"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 15 octombrie 2019

Despre pacea minții și spațiul libertății

Toate experiențele pe care le-am trăit mi-au confirmat că cel mai important și mai prețios lucru pe care-l poate câștiga un om în decursul vieții este pacea minții. Practic, nu există nimic care măcar să se apropie cumva de valoarea acesteia.

Pentru că atunci când ai făcut pace cu mintea poți face orice la potențial maxim. O poți folosi ca pe un instrument minunat (ceea ce și este), poți gândi corect și echilibrat chiar în prezența emoțiilor, îți poți concentra atenția pe ceea ce faci, poți fi creativ, spontan, intuitiv și poți să conectezi punctele cu ușurință ("connecting the dots" - cum spunea Steve Jobs). În plus: te poți odihni noaptea, ai o chimie echilibrată în corp, imunitatea la punct și o sănătate durabilă.

Mulți cred că pot vindeca durerea și suferințele fără a face pace cu mintea. Cred că pot elimina frustrările, furiile, fricile și altele prin tehnici și metode care de care mai ciudate, inventate, ale căror nume sonore în ultima vreme se termină cu "cuantic/ă" și care nu au nimic de-a face cu "cuantica" și nici cu mintea. Care este de fapt sursa durerilor și suferințelor. Consider că e ca și cum ai pune comprese pe-un picior atunci când de fapt te doare capul.

Multă vreme am crezut și eu că mă pot fofila, că voi putea scurta drumul, că se poate sări peste etape, că pot face mici retușuri fără să lucrez la rădăcină sau că mintea o să tacă după ce-mi pun suficiente comprese la piciorul de lemn 😁. Dar n-a fost așa. Pur și simplu nu s-a putut. Pur și simplu nu putem dobândi libertatea de A FI în pace decât dacă facem pace cu sursa disconfortului la "mansardă": mintea.

Și spun pace, nu reducere cu forța la tăcere. Consider că precizarea merită făcută atâta vreme cât am întâlnit atitudini de tipul: "Ești în minte! Coboară-n inimă și renunță la minte!" Apoi urmează o luptă surdă (fără câștigători) în care oamenii fac diverse meditații ce au rezultate dar doar pe moment. Pentru că oamenii nu pot sta în meditație când la serviciu li se cere cine știe ce situație până-n ora x.


Unul dintre pașii care dau cu adevărat rezultate durabile este înțelegerea modul în care funcționează mintea și la ce e ea de folos. Pentru că este de un real folos și chiar ea ne conduce spre conștientizarea faptului că are limitări 😄 ce ne împiedică să avem o viață echilibrată și să funcționăm eficient. Este doar unul dintre pași dar există speranță. Putem pleca pe drumul spre eliberare începând cu acest prim pas. 

Pentru a arunca o privire spre "capătul" drumului am ales să dau mai departe astăzi un documentar de excepție: "Spațiul Libertății". Acesta ne oferă răspunsuri la întrebări precum: Ce e libertatea? Ce este fericirea? Ce înseamnă satsang? Există ceva neschimbător? Răspunsurile aparțin lui Sri Mooji (Anthony Paul Moo-Young) și altor căutători ce au fost intervievați în Rishikesh (India) în februarie și martie 2015 pe parcursul a 5 săptămâni de Satsang. 

Documentarul conține multă înțelepciune, imagini și o muzică ce atinge inima și bineînțeles, liniștește mintea. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos..


ANUNȚ: Vineri 18 octombrie voi susține la IAȘI al treilea seminar din seria Pași spre Armonie cu are tema: DETOX MENTAL. Având în vedere ce spuneam mai sus, se înțelege de ce am ales această temă. Detalii privind conținutul și participarea găsiți aici-link, Vă aștept cu drag și exerciții utile 💗.
* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară și conștientizare - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate: Mintea - prieten sau dușman?Credințele care ne limitează viațaLiniștea care durează și documentarul pe care-l puteți viziona aici-link.

Selecții din dialogurile cu Sri Mooji se găsesc în cărțile ce pot fi comandate online de aici-link. De asemenea recomand:
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" audiobook -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "O minte profundă" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 26 septembrie 2019

Cum ne ridicăm nivelul de conștiință (conștiență)

Faptul că trăim vremuri în care informația circulă liber și există în cantități greu de contorizat nu prezintă numai avantaje ci și un mare dezavantaj. Anume faptul că e necesar un timp dedicat studiului și analizei pentru a alege informația de calitate și a clarifica diversele ambiguități ce pot interveni atunci când o "culegem" din mai multe surse.

Un exemplu foarte bun în privința ambiguităților ce le naște este conceptul de conștiință. Numim simultan conștiință:
  • cunoașterea intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său / sentimentul înțelegerii existenței personale și a integrării ei în univers;
  • sentimentul de responsabilitate morală a individului față de propria sa conduită;
  • (în textele din spiritualitate) tot ceea ce există = câmpul energetic cosmic, universal.
Pentru a face diferența între aceste semnificații, putem folosi termenul de conștiență (în engleză "awareness") atunci când ne referim la luciditatea câmpului conştiinţei = a fi conștienți de propria existență și de lucrurile din jurul nostru.

Cu această precizare, putem spune că evoluția spirituală reprezintă creșterea nivelului de conștiență, adică creșterea nivelului de înțelegere și percepție a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente.

Pentru o mai bună înțelegere, dau mai departe astăzi clasificarea nivelelor de conștiență elaborată de David R. Hawkins - medic psihiatru, autor, lector și cercetător al conștiinței. Am găsit-o cu tot cu câteva explicații sumare într-un articol scris de Steve Pavlina și tradus de Petre Dămoc.

Dau mai departe această perspectivă cu precizarea că nu agreez deloc porțiunea din schemă (pentru mărire click pe foto) cu cifrele (numite de David R. Hawkins logaritmi) și nici metoda de testare kinesiologică folosită de David R. Hawkins. Iată mai jos articolul (în care David R. Hawkins folosește conștiință în loc de conștiență referindu-se la aceasta din urmă):
***
"În cartea "Power vs. Force" ("Putere vs. Forță") scrisă de David R. Hawkins există o ierarhie a nivelelor constiintei umane. E un model interesant. Dacă citești cartea e de asemenea destul de ușor să-ți dai seama unde te situezi în această ierarhie pe baza situației în care se afla viața ta acum.

De la scăzut la ridicat, nivelele conștiinței sunt: rușinea, vina, apatia, durerea, frica, dorința, mânia, mândria, curajul, neutralitatea, bunăvoința, acceptarea, rațiunea, iubirea, bucuria, pacea, iluminarea.

Deși putem atinge pentru scurt timp anumite nivele, de obicei este un nivel care definește starea noastră "normală". Dacă citești acest blog, șansele sunt să fii cel puțin la nivelul curajului pentru că dacă ai fi la un nivel mai scăzut, probabil că nu ai avea nici un interes conștient în legătură cu dezvoltarea proprie.

Am să descriu aceste nivele în ordine, insistând mai mult pe cele dintre curaj și rațiune, de vreme ce astea sunt nivelele unde e cel mai probabil să stai. Etichetele sunt ale lui David R. Hawkins. Descrierile fiecărui nivel sunt bazate pe descrierile lui Hawkins dar amestecate cu propriile gânduri. Hawkins definește această scala că fiind logaritmică, așadar sunt din ce în ce mai puține persoane la nivelele superioare decât la cele inverioare. O creștere de la un nivel la altul are ca rezultat o schimbare enormă în viață ta.

Rușine – Doar un pas deasupra morții, Probabil că te gândești la sinucidere la nivelul acesta. Ori asta ori ești un criminal în serie. Gândește-te la nivelul asta ca la ura direcționată către propria persoană.

Vinovăție – Un pas deasupra rușinii, dar e încă posibil să te gândeșți la sinucidere. Te gândești la tine că la un păcătos, incapabil să-ți ierți păcatele trecutului.

ApatieTe simți fără speranța, o victimă. Starea de neajutorare învățată. Mulți din oamenii străzii sunt blocați aici. (*Nu numai ei..)

Durere – O stare de tristețe perpetuă, sentimente de pierdere. E posibil să ajungi aici după ce pierzi pe cineva drag. Depresie. Nivelul e mai ridicat decât apatia de vreme ce începi să scapi de amorțeală.

Frică – A vedea lumea ca un loc periculos și nesigur. Paranoia. De obicei vei avea nevoie de ajutor ca să treci peste nivelul acesta sau vei rămâne blocat pentru mult timp, cum ar fi de exemplu o relație abuzivă.

Dorință – A nu se confundă cu fixarea și atingerea țelurilor, acesta este nivelul dependenței, al "setei" și al poftei – de bani, aprobare, putere, faimă, etc. Consumism. Materialism. Acesta este nivelul fumatului, al băutului și al drogurilor.

Mânie/furie – Nivelul frustării, adesea datorită faptului că nu îți sunt îndeplinite dorințele. Acest nivel te poate determina să acționezi la nivele mai înalte sau te poate ține blocat în ură. În relațiile abuzive cel mai ades vei vedea o persoană în "manie" combinată cu o persoană în "frică".

Mândrie – Primul nivel în care începi să te simți bine, dar e un sentiment fals. Depinde de circumstanțe externe (bani, prestigiu, etc) deci este vulnerabil. Mândria poate duce la naționalism, rasism și războaie religioase. Gândește-te la Naziști. Un nivel de negare irațională și de apărare. Fundamentalismul religios este de asemenea blocat la nivelul acesta. Devii atât de prins în ceea ce crezi încât vezi un atac asupra a ceea ce crezi că pe un atac asupra propriei persoane (!).

CurajulPrimul nivel al adevăratei puteri. Aici este nivelul unde începi să vezi viața că pe ceva provocator și excitant în loc să o vezi că pe ceva copleșitor. Începi să ai un vag interes pentru dezvoltarea personală, deși la nivelul acesta probabil că ai eticheta acest interes drept creare de aptitudini, avansare în carieră, educație, etc. Începi să îți vezi viitorul că pe o îmbunătățire a trecutului în loc să-l vezi că pe o continuare al aceluiași nivel.


Neutralitatea – Acest nivel este descris de fraza "trăiește și lasă și pe alții să trăiască". Ești flexibil, relaxat și neatașat. Indiferent ce o să se întâmple o să mergi cu valul. Nu trebuie să dovedești nimic. Te simți în siguranță și te înțelegi bine cu celelalte persoane. Foarte multe persoane care lucrează pe cont propriu sunt la acest nivel. Nu este nivel foarte confortabil. Nivelul complacerii și al lenei. Îți asiguri traiul dar nu te strădui prea tare.

Bunăvoința – Acum că eșți în siguranță și stai confortabil, începi să-ți foloseșți energia mai eficient. Doar să te descurci nu mai e destul. Începe să-ti pese în a-ti face treaba bine – poate chiar pe cât de bine poți. Te gândești la gestiunea timpului, la productivitate și la a te organiza, lucruri care nu erau chiar atât de importante pentru ține la nivelul neutralității. Gândește-te la nivelul acesta că la dezvoltarea voinței și a autodisciplinei. Aceste persoane sunt "soldații" societății; ei fac lucrurile bine și nu se plâng prea mult. Dacă ești la școală, atunci ești deja un elev foarte bun îți iei studiile în serios și depui destul timp pentru a face o treaba bună. Acesta este punctul în care conștiința începe să fie mai organizată și mai disciplinată.

Acceptare – Acum are loc un transfer puternic și îți dai seama de posibilitățile oferite de traiul proactiv. La nivelul acceptării ai devenit competent și acum vrei să-ți folosești bine capabilitățile. Acesta este nivelul la care îți fixezi și atingi țeluri. Nu-mi place eticheta de "acceptare" pe care Hawkins o folosește aici, dar de fapt înseamnă că începi să accepți responsabilitatea pentru rolul pe care îl ai în lume. Dacă ceva este în neregulă cu viață ta (carieră, sănătatea, reltatia) îți definești rezolvarea dorită și schimbi starea. Începi să vezi mult mai clar imaginea de ansamblu a vieții tale. Acesta este nivelul care determina multe persoane să-și schimbe cariera, să deschidă o afacere sau să-și schimbe dieta.

Rațiunea – La nivelul acesta transcenzi aspectele emoționale ale nivelelor inferioare și începi să gândeșți clar și rațional. Hawkins definește nivelul acesta că nivelul medicinei și al științei. Cum văd eu lucrurile, când ai ajuns la nivelul acesta, devii capabil să-ti folosești capabilitatea de a raționa la maxim. Acum ai disciplină și proactivitatea să exploatezi la maxim capabilitățile tale naturale. Ai ajuns în punctul în care spui, "Wow. Pot să fac toate lucrurile astea și știu că trebuie să la folosesc bine. Deci cum îmi pot folosi cel mai bine talentele?" Te uiți la lumea din jurul tău și începi să faci contribuții însemnate. La un nivel înalt, acesta este nivelul lui Einstein și Freud. E probabil clar că marea majoritate a oamenilor nu ajung la nivelul acesta niciodată.

Iubirea – Nu-mi place eticheta de "iubire" a lui Hawkins pentru că nu este sentimentul iubirii. Este iubirea necondiționată, o înțelegere permanentă a conexiunii cu tot ce există. Gândește-te la compasiune. La nivelul rațiunii trăiești în serviciul minții tale. Dar eventual ajungi al un punct terminus unde cazi în capcană de a intelectualiza în exces. Vezi că ai nevoie de un context mai larg decât a gândi de dragul gândirii. La nivelul iubirii, îți pui acum mintea și celelalte talente ale tale în slujba inimii tale (nu sentimentele tale, ci simțul tău de bine și rău – conștiința ta). Văd nivelul acesta că pe nivelul trezirii la adevăratul tău scop. Motivele tale la nivelul acesta sunt pure și necorupte de dorințele egoului. Acesta este nivelul unei vieți întregi în slujba umanității. Gândește-te la Gandhi, Maica Tereza, Dr. Albert Schweitzer. La nivelul acesta începi de asemenea să fii ghidat de o forță mai mare decât ține. Este sentimentul renunțării. Intuintia ta devine extrem de puternică. Hawkins susține că acest nivel este atins în timpul vieții lor de 1 în 250 de persoane.

Bucuria – O stare de bucurie univesala, de neclintit. Eckhart Tolle descrie această stare în "Puterea prezentului". Este nivelul atins de sfinți și de învățătorii spirituali avansați. Doar a fi în jurul persoanelor de la acest nivel te face să te simți incredibil. La nivelul acesta viața este ghidată complet de sincronism și intuiție. Nu mai este nevoie să-ți fixezi țeluri și să-ți faci planuri detaliate – expansiunea propriei conștiințe îți permite să operezi la un nivel mult mai înalt. O experiență în care treci razant pe lângă moarte te poate transporta temporar la nivelul acesta

PaceaTranscendența totală. Hawkins susține că acest nivel este atins de una în 10 milioane de persoane.

IluminareCel mai înalt nivel al conștiinței umane, unde umanitatea se amestecă cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar și numai a te gândi la persoane de la nivelul acesta îți poate ridică conștiința.

Cred că o să gășiți modelul acesta vrednic de reflectare. Nu numai oamenii dar și obiectele, evenimentele și societăți întregi pot fi clasificate pe aceste nivele. În propria viață vei vedea că anumite aspecte din viață ta sunt la nivele diferite, dar ar trebui să fii capabil să-ți identifici nivelul tău general. Poate că eșți la nivelul neutralității per total dar încă mai ești dependent de fumat (nivelul dorinței). Cu cât vor fi nivele mai scăzute în ține cu atât ele te vor trage înapoi și te vor reține. Dar de asemenea vei găsi și nivele mai înalte în viața ta. Poate că ești la nivelul acceptării si citești o carte de la nivelul rațiunii si te simți cu adevărat inspirat. Gândește-te la cele mai puternice influențe din viață ta acum. Care îți ridică conștiința? Care ți-o coboară?" - sursa aici.
***
Dacă oamenii nu ar fi atașați de diverse credințe iraționale, de teorii ale conspirației și credința că suntem niște marionete, dacă ar elege să-și ia viața în propriile mâini și să se dezvolte conștient în direcția ascendentă, atunci și-ar oferi șansa să evolueze natural pentru că acesta este mersul natural al lucrurilor. Însă, după cum știm, atașamentul de credințele iraționale ne ține blocați în nivelele inferioare.

Clarificarea pe care doresc să o aduc subiectului prin textul de mai sus este completată și de un material video, anume o discuție ce a avut loc în cadrul Festivalului de Spiritualitate Evoluția Conștientă la care am participat ca lector 18-19 mai anul acesta.

Discuția s-a numit "Cum ne ridicăm nivelul de conștiință" și, urmărind-o, veți avea ocazia să cunoașteți trei perspective asupra subiectului: a doamnei Crina Vereș, a domnului Vasile Păun și a mea. Moderator este doamna Ada Bianca Anastasiu - psiholog, organizator al festivalului. Având în vedere că pe lângă informațiile utile prezintă și suficiente aspecte amuzante 😃, sper să vă trezească interesul. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară sau în procesul de evoluție conștientă - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți recomandate:
- toate cărțile scrise de David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului. Ghid practic" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Descoperă-te pe tine însuți. Isus, Krishna și calea către iluminare" -Paul Brunton- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți. Poți căuta un subiect anume utilizând lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 19 august 2019

Despre dependențele știute și neștiute (+ recomandare film)

Există multe moduri în care oamenii fug de durere și de anumite aspecte dinăuntrul lor. Fie că e vorba despre suferința provocată de singurătate, de dispariția cuiva drag, de frustrarea adusă de o relație neîmplinită sau de oricare neîmplinire a unei nevoi, oamenii își caută un refugiu în ceva, încercând să-și umple golul interior.

Când găsește însfârșit ceva-ul care să-l ajute să uite de acestea sau măcar să le amorțească pentru o vreme, omul devine dependent de acel ceva. Unele ceva-uri se manifestă atât de subtil încât nimeni nu sesizează că sunt dependențe și nici nu le numește așa.

Despre dependența de mâncare, muncă, sport, cumpărături, obiecte, haine, fumat, putere, statut, internet, informații, rețele sociale, jocuri de noroc, sex și droguri știm cu toții.

Dar mai puțini observă că fuga se sine și de realitate se manifestă și prin refugiul în relații random, într-un hobby, în sporturile la sală sau outdoor, în lectură, în cât mai multe călătorii și experiențe noi, în vizionarea compulsivă filmelor și serialelor - lucruri care par atât de pozitive, drăguțe și.. sănătoase. .

Putem observa în anumite cazuri că până și zbuciumul căutării denumite "spirituale" sau a "cunoașterii" sunt dependențe atunci când căutarea în sine sunt compulsivă. Am pus ghilimele deoarece puține dintre aceste căutări au ceva în comun cu spiritualitatea autentică. Unii cred sincer că se "înalță spiritual" când de fapt se scufundă din ce în ce mai mult în mlaștina fără fund a minții și ego-ului.


Deoarece mulți oameni consideră că n-au nici o dependență sau că atașamentele lor nu se încadrează în dependențe, consider că subiectul este unul de interes. De aceea, m-am gândit să dau astăzi mai departe un discurs care clarifică faptul că tratăm dependențele și dependenții în mod greșit. Este vorba despre discursul TED a lui Johann Hari care oferă un punct de vedere diferit asupra tratării dependențelor bazat pe anumite studii mai puțin cunoscute. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 18, 19, 20 martie. Detalii AICI-LINK.
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 25, 26, 27 martie. Detalii - AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care l-am ales pentru astăzi are legătură cu subiectul de mai sus. Este ecranizarea unei povești de viață reale tulburătoare, scenariul fiind realizat pe baza memoriilor lui David și Nic Sheff (tată și fiu), Nic fiind mulți ani dependent de metamfetamină. Titlul filmului este "Beautiful Boy" și îl dau mai departe cu speranța că va aduce conștientizări prețioase și va produce efecte terapeutice, vizionare plăcută..(*ca să poți viziona pe telefon deschide pagina în browser-ul Chrome)



Cărți recomandate:
- "Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței" -Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Acolo unde poți fugi de tine și de viața ta" -Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma- comandă online aici-link;
- "Recuperarea. Ce urmează dupa dependență" -Leslie Jamison - comandă online aici-link;
- "Recuperare și renaștere. Ghid pentru depașirea dependenței de somnifere, tranchilizante și antidepresive" -Baylissa Frederick- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau dependență?" -Brenda Schaeffer- comandă online aici-link;
- "Cum să ne păstrăm copiii aproape" -Gordon Neufeld, Gabor Maté- comandă online aici-link;
- "Despre iluzii, mituri, amăgiri" -Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 9 august 2019

O călătorie spre conștiență (exercițiu + recomandare film)

Trăim negând realitatea. Trăim orbecăind prin viață, fără să dăm nici o atenție clipelor vieții noastre. Trecem pe lângă ele aiurea fără să ne pese prea mult cum le investim. Repetăm experiențe la nesfârșit fără să-nvățăm nimic din ele. Cu foarte puține excepții, facem asta tot timpul.

Spun asta deoarece trăim negând cele mai naturale lucruri specifice vieții umane. Cum ar fi efemeritatea noastră. Fragilitatea.

De aici pornesc toate dramele noastre. Toate suferințele. De aceea, când se întâmplă câte-un eveniment care ne scoate din acest somn al conștiinței percepem asta ca pe o tragedie.

De exemplu, dacă cineva ne-ar întreba dacă iubim viața, am răspunde fără să ne gândim "Desigur, ce întrebare-i asta?".

Dar aproape toate acțiunile noastre demonstrează contrariul. Ne autosabotăm, trăim fără respect de sine și/sau croindu-ne acțiunile după "ce-o să zică lumea?", ne victimizăm și atunci când nu avem motive, îi rănim pe cei dragi exact acolo unde știm sigur că-i doare, trecem peste orice principiu moral doar ca s-avem dreptate, nu ne "coborâm" orgoliul până într-atât încât să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit, căutăm orice motiv/situație care să ne facă să ne simțim superiori celorlalți sau cel puțin speciali,....

Trăim ca și cum am fi veșnici. Ca și cum tot Universul ne-ar fi dator doar pentru faptul că ne-am născut. Chiar și atunci când ne considerăm "evoluați", continuăm să rămânem prizonierii acestei atitudini automate.

Dacă eu aș fi citit textul de mai sus acum 6-7 ani, m-aș fi simțit jignită. "Adică cum? Eu? Eu nu fac chestii de genul. Eu sunt mereu conștientă de orice. Eu fac și dreg chestii conștiente." Am fost o arogantă în acest sens.

Mi-am imaginat că e ușor să schimbi atitudini, că ce mare lucru să fii conștient.. Abia în timp mi-am dat seama cât de fragili suntem și în acest sens. Și cât de puternic e obiceiul de a lua toate lucrurile de-a gata, de a considera că ni se cuvin de la sine, inclusiv Viața. Abia în timp am aflat că a fi conștient nu e starea pe care o căpătăm când deschidem ochii dimineața ci are multe alte "straturi" și profunzimi

Abia în timp mi-am dat seama că a trăi cu asumare, demnitate și conștiență fiecare clipă necesită un efort de fiecare zi, zi după zi, și o cultivare perseverentă a noii atitudini cu o răbdare și o voință pe care e greu să le găsim mereu. Plus un timp dedicat și atenție pe care nu toți sunt dispuși să le investească. Decât dacă acest lucru ar deveni o chestiune de viață și de moarte.

M-am gândit să transform filmul pe care-l recomand astăzi într-un exercițiu. Sper să fii dispus/ă să-l faci.

Nu e un film oarecare. Nici măcar nu e un film în sensul clasic al cuvântului, ci un material video filmat fără machiaj (la propriu și la figurat). E povestea adevărată a unui om. O parte din călătoria lui. De fapt, cea mai importantă parte.

Din acest motiv îl consider un material sacru. La fel de sacru cum e și viața ta, a mea, a tuturor. Chiar dacă mare parte din viața noastră nu suntem conștienți de asta.

De aceea propun să calci cu grijă, cu răbdare, cu conștiență, așa cum pășești într-un loc sacru.

E un film de văzut singur/ă dacă vrei să parcurgi exercițiul. Fără telefon, fără nici un zgomot care să te distragă și fără alte întreruperi. Să te așezi cât mai comod, să respiri profund și conștient pe tot parcursul acestuia. Să fii atent/ă la emoțiile pe care le simți dar și la senzațiile din corp. Și să pătrunzi în film ca într-o explorare a unui teritoriu necunoscut.

Dacă ți-aș spune titlul, ai căuta probabil informații pe net și exercițiul n-ar mai avea nici un efect, așa că te rog să ai încredere că prețuiesc timpul tău fix cât îl prețuiesc pe al meu și nu l-aș irosi în zadar. Promit că vizionarea acestui film în condițiile de mai sus este un demers terapeutic.

Pășește cu grijă, cu răbdare și conștiență, călătorie lină.. (*reamintesc persoanelor care primesc articolul prin intermediul newsletter-ului automat blogger că pentru a viziona materialele video trebuie să intre pe blog dând click pe titlul articolului din newsletter.)


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute în călătoria spre straturile profunde ale conștienței - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 20, 21, 22 ianuarie. Pentru reducerea lunii ianuarie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Alte materiale conectate cu subiectul:
- Până la urmă, cât de conștienți putem fi? și
- Cum ne ridicăm nivelul de conștiență.

Cărți pe care le recomand deoarece prin aplicare au efect garantat:
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Ești Aici" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Sunt aici acum" -The Mindfulness Project- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înţelesul tuturor" -Bhante Henepola Gunaratana- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți găsi subiecte care îți plac cu ajutorul listei cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


joi, 1 august 2019

Partea întunecată a transformării interioare

"Egoul omului este sursa tuturor problemelor sale, a tuturor războaielor, conflictelor, geloziilor, temerilor și depresiilor. Convingerea că ai dat greș, permanenta comparație cu cei din jur, sunt extrem de greu de suportat, căci nimeni nu poate avea totul.

Va exista întotdeauna cineva mai frumos decât tine, iar acest lucru te doare. Va exista întotdeauna cineva cu mai mulți bani decât ține, iar acest lucru ți se pare insuportabil. Există milioane de lucruri care vă rănesc, dar ceea ce nu știți voi este că nu lucrurile în sine vă rănesc, căci pe mine mă lasă complet rece. Ele vă rănesc numai din cauza egoului vostru.

Egoul se teme tot timpul, fiind perfect conștient că nu este altceva decât un obiect artificial, creat de societate cu scopul de a vă ține în mrejele lui, alergând după cai verzi pe pereți. Acest joc al egoului care țintește tot mai sus este numit politică.

Și câte jocuri nu știe să joace egoul… Căsătoria este un joc, banii sunt un joc, puterea este un joc. Toate acestea sunt jocuri ale egoului. În ansamblul ei, societatea nu este altceva decât un joc, un fel de Olimpiadă perpetuă. Toată lumea face eforturi să se ridice cât mai sus, călcându-i pe ceilalți în picioare, căci pe Everest nu există atâta loc încât să încăpem cu toții.

Competiția este extrem de dură și ea devine atât de importantă, încât voi uitați cu desăvârșire cã cea care a implantat acest ego în voi a fost societatea, profesorii voștri. Ce fac aceștia, de la grădiniță și până la universitate? Nimic altceva decât să vă stimuleze egoul. Noi și noi titluri sunt atașate numelui vostru, astfel încât să vă simțiți din ce în ce mai importanți, mai puternici.

Egoul este minciuna supremă, pe care voi ați acceptat-o drept adevăr. În jurul ei roiesc însă cele mai meschine interese, căci dacă toată lumea ar renunța la ego, marea Olimpiadă ar înceta, nimeni nu și-ar mai dori să urce Everestul și toată lumea ar fi fericită.

Egoul vă ține mereu în așteptare: mâine veți reuși, mâine va fi mai bine. Evident, astăzi aveți încă de suferit trebuie să vă sacrificați. Dacă doriți să aveți succes mâine, astăzi trebuie să vă sacrificați. Succesul trebuie meritat și este nevoie de multe eforturi pentru a putea fi atins. Deocamdată trebuie să suferiți, dar merită, căci va veni și ziua succesului. Din păcate, această zi nu vine niciodată. Ea reprezintă o imposibilitate.

Mâine se referă pur și simplu la ceva ce nu va fi atins niciodată. Este doar o amânare a vieții, o minunată strategie de a vă menține racordați tot timpul la suferință.

Egoul nu se poate bucura de prezent. Pur și simplu, el nu poate exista în prezent. El nu poate trăi decât în trecut sau în viitor, adică în ceea ce nu există. Trecutul nu mai este, viitorul nu a sosit încă. Ambele stări sunt non-existențiale. Egoul nu poate trăi decât într-o asemenea stare non-existențială, căci este non-existențial el însuși.

Dacă veți conștientiza momentul prezent, nu veți descoperi nici o urmă a egoului în voi – doar o bucurie tăcută, o stare de vid liniștit și pur." - fragment din "Cartea despre ego" - Osho.


Într-adevăr, toată suferințele provin din lupta egoului nostru pentru supraviețuire. Fie că vorbim despre ceea ce numim devenire sau despre tot ceea ce ține de relații, ajungem la același "vinovat": egoul. Am ales fragmentul de mai sus tocmai pentru că descrie atât de simplu, clar și concis modul în care egoul ne sabotează și ne obturează accesul la bucurie și pacea sufletească.

Pe aceeași temă, dau mai departe astăzi și câteva opinii personale pe care le-am expus într-o nouă ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre "părțile bune" și funcțiile egoului, despre nevoia de control (ce deveni obsesie), obsesia perfecțiunii, moartea eu-lui, de ce e considerat egoul o iluzie și bineînțeles, exemple concrete din viața personală 😄. Fiind o emisiune relaxată, de.. vară, mi-au scăpat și câteva greșeli de gramatică, așa că e și o emisiune.. amuzantă 😄. Vizionare plăcută!


ANUNȚ:
O nouă ediție a taberei Bucuria de A FI la orizont se-arată 😍. În perioada 26-30 august, te invit să discutăm într-un cadru natural minunat despre transformarea interioară autentică și despre cum putem trăi în pace cu noi înșine și cu lumea. Într-un mod relaxat, "de vară", vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗

* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole care pot completa tema: Sursa nefericirii noastre, Despre gestionarea și vindecarea suferinței, Mintea - prieten sau dușman?. Un documentar din "musai list" poate fi vizionat aici-link

Cărți recomandate:
- "Cartea despre ego" -Osho- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Ochiul Sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Renunţă la Ego! Fii eroul propriei tale poveşti!" -James McCrae- comandă online aici-link;
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗