"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 7 iulie 2019

Nu doar de sărbători.. (+ recomandare filme)

Printre acele lucruri de care avem nevoie pentru a trăi o viață sănătoasă și împlinită, nevoia de conexiune este una mai puțin conștientizată și chiar mai puțin recunoscută. E ceva-ul acela pe care omului îi e greu să-l recunoască chiar față de el însuși în oglindă. Din cauză de.. orgoliu.

Nevoia de conexiune este motorul acțiunilor pe rețelele sociale care, spre amăgirea multor oameni, îi fac să se simtă conectați. De la oamenii echilibrați până la cei denumiți în online hateri (cei ce găsesc în orice motive să ironizeze pe oricine), toti vrem să fim văzuți. Fie că suntem sau nu conștienți de asta sau că o recunoaștem. Este o nevoie atât de importantă încât, dacă nu e împlinită, conduce spre dependențe de diverse substanțe.

Da.., știu, ai putea spune că relaționezi online sau în viața reală: "doar pentru că vreau să iau atitudine împotriva.." sau "vreau doar să "trezesc" lumea", "să le arăt că greșesc..", etc. sub fiecare dintre acestea se află nevoia de conexiune. Nevoia de a găsi pe cineva cât de cât la fel cu tine. Pentru că la fel nu există, lucru pe care mi-a fost greu să-l accept și cu care mi-a fost greu să mă obișnuiesc.

Mai puțin explorat este faptul că dincolo de nevoia de conexiune există nevoia de a aparține unei familii, unui grup (de prieteni sau de oameni care au aceleași valori) și, cel mai puțin conștientizată - nevoia de a aparține acelui ceva atotcuprinzător pe care unii o numesc "creație", alții - "Dumnezeu", alții - "conștiință" - sau fiecare după credințele lui.

Faptul că ne simțim (și ne credem) separați aduce cu sine numai lucruri urâte. Dacă ai ști că celălalt e tot TU (într-o altă variantă) nu ai putea în nici un caz să-l judeci, să-i pui etichete, să-l pui la zid. Pur și simplu nu ai putea să-l urăști așa cum nu-l poți urî pe copilul tău deoarece e carne din carnea ta. Am văzut și în cazul părinților excepții, dar nu am alt exemplu..

Pe lângă lucrurile bune pe care le-au adus rețelele sociale (de ex. faptul că reușim să cunoaștem și să comunicăm cu oameni pe care n-am fi avut șansa să-i întâlnim în realitate), există și un lucru pur și simplu TOXIC pentru umanitate. Faptul că în comunicarea virtuală unii uită că la celălalt capăt al "firului" este tot un OM. O ființă ca și ei cu "bune" și cu "rele", cu o logică formată pe baza experiențelor pe care le-a trăit (!), cu dureri și neîmpliniri care au măcinat pe dinăuntru încet dar sigur, lăsând urme adânci.

De ce ai ironiza un om care gândește altfel? La ce ajută? Îți trece prin cap că "gata, l-am făcut de râs" sau "i-am demostrat că am dreptate"? Așa, și? Pe tine - cu ce te ajută?

Te poți simți superior un intervalde timp ce variază între 10 secunde și maxim un minut. Apoi din ce în ce mai puțin. Superioritatea e un drog care necesită mărirea dozei în caz că vrei să se mențină un pic. Nu, nu am găsit asta în vreun studiu, e doar ceea ce am constatat din observații personale :)).

Știu că răutatea vine din frustrări și suferință. De aceea nu mă supăr când se întâmplă să întâlnesc răutăți. Niciodată un om împlinit/echilibrat nu va simți nevoia să se arate superior celorlalți ironizându-i sau subliniind greșelile lor de gramatică pe rețelele sociale.


Scriu acest articol pentru a reaminti că a merge împotriva "curentului interior" ce ne duce automat spre reacții emoționale negative este un proces ce necesită practică zilnică. Pentru a reaminti cu blândețe că Bunătatea NU e un haină care se poartă DOAR de Crăciun, de Paște sau alte sărbători. Nu se poate rezuma la o felicitare/urare copy-paste o dată pe an sau la poze cu "bună dimineața" sau glumițe re-trimise pe messenger. Sau, dacă se rezumă la atât, atunci e trist.

Bunătatea e o floare care se udă zilnic. E un mușchi care se cere dezvoltat și antrenat în fiecare zi cu acțiuni concrete ce necesită un efort măcar un pic mai mare decât forward-urile. Asta înseamnă evoluție.

Știu că e simplu să găsim scuze. "Că nu am primit (bunătate) de la părinți", "că n-am fost învățați d-astea la școală", "că suntem prea obosiți și hăituiți de viață și de probleme", etc. Dar NU. Nu există nici o scuză care să justifice să fim răutăcioși cu cineva. NIMIC nu poate justifica să ne-arătăm "mușchii" intelectuali pentru a-i ironiza pe cei ce n-au avut acces la educație/cunoaștere sau nu au avut modele care să-i îndrume spre asta. Degeaba un om are IQ-ul peste o sută dacă SQ-ul (coeficientul de inteligență socială) este 0 = dacă nu știe să-și respecte semenii indiferent de "nivelul" lor.

De aceea găsesc complet inutil să discutăm despre "dezvoltare personală" și cu atât mai puțin de "evoluție spirituală" în cazurile discuțiilor online sau în realitate care sunt doar.. concursuri de orgolii.

Propun să ne reamintim că suntem cu toții făcuți din praf de stele (la propriu + link) și că doar bunătatea "udată" zilnic ne va ajuta să umplem golul interior cu un sentiment durabil, altul decât cu umilirea semenilor.

Și dacă nu am primit de la părinți și n-am fost învățați la școală, și poate nu am știut să căutăm modele de oameni care să ne arate bunătatea, iată vin cu modelele. Filmele pe care le recomand astăzi conțin trei modele de oameni care s-au dăruit celorlalți fără să păstreze nimic pentru ei. Da, ați putea spune că sunt modele extreme. Dar chiar și așa putem să le folosim ca inspirație, să facem fiecare după posibilitățile noastre de moment și să tindem măcar să ne apropiem cât mai mult de acestea.

Sunt modelele ce păstrează în sufletul meu lumina bunătății mereu aprinsă, iar când aceasta tinde să se stingă revin să-mi hrănesc sufletul cu ele și să-mi reamintesc că Bunătatea NU e un haină care se poartă DOAR de sărbători.

E destul de probabil să fi văzut toate cele trei filme de mai jos. Însă de data asta îți propun să le vezi altfel. Îți propun să trăiești bucuria dăruirii personajelor principale. Să simțise poate măcar pentru puțin timp să mergi într-un alt tip de poveste decât a ta. E sănătos și terapeutic să faci asta măcar din când în când, dar mai ales în acest cazul acestor filme.

De câțiva ani obișnuiesc să merg la esență. Astfel că primul meu model de bunătate rămâne Iisus din Nazaret în lumina redată în filmul cu același nume în regia lui Franco Zeffirelli. Un film pe care-l revăd măcar o dată pe an. De fiecare dată observ lucruri noi, niciodată nu e la fel. Cum spuneam, îți propun să-l vezi prin alți ochi și să trăiești bucuria dăruirii lui, scânteia bucuriei din ochii lui. Dincolo de orice te duce cu gândul la dogme. Îți doresc vizionare terapeutică..


Al doilea model de bunătate este sfântul Francisc de Assisi - întemeietorul Ordinului Fraților Minori (Ordinul Franciscan). Viața acestuia a fost ecranizată în filmul "Frate Soare, soră Lună" tot în regia lui Franco Zeffirelli. Da, este tot un model extrem. Deoarece a promovat sărăcia, simplitatea și refuzul oricărui privilegiu, umilința și egalitatea între oameni. Evident, nu promovez ca oamenii să trăiască doar cu cămașa pe care o au pe ei și în umilință, recomand filmul doar ca inspirație în privința smereniei, simplității și bunătății necondiționate. Vizionare plăcută și cu folos..


Al treilea model este Padre Pio - unul dintre cei mai cunoscuți sfinți creștini ai secolului XX, preot și călugăr capucin, canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. Nu-mi este model datorită stigmatelor sale controversate ci datorită bunătății sale dăruite fără condiții semenilor în vremurile atât de vitrege în care acesta a trăit. Sper să găsiți în film măcar porția de inspirație pe care mi-a adus-o mie. Vizionare plăcută prin ochii sufletului, dincolo de dogme..


Cum să nu? M-am gândit și la oamenii care nu vor modele de bunătate și n-au nici o treabă cu.. evoluția. Dacă au avut răbdarea să ajungă până aici jos, chiar și derulând textul 😄, tot e o chestie. Dacă tot am amintit de dependențe, asta m-a dus gândul la un film romantic care mi-a plăcut mult: "Dragoste și alte dependențe". E un film relaxant, emoționant și amuzant - așa, ca de vacanță. Dacă nu l-ați văzut încă îl puteți viziona aici-link sau aici-link *răbdare la închis reclame.
***

Cărți pe care le recomand cu căldură în explorarea conexiunii cu ceilalți:
- toate volumele scrise de Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu insuti" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 28 iunie 2019

Vindecarea traumelor și împăcarea cu trecutul - condiție esențială a relațiilor sănătoase

"Primii cinci ani din viața noastră sunt o perioadă de instalare de programe, cu care vom funcționa mai târziu. Copii fiind, preluăm informații din orice vedem, auzim sau experimentăm de la părinții nostri și din mediul înconjurător. Această informație ajunge în mod direct în inconștientul nostru. Ba mai mult decât atât, nu facem nici un fel de discriminare a meritelor relative ale acestor programe. Fiind copii, noi nu avem capacitatea de a ști dacă informația este corectă.

Învățăm cum să devenim parte a unei familii și a unei comunități pe baza acestor experiențe preluate. Aceste programe se așază în inconștientul nostru chiar dacă sunt informații false, pentru că atunci când suntem copii nu avem abilitatea de a gândi, de a selecta și de a pune sub semnul întrebării aceste informații. Astfel, este ușor pentru inconștient să treacă peste conștient, deci și peste aspirațiile, dorințele și credințele despre sine, influențând totodată rezultatul eforturilor noastre.

Putem vedea că mintea inconștientă contine programele invățate de la alții. Suntem pregătiți pentru felul în care trebuie să reacționăm la viață. Acceptăm și preluăm credințele altor oameni. Ele ne conduc reacțiile și comunicarea cu ceilalți în marea majoritate a timpului; pe de altă parte, ne sabotează și subminează abilitățile naturale. Ba mai mult, ele devin limitări ale dorințelor noastre conștiente de a obține anumite lucruri în viață.

Atitudinile, percepțiile și credințele minții conștiente sunt în opoziție directă cu ceea ce programează mintea inconștientă. Derulăm aceste programe în mintea noastră conștientă și totuși, în același timp, nu suntem conștienți de ele. Nu suntem conștienți că ne autosabotăm în mod constant și, atunci când nu obținem ceea ce vrem sau ceea ce ne dorim de la viață, dăm vina pe alții sau pe forțe externe." - fragment din "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" autor Dr. Menis Yousry.


Acum cred că este ușor de înțeles de ce traumele nevindecate din copilărie/adolescență și povara trecutului influențează decisiv calitatea relațiilor pe care le avem și a vieții noastre în general.

De multe ori am văzut în online dar și în realitate o atitudine de genul "ce-s bla-bla-urile astea cu traumele trecutului, ce tot atâta, de parcă toate se-ntâmplă de asta.." Asta mă determină să renunț la o altă introducere la materialul pe care-l recomand astăzi, deoarece, dacă nu i se vede importanța "din prima", nu văd nici un rost în a convinge pe cineva să-l vadă.

Interviul pe care-l dau astăzi mai departe aduce clarificări importante în psihologia relațională. Este vorba despre interviul realizat de doamna Laura Lucescu la TVR Iași cu psihologul britanic, de origine egipteana, Menis Yousry. Dr. Menis Yousry este psiholog și psihoterapeut cu formare profesională în Terapia familiei si Terapia de cuplu, masterat în Terapia de familie. A lucrat timp de 15 ani ca psihoterapeut sistemic de familie, psiholog și terapeut de familie principal în Sistemul Național de Sănătate al Marii Britanii.

Vizionând materialul veți afla despre motivele care produc atâtea disfuncționalități în relații, despre codependențe, importanța relației cu mama și consecințele acesteia asupra relațiilor viitoare ale adultului, de ce convingerile noastre sunt mai puternice decât realitatea și bineînțeles soluții pentru vindecarea traumelor și împăcarea cu trecutul. Vizionare plăcută, dar mai ales.. cu folos.


REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 17-21 iulie, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum să atingem potențialul maxim trăind în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***

Recomand cu încredere câteva cărți care ne pot ajuta să ne înțelegem mai profund pe noi înșine ca să putem crește copii fericiți:
- "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" -Menis Yousry- comandă online aici-link;
- "Părinții toxici. Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale" -S. Forward, C. Buck- comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil si inteligent" -Daniel Siegel si Mary Hartzell- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 31 mai 2019

Știi? Și la ce te-ajută că știi? Evoluția - între Informație și Practică

Trăim vremuri în care experiențele de viață îndeamnă din ce în ce mai mulți oameni să caute să-și lărgească orizontul în dezvoltarea personală și/sau evoluția spirituală. Și au ocazia pe care strămoșii noștri nici nu au visat-o: acces instant la informații, mii de articole sau cărți accesibile online oricui printr-un singur click.

Mi-amintesc exact cum am început: o foame nebună de a acumula TOT ce NU m-au învățat părinții, școala și mediul în care am trăit. Nu-mi trebuia somn și mâncam când îmi aduceam aminte. Mii de nopți de stat cu ochii-n ecranul calculatorului citind și vizionând materiale. Mă simțeam în clasa I și mi se părea destul de târziu pentru cât de multe erau de învățat despre... Viață.

Anii au trecut, și, la un moment dat am simțit că tot ce-am acumulat e.. degeaba. Nimic nu se schimbase în viața mea, toate erau.. varză. Nu-nțelegeam de ce atâtea lucruri pe care le știu nu m-ajută să schimb ceva.

Răspunsul era la suprafață, dar mă făceam că nu-l văd. De fapt, nu aplicasem nimic și nu schimbasem nimic în interiorul meu, doar știam.. chestii. Multe. Dar inutile dacă nu le legi între ele și nu le cerni până rămâne esența care poate fi aplicată concret spre a face schimbarea în interior.


În urma unor mesaje pe care le-am primit al căror fir roșu cuprinde întrebări despre aceste aspecte, am abordat subiectul "Acumularea de informații vs. Practică în evoluția personală și spirituală" în cadrul emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre inutilitatea informațiilor ce rămân NEaplicate, informațiile preluate fără discernământ ce conduc la confuzii, rigiditatea gândirii, drumul către simplitate în metodele aplicate în evoluție și multe alte observații utile pe care le-am colectat la evenimentele la care am participat în cele aproape șapte săptămâni de când nu am mai scris 😄. Vizionare plăcută și cu.. folos. 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole ce completează subiectul acestui articol:
- 3 pași importanți în evoluția spirituală,
- Cum să accelerăm transformarea interioară,
- Adevărații tăi dușmani și
- Ce ne desparte de iluminare
.

Cărți recomandate:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe Andre- comandă online aici-link
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link
- "Iertarea și compasiunea. Cum să-ți păstrezi liniștea sufletească" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link
- "Gasește-ți starea de echilibru" -Brian Tracy, Christina Stein- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 15 aprilie 2019

Oamenii care aduc pacea.. (+ recomandare filme)

Există oameni pe care-ți poți lăsa sufletul ca pe o pernă să se odihnească. Oameni care nu te judecă, nu-ți pun etichete, nici standarde pe care să le-atingi pentru a te prețui. Nu-ți vânează greșelile și nu trag concluzii pripite despre tine sau ce vrei să spui. Au răbdare nelimitată, sunt prezenți cu toată ființa atunci când te ascultă și sunt acolo pentru tine oricând ai nevoie de ei.

Mai demult credeam că astfel de oameni există doar în povești sau în filme, cum probabil vor crede mulți dintre cei care citesc aceste rânduri. Dar când vei întâlni și tu unul, vei ști că ei există cu adevărat. Eu îi numesc oameni care aduc pacea.

Da, astfel de oameni sunt foarte puțini. Pentru că trăim vremuri care ne țin atenția ocupată cu o mulțime de lucruri de făcut. Și de gândit. Vremuri în care totul e construit să ne distragă atenția și să ne țină ocupați. Să nu gândim. Să nu ne uităm în jur. Să nu avem sentimente decât cel mult pentru cei din familie. Să-i vedem pe oamenii de pe stradă ca pe niște obiecte ce fac parte din decor. Să nu ne dăm seama că și ei sunt oameni asemeni nouă. Toți sunt oameni asemeni nouă chiar dacă sunt diferiți. Toți au în ei un suflet în care-și poartă visele, durerile și pe cei dragi.

"N-am timp." Asta îmi spun oamenii când vine vorba despre ceilalți oameni, mai ales despre necunoscuți. Că n-au timp să se gândească la asta. La umanitatea celorlalți. Nu-și permit prea multe sentimente pentru că asta (spun ei) îi înmoaie. Și că nu au timp și chef de.. "filozofeală". Atunci de ce ne mirăm că atunci când cădem pe stradă nu ne ridică nimeni? Cred că asta e ceea ce primim în schimb pentru ceea ce oferim.

Dar oare, dacă ni s-ar mai da o șansă, dacă ni s-ar mai da niște timp, am face lucrurile altfel? Ne-am oferi timp să observăm și altceva decât propria persoană? Decât propria dezvoltare? I-am vedea în sfârșit și pe ceilalți ca pe noi înșine?

Altfel spus: de câte șanse am avea nevoie pentru a deveni fiecare dintre noi un Om care aduce pacea?

Cele trei materiale pe care le dau mai departe astăzi au legătură cu ce am spus în această introducere. Primul material e un discurs profund emoționant despre o schimbare de perspectivă pentru o întrebare simplă pe care și-o pun oamenii când întâlnesc un prag al vieții: De ce eu? Este susținut de Dragoș Cristian Fînaru - un om minunat implicat în atâtea proiecte (multe de voluntariat cu implicații sociale majore) încât nici nu știu cum să-l prezint. Voi spune doar că oriunde e prezent atinge sufletele și destinele mai multor oameni.

Sper ca discursul lui să vă inspire și să vă puneți mai des întrebarea De ce eu? în varianta pe care Dragoș o propune cu căldura și emoția care-l caracterizează..


"Nimeni nu este în plus astăzi. Fiecare om există pentru un anumit motiv, cu un scop anume – cu o misiune a lui. DA, să-ți faci o viață frumoasă, pentru tine și pentru cei dragi! DA, să fii fericit și să te bucuri cât mai mult! Și DA – să reușești în viață! Să obții ceea ce consideri tu a fi succesul, mai curând decât ceea ce îți impune societatea. Dar, mai presus de toate, SĂ ÎNSEMNI CEVA! Viață ta SĂ CONTEZE – și SĂ FIE UTILĂ! Și să le fii de folos cât mai multor oameni. Astfel, fiecare dintre noi poate ieși din sfera comună, înălțându-se la nivelul extraordinarului. Și se poate număra PRINTRE CEI MAI BUNI CARE AU EXISTAT VREODATĂ!" - fragment din "Scrisorile secrete ale călugărului care și-a vândut Ferrari-ul" scrisă de Robin S. Sharma.


Primul film pe care-l recomand m-a inspirat să pun mai sus întrebarea: de câte șanse am avea nevoie pentru a deveni unul dintre Oamenii care aduc pacea? Este vorba despre "Before I fall" ("Înainte să cad") - un film care le va părea superficial doar celor care-l privesc superficial. Îl puteți viziona mai jos, sper să vă placă și să-i gustați mesajul..


Al doilea film duce lucrurile la următorul nivel nu doar din punctul de vedere al profunzimii ci și pentru că este o poveste 100% adevărată - fiind vorba despre ecranizarea memoriilor din perioada primului război mondial al Verei Brittain voluntar, asistentă, scriitoare, feministă, pacifistă.

Cartea sa "Testamentul tinereții" a fost declarată una din cele mai bune memorii de război scrise vreodată. În rolurile principale din filmul cu același titlu sunt Alicia Vikander și Kit Harington (Jon Snow din Game of Thrones). Îl puteți viziona mai jos, sper să vă aducă măcar inspirația pe care mi-a adus-o mie..


REMINDER 1: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 23 - 27 august. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗

REMINDER 2: Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent*, fișe de lucru/exerciții și un certificat care-ți permite deschiderea unui cabinet.  Pentru detalii click AICI-LINK. Te aștept cu drag 💗
***

Cărți recomandate:
- volumele scrise de Vera Brittain - comandă online aici-link;
- volumele scrise de Robin S. Sharma - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ia inițiativa" (audiobook) -John Izzo- comandă online aici-link;
- "Cele cinci secrete pe care trebuie sa le descoperi înainte de a muri" (audiobook) -John Izzo- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac cu ajutorul listei cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


joi, 11 aprilie 2019

Depresia.. zâmbitoare - o boală ascunsă

"Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind încă doar cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor." - "Privind înăuntru" - Petronela Rotar.

Când am citit primele rânduri ale acestei cărți lacrimile mi-au invadat ochii înainte să-mi dau seama ce mi se-ntâmplă.

Apoi, așa cum fac de obicei, mi-am pus întrebările potrivite. Iar răspunsul a venit. Am recunoscut starea instantaneu (inclusiv la nivel fizic) deoarece mi-e foarte cunoscută. Mi-e cunoscută nu doar pentru că am ascultat sute de povești de viață ci pentru că am trecut chiar eu acum mulți ani prin această experiență - trăind în acest mod.. sinucigaș. Suficient de mult timp încât să realizez că merg într-o direcție care mă duce spre moarte. Și mi-am propus să nu uit. Pentru că doar așa pot empatiza în mod profund cu persoanele cu care lucrez și care trec printr-o experiență de acest gen.

"Nu există agonie mai mare decât să porți o poveste nespusă înlăuntrul tău" - Maya Angelou

Mai mult de jumătate dintre oamenii care suferă de depresie nu-și dau seama de asta sau o neagă. Își pun un zâmbet pe față, atât de fals încât uneori seamănă a grimasă, și merg mai departe grăbiți. Ba mai mult de-atât, e o modă pe facebook ca oameni să se laude cu faptul că-și "poartă suferința pe picioare", probabil știți pozele acelea cu citate ce exprimă cu mândrie chestia asta. Pentru că asociază această atitudine în mod eronat cu a fi puternic.

Importanța subiectului m-a determinat să dau mai departe astăzi câteva materiale video legate de acesta. Primul material redă detalii importante despre mecanismele depresiei zâmbitoare, simptomele acesteia și soluțiile care pot duce la vindecare:


Urmează poveștile de viață a trei persoane publice - Ileana Badiu, Sorana Darclee și Andreea Raicu - care au trecut printr-o experiență de acest fel. Fac asta cu speranța că cei care cunosc astfel de persoane să le îndrume către un ajutor specializat sau, dacă se află chiar ei într-o astfel de situație, să facă același lucru...(*Poveștile Ioanei Badiu și a Soranei sunt sub formă de listă video: după ce se termină primul va începe automat al doilea, apoi al treilea)




* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Deși nu ne pot ajuta cât o poate face o persoană specializată, cărțile ne pot totuși aduce clarificări utile în anumite direcții. Iată o selecție pe care am mai recomandat-o:
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Când totul se prăbușește în jurul tău" -Pema Chodron- comandă online aici-link sau aici-link;
Romanele Petronelei Rotar - hrană pentru suflet - pot fi comandate online de aici--link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗