziua să privești trecerea lină a norilor.
Iartă-mă pentru câte ți-am refuzat spunându-ți că "nu e momentul", "nu-s condițiile" sau "nu ești pregătită" să faci X sau Y lucru.
Iartă-mă pentru momentele în care te-am implicat în scrierea articolelor sau în organizarea evenimentelor când ți-ai fi dorit să vizitezi o prietenă dragă sau să ieși în oraș la o cafea cu X.
Iartă-mă pentru nopțile în care ai adormit cu capul pe tastele laptopului ajutându-mă să termin de răspuns la mesaje.
Iartă-mă pentru că nu ți-am permis să-ți iei concediu de șapte ani.
Iartă-mă pentru ultimele 2 zile de weekend în care te-am implicat în re-editarea articolelor mai vechi din care dispăruseră materialele video și pentru verificarea altor câteva zeci.
Iartă-mă pentru pentru că am amânat atât de multă vreme să-ți spun aceste lucruri și pentru toate acelea pe care aș mai avea să ți le spun dar nu mi le-amintesc acum.
Toate acestea au fost pentru că mi-ai spus că iubești oamenii și că ești dispusă să renunți la tot ce e necesar pentru a realiza acel lucru care face diferența în viața lor. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături și mă bucur că am lucrat împreună.
***
Acum că ai văzut exemplul de mai sus, îți propun următorul exercițiu: ia o foaie de hârtie și să scrii pe ea toate motivele pentru care îți ceri iertare de la tine însuți. Cred că e un exercițiu foarte bun de conștientizare care clarifică modurile în care te-ai presat în anumite momente sau poate te-ai abuzat până la burnout (sindromul epuizării profesionale - epuizare atât fizică, cât și psihică). Succes și ai răbdare cu tine, ești singura/singurul care poate face asta până ce alții vor avea disponibilitatea să o facă..


Piesa de mai jos îmi pare pur și simplu fabuloasă nu doar pentru linia melodică ci și pentru versuri (îmi pare rău că nu am găsit timp să o traduc). Se numește 'Be At Peace With Yourself' ('Fii în pace cu tine însuți') și începe așa: "La sfârșitul zilei nimeni altcineva nu va merge în pantofii tăi.., dar sigur tu o vei face. Așa că fii în pace cu tine însuți..". Sper să vă placă, audiție plăcută..


Filmul pe care-l dau mai departe astăzi are mare legătură cu lucrurile pe care nu ni le oferim dar și cu momentul și motivele care fac posibilă schimbarea de perspectivă (!). Deși este o comedie, aceasta oferă conștientizări profunde și amuzamentul cu care sufletul nostru se încarcă pentru a se echilibra. Se numește "Last holiday" ("Ultima vacanță") și sper ca transformarea și energia personajului principal să vă inspire în propria transformare de atitudine. Vizionare plăcută - aici-link sau aici-link (închideți cu răbdare reclamele).

***

Cărți recomandate:
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
- "Copilul invizibil" -Gáspár György- comandă online aici-link;
-"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul in salbaticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Cristophe Andre- comandă online aici-link;
- "Răspunsul este simplu – Iubește-te pe tine însuți" -Sonia Choquette- comandă online aici-link;
- "Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală integrală - adică pe toate planurile, astfel încât si fim bine cu noi înșine și cu lumea. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


miercuri, 31 mai 2017

Despre apocalipsele personale sau cum e când nu mai crezi în nimic

Ai avut vreo perioadă în viață în care să nu mai crezi în nimic? Să afli cumva, printr-o întâmplare oarecare, că tot ce-ai știut/crezut până atunci a fost eronat? Sau poate n-a fost vorba despre credințe, ci despre o relație în care ai crezut foarte mult timp, iar dizolvarea ei te-a lăsat golit(ă) total de tot ce-ai crezut că este viața.. Sau...

Sunt experiențe de viață care se simt aproape la fel: parcă ne fuge pământul de sub picioare și ajungem să rămânem suspendați în aer fără să ne putem "sprijini" pe nimic. Simțim deconectarea de tot și de toate la cel mai profund nivel, un fel de vid de jur împrejur, și se poate întâmpla să ne îndoim chiar și de propria existență.

Dacă nu e vorba doar de o stare de moment ci de o perioadă mai lungă, aceasta este numită în textele ezoterice drept "noaptea neagră a sufletului" - expresia vrând să sugereze absența luminii divine. E o perioadă mai mult decât dificilă sau confuză, e mult mai mult de-atât. Deși are multe în comun cu depresia, aș îndrăzni să spun că e mai mult de atât. Și e foarte posibil să nu fie doar una. Eu și câteva persoane dintre cele pe care le cunosc am trăit mai multe. Prefer să le numesc apocalipse personale pentru a evita zona ezoterică.

S-au "brodat" multe povești pentru a explica/vindeca aceste stări prin care trec oamenii. Atât de multe și atât de fanteziste. Povești care au determinat pe unii oameni să stea să aștepte "portaluri de lumină" salvatoare, să practice cine știe ce terapii sau ritualuri proaspăt "inventate" sau să se inițieze în diverse "raze" pentru a-și reveni. Sincer vă spun că nu am cunoscut pe nimeni care să iasă din vreo apocalipsă personală prin acest gen de metode.

Sunt stări de profundă confuzie despre care oamenii evită să vorbească mai ales dacă sunt de mulți ani pe calea evoluției spirituale (sau vorbesc, dar doar despre stările altora 😁). Este motivul pentru care am ales să exprim câteva opinii despre acest subiect într-o ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de Costel Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am vorbit despre natura și cauza acestor stări dar și despre cum le putem depăși, astfel încât sper ca emisiunea să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă treci printr-o astfel de stare și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate:
Misterul stărilor de neputință,
Sursa nefericirii noastre,
Despre identificare și apocalipsa personală,
Aspecte ale căutării spirituale (1),
Aspecte ale căutării spirituale (2) și
Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare.
Două documentare importante care merită toată atenția se găsesc aici-link și aici-link.

Cărți recomandate:
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Ochiul sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Dizolvarea ego-ului. Realizarea Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link;
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 26 mai 2017

Informații care mi-au schimbat viața (59)

Pentru fiecare om vine un moment în care mentalitatea sa se întoarce cu susul în jos. Pentru fiecare om există un moment al trezirii, fie că îl recunoaște sau nu. Acesta poate fi determinat de vestea unei boli grave, de un accident, de moartea cuiva drag, de un divorț, de pierderea locului de muncă sau de orice alt eveniment care-i arată că nimic nu e veșnic în lumea noastră.

Așa i s-a întâmplat și lui Tom Shadyac. E posibil să nu fi auzit de el, dar este destul de cunoscut în lumea filmului deoarece a regizat câteva filme foarte apreciate care probabil vor rămâne în istorie: Ace Ventura, Profesorul trăsnitMincinosul mincinoșilorPatch Adams, un doctor trăsnit, Dumnezeu pentru o zi și multe altele (link).

În 2007, în urma unui accident de bicicletă, Tom Shadyac a fost afectat de "sindromul de stres posttraumatic" (PTSD) și luni de zile după aceea a suferit de dureri de cap și hipersensibilitate la lumină și zgomot. Un moment foarte bun de trezire 😁, de reflectat asupra esenței vieții, efemerității ființei umane și dependenței acesteia de acumulările materiale.

Și, cum se întâmplă în multe cazuri, după trezire omul simte să dea mai departe din experiența lui și să ajute la trezirea cât mai multor oameni. Astfel, după ce sindromul post traumatic s-a ameliorat, Tom a pornit realizarea unui documentar în care a dorit să aducă la un loc răspunsurile unor oameni remarcabili la următoarele două întrebări: Ce e în neregulă cu lumea noastră? Ce putem face pentru a o schimba? (pentru a reveni la valorile fundamentale).

Lideri spirituali, filozofi, oameni de știință și alte personalități de mare valoare au răspuns invitației lui Tom și și-au spus opiniile referitoare la cele două întrebări:
- Noam Chomsky - activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT);
- Desmond Tutu - arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, activist împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1984;
- Howard Zinn - istoric, activist politic, profesor de științe politice la Universitatea din Boston, autor a peste 20 de cărți;
- Thom Hartmann - psihoterapeut, autor, comentator politic, om de afaceri și gazdă a unor emisiuni de radio și TV, implicat în multe proiecte destinate creșterii gradului de conștientizare la nivel global (apare și în documentarul "Ceasul al 11-lea");
Marc Ian Barasch - producător de film și televziune, autor, activist ecologist, editor la Psychology Today, fondator și director executiv al Green World Campaign;
- Dean Radin - cercetător la Institutul de Științe Noetice, editor la Explore: The Journal of Science and Healing, autor a mai multe cărți (Universul conștient, Minți interconectate, etc) (apare în documentarele What the Bleep!?, Matricea vie, Ceva necunoscut face ceva ce noi nu înțelegem, Oamenii care se hrănesc cu lumină, etc.)
- Marilyn Schlitz - Ph.D. antropolog, CEO la Institutul de Științe Noetice, cercetător, speaker internațional și autoare (a apărut și în Matricea vie);
- Lynne McTaggart - lector, jurnalist, editor și autor a mai multe cărți (a apărut și în Matricea vie)
și alții.

Filmul se numește "I am" ("Eu sunt") și ne oferă un puzzle de păreri despre conectivitate, fericire, spiritul uman, explorând teme precum Darwinismul, moravurile vestice, economia și calea războiului. Deoarece opiniile personalităților din film sunt de mare valoare am considerat că filmul își merită locul în seria "Informații care mi-au schimbat viața". Sper să vă inspire, vizionare plăcută..


Documentare importante conectate cu subiectul se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link
Două cărți care trag un semnal de alarmă în privința pericolelor cu care se confruntă lumea noastră tot mai săracă în resurse:
- "Cald, plat și aglomerat" -Thomas L. Friedman- (82% reducere) comandă online aici-link;
- "Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- (79% reducere) comandă online aici-link.
***
REMINDER:
Dacă dorești să-ți clarifici etapele procesului de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗