De multe ori am fost întrebată cum am ajuns să-mi simplific radical viața și să elimin nevoia de certitudini care aduce atâta suferință oamenilor. Chiar dacă întâlnirile de la ultimele seminarii m-au convins că cititorii mai vechi s-au prins deja cum anume, astăzi mi-am spus că merită să pun câteva puncte pe niște i-uri :)) și pentru cei care nu au (avut) timp să răsfoiască ce am mai spus eu pe-aici.
Nu am aplicat cine știe ce metode sau tehnici complicate, probabil s-a văzut că nu sunt fan al acestora :)), dimpotrivă. Mereu am simțit că lucrurile sunt simple, astfel încât am ales calea simplă (nu neapărat confortabilă :))) - cea a conștientizărilor. Și cum altfel să ajungem la conștientizări decât prin... întrebări.
I. Am folosit de-a lungul timpului mai multe întrebări drept ancore (= cuvânt, frază ce declanșează reamintirea unui lucru esențial). Însă, spre final, le-am redus pe toate la una singură: ce aș face dacă asta ar fi ultima zi a vieții mele? Acum, după muuulte exerciții de a trăi conștient în prezent, nu mai e nevoie nici de ea. Dar pentru cei care încă simt viața cotidiană ca pe o rutină și s-au săturat să trăiască pe pilot automat, conștientizarea efemerității, a faptului că putem dispărea în orice moment, este cel mai bun mod în care putem aprinde o pasiune, dorința de a ne asuma riscuri și de a ne deschide curajoși jocului numit Viață. O astfel de întrebare ne conduce instantaneu către lucrurile esențiale. Merită să facem asta până nu e prea târziu, ca să nu sfârșim calea plini de regrete.
II. O altă întrebare care mi-a fost foarte bună prietenă: din câtă cunoaștere am adoptat - câte informații sunt absolut sigure și ce procent din ele reprezintă "broderia" minții oamenilor (din vremuri străvechi până azi)? Cu siguranță știți la ce mă refer. La credințele transmise din generație în generație, preluate automat, fără măcar să se întrebe cineva de unde știe cel ce a zis (primul sau ultimul din "lanț" :D). Până și teoriile științifice care se predau în școli sunt în mare parte depășite de noile descoperiri - am vorbit despre asta în seria de articole numită "știați că..?". Am făcut "curat" în credințele mele eliminând incertitudinile, păstrând doar lucrurile de care sunt absolut sigură. Ce a rămas? Singura certitudine e că: plecăm de-aici :)). Atât. Pare trist, dar asta m-a ajutat enorm să nu mă mai agăț de nimic și să trăiesc deplin momentul prezent. Pentru mine (și mulți alții) renunțarea la interpretări nesfârșite (iluzorii/efemere) și la a înțelege a fost singura cale ce mi-a dăruit libertatea cristalină de a fi.
Atât.
*
* *
Dacă tot veni vorba despre știință, și de cât de puține lucruri sunt sigure din ceea ce credem că știm, propun să aruncăm o privire asupra unui interviu cu Robert Lanza - medic și cercetător (în domeniul biologiei celulelor stem și medicinei regenerative), director științific al Astellas Global Regenerative Medicine, profesor universitar la Wake Forest University School of Medicine. A publicat ca autor, respectiv coautor, 32 cărți din domeniu biologiei celulare și este părintele teoriei Universului biocentric - ce afirmă că viața și biologia sunt esențiale pentru realitate, iar conștiința creează universul și nu invers.
De ce merită ascultat? Pe lângă alte premii și recunoașteri internaționale, poate pentru faptul că TIME Magazine l-a trecut în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume în 2014...Pentru cunoscători, ceea ce spune el aici produce un fel de dezintegrare multilevel a ceea ce oamenii consideră că știu :))
Articole conectate: celelalte articole din seria Știai că? (listă de 7 articole, un fel de "musai list") și, dacă aveți timp și motivație :D, : Magia Simplității Vieții, Cea mai tulburătoare provocare, Renunțarea la căutarea spirituală, Cine ești tu cu adevărat.
Câteva cărți care pot aduce clarificări valoroase și schimbări în modul de a privi viața:
- "Biocentrismul" -Robert Lanza, Bob Berman- comandă online aici-link;- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală, dar și explorarea conștiinței. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
Ar mai fi si alte certtudini: o mama stie ca isi poate da viata, ca poate pleca de aici pentru copilul ei, adica sigurantei ca pleaca ea ii da sens. Poate ca aceasta iubire neconditionata iti ofera niste certitudini. Nu crezi?
RăspundețiȘtergere