"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta religii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religii. Afișați toate postările

luni, 11 noiembrie 2019

Evanghelia îndoielii (+ recomandare film)

În setea de a da sens vieții și de a-și explica existența, oamenii preiau de-a gata diverse credințe religioase (și/sau de orice altă natură) din familie și societate. Pe parcursul vieții, unele se întăresc, altele se schimbă sau se dizolvă în funcție de experiențele pe care le trăiește fiecare

Credințele noastre ne ghidează viața, ne influențează calitatea ei, influențând-o în același timp și pe a celor cu care interacționăm. Cu toate că nu cunosc nici o religie care să spună că e ok să discriminezi sau să-i judeci/condamni pe ceilalți, aproape toți oamenii (care se declară) religioși pe care-i cunosc personal au intoleranță la.. diverși alți oameni sau categorii de oameni.

Existența acestei incongruențe/incoerențe și a multor altele nu mă miră atâta vreme nu am fost învățați (ba chiar ni s-a interzis pe alocuri) să punem la îndoială ceea ce auzim, citim sau preluăm de la ceilalți când vine vorba de credințe (nu doar religioase ci de orice tip) sau convingeri.

Nu am fost învățați nici să avem o gândire critică, nici să urmăm un fir logic al ideilor, așa că s-a ajuns de multe ori la fanatism care a dus la discriminări și alte consecințe dureroase atât la nivel individual cât și de grup (conflicte internaționale și chiar războaie).

Și ce e mai trist, chiar dacă am fi fost învățați să facem asta, analiza fiecărei idei cere un efort conștient pe care prea puțini oameni sunt dispuși să-l facă, dovadă stă radiografia credințelor lumii noastre acum - în era informației libere și gratuite la care avem acces aproape instant.

În acest context, propun spre vizionare un discurs TED tulburător în care Casey Gerald ne spune povestea lui despre îndoială și ne îndeamnă să ne revizuim credințele, să acceptăm nesiguranța și să păstrăm îndoiala ca o dovadă a smereniei. Sper să vă placă și să vă aducă inspirație spre a vă pune întrebări utile, vizionare plăcută..


! Dacă vrei să-ți găsești mai ușor drumul spre claritate, echilibru și toleranță la.. nesiguranță sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 3, 4, 5 martie. Pentru reducerea lunii martie, beneficii, program și detalii click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi ne vorbește despre intoleranță și graba de a-i judeca pe ceilalți conform șabloanelor noastre rigide, despre cum luăm în mod greșit impresiile noastre drept certitudini și despre cum intențiile bune ne pot transforma acțiunile în agresiuni ce contrazic credințele pe care le declarăm ostentativ.

"Doubt" ("Îndoiala") este un film plin de nuanțe și subtilități care reușește într-un mod rafinat să pună în evidență umbrele răutății ce se pot naște în mintea omenească împietrită în dogme. Jocul actorilor este impresionant, o parte din credibilitate fiind datorată ideii regizorului-scenarist de a nu divulga niciunui actor adevărul despre final decât actorului principal Philip Seymour Hoffman (din rolul preotului Flynn). Filmul a fost nominalizat la 5 premii Oscar și a câștigat alte 26 de premii.

Vizionarea peliculei mi-a lăsat senzația unei lumini binefăcătoare și calde într-un colț întunecat și rece și de aceea sper să aibă acest efect terapeutic și pentru voi. Vizionare plăcută..


Articole conectate cu subiectul:
- Evoluția - între Informație și Practică
- 3 pași importanți în evoluția spirituală și
- Știință vs. religie - credințele noastre și viitorul lor
.

Cărți recomandate:
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Scrisoare către o națiune creștină" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Religie și știință" -Bertrand Russell- comandă online aici-link;
- "Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia?" -Jonathan Haidt- comandă online aici-link;
- "Dincolo de religie" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" -Byron Katie- comandă online aici-link sau poate o găsiți în anticariate.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 5 aprilie 2018

Pericolul unei singure păreri (despre credință și prejudecăți)

Când suntem copii, privim părinții ca pe o autoritate și le preluăm părerile de-a gata, din mers. E cumva o lege a firii. Apoi, în clasele mici și chiar mai departe, îi privim la fel pe profesori preluându-le fără discernământ concepțiile și, uneori, dacă se întâmplă să-i simpatizăm, chiar și felul de-a fi.

Dacă avem șansa să avem părinți deschiși la inimă și minte și profesori asemenea, atunci parcursul nostru în viață este lin și ne formăm o personalitate tolerantă și deschisă către ceilalți. Dar dacă se întâmplă să creștem într-un mediu mai puțin tolerant și/sau plin de idei preconcepute despre semenii noștri, atunci e mai puțin probabil să devenim toleranți și plini de compasiune la maturitate. Iar dacă dorim să ne autoeducăm în acest sens, simțim o puternică rezistență a tiparelor mentale și comportamentale.

Într-adevăr, ne mai pot salva pe parcurs lectura, cărțile și filmele (în cazul în care acestea sunt alese cu grijă). Însă asta această "salvare" este destul de rar întâlnită deoarece lectura este un obicei aproape dispărut pentru tânăra generație.

Atunci când privești viața prin prisma unei singure păreri/concepții preluată de la ceilalți fără discernământ e ca și cum ai avea în față un întreg peisaj dar ai putea vedea doar o "felie" din acesta, restul fiind obturat de credințele limitate. De ceea ce vrei tu să fie realitatea. E un fel de negare a tot ce nu se încadrează în acea părere/concepție despre lume și viață.

Nu mi-a ieșit încă din minte povestea omului de afaceri din Brașov care și-a omorât soția, fiul și fiica (ambii fiind adolescenți). Nu mi-a ieșit din minte din momentul în care am aflat de la tv și de pe net povestea care l-a condus spre săvârșirea acestei fapte și ceea ce a scris în jurnalul său. Faptul că l-a condus aici o singură părere, o singură viziune despre lume și viață. Din fragmentul de mai jos vă veți da seama la ce mă refer:

"Au plecat într-un loc mai bun decât unde ne aflăm noi, pe Pământul subjugat, şi noi sclavi pe el. Am înţeles că suntem fiinţe de lumină, dar am ajuns în Babilon, nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, cuvintele aruncate sunt foarte des grele, chiar şi în familie. Familiile sunt dezbinate, fugiţi din ţară, ţara este sărăcită maxim, nimic nu mai are valoare, doar banii [...]" - de fapt, e un fel de amestec new age cu concepția despre păcat venită din religii. Probabil s-ar fi înțeles mai bine ce l-a determinat să facă asta dacă nu ar fi lipsit partea din jurnal în care descrie revelaţia care spune că a avut-o la mănăstirea Şinca Veche (sursa).

Nu am scris aceste rânduri ca să întristez pe cineva chiar în această săptămână dinaintea Sărbătorilor Pascale, ci pentru a atrage atenția asupra pericolului unei singure viziuni despre lume și viață. Pentru că, privind viața printr-o singură fantă este sigur că vom rămâne orbi la nevoile celor de lângă noi, ne vom permite să-i judecăm chiar dacă nu le cunoaștem povestea, uitând cel mai important lucru: faptul că și ei sunt.. la fel de oameni ca și noi.

E un motiv să dau mai departe și povestea emoționantă a lui Megan Phelps-Roper care s-a născut și a crescut în interiorul celei mai controversate biserici din America dar care a reușit să conștientizeze contradicțiile ideologice din cadrul viziunii acesteia și apoi a părăsit-o. Este un discurs extraordinar în care ea ne împărtășeşte experiența ei de radicalizare dar și patru pași eficienți pentru a ne dizolva ceața prejudecăților și a-i accepta pe cei care au păreri diferite de ale noastre. Vizionare plăcută..



Recomandările de astăzi pentru lectură sunt pe tema relaționării și prezintă puncte de vedere utile și mai ales aplicabile:
- "Arta de a cultiva relații durabile" - Gerard Apfeldorfer - comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" - Eric Berne - comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" - John C. Maxwell - comandă online aici-link.
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - Jacques Salomé - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copiii lor - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 31 iulie 2016

Extazul iluminării și evoluția speciei umane (+ recomandare film)

"În cadrul hinduismului şi buddhismului, cosmizarea (iluminarea) este însoţită şi de un jurământ sacru: cei care ajung "Dincolo" şi trăiesc Nirvana se reîntorc de cele mai multe ori către planuri de conștiință care să le permită să acționeze în lume. De ce? Unitatea dintre toate ființele este simțită atât de adânc, încât iau hotărârea de a nu "părăsi" Pământul până când și ultima ființă născută nu se va elibera de toate limitările și va cunoaște Realitatea. Astfel, el devine un jivanmukta / boddhisattva, un sfânt printre oameni şi pentru oameni.

Sacrificiul mistic al unui boddhisttva este redat de tratatul buddhist Aksayamati Sutra: "un Bodhisattva este acela care se oferă pe sine tuturor creaturilor pentru a le ajuta să dezvolte întreaga rădăcină a binelui, în interesul binelui tuturor creaturilor, acela care se oferă, precum lumina unei lămpi în mijlocul tuturor creaturilor ca fericire a lor." - fragment din cartea "Experiența conștientizării" - autor Ovidiu Brazdău.


Nici o ființă preocupată în mod prioritar de sine, de interesele proprii, nu reușește să fie cu toată ființa în serviciul celorlalți. Desigur, există diverse "grade" de dăruire. Însă, pentru ca un Om să se dăruiască din toată inima celorlalți e nevoie să "uite" de propria identitate, să reușească să o depășească și să fi înțeles în mod profund că Umanitatea este un imens organism și că doar Împreună, prin cooperare, putem evolua ca specie.

Pentru că am mai vorbit despre asta, astăzi mă rezum la a da mai departe un discurs emoționant despre "scara" care duce dincolo de sine. Este vorba despre speech-ul lui Jonathan Haidt - expert în psihologie socială și profesor de leadership etic la New York University's Stern School of Business.

În scurtul său discurs, acesta oferă un răspuns provocator la întrebările: De ce căutăm să ne depășim limitele? De ce ne dorim să facem parte din grupuri mari, din mișcări sociale cu diverse țeluri comune?. Vă invit să-l vizionați pentru a afla idei demne de dat mai departe și pentru a ajunge să înțelegem necesitatea cooperării în evoluția umană.. 


Recomandarea mea de astăzi este un film tulburător, terapeutic pentru regăsirea puterii interioare și a curajului necesar primului pas pe drumul acestei regăsiri. Este despre voință, perseverență și depășirea limitelor umane. Pelicula reprezintă ecranizarea unei povești de viață 100% reale - povestea lui Robyn Davidson care a parcurs 1700 de mile (peste 2700 kilometri) prin deșertul din vestul Australiei utilizând cămile. Fotografii din călătoria acesteia (din 1977) pot fi admirate aici-link.

Nu vă povestesc mai mult, spun doar că merită urmărit și simțit, deoarece, cum spuneam și aici-link, subconștientul nu face diferența între o experiență trăită de noi și una în care pășim cu imaginația.. Filmul numit Tracks poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link, deși mai bine cumpărați dvd-ul pentru o vizionare de calitate.

Articole conectate cu tema discursului de mai sus: Unu - filmAlegerea este a noastră, Paradis sau uitare.

Câteva cărți minunate care ne pot face să privim viața altfel (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia?" -Jonathan Haidt- comandă online aici-link;
- "Teoria Fericirii" -Jonathan Haidt- comandă online aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Iluminarea, singura revoluție" -Osho- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 5 februarie 2016

Știință vs. religie - credințele noastre și viitorul lor

Încă din vremuri străvechi, oamenii au încercat să-și explice fenomenele din natură, experiențele pe care le trăiau și rostul lucrurilor. Se spune că din această nevoie de înțelegere au apărut credințele în supranatural și în zeități de toate tipurile. Pe măsură ce omenirea a evoluat, explicațiile căutate de oameni s-au descoperit una câte una. Totuși, rămâneau destul de multe lucruri neexplicate, astfel încât, credințele au avut timp să se transforme în sisteme religioase.

Până la un punct, religiile au avut o funcție benefică în sensul că au ținut în frâu agresivitatea unei omeniri cu un grad de conștiență scăzut. Însă, așa cum spune Sam Harris: "Faptul că religia a jucat un rol necesar pentru noi în trecut nu exclude posibilitatea ca acum să fie cel mai mare impediment pentru a construi o civilizație globală."

Într-adevăr, fanatismul a generat și continuă să genereze cele mai mari și mai agresive conflicte de pe glob. La nivel micro, putem observa că atunci când vine vorba de religie nu doar în discuțiile din realitate ci și în acelea online apar cele mai acide judecăți și conflicte dintre oameni.

Pentru mine e evident că nu vom ajunge niciodată să gândim la fel sau să avem aceleași păreri. În aproape nici o privință. Cu atât mai puțin probabil în privința credinței în divinitate și în semnificația pe care o dăm cuvântului Dumnezeu. De aceea ocolesc acest cuvânt în majoritatea discuțiilor.

Am ascultat de-a lungul timpului foarte multe povești de viață. Una mai tulburătoare ca cealaltă. Ce a fost uimitor în primii ani în care am ascultat aceste povești, a fost faptul că la finalul fiecăreia, punându-mă în locul celui ce a trăit acele experiențe, mereu ajungeam la concluzia că credințele lui sunt absolut îndreptățite, oricare ar fi acestea. Așa am ajuns să înțeleg și să accept faptul că oamenii gândesc în feluri atât de diferite și, chiar dacă modul lor de a gândi nu are nici o logică în mintea mea, știu sigur că are o logică conformă cu experiențele lor de viață și cu impactul psiho-emoțional al acelor experiențe.


Dacă credințele noastre ar rămâne la nivel personal, dacă nu le-am impune nimănui, dacă am deveni conștienți că diferențele pot coexista, atunci am trăi într-o societate armonioasă. Dar după cum știți, conflictele ce au la bază credințele religioase și fanatismul conduc la din ce în ce mai multă separare și se transformă deseori în conflicte armate.

Într-o plimbare virtuală acum ceva timp am găsit o dezbatere care m-a impresionat nu doar prin bagajul informațional, prin argumentele aduse, ci și prin modelul echilibrat al dialogului (în sensul profund al cuvântului) pe o temă atât de sensibilă: știință vs. religie. Este vorba despre o dezbatere la care participă patru oameni remarcabili:

- Dr. Deepak Chopra - medic internist, endocrinolog, specialist în Ayurveda, speaker și autor a 80 de cărți (22 bestseller New York Times) traduse în 43 de limbi vândute în peste 20 de milioane de exemplare. Conduce programe educaționale în Chopra Center (S.U.A.);
- Dr. Jean Houston - savant, filosof și cercetător al capacităților umane, este considerată una dintre principalii fondatori ai Mișcării pentru Potențialul Uman, este consilier UNICEF și este cunoscută pentru perspectivele ei interdisciplinare și notele de umor cu care le expune;
- Dr. Michael Shermer - scriitor american și specialist în istoria științei și fondator al The Skeptics Society, este cunoscut pentru critica adusă psudoștiinței și credinței în fenomene supranaturale; de aemenea este autor a mai multe cărți recunoscute pe plan internațional;
- Dr. Sam Harris - este filozof, neurolog, co-fondatorul si directorul executiv al Project Reason - organizație non-profit care promovează știința și gândirea critică; de asemenea este gazda emisiunii "Trezirea cu Sam Harris" și autor a mai multe cărți remarcabile, trei dintre ele fiind traduse și în limba română.

Consider că această dezbatere poate lumina drumul către o perspectivă echilibrată în ceea ce privește consecințele credințelor noastre și amprentele acestora asupra civilizației din care facem parte. Vizionare plăcută



Recomand astăzi lecturi pentru cei care vor să exploreze mai adânc subiectul din dezbatere (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Trezirea. Ghid pentru o spiritualitate fără religie" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie" -Gerald Benedict- comandă online aici-link;
- "Cum poate determina știința valorile umane" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii" -Sam Harris- comandă online aici-link;
- "Supercreierul" -Deepak Chopra, Rudolph E. Tanzi- comandă online aici-link.


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un strop de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta  te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 27 iulie 2014

Ce am învățat din 100 de zile de respingere (+ recomandare film)

Una dintre cele mai profunde traume pe care le trăim uneori începând chiar din perioada copilăriei sau pe parcursul vieții este respingerea. Fie că este vorba de lipsa iubirii (sau insuficiența ei) din partea unuia dintre părinți sau de diferențele cu care părinții ne tratează în raport cu frații noștri, fie că e vorba de ceva aparent minor (ex. prima despărțire de "cea mai bună" prietenă), percepem respingerea ca pe ceva profund dureros și asta ne face să ne simțim lipsiți de valoare, "defecți", fără rost sau însemnătate.

Primul pas pe care un om aflat în situația asta îl face este să se închidă în sine, să se izoleze de ceilalți pentru a nu repeta experiența. Își pierde încrederea în oameni și, dacă e neapărat necesar să interacționeze cu cineva, acesta va juca diverse roluri (va purta diverse măști) adaptate diverselor situații.

Toți oamenii se plâng că trăim într-o lume plină de ipocrizie dar uită care este adevăratul motiv pentru care oamenii poartă măști: faptul că, atunci când sunt autentici, sunt judecați pentru ceea ce spun sau fac. Că deh, judecata semenilor e un comportament ce se promovează astăzi pe toate canalele (tv, radio, presă scrisă online sau pe hârtie).


Nu cunosc pe nimeni care să fi scăpat fără să fi trăit măcar o dată-n viață respingerea, așa că experimentul făcut de Jia Jiang și concluziile la care a ajuns cred că interesează pe foarte mulți oameni care doresc să-și vindece acest aspect al vieții lor.

Veți afla despre acest experiment urmărind discursul său TED pe care-l dau mai departe aici, vizionare plăcută și.. cu folos. (*Notă: subtitrarea nu apare pe anumite tipuri de telefoane).


Cele mai puternice reacții de respingere care s-au creat între oameni și cele mai multe conflicte care au existat în istorie au avut la bază credințele religioase ale oamenilor și tradițiile conform cărora își trăiesc viața.

În mod surprinzător, deși omenirea a evoluat exponențial din toate punctele de vedere, conflictele religioase s-au perpetuat până în zilele noastre și continuă să mențină vie separarea, chiar dacă este evident că nu vom ajunge niciodată să gândim sau să credem în aceleași lucruri.

Pelicula pe care o recomand astăzi "The Shunning" ("Respingerea") este ecranizarea unei povești emoționante care se petrece la granița dintre două tradiții diferite.

Nu vă dezvălui nimic din această poveste, vă spun doar că scenariul este scris de Chris Easterly împreună cu Beverly Lewis (autoarea nuvelei cu același titlu și a mai multe bestseller-uri). În rolurile principale îi veți întâlni pe Danielle Panabaker, Sherry Stringfield, Bill Oberst Jr. și Sandra Elise Williams.

Dincolo de povestea în sine, filmul ne vorbește despre relații, despre cum se transformă acestea când oamenii sunt dispuși să treacă dincolo de "eu" și de povestea personală și, din aceste motive, poate deveni un foarte util exercițiu de fitness mental și emoțional pentru cei care sunt dispuși să îl facă. Poate fi vizionat online aici-link sau aici-link vizionare plăcută!
***
În strânsă legătură cu subiectul de astăzi sunt și articolele: Cum să-ți faci prieteni pe viațăDacă ești într-o cochilie și De ce merită să ieșim din cochilie.

Cărți foarte utile legate de acest subiect:
- "Puterea autenticității" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine" -Lise Bourbeau- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să fii tu însuți" -Ellen Hendriksen- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" -M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Fii tu, schimbă lumea" -Dain Heer- comandă online aici-link;
- "Cum să fii tu însuți ca sa trăiești din plin" -Alain Braconnier- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Ideea principală a blogului este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață frumoasă și plină de sens. Poți căuta mai ușor un subiect pe placul tău folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗




joi, 27 martie 2014

Dezvăluiri importante care nu se găsesc în cărțile de religie

Mulți oameni au renunțat să mai creadă în ceva dincolo de realitatea materială în principal din cauza unor conexiuni care lipsesc în majoritatea curentelor de gândire și/sau a întrebărilor la care acestea nu au reușit să ofere un răspuns plauzibil. Cum textele vechi au fost interpretate și reinterpretate cu fiecare transcriere sau traducere, acestea s-au transmis de-a lungul istoriei fiind modificate după voia fiecărui traducător, astfel încât unele lucruri din respectivele scrieri au ajuns până la noi mai "încurcate" cu fiecare versiune.

Așa stând lucrurile m-am gândit că este cel puțin interesant să vedem ce răspusuri a găsit la Marile Întrebări un om care a lucrat cea mai mare parte a vieții sale în interiorul sistemului religios, chiar la vârful acestuia. Este vorba despre Miceal Ledwith - fost profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. Este cunoscut pentru apariția sa în documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link), dar și pentru un alt documentar interesant pe care l-am adus pe blog aici (link).

Materialul video de mai jos este un interviu realizat de curând de domnul Cristian Mureșanu - pe care îl felicit din nou pe această cale pentru interviurile de mare valoare pe care le realizează pentru TVR Cluj. Interviul a fost structurat în 5 episoade (fiecare reprezentând câte o emisiune), video-ul de mai jos cuprinzând primele 4 din cele 5 emisiuni (*ultima parte va fi difuzată dumincă 30 martie la ora 18.30 și va putea fi vizionată pe acest-link). Structura interviului este următoarea:

Episodul 1 din 5:
Partea 1 - Vindecarea unei maladii incurabile - mielită transversă
Partea 2 - Vindecarea unei maladii incurabile (continuare) - neuropatie periferică
Partea 3 - Speculaţii şi teorii despre istoria limbii şi a poporului român
Episodul 2 din 5:
Partea 1 - O zi de muncă la Vatican
Partea 2 - O întâlnire cu Dalai Lama
Partea 3 - Un incident cu Padre Pio
Partea 4 - Vânătoarea de vrăjitoare în Evul Mediu
Partea 5 - Rolul femeii în conducerea bisericii
Partea 6 - Misterele scrierilor apocrife
Partea 7 - Enigma mormântului lui isus şi al Mariei Magdalena
Episodul 3 din 5:
Partea 1 - Moaştele sfinţilor şi superstiţia
Partea 2 - La cină cu Nelson Mandela
Partea 3 - Secretul de la Rennes-Le-Chateau, Iisus, Maria Magdalena și codul lui da Vinci
Partea 4 - Adevărata misiune a lui Isus
Partea 5 - "Salvatorii" omenirii de dinainte de Isus Cristos
Partea 6 - Mitul vârstei Universului de 6000 ani
Partea 7 - Vindecarea nu pică din cer
Partea 8 - Mitul păcatului originar
Episodul 4 din 5:
Partea 1 - Mituri despre facerea lumii şi cartea Genezei
Partea 2 - Biblioteca Vaticanului şi arhivele secrete
Partea 3 - Adevăruri tulburătoare despre Papa Ioan Paul al II-lea şi Cardinalul Joseph Ratzinger
Episodul 5: (ultima parte din cele 5) care va fi difuzat dumincă la ora 18.30 - și pe care îl veți putea vedea online aici-link - va curprinde următoarele subiecte:
Partea 1 - Mitul credinţei în Diavol
Partea 2 - Giulgiul din Torino şi teoria crucificării

Dar până duminică, pentru o cât mai bună înțelegere a ansamblului de idei, cred că merită toată atenția primele 4 părți ale interviului (*toate 4 fiind în video-ul de mai jos). Mai în glumă mai în serios, recunosc că m-am abținut de la un titlu de genul "Dezvăluiri incendiare de la fostul consilier al Papei..." :)) nu pentru că interviul n-ar fi meritat ci pentru a nu intra în rândul celor care își atrag cititorii prin titluri cât mai șocante. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


O carte foarte interesantă (în limba română) scrisă de Miceal Ledwith și Klaus Heinemann are titlul:
- "Proiectul Sfera" și poate fi comandată online aici (link) transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Celelate articole unde există materiale cu Miceal Ledwith se găsesc aici (link), aici (link) și aici (link). Despre câmpul conștiinței se găsesc dovezi științifice aici (link) dar și multe informații importante aici (link).
***
În cazul când ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos pe drumul tău spre o viață mai bună. Listele "Articole recomandate", Resurse video" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta - te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Post editare: Iată și episodul 5, vizionare plăcută!

joi, 20 martie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (39)

Există pe Pământ din ce în ce mai mulți oameni care s-au săturat de conflictele din societate și își doresc să ajungem cât mai repede la acea armonie socială pe care ne-o dorim cu toții, la acel UNU despre care vorbesc atât străvechile tradiții cât și noile curente de gândire. Oamenii din această categorie pot fi ușor recunoscuți după sclipirea ce le apare în ochi atunci când grupuri mari de oameni se bucură împreună la diverse reuniuni, concerte sau spectacole. Acest dor de UNU a născut și naște în noi întrebări legate de obstacolele ce stau în calea realizării lui.

Aceste lucruri mă fac să cred că filmul pe care îl recomand astăzi va fi bine primit și va ostoi cumva dorul de UNU de care vorbeam mai sus. Documentarul se numește chiar ONE (UNU) și a fost realizat de către trei neprofesioniști pasionați de a afla răspunsuri la următoarele întrebări:
1. De ce există sărăcie şi suferinţă în lume?
2. Care este relaţia dintre ştiinţă şi religie?
3. De ce sunt aşa de mulţi oameni depresivi?
4. De ce ne este nouă aşa de frică?
5. Când este războiul justificabil?
6. Cum ar vrea Dumnezeu ca noi să răspundem agresiunii şi terorismului?
7. Cum poate cineva să obţină pacea adevărată?
8. Ce înseamnă să trăieşti în momentul prezent?
9. Care este cea mai mare distragere a noastră?
10. Religiile actuale îşi implinesc menirea?
11. Ce se întâmplă după ce mori?
12. Descrieţi raiul şi cum se poate ajunge acolo?
13. Care este scopul vieţii?
14. Descrieţi-l pe Dumnezeu …
15. Care este cea mai mare calitate pe care o are omenirea?
16. Ce-i împiedică pe oameni să-şi trăiască întregul potenţial?
17. Fără cuvinte, doar prin mişcări şi gesturi, exprimaţi ceea ce credeţi legat de condiţia lumii în prezent.
18. Care este unica voastră dorinţă pentru lume?
19. Ce este înţelepciunea şi cum o putem obţine?
20. Suntem cu toții UNU/UNA?

În plus față de aceste întrebări, filmul atinge o vastă arie de subiecte conexe foarte interesante și cred că este special mai ales prin coloratura foarte variată a celor intervievați – de la lideri și învățători spirituali la specialiști în dezvoltarea umană și din diverse alte domenii. Iată doar câțiva dintre ei:

Dalai Lama – remarcabilul conducător și lider spiritual al Tibetului;
Deepak Chopra – unul dintre cei mai cunoscuți lideri în domeniul conceptului de medicină holistică, autor a peste 50 de cărți traduse în toate limbile limbile lumii, a peste 100 de CD-uri cu materiale audio și cunoscut speaker internațional;
Thich Nhat Hanh - învățător spiritual nominalizat la premiul Nobel pentru pace de către Martin Luther King, Jr.;
Robert Thurman - savant, fost călugăr budist, profesor de studii budiste indo-tibetane, Time Magazine l-a ales în primii 25 cei mai influenți americani, tatăl actriței Uma Thurman;
Llewellyn Vaughan-Lee – specialist în dreamwork, integrând abordarea străveche sufi cu intuițiile sugerate de psihologia modernă, autor a mai multe cărți de referință;
Thomas Keating – preot, stareț al abației Sf. Iosif, cunoscut în prezent pentru activitatea sa  în mișcarea interconfesională ce practică o meotodă contemplativă creștină numită "rugăciunea de centrare";
Sadhguru Jaggi Vasudev – vizionar, delegat la Summit-ul de pace al mileniului organizat de Organizația Națiunilor Unite, a înființat Fundația Isha ce este dedicată îmbunătățirii stării fizice, mentale și spirituale, lucrează cu lideri spirituali și religioși cunoscuți pe plan mondial în cadrul Alianței pentru o Nouă Umanitate;
Bhakti-Tirtha Swami Krishnapada - este fondator și director al Institutului de Tehnologie Spirituală Aplicată și director al Comitetului Internațional pentru Dezvoltării Spirituală Urbană;
Barbara Marx Hubbard – vizionară, renumită autoare și arhitect social, membru fondator al Societății pentru Lumea Viitoare, al Societăți pentru Omul Universal și co-fondatoare a Fundației pentru Evolușie a Conștiinței;
Wayne Teasdale – doctor în teologie, purtator de cuvânt neobosit pentru puterea practică de realizare spirituală profundă și autor al mai multor cărți;
Richard Alpert (aka Ram Dass) – psiholog, cercetător la Harvard University, specialist în motivație și dezvoltare a personalității umane, a studiat o vastă serie de practici spirituale: guru kripa, bhakti yoga, meditație Theravada, Mahayana, Tibetan și Zen, karma yoga, etc.
și mulți, mulți alții..


Documentarul a fost produs și regizat de oameni fără nici o experiență în cinematografie dar cu o mare pasiune, anume de Scott Carter, Ward M. Powers şi Diane Powers care s-au consultat în prealabil cu filozoful contemporan american Ken Wilber – cel care a fondat Institutului de Studii Integrale.

Așa cum spuneam, dau astăzi mai departe acest film în special pentru cei carora le e dor de NOI-UNU dar și pentru cei care vor să asculte cât mai multe răspunsuri la întrebările de mai sus. Vizionare plăcută!


Articole conectate sunt aici (link), aici (link) și aici (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (link).

În cazul când ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să te facă să revii din când în când. Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie aflate în coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


vineri, 30 august 2013

Cele patru întrebări fundamentale

"Viaţa înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să ştim ce se află în spatele următoarei înălţimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înţelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să ne punem în continuare întrebări."  (Allie - Taken [2002] )

Mi-am amintit astăzi acest citat din filmul Taken (al lui Spielberg pe care l-am recomandat aici (link)), pentru că știu că foarte mulți oameni sunt urmăriți de întrebări în fiecare zi, în fiecare clipă, chiar și în clipa aceasta, acum, și știu câtă energie pierdem cu toții când mintea noastră își macină continuu întrebările.
Dintre toate întrebările pe care ni le punem în fiecare zi, există unele care persistă în mintea noastră deoarece răspunsurile lor sunt greu de dat, iar cele pe care le-au dat ceilalți nu corespund lucrurilor pe care le simte inima noastră ca fiind adevărate. Pentru că, după cum știm, liniștea nu se așterne în noi înșine până când ceea ce simțim în interiorul nostru nu coincide cu ceea ce gândim.

Întrebările care spuneam că persistă sunt cele patru întrebări fundamentale:
Cine sunt eu?
De unde am venit?
Ce ar trebui să fac cu viața mea?
Ce se întâmplă după moarte?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări căutările noastre se îndreptă în diverse direcții și suntem în stare să dăruim ani din viața noastră doar pentru a găsi măcar o piesă din puzzle-ul uriaș pe care îl reprezintă Răspunsul.
Mi-am amintit astăzi citatul de mai sus și pentru faptul că astăzi mi-a reapărut în "vizor" un film pe care l-am vizionat mai demult și consider că a venit vremea să-l recomand și aici.
Nu îl recomand pentru ca cineva să preia răspunsuri prefabricate ci pentru că știu că fiecare poveste a căutărilor cuiva stimulează în noi formulări proprii ale unor răspunsuri, iar valoarea răspunsurilor proprii nu se compară cu nimic altceva. Altfel spus doar viziunea proprie formată de acestea așterne în fiecare dintre noi liniștea minții și a sufletului.
Filmul pe care l-am regăsit azi - "Universul Hamburger" - este realizat de Miceal Ledwith - profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. În cazul când ați vizionat documentarul documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link) vă veți aminti de prezența lui acolo. Dacă acum este pentru prima dată când auziți de Miceal Ledwith vă pot spune că, chiar și în cazul când nu sunteți de acord cu nici una din părererile acestuia, filmul constituie măcar un generator de întrebări, ceea ce cred că este foarte important. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cartea:
- "Proiectul Sfera" - autori Miceal Ledwith, Klaus Heinemann - comandă online aici-link - transport gratuit.
Dacă ați văzut deja filmul de mai sus, merită să vizionați și materilele care se găsesc aici-link și aici-link.
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 9 decembrie 2011

Despre conștiință și experimentarea acesteia (Horia Țurcanu)

 
 
Într-o lume în care suntem bombardați de informații, iar lumea cunoașterii interioare nu face excepție, este foarte greu să vorbești într-un mod simplu, pe înțelesul tuturor, despre conștiință.

   Și totuși există oameni care pot face acest lucru cu o naturalețe și o ușurință uimitoare. Am avut norocul să cunosc un astfel de om și anume Horia Țurcanu. L-am cunoscut la unul dintre seminariile de respirație holotropică pe care domnia sa le susține alături de doamna Elena Francisc, soția sa.

  Pentru ca rezonez profund cu viziunea lui Horia Țurcanu despre conștiință m-am gandit că ar fi util să postez ultima emisiune "Codul lui Oreste" (din 3 decembrie 2011) la care a fost invitat, pentru aceia dintre voi care nu au avut timp să o urmărească.

Vizionare plăcută!

...și curaj în experimentare!
Pentru cei care vor să experimenteze stări de conștiință extinsă prin respirație holotropică recomand cu căldură seminariile susținute de Horia Țurcanu și Elena Francisc, detalii pe pagina www.calatoriainimii.net