"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

TABĂRĂ Bucuria de A FI


Evenimentele pe care le-am susținut în ultimii ani mi-au dovedit că cele mai utile experiențe de înțelegere, conștientizare și învățare sunt întâlnirile în care oamenii comunică direct, autentic, împărtășind unii altora propriile experiențe și trăiri. Acele întâlniri în care oamenii vorbesc simplu, fără să încadreze în teorii sofisticate ceea ce trăiesc, fără să piardă din vedere că, până la urmă, cunoașterea e utilă, teoriile sunt faine, însă practica "omoară" bucuria vieții.

În timpul dicuțiilor și împărtășirii experiențelor de viață, datorită faptului că suntem diferiți, apar aproape instant:
·         perspective noi în felul în care privim, înțelegem și procesăm evenimentele din viața noastră;
·    clarificări în ceea ce privește schimbarea mentalității și a percepțiilor asupra situațiilor de viață.

Aceste două aspecte conduc în mod natural la găsirea unor resurse psiho-emoționale interioare nebănuite și la rezolvări simple ale unor situații problemă într-o manieră personală.

Hai să experimentezi și tu astfel de lucruri într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților și să regăsim Bucuria de A FI. Într-un mod relaxat și simplu, specific unei tabere, vom discuta despre evoluție, despre transformarea interioară autentică și despre cum putem ajunge să trăim în pace cu noi înșine și cu lumea.

De asemenea, vom vorbi despre experiențele prin care am trecut sau trecem, despre modalitățile în care putem aduce simplitatea, liniștea și relaxarea în viața noastră, despre eliberarea trecutului și a tiparelor mentale, emoționale și socio-relaționale. Dar toate acestea vor fi modelate pe nevoile grupului și pe întrebările care vor apărea în timpul discuțiilor.


Vom face exerciții de conectare cu interiorul nostru și cu natura, exerciții de conștientizare mentală și emoțională, respirație conștientă, improvizație de dans conștient și vom practica starea de prezență.

Fiecare seară va fi o seară de inspirație și povești la lumina sufletului și a focului de tabără - pentru că, din experiența serilor de inspirație susținute până acum, am învățat că poveștile noastre ne aduc mai aproape și ne conectează în moduri cu adevărat terapeutice.

Vom petrece 5 zile în autenticitate și libertatea de A FI noi înșine, Întregi și Împăcați, simțind unicitatea clipei golite de dorința devenirii. 5 zile de Pace, Libertate și Armoniesimbol al unui început de Viață Nouă. Vino să trăiești o Experiență de neuitat alături de oameni deschiși către aceleași valori.


UNDE: Pensiunea Pădurea de Argint, Strada Mihai Eminescu nr. 153, AGAPIA, jud. Neamț 


CÂND: 22 - 26 august

Program orientativ: cazare - luni 22 august începând cu ora 16.00, prima întâlnire începe la ora 18.00; predare camere - vineri 26 august la ora 12.00, tabăra se încheie în ultima zi la ora 13.00.

Program zilnic (orientativ):
08.30 - 10.00: mic dejun
10.00 - 13.30: discuții și exerciții (de conștientizare mentală, emoțională, prezență conștientă, etc.) (cu pauze)
13.30 - 16.00: pauză de prânz și relaxare
16.00 - 19.00: discuții, exerciții de respirație conștientă, meditații + exerciții de conectare cu natura, etc.
19.00 – 20.00: cina
20.00 – 22.00: inspirație și povești, film, improvizație dans/teatru, muzică și/sau ne lăsăm inspirați de energia pe care o creăm împreună.
*Programul poate fi modificat în funcție de dinamica grupului, necesități și inspirație.

Este o tabără dedicată exclusiv femeilor 💗

Număr de participante: 10


Costul include:
Ø  toate activitățile desfășurate;
Ø  o ședință de consiliere pentru dezvoltare personală 1 la 1 (30 min);
Ø  un pachet de chestionare, exerciții și instrumente de autoevaluare în format electronic;
Ø  cazare (4 nopți în camere duble cu TV, cablu, internet wireless);
Ø  blocnotes, pix și fișe de lucru/exerciții în format fizic;
Ø  cafea/ceai pentru pauze (5 zile);
Ø  .. o experiență unică.

* Costul NU include masa și transportul.
***
·     1500 lei pentru persoanele care achită integral PÂNĂ pe 11 august;  
·    1700 lei pentru persoanele care achită integral DUPĂ 11 august - în limita locurilor disponibile ;
·   *1400 lei pentru studente și "vino cu un prieten" (*valabil la achitarea integrală până pe 11 august).

* Ocuparea locurilor se face în ordinea achitării *integrale a costului de participare.
***
Înscriere: Click pe butonul verde de mai jos "Da, vin în tabără" și se va deschide formularul de înscriere unde completezi datele tale, după care vei primi pe mail programul și celelalte detalii (la final, nu uita să dai click pe butonul "trimite"). Te asigur că aceste date rămân confidențiale, acestea fiind necesare doar pentru comunicarea detaliilor privind participarea.


Cine îți va fi alături pe parcursul celor 5 zile:

Sunt Adina Amironesei - un om fascinat de complexitatea ființei umane, a misterului conștiinței și a Universului în aceeași măsură. Mi-am dedicat ultimii 15 ani autocunoașterii, studiului conștiinței și a curentelor spirituale mai vechi și mai noi, fapt care m-a transformat și m-a ajutat să găsesc Bucuria de A FI.

Sunt autor a peste 680 de articole pe blogul personal, pagină pe care îmi place să împărtășesc lucruri utile în dezvoltarea personală și evoluția spirituală, observații despre filme documentare, descoperiri științifice și tot ce ne poate ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. 

Calificări:
- consilier pentru dezvoltare personală acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - cod COR 242324;
- formator acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - cod COR 242401;
- consilier în Psihoterapie Pozitivă - WAPP - World Association of Positive Psychotherapy;
– curs ‘Psihologia trezirii și evoluției conștiente’ – lect. univ. dr. Ovidiu Brazdău;
- absolventă a cursului postuniversitar 'Consiliere și Orientare' de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (Univ. "Babeș-Bolyai" Cluj Napoca);
- absolventă a Facultății de Chimie (Univ. "Al.I.Cuza" Iași);
- doctor în Fizică (Univ. "Al.I.Cuza" Iași).
***
Experiență profesională (în dezvoltare personală și transpersonală):
- Trainer profesionist: de 12 ani;
- Ore de seminar/curs/workshop livrate: peste 2000;
- Sesiuni de consiliere individuală și de grup: peste 2500.

***
Înscriere: click pe butonul verde, completează datele și vei primi pe mail detaliile (nu uita la final să dai click pe butonul "Trimiteți".


Te aștept cu drag 💗

Imagini de la prima ediție a taberei (2016) găsești în clipul de mai jos (de deschis în browser Chrome).. :) De atunci au mai avut loc șase ediții, poți citi mărturiile participanților AICI-LINK.


Fotografii de la alte ediții găsești AICI-link.
Te aștept cu drag și bucurie 💗