"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 9 august 2019

O călătorie spre conștiență (exercițiu + recomandare film)

Trăim negând realitatea. Trăim orbecăind prin viață, fără să dăm nici o atenție clipelor vieții noastre. Trecem pe lângă ele aiurea fără să ne pese prea mult cum le investim. Repetăm experiențe la nesfârșit fără să-nvățăm nimic din ele. Cu foarte puține excepții, facem asta tot timpul.

Spun asta deoarece trăim negând cele mai naturale lucruri specifice vieții umane. Cum ar fi efemeritatea noastră. Fragilitatea.

De aici pornesc toate dramele noastre. Toate suferințele. De aceea, când se întâmplă câte-un eveniment care ne scoate din acest somn al conștiinței percepem asta ca pe o tragedie.

De exemplu, dacă cineva ne-ar întreba dacă iubim viața, am răspunde fără să ne gândim "Desigur, ce întrebare-i asta?".

Dar aproape toate acțiunile noastre demonstrează contrariul. Ne autosabotăm, trăim fără respect de sine și/sau croindu-ne acțiunile după "ce-o să zică lumea?", ne victimizăm și atunci când nu avem motive, îi rănim pe cei dragi exact acolo unde știm sigur că-i doare, trecem peste orice principiu moral doar ca s-avem dreptate, nu ne "coborâm" orgoliul până într-atât încât să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit, căutăm orice motiv/situație care să ne facă să ne simțim superiori celorlalți sau cel puțin speciali,....

Trăim ca și cum am fi veșnici. Ca și cum tot Universul ne-ar fi dator doar pentru faptul că ne-am născut. Chiar și atunci când ne considerăm "evoluați", continuăm să rămânem prizonierii acestei atitudini automate.

Dacă eu aș fi citit textul de mai sus acum 6-7 ani, m-aș fi simțit jignită. "Adică cum? Eu? Eu nu fac chestii de genul. Eu sunt mereu conștientă de orice. Eu fac și dreg chestii conștiente." Am fost o arogantă în acest sens.

Mi-am imaginat că e ușor să schimbi atitudini, că ce mare lucru să fii conștient.. Abia în timp mi-am dat seama cât de fragili suntem și în acest sens. Și cât de puternic e obiceiul de a lua toate lucrurile de-a gata, de a considera că ni se cuvin de la sine, inclusiv Viața. Abia în timp am aflat că a fi conștient nu e starea pe care o căpătăm când deschidem ochii dimineața ci are multe alte "straturi" și profunzimi

Abia în timp mi-am dat seama că a trăi cu asumare, demnitate și conștiență fiecare clipă necesită un efort de fiecare zi, zi după zi, și o cultivare perseverentă a noii atitudini cu o răbdare și o voință pe care e greu să le găsim mereu. Plus un timp dedicat și atenție pe care nu toți sunt dispuși să le investească. Decât dacă acest lucru ar deveni o chestiune de viață și de moarte.

M-am gândit să transform filmul pe care-l recomand astăzi într-un exercițiu. Sper să fii dispus/ă să-l faci.

Nu e un film oarecare. Nici măcar nu e un film în sensul clasic al cuvântului, ci un material video filmat fără machiaj (la propriu și la figurat). E povestea adevărată a unui om. O parte din călătoria lui. De fapt, cea mai importantă parte.

Din acest motiv îl consider un material sacru. La fel de sacru cum e și viața ta, a mea, a tuturor. Chiar dacă mare parte din viața noastră nu suntem conștienți de asta.

De aceea propun să calci cu grijă, cu răbdare, cu conștiență, așa cum pășești într-un loc sacru.

E un film de văzut singur/ă dacă vrei să parcurgi exercițiul. Fără telefon, fără nici un zgomot care să te distragă și fără alte întreruperi. Să te așezi cât mai comod, să respiri profund și conștient pe tot parcursul acestuia. Să fii atent/ă la emoțiile pe care le simți dar și la senzațiile din corp. Și să pătrunzi în film ca într-o explorare a unui teritoriu necunoscut.

Dacă ți-aș spune titlul, ai căuta probabil informații pe net și exercițiul n-ar mai avea nici un efect, așa că te rog să ai încredere că prețuiesc timpul tău fix cât îl prețuiesc pe al meu și nu l-aș irosi în zadar. Promit că vizionarea acestui film în condițiile de mai sus este un demers terapeutic.

Pășește cu grijă, cu răbdare și conștiență, călătorie lină.. (*reamintesc persoanelor care primesc articolul prin intermediul newsletter-ului automat blogger că pentru a viziona materialele video trebuie să intre pe blog dând click pe titlul articolului din newsletter.)


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute în călătoria spre straturile profunde ale conștienței - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 20, 21, 22 ianuarie. Pentru reducerea lunii ianuarie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Alte materiale conectate cu subiectul:
- Până la urmă, cât de conștienți putem fi? și
- Cum ne ridicăm nivelul de conștiență.

Cărți pe care le recomand deoarece prin aplicare au efect garantat:
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Ești Aici" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Sunt aici acum" -The Mindfulness Project- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înţelesul tuturor" -Bhante Henepola Gunaratana- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți găsi subiecte care îți plac cu ajutorul listei cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


joi, 1 august 2019

Partea întunecată a transformării interioare

"Egoul omului este sursa tuturor problemelor sale, a tuturor războaielor, conflictelor, geloziilor, temerilor și depresiilor. Convingerea că ai dat greș, permanenta comparație cu cei din jur, sunt extrem de greu de suportat, căci nimeni nu poate avea totul.

Va exista întotdeauna cineva mai frumos decât tine, iar acest lucru te doare. Va exista întotdeauna cineva cu mai mulți bani decât ține, iar acest lucru ți se pare insuportabil. Există milioane de lucruri care vă rănesc, dar ceea ce nu știți voi este că nu lucrurile în sine vă rănesc, căci pe mine mă lasă complet rece. Ele vă rănesc numai din cauza egoului vostru.

Egoul se teme tot timpul, fiind perfect conștient că nu este altceva decât un obiect artificial, creat de societate cu scopul de a vă ține în mrejele lui, alergând după cai verzi pe pereți. Acest joc al egoului care țintește tot mai sus este numit politică.

Și câte jocuri nu știe să joace egoul… Căsătoria este un joc, banii sunt un joc, puterea este un joc. Toate acestea sunt jocuri ale egoului. În ansamblul ei, societatea nu este altceva decât un joc, un fel de Olimpiadă perpetuă. Toată lumea face eforturi să se ridice cât mai sus, călcându-i pe ceilalți în picioare, căci pe Everest nu există atâta loc încât să încăpem cu toții.

Competiția este extrem de dură și ea devine atât de importantă, încât voi uitați cu desăvârșire cã cea care a implantat acest ego în voi a fost societatea, profesorii voștri. Ce fac aceștia, de la grădiniță și până la universitate? Nimic altceva decât să vă stimuleze egoul. Noi și noi titluri sunt atașate numelui vostru, astfel încât să vă simțiți din ce în ce mai importanți, mai puternici.

Egoul este minciuna supremă, pe care voi ați acceptat-o drept adevăr. În jurul ei roiesc însă cele mai meschine interese, căci dacă toată lumea ar renunța la ego, marea Olimpiadă ar înceta, nimeni nu și-ar mai dori să urce Everestul și toată lumea ar fi fericită.

Egoul vă ține mereu în așteptare: mâine veți reuși, mâine va fi mai bine. Evident, astăzi aveți încă de suferit trebuie să vă sacrificați. Dacă doriți să aveți succes mâine, astăzi trebuie să vă sacrificați. Succesul trebuie meritat și este nevoie de multe eforturi pentru a putea fi atins. Deocamdată trebuie să suferiți, dar merită, căci va veni și ziua succesului. Din păcate, această zi nu vine niciodată. Ea reprezintă o imposibilitate.

Mâine se referă pur și simplu la ceva ce nu va fi atins niciodată. Este doar o amânare a vieții, o minunată strategie de a vă menține racordați tot timpul la suferință.

Egoul nu se poate bucura de prezent. Pur și simplu, el nu poate exista în prezent. El nu poate trăi decât în trecut sau în viitor, adică în ceea ce nu există. Trecutul nu mai este, viitorul nu a sosit încă. Ambele stări sunt non-existențiale. Egoul nu poate trăi decât într-o asemenea stare non-existențială, căci este non-existențial el însuși.

Dacă veți conștientiza momentul prezent, nu veți descoperi nici o urmă a egoului în voi – doar o bucurie tăcută, o stare de vid liniștit și pur." - fragment din "Cartea despre ego" - Osho.


Într-adevăr, toată suferințele provin din lupta egoului nostru pentru supraviețuire. Fie că vorbim despre ceea ce numim devenire sau despre tot ceea ce ține de relații, ajungem la același "vinovat": egoul. Am ales fragmentul de mai sus tocmai pentru că descrie atât de simplu, clar și concis modul în care egoul ne sabotează și ne obturează accesul la bucurie și pacea sufletească.

Pe aceeași temă, dau mai departe astăzi și câteva opinii personale pe care le-am expus într-o nouă ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre "părțile bune" și funcțiile egoului, despre nevoia de control (ce deveni obsesie), obsesia perfecțiunii, moartea eu-lui, de ce e considerat egoul o iluzie și bineînțeles, exemple concrete din viața personală 😄. Fiind o emisiune relaxată, de.. vară, mi-au scăpat și câteva greșeli de gramatică, așa că e și o emisiune.. amuzantă 😄. Vizionare plăcută!


ANUNȚ:
O nouă ediție a taberei Bucuria de A FI la orizont se-arată 😍. În perioada 26-30 august, te invit să discutăm într-un cadru natural minunat despre transformarea interioară autentică și despre cum putem trăi în pace cu noi înșine și cu lumea. Într-un mod relaxat, "de vară", vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗

* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole care pot completa tema: Sursa nefericirii noastre, Despre gestionarea și vindecarea suferinței, Mintea - prieten sau dușman?. Un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link

Cărți recomandate:
- "Cartea despre ego" -Osho- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Ochiul Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Renunţă la Ego! Fii eroul propriei tale poveşti!" -James McCrae- comandă online aici-link;
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 7 iulie 2019

Nu doar de sărbători.. (+ recomandare filme)

Printre acele lucruri de care avem nevoie pentru a trăi o viață sănătoasă și împlinită, nevoia de conexiune este una mai puțin conștientizată și chiar mai puțin recunoscută. E ceva-ul acela pe care omului îi e greu să-l recunoască chiar față de el însuși în oglindă. Din cauză de.. orgoliu.

Nevoia de conexiune este motorul acțiunilor pe rețelele sociale care, spre amăgirea multor oameni, îi fac să se simtă conectați. De la oamenii echilibrați până la cei denumiți în online hateri (cei ce găsesc în orice motive să ironizeze pe oricine), toti vrem să fim văzuți. Fie că suntem sau nu conștienți de asta sau că o recunoaștem. Este o nevoie atât de importantă încât, dacă nu e împlinită, conduce spre dependențe de diverse substanțe.

Da.., știu, ai putea spune că relaționezi online sau în viața reală: "doar pentru că vreau să iau atitudine împotriva.." sau "vreau doar să "trezesc" lumea", "să le arăt că greșesc..", etc. sub fiecare dintre acestea se află nevoia de conexiune. Nevoia de a găsi pe cineva cât de cât la fel cu tine. Pentru că la fel nu există, lucru pe care mi-a fost greu să-l accept și cu care mi-a fost greu să mă obișnuiesc.

Mai puțin explorat este faptul că dincolo de nevoia de conexiune există nevoia de a aparține unei familii, unui grup (de prieteni sau de oameni care au aceleași valori) și, cel mai puțin conștientizată - nevoia de a aparține acelui ceva atotcuprinzător pe care unii o numesc "creație", alții - "Dumnezeu", alții - "conștiință" - sau fiecare după credințele lui.

Faptul că ne simțim (și ne credem) separați aduce cu sine numai lucruri urâte. Dacă ai ști că celălalt e tot TU (într-o altă variantă) nu ai putea în nici un caz să-l judeci, să-i pui etichete, să-l pui la zid. Pur și simplu nu ai putea să-l urăști așa cum nu-l poți urî pe copilul tău deoarece e carne din carnea ta. Am văzut și în cazul părinților excepții, dar nu am alt exemplu..

Pe lângă lucrurile bune pe care le-au adus rețelele sociale (de ex. faptul că reușim să cunoaștem și să comunicăm cu oameni pe care n-am fi avut șansa să-i întâlnim în realitate), există și un lucru pur și simplu TOXIC pentru umanitate. Faptul că în comunicarea virtuală unii uită că la celălalt capăt al "firului" este tot un OM. O ființă ca și ei cu "bune" și cu "rele", cu o logică formată pe baza experiențelor pe care le-a trăit (!), cu dureri și neîmpliniri care au măcinat pe dinăuntru încet dar sigur, lăsând urme adânci.

De ce ai ironiza un om care gândește altfel? La ce ajută? Îți trece prin cap că "gata, l-am făcut de râs" sau "i-am demostrat că am dreptate"? Așa, și? Pe tine - cu ce te ajută?

Te poți simți superior un intervalde timp ce variază între 10 secunde și maxim un minut. Apoi din ce în ce mai puțin. Superioritatea e un drog care necesită mărirea dozei în caz că vrei să se mențină un pic. Nu, nu am găsit asta în vreun studiu, e doar ceea ce am constatat din observații personale :)).

Știu că răutatea vine din frustrări și suferință. De aceea nu mă supăr când se întâmplă să întâlnesc răutăți. Niciodată un om împlinit/echilibrat nu va simți nevoia să se arate superior celorlalți ironizându-i sau subliniind greșelile lor de gramatică pe rețelele sociale.


Scriu acest articol pentru a reaminti că a merge împotriva "curentului interior" ce ne duce automat spre reacții emoționale negative este un proces ce necesită practică zilnică. Pentru a reaminti cu blândețe că Bunătatea NU e un haină care se poartă DOAR de Crăciun, de Paște sau alte sărbători. Nu se poate rezuma la o felicitare/urare copy-paste o dată pe an sau la poze cu "bună dimineața" sau glumițe re-trimise pe messenger. Sau, dacă se rezumă la atât, atunci e trist.

Bunătatea e o floare care se udă zilnic. E un mușchi care se cere dezvoltat și antrenat în fiecare zi cu acțiuni concrete ce necesită un efort măcar un pic mai mare decât forward-urile. Asta înseamnă evoluție.

Știu că e simplu să găsim scuze. "Că nu am primit (bunătate) de la părinți", "că n-am fost învățați d-astea la școală", "că suntem prea obosiți și hăituiți de viață și de probleme", etc. Dar NU. Nu există nici o scuză care să justifice să fim răutăcioși cu cineva. NIMIC nu poate justifica să ne-arătăm "mușchii" intelectuali pentru a-i ironiza pe cei ce n-au avut acces la educație/cunoaștere sau nu au avut modele care să-i îndrume spre asta. Degeaba un om are IQ-ul peste o sută dacă SQ-ul (coeficientul de inteligență socială) este 0 = dacă nu știe să-și respecte semenii indiferent de "nivelul" lor.

De aceea găsesc complet inutil să discutăm despre "dezvoltare personală" și cu atât mai puțin de "evoluție spirituală" în cazurile discuțiilor online sau în realitate care sunt doar.. concursuri de orgolii.

Propun să ne reamintim că suntem cu toții făcuți din praf de stele (la propriu + link) și că doar bunătatea "udată" zilnic ne va ajuta să umplem golul interior cu un sentiment durabil, altul decât cu umilirea semenilor.

Și dacă nu am primit de la părinți și n-am fost învățați la școală, și poate nu am știut să căutăm modele de oameni care să ne arate bunătatea, iată vin cu modelele. Filmele pe care le recomand astăzi conțin trei modele de oameni care s-au dăruit celorlalți fără să păstreze nimic pentru ei. Da, ați putea spune că sunt modele extreme. Dar chiar și așa putem să le folosim ca inspirație, să facem fiecare după posibilitățile noastre de moment și să tindem măcar să ne apropiem cât mai mult de acestea.

Sunt modelele ce păstrează în sufletul meu lumina bunătății mereu aprinsă, iar când aceasta tinde să se stingă revin să-mi hrănesc sufletul cu ele și să-mi reamintesc că Bunătatea NU e un haină care se poartă DOAR de sărbători.

E destul de probabil să fi văzut toate cele trei filme de mai jos. Însă de data asta îți propun să le vezi altfel. Îți propun să trăiești bucuria dăruirii personajelor principale. Să simțise poate măcar pentru puțin timp să mergi într-un alt tip de poveste decât a ta. E sănătos și terapeutic să faci asta măcar din când în când, dar mai ales în acest cazul acestor filme.

De câțiva ani obișnuiesc să merg la esență. Astfel că primul meu model de bunătate rămâne Iisus din Nazaret în lumina redată în filmul cu același nume în regia lui Franco Zeffirelli. Un film pe care-l revăd măcar o dată pe an. De fiecare dată observ lucruri noi, niciodată nu e la fel. Cum spuneam, îți propun să-l vezi prin alți ochi și să trăiești bucuria dăruirii lui, scânteia bucuriei din ochii lui. Dincolo de orice te duce cu gândul la dogme. Îți doresc vizionare terapeutică..


Al doilea model de bunătate este sfântul Francisc de Assisi - întemeietorul Ordinului Fraților Minori (Ordinul Franciscan). Viața acestuia a fost ecranizată în filmul "Frate Soare, soră Lună" tot în regia lui Franco Zeffirelli. Da, este tot un model extrem. Deoarece a promovat sărăcia, simplitatea și refuzul oricărui privilegiu, umilința și egalitatea între oameni. Evident, nu promovez ca oamenii să trăiască doar cu cămașa pe care o au pe ei și în umilință, recomand filmul doar ca inspirație în privința smereniei, simplității și bunătății necondiționate. Vizionare plăcută și cu folos..


Al treilea model este Padre Pio - unul dintre cei mai cunoscuți sfinți creștini ai secolului XX, preot și călugăr capucin, canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. Nu-mi este model datorită stigmatelor sale controversate ci datorită bunătății sale dăruite fără condiții semenilor în vremurile atât de vitrege în care acesta a trăit. Sper să găsiți în film măcar porția de inspirație pe care mi-a adus-o mie. Vizionare plăcută prin ochii sufletului, dincolo de dogme..


Cum să nu? M-am gândit și la oamenii care nu vor modele de bunătate și n-au nici o treabă cu.. evoluția. Dacă au avut răbdarea să ajungă până aici jos, chiar și derulând textul 😄, tot e o chestie. Dacă tot am amintit de dependențe, asta m-a dus gândul la un film romantic care mi-a plăcut mult: "Dragoste și alte dependențe". E un film relaxant, emoționant și amuzant - așa, ca de vacanță. Dacă nu l-ați văzut încă îl puteți viziona aici-link sau aici-link *răbdare la închis reclame.
***

Cărți pe care le recomand cu căldură în explorarea conexiunii cu ceilalți:
- toate volumele scrise de Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu insuti" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 28 iunie 2019

Vindecarea traumelor și împăcarea cu trecutul - condiție esențială a relațiilor sănătoase

"Primii cinci ani din viața noastră sunt o perioadă de instalare de programe, cu care vom funcționa mai târziu. Copii fiind, preluăm informații din orice vedem, auzim sau experimentăm de la părinții nostri și din mediul înconjurător. Această informație ajunge în mod direct în inconștientul nostru. Ba mai mult decât atât, nu facem nici un fel de discriminare a meritelor relative ale acestor programe. Fiind copii, noi nu avem capacitatea de a ști dacă informația este corectă.

Învățăm cum să devenim parte a unei familii și a unei comunități pe baza acestor experiențe preluate. Aceste programe se așază în inconștientul nostru chiar dacă sunt informații false, pentru că atunci când suntem copii nu avem abilitatea de a gândi, de a selecta și de a pune sub semnul întrebării aceste informații. Astfel, este ușor pentru inconștient să treacă peste conștient, deci și peste aspirațiile, dorințele și credințele despre sine, influențând totodată rezultatul eforturilor noastre.

Putem vedea că mintea inconștientă contine programele invățate de la alții. Suntem pregătiți pentru felul în care trebuie să reacționăm la viață. Acceptăm și preluăm credințele altor oameni. Ele ne conduc reacțiile și comunicarea cu ceilalți în marea majoritate a timpului; pe de altă parte, ne sabotează și subminează abilitățile naturale. Ba mai mult, ele devin limitări ale dorințelor noastre conștiente de a obține anumite lucruri în viață.

Atitudinile, percepțiile și credințele minții conștiente sunt în opoziție directă cu ceea ce programează mintea inconștientă. Derulăm aceste programe în mintea noastră conștientă și totuși, în același timp, nu suntem conștienți de ele. Nu suntem conștienți că ne autosabotăm în mod constant și, atunci când nu obținem ceea ce vrem sau ceea ce ne dorim de la viață, dăm vina pe alții sau pe forțe externe." - fragment din "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" autor Dr. Menis Yousry.


Acum cred că este ușor de înțeles de ce traumele nevindecate din copilărie/adolescență și povara trecutului influențează decisiv calitatea relațiilor pe care le avem și a vieții noastre în general.

De multe ori am văzut în online dar și în realitate o atitudine de genul "ce-s bla-bla-urile astea cu traumele trecutului, ce tot atâta, de parcă toate se-ntâmplă de asta.." Asta mă determină să renunț la o altă introducere la materialul pe care-l recomand astăzi, deoarece, dacă nu i se vede importanța "din prima", nu văd nici un rost în a convinge pe cineva să-l vadă.

Interviul pe care-l dau astăzi mai departe aduce clarificări importante în psihologia relațională. Este vorba despre interviul realizat de doamna Laura Lucescu la TVR Iași cu psihologul britanic, de origine egipteana, Menis Yousry. Dr. Menis Yousry este psiholog și psihoterapeut cu formare profesională în Terapia familiei si Terapia de cuplu, masterat în Terapia de familie. A lucrat timp de 15 ani ca psihoterapeut sistemic de familie, psiholog și terapeut de familie principal în Sistemul Național de Sănătate al Marii Britanii.

Vizionând materialul veți afla despre motivele care produc atâtea disfuncționalități în relații, despre codependențe, importanța relației cu mama și consecințele acesteia asupra relațiilor viitoare ale adultului, de ce convingerile noastre sunt mai puternice decât realitatea și bineînțeles soluții pentru vindecarea traumelor și împăcarea cu trecutul. Vizionare plăcută, dar mai ales.. cu folos.


REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 17-21 iulie, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum să atingem potențialul maxim trăind în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***

Recomand cu încredere câteva cărți care ne pot ajuta să ne înțelegem mai profund pe noi înșine ca să putem crește copii fericiți:
- "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" -Menis Yousry- comandă online aici-link;
- "Părinții toxici. Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale" -S. Forward, C. Buck- comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil si inteligent" -Daniel Siegel si Mary Hartzell- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 31 mai 2019

Știi? Și la ce te-ajută că știi? Evoluția - între Informație și Practică

Trăim vremuri în care experiențele de viață îndeamnă din ce în ce mai mulți oameni să caute să-și lărgească orizontul în dezvoltarea personală și/sau evoluția spirituală. Și au ocazia pe care strămoșii noștri nici nu au visat-o: acces instant la informații, mii de articole sau cărți accesibile online oricui printr-un singur click.

Mi-amintesc exact cum am început: o foame nebună de a acumula TOT ce NU m-au învățat părinții, școala și mediul în care am trăit. Nu-mi trebuia somn și mâncam când îmi aduceam aminte. Mii de nopți de stat cu ochii-n ecranul calculatorului citind și vizionând materiale. Mă simțeam în clasa I și mi se părea destul de târziu pentru cât de multe erau de învățat despre... Viață.

Anii au trecut, și, la un moment dat am simțit că tot ce-am acumulat e.. degeaba. Nimic nu se schimbase în viața mea, toate erau.. varză. Nu-nțelegeam de ce atâtea lucruri pe care le știu nu m-ajută să schimb ceva.

Răspunsul era la suprafață, dar mă făceam că nu-l văd. De fapt, nu aplicasem nimic și nu schimbasem nimic în interiorul meu, doar știam.. chestii. Multe. Dar inutile dacă nu le legi între ele și nu le cerni până rămâne esența care poate fi aplicată concret spre a face schimbarea în interior.


În urma unor mesaje pe care le-am primit al căror fir roșu cuprinde întrebări despre aceste aspecte, am abordat subiectul "Acumularea de informații vs. Practică în evoluția personală și spirituală" în cadrul emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre inutilitatea informațiilor ce rămân NEaplicate, informațiile preluate fără discernământ ce conduc la confuzii, rigiditatea gândirii, drumul către simplitate în metodele aplicate în evoluție și multe alte observații utile pe care le-am colectat la evenimentele la care am participat în cele aproape șapte săptămâni de când nu am mai scris 😄. Vizionare plăcută și cu.. folos. 


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole ce completează subiectul acestui articol:
- 3 pași importanți în evoluția spirituală,
- Cum să accelerăm transformarea interioară,
- Adevărații tăi dușmani și
- Ce ne desparte de iluminare
.

Cărți recomandate:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe Andre- comandă online aici-link
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link
- "Iertarea și compasiunea. Cum să-ți păstrezi liniștea sufletească" -Alice Wheaton- comandă online aici-link;
- "12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link
- "Gasește-ți starea de echilibru" -Brian Tracy, Christina Stein- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗