"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta stiinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stiinta. Afișați toate postările

marți, 18 februarie 2020

Sindromul "inimii frânte" - dovezi științifice. Cum reparăm o "inimă frântă"

Știi cum e atunci când simți că ți se rupe inima după o despărțire?💔 Mi-ar fi greu să cred că există cineva care să plece de-aici fără să fi simțit vreodată așa ceva.. 😁

Iată că datele științifice arată că "inima frântă" nu e doar o expresie metaforică ci e pe bune. Afecțiunea se numește sindromul "inimii frânte" sau (Takotsubo syndrome) și are consecințe negative asupra stării de sănătate a inimii care pot fi chiar mortale în 3,7% din cazuri.

Sindromul "inimii frânte" nu este generat doar de o despărțire/divorț ci se poate declanșa și din tipuri de stres emoțional precum: moartea cuiva drag, a unei rude sau a animalului de companie, frică intensă/atacuri de panică (inclusiv cea de vorbit în public), pierderi financiare sau materiale, "rumegarea" (ruminația) unor amintiri (neplăcute sau plăcute dar pierdute în trecut - regrete) ( articole științifice: link-1, link-2, link-3, link-4).

Doamna Claire Mounier-Vehier (cardiolog, președintă a Federației franceze de cardiologie) spune că în urma unui astfel de stres, pacientul simte o puternică durere în piept, asemănătoare cu un infarct, iar durerea radiază în maxilar și în braț.


Simptomele sindromului "inimii frânte" sunt asemănătoare cu cele ale unui atac de cord: durerea severă în piept, respirație scurtă, aritmie, insuficiență cardiacă, pierderea conștienței. Însă mecanismul sindromului este foarte diferit de atacul de cord, deoarece el nu este cauzat de o arteră blocată.

Cercetările arată că în urma unei eliberări masive de hormoni de stres sistemul nervos acționează asupra mușchiului cardiac și determină o paralizie a părții inferioare a inimii, care se găsește în incapacitatea de a se contracta și rămâne inertă. Astfel, pe termen scurt, acest sindrom poate conduce la insuficiență cardiacă severă sau chiar moarte, cum spuneam mai sus.

Sindromul inimii frânte nu beneficiază de un tratament standard, folosindu-se în general medicamentele clasice destinate afecțiunilor cardiace. Vreau doar să cred că există și în România medici cardiologi care-și trimit pacienții la psiholog în vederea regăsirii echilibrului psiho-emoțional care, la rândul lui, să restabiliească echilibrul fizic în corp.

Câteva lucruri despre cum reparăm o inimă frântă ne spune Guy Winch - doctor în psihologie clinică care a finalizat o bursă postdoctorală în terapia familială la Centrul Medical NYU. El lucrează cu indivizi, cupluri și familii în practica sa privată în Manhattan, este membru al Asociației Psihologice Americane și a scris trei cărți traduse în 26 de limbi.

Știați că privarea de iubire romantică declanșează în creier aceleași mecanisme care se activează atunci când intră în sevraj dependenții de cocaină și opiu?  Dacă nu, iată un motiv bun să-l ascultați cu atenție pe Guy Winch. Sper să vă placă, să vă inspire, dar mai ales să fie informația cu folos, vizionare plăcută..



Cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Iubirea nu doare. Tot ce trebuie să știi despre iubirea adevărată" -Montse Barderi- comandă online aici-link;
- "Dacă dragostea ar putea gândi. Cum să-ți folosești mintea pentru a-ți ghida inima" -Alon Gratch- comandă online aici-link;
- "Iubirea poate dura?" -Stephen A. Mitchell- comandă online aici-link;
- "Cum să iubești" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Iubeste si fii iubit. (Aproape) totul despre relatia de cuplu" -Domnica Petrovai- comandă online aici-link;
- "Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -Christophe André, François Lelord- comandă online aici-link;
- "Stările sufletești. Învațarea seninătății" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Iubirea nu este de ajuns" -Aaron T. Beck- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii propriul tău psihoterapeut" -Patricia Farrell- comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 26 septembrie 2017

Creierul, percepțiile și realitatea (2)

"Creierul ne minte de multe ori. Chiar și atunci când creierul îndeplinește funcții esențiale, nu prea ne ține la curent cu ce se întâmplă.

Evident, creierul nu intenționează să mintă. În cea mai mare parte a timpului își vede de treabă sârguincios, muncind din greu să ne asigure supraviețuirea, ajutându-ne să ne atingem scopurile într-o lume atât de complicată. Însă, pentru că, de cele mai mult ori, suntem obligați să reacționăm rapid când ne confruntăm cu o oportunitate, creierul ne dă un răspuns imediat, pe jumătate gândit, pe jumătate ghicit, și nu răspunsul perfect, pentru care ar avea nevoie de mai mult timp.

Având în vedere complexitatea lumii în care trăim, creierul trebuie să aleagă căile cele mai scurte pentru a ajunge la răspuns, făcând o multitudine de presupuneri. Creierul minte de cele mai multe ori în interesul nostru, dar ne și poate face să comitem greșeli previzibile." - fragment din cartea "Secretele creierului uman" - Sandra Aamodt, Sam Wang
***
Majoritatea oamenilor sunt foarte convinși de anumite idei. Idei care au ajuns la stadiul de credințe și pe care își sprijină toate acțiunile cotidiene, implicit relațiile cu ceilalți. Mă refer aici la credințele în diverse lucruri care nu au nici un suport științific (cel puțin deocamdată): telepatie, claraudiție, clarvedere, channeling, "amintiri" din "vieți anterioare", astrologie, numerologie, comunicare cu diverse entități, etc... (sunt prea multe să le enumăr). Sunt oameni care jură că aceste lucruri sunt reale, autentice. Nu spun că nu sunt reale, nici că sunt. Spun doar că: până la demonstrarea lor și/sau a mecanismelor lor, ar fi tare bine să păstrăm o doză de scepticism care să ne țină departe de oamenii care scot bani frumoși din naivitatea semenilor lor.

Nevoia acută de sens ne împinge să înghițim instant orice explicație doar ca să reușim să acceptăm ce ni se întâmplă și să ne regăsim pacea în momentele dificile. E un mecanism foarte simplu. Îl știu foarte bine deoarece am fost în situația vulnerabilă în care am luat de bun tot ceea ce credeau cei pe care-i consideram la acea vreme superiori în cunoaștere. Multe lucruri în care am crezut (din această nevoie de sens) le-am distribuit până acum vreo trei ani pe această pagină și încă nu le-am șters deoarece nu sunt chiar... "periculoase", fac parte din "istoria" mea, plus că și pe-atunci păstram și recomandam la pachet și: doza sănătoasă de scepticism 😁.


Oamenii pot crede în continuare în ce vor ei să creadă, oricât de ciudate și fără explicații sau dovezi ar fi acele lucruri. Observ cum se distribuie pe Facebook multe tipuri de astfel de materiale pe zi ce trece mai... gogonate. Acum cinci zile chiar aflasem că iar vine sfârșitul lumii - articolul avea peste peste cinci mii de distribuiri probabil pentru că scria în el că "și NASA confirmă". Sfârșitul lumii iar n-a venit, 23 septembrie era data 😁. 

Păcat că naivitatea costă. Și nu costă doar bani ci și ani de rătăcire și timp prețios care ar putea fi petrecut în libertate (de astfel de idei), simplitate și bucurie de a fi.

Nu comentez online unde găsesc tot felul de materiale "gogonate" deoarece știu ce înseamnă... nevoia de sens. Însă ce am considerat necesar să fac ca o luare de atitudine este seria pe care am început-o în august: Creierul, percepțiile și realitatea. Din această serie dau astăzi mai departe un material extrem de important și ușor de înțeles de către oricine este dispus să-și deschidă mintea și să depășească etapa credințelor lipsite de dovezi. Este vorba despre discursul lui Anil SethProfesor de neuroștiințe cognitive și computaționale la Universitatea din Sussex, co-director, la Centrul Sackler pentru Știința Conștiinței, editor șef la revista Neuroștiința Conștiinței.

Anil Seth și-a denumit discursul: "Creierul tău halucinează realitatea conștientă". Titlul ales cred că spune suficient încât să merite studiat cu atenție. Vizionare plăcută și.. cu folos.


"Ceea ce vedem conștient depinde de presupunerea creierului despre ce e acolo." - Anil Seth. Ar trebui să ținem cont de asta când suntem tentați să spunem că am văzut diverse entități, extratereștri, etc. sau când suntem tentați să-i credem pe alții care jură că au văzut sau comunică cu aceștia. 
***

Cărți recomandate: despre creier:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
și despre natura realității ascunse vederii noastre:
- "Realitatea ascunsă. Universurile paralele și legile profunde ale cosmosului" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.

***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



miercuri, 2 august 2017

Creierul, percepțiile și realitatea (1)

În dicționar realitatea este definită drept "fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt; adevăr; existență, tot ce există". Dar când mă gândesc la lucrurile care nu există efectiv dar ne dau impresia că există sau invers (iluzii optice, auditive (*), etc.) 😁- ajung la concluzia că definiția nu are chiar cea mai fericită variantă.

Mărturisesc că dintotdeauna am intuit că REALITATEA nu e ceea ce pare, nu e ceea ce simțurile mele îmi dau de înțeles că ar fi. Mai ales în ultimii 10 ani de când am decis că vreau să mă lămuresc ce-ar fi aceasta și cum funcționează în amănunt.

Și cu cât am căutat mai adânc cu atât am ajuns să înțeleg că ceea ce percepem cu simțurile noastre este doar suprafața, una foarte subțire, a ceea ce realitatea este de fapt. Experiențele de conștiență extinsă pe care le-am trăit și discuțiile pe care le-am avut cu oamenii care au trăit astfel de experiențe mi-au confirmat această idee.

Iată că și cercetările pe care le fac oamenii de știință confirmă faptul că REALITATEA este mult mai vastă decât ceea ce ne oferă mintea pe baza percepțiilor, ba chiar uneori este foarte diferită de construcția pe care o elaborează mintea noastră


Vă amintiți replicile clasice ale soțului prins de nevastă cu amanta în pat: "Ceea ce vezi nu e adevărat" sau "Ceea ce vezi nu e ceea ce crezi că e"? Eh.., cam așa e și cu realitatea 😁. De aceea m-am gândit că ar fi util să fac o serie de articole pe această temă, plus că aceasta ar explica o parte din motivele care m-au făcut să mă eliberez de toate poveștile new age create de mințile oamenilor în încercarea de a-și explica de unde venim, cum am apărut și cu ce treabă suntem pe-aici pe Pământ 😁

Încep seria pe care-am numit-o "Creierul, percepțiile și realitatea" cu speech-ul lui Donald Hoffman - profesor univ. dr. la catedra de Științe Cognitive la University of California, Irvine. Rezultatele cercetărilor sale merită date mai departe deoarece sunt uluitoare. Aceste concluzii parcă ne îndeamnă să fim mai detașați de ceea ce trăim și mai reticenți atunci când auzim/citim diverse explicații inventate pentru anumite fenomene cărora știința nu le-a găsit deocamdată o explicație. Și cred că asta ajută pe toți căutătorii. Vizionare plăcută și cu folos..



Cărți recomandate: despre creier:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
și despre natura realității ascunse vederii noastre:
- "Realitatea ascunsă. Universurile paralele și legile profunde ale cosmosului" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.

***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 31 martie 2017

Universuri paralele versus reîncarnare

Puțini oameni au reușit să-și găsească liniștea minții înainte de a căuta răspunsuri la cele patru întrebări fundamentale: "Cine suntem?", "De unde venim?", "Ce sens are viața?" și "Ce se întâmplă după moarte?". De fapt, în lipsa găsirii unui sens al vieții, foarte puțini reușesc să-și păstreze echilibrul psiho-emoțional. Dacă ați trăit vreo furtună care să vă dezechilibreze majoritatea credințelor, atunci știți cu siguranță cum se simte asta 😁

În această goană nebună după răspunsuri, oamenii aflați în diverse etape ale transformării interioare sunt dispuși să preia orice credință este convenabilă interesului de moment, orice îi face să se simtă mai bine, de multe ori chiar fără să-și pună întrebări simple în privința gradului de certitudine și adevăr a ideii pe care o preiau. Interesant este că după o vreme, ideea respectivă preluată de-a gata devine pentru persoana în cauză adevăr de necontestat și de ne-chestionat. Bineînțeles, asta duce la un blocaj al omului respectiv în etapa în care se află, care nu ar fi atât de important dacă nu ar avea consecințe nefaste asupra calității vieții și relațiilor acestuia.


Una dintre credințele în care mulți oameni rămân blocați, cumva din nevoia de sens a experiențelor pe care le trăiesc, este reîncarnarea. Cum spuneam și mai demult, din toate poveștile de viață pe care le-am ascultat, am constatat că obsesia cunoașterii vieților "anterioare" maschează frumos găsirea unor justificări dragi ego-ului (gen: poate, poate, vom fi fost cine știe ce regi/regine, împărați/împărătese 😁 sau poate găsim o justificare pentru a ne purta aiurea cu X sau cu Y, fără să mai simțim vinovăție când facem asta, etc.). Cam cum este tratată astăzi credința în reîncarnare..? În unele medii - la gradul de adevăr a unei științe. :(

Din acest motiv am răspuns cu drag invitației domnului Constantin Luca (căruia îi mulțumesc) de a face o emisiune pe acest subiect gândindu-mă că unele clarificări ar putea fi de folos celor interesați. Pentru a vă oferi mai multe argumente în favoarea universurilor paralele, am lipit în continuarea emisiunii un material ce cuprinde părerea domnului prof. univ. dr. Virgil Băran de la catedra de Fizică Cuantică a Facultății de Fizică București și câteva întâmplări reale a căror singură posibilă explicație ar fi existența universurilor paralele. Vizionare plăcută și.. cu folos.


Când auzim de universuri paralele, inevitabil ne duce gândul la călătorii între ele, călătorii în timp și altele din gama. De aceea dau mai departe și materialul de mai jos - o ediție a emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii - în care domnul Daniel Roxin îl are ca invitat pe domnul fizician Andrei Dorobanțu - cercetător din partea României în cadrul proiectului ATLAS al CERN. Este un om minunat cu o cultură extraordinară, așa că sunt sigură că expunerea sa vă va aduce mai mult decât un dram de cunoaștere în plus.. 


Pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în tainele universului recomand cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF (transport gratuit oriunde țară indiferent de valoarea comenzii):
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă trei cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 5 octombrie 2016

Informații care mi-au schimbat viața (58)

De multe ori am fost întrebată cum am ajuns să-mi simplific radical viața și să elimin nevoia de certitudini care aduce atâta suferință oamenilor. Chiar dacă întâlnirile de la ultimele seminarii m-au convins că cititorii mai vechi s-au prins deja cum anume, astăzi mi-am spus că merită să pun câteva puncte pe niște i-uri :)) și pentru cei care nu au (avut) timp să răsfoiască ce am mai spus eu pe-aici.
Nu am aplicat cine știe ce metode sau tehnici complicate, probabil s-a văzut că nu sunt fan al acestora :)), dimpotrivă. Mereu am simțit că lucrurile sunt simple, astfel încât am ales calea simplă (nu neapărat confortabilă :))) - cea a conștientizărilor. Și cum altfel să ajungem la conștientizări decât prin... întrebări.

I. Am folosit de-a lungul timpului mai multe întrebări drept ancore (= cuvânt, frază ce declanșează reamintirea unui lucru esențial). Însă, spre final, le-am redus pe toate la una singură: ce aș face dacă asta ar fi ultima zi a vieții mele? Acum, după muuulte exerciții de a trăi conștient în prezent, nu mai e nevoie nici de ea. Dar pentru cei care încă simt viața cotidiană ca pe o rutină și s-au săturat să trăiască pe pilot automat, conștientizarea efemerității, a faptului că putem dispărea în orice moment, este cel mai bun mod în care putem aprinde o pasiune, dorința de a ne asuma riscuri și de a ne deschide curajoși jocului numit Viață. O astfel de întrebare ne conduce instantaneu către lucrurile esențiale. Merită să facem asta până nu e prea târziu, ca să nu sfârșim calea plini de regrete.


II. O altă întrebare care mi-a fost foarte bună prietenă: din câtă cunoaștere am adoptat - câte informații sunt absolut sigure și ce procent din ele reprezintă "broderia" minții oamenilor (din vremuri străvechi până azi)? Cu siguranță știți la ce mă refer. La credințele transmise din generație în generație, preluate automat, fără măcar să se întrebe cineva de unde știe cel ce a zis (primul sau ultimul din "lanț" :D). Până și teoriile științifice care se predau în școli sunt în mare parte depășite de noile descoperiri - am vorbit despre asta în seria de articole numită "știați că..?". Am făcut "curat" în credințele mele eliminând incertitudinile, păstrând doar lucrurile de care sunt absolut sigură. Ce a rămas? Singura certitudine e că: plecăm de-aici :)). Atât. Pare trist, dar asta m-a ajutat enorm să nu mă mai agăț de nimic și să trăiesc deplin momentul prezent. Pentru mine (și mulți alții) renunțarea la interpretări nesfârșite (iluzorii/efemere) și la a înțelege a fost singura cale ce mi-a dăruit libertatea cristalină de a fi.
Atât.
*
*     *
Dacă tot veni vorba despre știință, și de cât de puține lucruri sunt sigure din ceea ce credem că știm, propun să aruncăm o privire asupra unui interviu cu Robert Lanza - medic și cercetător (în domeniul biologiei celulelor stem și medicinei regenerative), director științific al Astellas Global Regenerative Medicine, profesor universitar la Wake Forest University School of Medicine. A publicat ca autor, respectiv coautor, 32 cărți din domeniu biologiei celulare și este părintele teoriei Universului biocentric - ce afirmă că viața și biologia sunt esențiale pentru realitate, iar conștiința creează universul și nu invers.
De ce merită ascultat? Pe lângă alte premii și recunoașteri internaționale, poate pentru faptul că TIME Magazine l-a trecut în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume în 2014...Pentru cunoscători, ceea ce spune el aici produce un fel de dezintegrare multilevel a ceea ce oamenii consideră că știu :)) 


Articole conectate: celelalte articole din seria Știai că? (listă de 7 articole, un fel de "musai list") și, dacă aveți timp și motivație :D, : Magia Simplității Vieții, Cea mai tulburătoare provocare, Renunțarea la căutarea spirituală, Cine ești tu cu adevărat.  
Câteva cărți care pot aduce clarificări valoroase și schimbări în modul de a privi viața: 
- "Biocentrismul" -Robert Lanza, Bob Berman- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Cine-ai fi tu fără povestea ta?" -Byron Katie- comandă aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală, dar și explorarea conștiinței. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 2 iunie 2016

Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare

Dacă spunem cuiva că am renunțat la căutarea spirituală este foarte posibil ca cel care ne ascultă să creadă că am renunțat la căutarea esenței noastre, la căutarea divinului sau la a-l "căuta" pe Dumnezeu. Acest lucru ar putea fi adevărat dar nu e valabil în toate cazurile.

În cel mai fericit caz, omul devine conștient de faptul că toate lucrurile au aceeași sursă și că nimic nu e separat de planul pe care oamenii îl numesc "spiritual". Devine conștient de faptul că ceea ce ceea ce ne unește pe noi toți, de toate cele care există și care se văd sau nu se văd, acea conexiune cuantică - este ceva care poate fi doar experimentat (simțit/trăit) în momentele de prezență și conștiență pură, dincolo de etichetele, definițiile și conceptele pe care mintea umană le-a inventat. Devine conștient de faptul că dualitatea (bine/rău, lumină/întuneric, etc.) a fost și este ceva ce ține de percepție, o interpretare a minții, o perspectivă care a fost/este utilă până la un punct, dar pe care e necesar să o depășim dacă vrem să avem acces la conexiunea de care am amintit anterior.

DA, e așa cum bănuiești: în cel mai fericit caz, renunțarea la căutarea spirituală înseamnă a deveni conștient de natura fractală a cunoașterii minții și de necesitatea transcenderii acesteia și a eului, iar acest fapt reprezintă pasul cel mai important către experimentarea adevăratei noastre esențe. Cum spunea David R. Hawkins în cartea sa "Ochiul sinelui":

"Din momentul în care survine conștiența Realității, orice învățare încetează. Mintea devine tăcută. În pace și liniște, tot ceea ce există își radiază propria semnificație și propriul adevăr, dezvăluind faptul că natura existenței este copleșitor de divină. Totul își radiază propria esență divină ca Existență însăși. Ceea ce Este și ceea ce este Divin sunt unul și același lucru."
*
*    *
Omul devine cu greu dispus să renunțe la identificarea cu eul (forma sa materială și cu tot ce implică aceasta). E de înțeles, pentru că lumea materială aduce satisfacții rapide și mai ales palpabile. Dar este și sursa suferinței în aceeași măsură. Doar un lung șir de experiențe dureroase îl pot "convinge" să depășească acesta stadiu de evoluție. Pentru cei care au decis să pună punct confuziei și suferinței și să treacă la următorul nivel, am construit seminarul "Evoluția Conștientă pas cu pas"  - care oferă o hartă a transformării interioare pe care oricine își poate clarifica poziția actuală, destinația pe care o dorește și alege pașii care i se potrivesc pentru a construi propria cale de evoluție conștientă autentică de durată. Toate detaliile acestui program se găsesc aici-link.

Deoarece mi-au scris persoane care intuiesc deja pragul transcenderii minții și își doresc să afle mai multe despre acesta, am abordat subiectul în cadrul emisiunii "Cafeneaua Spirituală" la invitația domnului Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). În puținele minute avute la dispoziție am vorbit despre gândurile negative, neîncrederea în sine, tiparele transgeneraționale, teama de necunoscut, prezența conștientă, stările de blocaj, incertitudini, așteptări și bineînțeles, despre pacea sufletească de dincolo de conceptele minții. Vizionare plăcută și cu folos.. 


Articole care completează subiectul Aspecte ale căutării spirituale (1), Aspecte ale căutării spirituale (2) și materialele care există aici-link, aici-link și aici-link. În plus: cele două documentare pe care le-am recomandat și în articolele precedente ce pot fi vizionate aici-link și aici-link
Iată și câteva cărți pe care le recomand cu încredere deoarece oferă o perspective deosebite asupra vieții și o multitudine de motive pentru a depăși conceptele minții: 
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Ochiul sinelui" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Ramana Maharshi, Calea cunoașterii supreme" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Lumina cunoașterii non-duale" -Advaita Bodha Dipika- comandă aici-link;
- "Devino ceea ce Ești" -Alan Watts- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 550 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



miercuri, 6 aprilie 2016

7 întrebări pe care să ți le pui înainte de a CREDE o informație

"6 miliarde de biți - un cod unic pentru fiecare ființă umană. Un cod cuprins în ADN-ul nostru - cel mai avansat procesor de mesaje la nivel celular. "Celulele organismului nostru sunt noduri într-o bogat întrețesută rețea de comunicații, care transmit și recepționează, codifică și decodifică. Evoluția însăși întruchipează un schimb constant de informații între organism și mediu." - James Gleick

Așadar suntem făcuți din informație și consumăm informație. 

Numai că în era digitală, în plină revoluție tehnologică și informațională, este din ce în ce mai greu să alegem care este informația valoroasă și care reprezintă în fapt speculații și fantezii sau "invenții" ale imaginației unora.

Acesta este motivul pentru care am formulat 7 întrebări care să fie de ajutor în această alegere. Am avut ocazia să le transmit într-o nouă ediție a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca - căruia îi mulțumesc pentru invitație. Sper să fie de folos.., vizionare plăcută


Articole conectate prin "fire" vizibile sau mai puțin vizibile găsiți aici-link și aici-link, plus un documentar cel puțin interesant - aici-link.

Câteva cărți importante pentru cei care vor să înțeleagă mai bine cum funcționează mintea și de ce ajungem să credem anumite lucruri:
- "Gândire rapidă, gândire lentă" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link;
- "Blink. Decizii bune în 2 secunde" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Gândirea laterală" -Edward De Bono- comandă online aici-link;
- "Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane" -Ray Kurzweil- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 5 februarie 2016

Știință vs. religie - credințele noastre și viitorul lor

Încă din vremuri străvechi, oamenii au încercat să-și explice fenomenele din natură, experiențele pe care le trăiau și rostul lucrurilor. Se spune că din această nevoie de înțelegere au apărut credințele în supranatural și în zeități de toate tipurile. Pe măsură ce omenirea a evoluat, explicațiile căutate de oameni s-au descoperit una câte una. Totuși, rămâneau destul de multe lucruri neexplicate, astfel încât, credințele au avut timp să se transforme în sisteme religioase.

Până la un punct, religiile au avut o funcție benefică în sensul că au ținut în frâu agresivitatea unei omeniri cu un grad de conștiență scăzut. Însă, așa cum spune Sam Harris: "Faptul că religia a jucat un rol necesar pentru noi în trecut nu exclude posibilitatea ca acum să fie cel mai mare impediment pentru a construi o civilizație globală."

Într-adevăr, fanatismul a generat și continuă să genereze cele mai mari și mai agresive conflicte de pe glob. La nivel micro, putem observa că atunci când vine vorba de religie nu doar în discuțiile din realitate ci și în acelea online apar cele mai acide judecăți și conflicte dintre oameni.

Pentru mine e evident că nu vom ajunge niciodată să gândim la fel sau să avem aceleași păreri. În aproape nici o privință. Cu atât mai puțin probabil în privința credinței în divinitate și în semnificația pe care o dăm cuvântului Dumnezeu. De aceea ocolesc acest cuvânt în majoritatea discuțiilor.

Am ascultat de-a lungul timpului foarte multe povești de viață. Una mai tulburătoare ca cealaltă. Ce a fost uimitor în primii ani în care am ascultat aceste povești, a fost faptul că la finalul fiecăreia, punându-mă în locul celui ce a trăit acele experiențe, mereu ajungeam la concluzia că credințele lui sunt absolut îndreptățite, oricare ar fi acestea. Așa am ajuns să înțeleg și să accept faptul că oamenii gândesc în feluri atât de diferite și, chiar dacă modul lor de a gândi nu are nici o logică în mintea mea, știu sigur că are o logică conformă cu experiențele lor de viață și cu impactul psiho-emoțional al acelor experiențe.


Dacă credințele noastre ar rămâne la nivel personal, dacă nu le-am impune nimănui, dacă am deveni conștienți că diferențele pot coexista, atunci am trăi într-o societate armonioasă. Dar după cum știți, conflictele ce au la bază credințele religioase și fanatismul conduc la din ce în ce mai multă separare și se transformă deseori în conflicte armate.

Într-o plimbare virtuală acum ceva timp am găsit o dezbatere care m-a impresionat nu doar prin bagajul informațional, prin argumentele aduse, ci și prin modelul echilibrat al dialogului (în sensul profund al cuvântului) pe o temă atât de sensibilă: știință vs. religie. Este vorba despre o dezbatere la care participă patru oameni remarcabili:

- Dr. Deepak Chopra - medic internist, endocrinolog, specialist în Ayurveda, speaker și autor a 80 de cărți (22 bestseller New York Times) traduse în 43 de limbi vândute în peste 20 de milioane de exemplare. Conduce programe educaționale în Chopra Center (S.U.A.);
- Dr. Jean Houston - savant, filosof și cercetător al capacităților umane, este considerată una dintre principalii fondatori ai Mișcării pentru Potențialul Uman, este consilier UNICEF și este cunoscută pentru perspectivele ei interdisciplinare și notele de umor cu care le expune;
- Dr. Michael Shermer - scriitor american și specialist în istoria științei și fondator al The Skeptics Society, este cunoscut pentru critica adusă psudoștiinței și credinței în fenomene supranaturale; de aemenea este autor a mai multe cărți recunoscute pe plan internațional;
- Dr. Sam Harris - este filozof, neurolog, co-fondatorul si directorul executiv al Project Reason - organizație non-profit care promovează știința și gândirea critică; de asemenea este gazda emisiunii "Trezirea cu Sam Harris" și autor a mai multe cărți remarcabile, trei dintre ele fiind traduse și în limba română.

Consider că această dezbatere poate lumina drumul către o perspectivă echilibrată în ceea ce privește consecințele credințelor noastre și amprentele acestora asupra civilizației din care facem parte. Vizionare plăcută



Recomand astăzi lecturi pentru cei care vor să exploreze mai adânc subiectul din dezbatere (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie" -Gerald Benedict- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Supercreierul" -Deepak Chopra, Rudolph E. Tanzi- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un strop de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta  te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 7 octombrie 2015

Unde informație nu e, nimic nu e

Faptul că materia este energie condensată este unul deja cunoscut și acceptat. Dar despre faptul că energia există doar în virtutea unei informații care o structurează s-a vorbit mai puțin. Ideea nu ar prezenta prea mare importanță dacă în ultimii ani nu s-ar preocupa atât de mulți oameni de "crearea realității" (după pofta inimii :))) teorie care s-a dezvoltat odată cu evoluția descoperirilor fizicii cuantice (despre care ați aflat cel mai probabil pentru prima dată din filmul "What the bleep do we know" / "Ce naiba știm noi de fapt" (link) )
Dacă am cunoaște în amănunt natura realității am ști într-adevăr să o manipulăm, să o modificăm, să o "creăm" (în spiritul teoriei creării realității). Însă până la această cunoaștere e drum lung, iar informațiile noi sunt greu de acceptat ceea ce face drumul mai anevoios decât este de fapt.
De ce e importantă această cunoaștere? Pentru că ceea ce știm despre realitate determină modul în care interacționăm cu "ea", iar natura acestei interacțiuni (dacă e armonie sau dizarmonie) ne guvernează viața în întregime fie că suntem sau nu conștienți de asta. Acceptarea interconectării tuturor lucrurilor ne-ar ajuta să înțelegem că ceea ce trăim (atunci când ne place dar și atunci când nu ne place) reflectă exact gradul de conștiență pe care îl avem la un moment dat și nu "răutatea lumii", "conspirațiile mondiale" sau cine știe ce alte influențe.
Dată fiind natura complexă a subiectului, consider că orice informație în plus ne poate lumina drumul, motiv pentru care dau astăzi mai departe un material video de mare valoare informațională. Este vorba despre o discuție la care participă domnul prof. univ. dr. Adrian Restian (Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" Bucuresti, președinte al Societății Academice de Medicină a Familiei), domnul Alexandru Mironov (cunoscut scriitor, specialist în viitorologie și jurnalist de știință) și domnul Cristian Român (jurnalist de știință, inginer aerospațial).
Subiectele atinse sunt extrem de interesante: informatoni, integronică, biofotoni, fizică cuantică, stringuri, boli și autovindecare, mecanisme senzoriale, neuroni oglindă, nivele de informație din creierul nostru, conștiința, cum luăm deciziile, etc. Sigur o să vă placă! Vizionare plăcută și cu folos..


Îmi pot imagina cum ar fi fost discuția din emisiune dacă ar fi avut loc după ce s-a efectuat experimentul despre care am discutat aici-link :))) Celor însetați de cunoaștere le recomand remarcabila serie de 4 documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link). Un documentar interesant despre secretele fizicii cuantice și nu numai se găsește aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi completează într-un mod minunat discuția despre informație și "funcționarea" Universului (acestea beneficiază de transport gratuit oriunde țară indiferent de valoarea comenzii):
"Informatia- o istorie, o teorie, o revărsare" -James Gleick- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Realitatea ascunsă" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


miercuri, 19 august 2015

Noutăți extraordinare: transplant de organe obținute la imprimante 3D

Vă amintiți vreo scenă dintr-un film SF în care rănile unui om erau vindecate prin completarea țesutului lipsă de către un dispozitiv? Iată că această metodă nu mai este de domeniul SF! Ba chiar mai mult, prin tehnologia imprimării 3D se construiesc părți componente ale unor organe și chiar organe întregi. Chiar dacă este destul de puțin cunoscută de publicul larg, tehnologia imprimantelor 3D a revoluționat foarte multe domenii datorită aplicațiilor sale multiple.

În cel mai simplu limbaj, pe scurt: imprimarea 3D este procesul de construcție a unui obiect real (în 3 dimensiuni: lungime, lățime, înălțime) printr-o tehnologie de adăugare strat cu strat (în forma exactă pe care o va avea obiectul), straturile fiind din substanțe specifice fiecărui caz în parte. Procesul presupune mai întâi împărțirea în "felii" (2D) a fișierului 3D a obiectului ce se dorește a fi construit, interpretarea acestor "felii" de către tehnologia în sine, apoi reproducerea lor strat cu strat.


Deși e greu de crezut, prin imprimare 3D se poate obține aproape orice obiect (chiar și foarte complex), inclusiv piele, cartilaje, componente ale unor organe sau organe întregi. Știu, sună SF. Dar nu e. Unii ar spune că în medicină tehnologia este abia la început. Și totuși, Anthony Atala - cercetător la Institul pentru Medicină Regenerativă Wake Forest - ne anunța încă din 2011 că a reușit obținerea unui rinichi folosind această tehnologie. Cercetările sale se axează pe creșterea și regenerarea țesuturilor și organelor, iar până acum acesta a "confecționat" prin tehnologia 3D peste 30 de tipuri de țesut uman, componente de organe și organe întregi.

Pentru detalii foarte interesante și o poveste despre cum s-a transformat viața unui pacient operat de dr. Anthony Atala, iată un material video în două părți: în prima parte este discursul TED din 2011 al lui Anthony Atala, iar în a doua parte o știre Global News din zilele noastre care ne vorbește despre numeroasele implicații ale dezvoltării și aplicării tehnologiei 3D în diverse domenii (implicațiile nefiind chiar toate bune..)...


Anul trecut a avut loc primul transplant de craniu construit la o imprimantă 3D (link-sursă), iar anul acesta un altul (link-sursă). Alte detalii despre tehnologia 3D puteți afla din materialul de aici-link.

Aceste lucruri mi-au amintit de Ray Kurzweil, de realizările și visele sale, de "updatarea" speciei umane prin "adăugarea" în organismul uman a unor "îmbunătățiri" artificiale despre care acum câțiva ani se vorbea doar în filmele SF. De aceea recomand ca materiale conectate pe acelea care există aici-link și aici-link.

Și dacă tot am amintit de Ray Kurzweil, recomand cărțile sale pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în perpectiva acestui vizionar de excepție (transport gratuit oriunde în țară):
- "Epoca mașinilor spirituale" - comandă online aici-link,
- "Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane" - comandă online aici-link.
***
Anunț: Vă aștept cu drag la conferința "Sănătatea și vindecarea într-o nouă perspectivă" care va avea loc în Roman , vineri - 28 august, ora 18.00. Veți afla informații despre psihosomatică, medicina holistică, epigenetică, neuroplasticitate, efectul placebo, puterea subconștientului, câmpul electromagnetic al inimii, starea de coerență, capacitatea de autovindecare (și multe altele pe care le păstrez drept surprize) și, cel mai important: care sunt legăturile dintre ele și cum schimbă acestea împreună perspectiva asupra sănătății și vindecării ființei umane. Toate detaliile se găsesc aici-link. 
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 500 de articole, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗