"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

luni, 1 decembrie 2008

Din nou despre 2012


Acum un an am postat aici un text interesant despre 2012. De atunci am constatat ca apar din ce în ce mai multe informații, numai că multe dintre ele sunt contradictorii, astfel încât mulți oameni ajung la diverse exagerări și confuzii apocaliptice.
Din acest motiv, consider că mai multe clarificări sunt necesare în acest sens, clarificări pe care le-am găsit într-una dintre edițiile emisiunii "Codul lui Oreste" în care domnul Oreste Teodorescu îl are ca invitat pe gen. dr. Emil Străinu. Vizionare plăcută..


Ader la ideea că viitorul nu este unul singur ci exista o infinitate de viitoruri posibile. Fiecare dintre aceste viitoruri este o rezultanta alegerilor noastre (din fiecare moment) a celor ce construim viitorul prin gândurile și acțiunile noastre. Cum alegerile se schimbă mereu, în fiecare moment, și totul depinde de noi (chiar dacă nu pare) înseamnă că putem oricând ALEGE sa schimbăm oricare potențial negativ expus în emisiunile TV, în articole sau oriunde altundeva.
Putem să schimbăm. Dar o facem? Suntem conștienți că putem schimba?
Pentru mai multe viziuni asupra profețiilor despre 2012 recomand următoarele cărți:
"Misterul anului 2012" -antologie- comandă online aici-link,
"Profețiile Maya pentru 2012" -Gerald Benedict- comandă online aici-link,
"O viziune pentru 2012" -John L. Petersen- comandă online aici-link.
Te mai aștept pe aici,
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 26 octombrie 2008

Vindecarea prin gândire


Așa cum știți deja, blocajele corpului fizic au cauze mai profunde decât s-ar crede. De asemenea cunoaștem cu toții cazuri în care schimbarea credințelor oamenilor au dus la însănătoșirea acestora chiar fără medicație, ceea ce dovedește încă o dată rolul foarte important al credințelor în dinamica energetică a corpului nostru.



O carte care m-a ajutat foarte mult în determinarea cauzelor blocajelor și în rezolvarea simptomelor sau stărilor de boală care s-au ivit de-a lungul timpului în viața mea este "Vindecarea prin gandire" scrisă de Valeriu Popa, Sanda Ștefan și Raluca Dumitrache.

Deoarece am găsit-o online, m-am gândit că e bine să o dau mai departe aici, iat-o mai jos:



Cărți recomandate care nu ar trebui să lipsească din casa niciunei familii:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link - carte în care aceasta descrie programul ei în 6 pași pentru e reechilibra toate ariile vieții noastre, toate care ne fac să fim cu adevărat sănătoși și
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.

De asemenea, recomand cu căldură minunatele cărți ale lui Lise Bourbeau - balsam pentru suflet - cărți care pot fi cumpărate direct online cu un click pe titlurile lor:
- "Corpul tău îți spune: Iubește-te";
- "Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun de pe pământ";
- "Ascultă-ți corpul în continuare";
- "Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine";
- "Vindecarea celor 5 răni";
- "Iubire, Iubire, Iubire. Puterea acceptării";
- "Cine ești TU";
- "Despre cancer. O carte care da speranță";
- "Despre bani și abundență";
- "Un an de conștientizări".



În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 19 octombrie 2008

Puterea extraordinară a subconștientului tău (I)


V-au trecut prin minte una sau mai multe întrebări de genul următor:
"De ce un om este trist, în timp ce alt om este fericit? De ce acel om este vesel și prosper, iar celălalt este sărac și nefericit? De ce un om este temător și anxios, în timp ce altul este plin de încredere? De ce acesta din urmă are o casă luxoasă și minunată, iar celălalt duce o existență mizeră într-o cocioabă? De ce unul cunoaște o mare reușită, iar altul un eșec complet? De ce un orator are un succes imens, în timp ce un altul rămâne mediocru și nepopular? De ce un om este un geniu în meseria sa, în timp ce un altul se luptă și se zbate toată viața, fără a realiza nimic bun? De ce unul se războiește cu o maladie pretinsă a fi incurabilă şi de ce altul nu o are niciodată?
Cum se face că atâția oameni cucernici și buni suferă adevărate torturi ale corpului și ale spiritului, de parcă ar fi condamnați? Și de ce atâtea ființe imorale și care nu au nimic sfânt prosperă și le reușesc toate acțiunile, bucurându-se pe deasupra și de o sănătate excelentă?
De ce o femeie este fericită în căsnicie, în timp ce sora ei este foarte frustrată și nefericită?
Se poate găsi răspuns la toate aceste întrebări prin procesele ce au loc în mentalul conştient şi în cel subconștient? Cu siguranță că da!"
În cazul când v-ați gândit la întrebările de mai sus și nu ați găsit răspunsurile lor vă veți bucura să aflați că le puteți găsi într-o carte numită "Puterea extraordinară a subconștientului tău" scrisă de Joseph Murphy. Eu am fost încântată de câte alte răspunsuri am găsit în ea.
Autorul spune în cartea sa că: "Toți oamenii care știu să citească au puterea de a se depăși pe ei înșiși, de a multiplica în mod creator modurile lor de existență, au puterea să facă în așa fel încât viața lor să fie interesantă și plină de semnificație."
***
Cred că e important șă cunoaștem că în fiecare dintre noi există o putere nebănuită care nu se rezumă doar la puterea de vindecare a corpului, ci se extinde în mai multe planuri. De aceea mă bucur să vă anunț că această carte poate fi cumpărată online de online de aici-link (transportul fiind gratuit oriunde în țară) .
Iată o scurtă prezentare a cărții:


Câteva lămuriri cu privire la rolul subconștientului se găsesc în materialul video următor:


Recomand și o altă carte scrisă de Aldous Huxley:
"Cum să folosim puterea subconștientului" - comandă online aici-link (transport gratuit).

Succes și încredere în puterea interioară!

cu drag   *>:D< îmbrăţişare

vineri, 17 octombrie 2008

Life is Beautiful


Nu poti cunoaste lumina pana cand nu ai cunoscut intunericul....

Sixx:A.M. - Life is Beautiful


"There’s nothing like a trail of blood
To find your way back home ...


You can’t quit until you try
You can’t live until you die
You can’t learn to tell the truth
Until you learn to lie

You can’t breathe until you choke
You gotta laugh when you’re the joke
There’s nothing like a funeral to make you feel alive

R.: Just open your eyes
Just open your eyes
And see that life is beautiful.
Will you swear on your life,
That no one will cry at my funeral?

I know some things that you don’t
I’ve done things that you won’t
There’s nothing like a trail of blood
to find your way back home

I was waiting for my hearse
What came next was so much worse
It took a funeral to make me feel alive

R.:....X 4


When you lost it all,
That's when you finally realize
That life is beautiful..."

-------------------------
Sa nu asteptam sa pierdem totul ca sa vedem ca viata este frumoasa...
>:D<

marți, 7 octombrie 2008

Azi


Da.
Acum știu.
Acum știu că niciodată nu mă voi cunoaște total.
Măcar de asta sunt sigură acum.

De ce?
Pentru că în fiecare zi simt că se schimbă ceva în mine.
Și devin alt om.
Și simt că o iau de la zero.
Deși nu este așa.
Adică nu e de la zero 😍


Noa - I Don't Know

"Flower, colored bright
I am strong I can fight
But I don’t know.

Tower, brick and stone
Make my way on my own
But I don’t know

I don’t know why, I don’t know how
If I can fly, can I fly now?
Are my wings strong enough to bear
the winds out there?
Hey, I don’t know.

Tell me it’ll never fade
And I’ll go forth unafraid
Because I don’t know.

Show me rain and flood
To cool the fire in my blood
Because I don’t know.

I don’t know why, I don’t know how
If I can fly, can I fly now?
Are my wings strong enough to bear
The winds out there?
Hey, I don’t know.

Darkness, edge of night
You are here, I’m in flight
Now I know, now I know ..."

💗

duminică, 28 septembrie 2008

O întâmplare ...deloc întâmplătoare...


Acum câteva ore...
Pisicile mele mâncau liniștite fiecare din castronelul ei. La un moment dat Lisa pleacă spre gardul vecinului plictisita... "S-a saturat.." îmi spun..
În mai puțin de un minut și Flory o ia în aceeași direcție și începe sa miaune când se apropie de gard . O vad pe Lisa coborând de pe gard cu ceva în gură. Pentru că gradina e plină încă de plante nu văd exact ce are. Flory aleargă după ea iar Lisa mârâie enervata de urmărirea inoportună.


Curioasa, mă ridic din scaunul unde îmi beau cafeaua in fiecare dimineata si fug si eu dupa ea sa vad cat e de mare soarecele. Dar..
.....o pasarica mica cu pieptul cărămiziu si ochi speriați se zbătea în gura Lisei. Fug după ea prin curte, o prind într-un final și încerc sa ii deschid gura pentru a elibera pasarica. Inima incepuse sa imi bata accelerat (fir-ar...probabil am început să empatizez și cu pasările.. mai nou..:)). Ochii îi sunt umezi și plini de viata iar aripile i se zbat semn ca nu sunt rupte si ca totul e ok...
Sunt sigura ca am reușit sa ii deschid maxilarul suficient pentru eliberare ...

Dar Lisa o zbughește cu o rapiditate greu de descris...
Mă uit după păsărică să văd în ce parte a căzut și dacă e bine...
Ma întorc...
...la doi metri de mine Lisa, cu o ultima forțare, înghite... întreagă.. păsărica...
***
Oare nu am învățat pana acum că exista lucruri în care nu trebuie să intervin...?..
Oare nu am învățat că natura are un rost al ei pe care noi, oamenii, nu îl putem pătrunde mereu cu mintea..?
Se pare că nu...*:( trist

Poate că de azi încolo...


Vă îmbrățișez cu drag   *>:D< îmbrăţişare

joi, 25 septembrie 2008

Povestea leului Christian...


E o poveste veche, dar eu abia acum am aflat-o. Şi pentru că m-a impresionat foarte mult v-o împărtăşesc şi vouă.

 
În 1969 un tânăr australian, John Rendall şi prietenul sau Ace Bourke au cumpărat un pui de leu de la Harrods Pet Department (pe atunci acest lucru fiind legal). I-au pus numele Christian şi el a devenit curând parte din familie.
 
Dar Christian a crescut rapid şi în 1971 au fost nevoiţi să îl ducă în Kenya unde i-au redat libertatea în mediul său natural.

După un an John şi Ace s-au întors în Kenya în speranţa de a-l revedea pe Christian .
 
Deși erau convinși că Christian i-au uitat, momentul revederii a fost unul uimitor despre care imaginile nu mai au nevoie de cuvinte...
 
 
Povestea spune multe despre prietenia dintre oameni și animale dar cred că și despre prietenie în general. De aceea cred că putem învăța multe din aceasta.
                  Cu drag  *>:D< îmbrăţişare



miercuri, 16 iulie 2008

Eckhart Tolle - Toate problemele sunt iluzii ale minţii


"Chiar dacă v-aţi trezi în paradis, nu ar trece mult şi mintea dvs. ar spune „da, dar..." în ultimă instanţă, nu este vorba de rezolvarea problemelor, ci de înţelegerea faptului că nu există probleme.

Există numai situaţii — pe care le rezolvăm în prezent sau le acceptăm ca atare, ca parte din însuşirile prezentului, până când ele se schimbă sau pot fi rezolvate. Problemele sunt construcţii ale minţii şi au nevoie de timp pentru a supravieţui. Ele nu pot supravieţui în realitatea Clipei de acum. Concentraţi-vă asupra clipei de acum şi spuneţi-mi ce problemă aveţi în acest moment.

Nu îmi daţi niciun răspuns, pentru că este imposibil să aveţi probleme atâta vreme cât atenţia dvs. este absorbită de Clipa de acum. Este posibil să fie vorba de o situaţie care trebuie să fie ori rezolvată, ori acceptată. De ce să o transformăm într-o problemă? De ce am transforma ceva într-o problemă? Nu este viaţa suficient de provocatoare şi aşa? Pentru ce mai aveţi nevoie şi de probleme? Mintea adoră în mod inconştient problemele pentru că ele vă oferă un fel de identitate.

Este normal — şi nebunesc. „Problemă" înseamnă să vă menţineţi mental într-o situaţie, fără a avea intenţia autentică M posibilitatea de a întreprinde vreo acţiune în momentul prezent, transformând-o astfel inconştient într-o componentă a sentimentului dvs. de identitate. Deveniţi atât de copleşit de situaţia de viaţă, încât vă pierdeţi sentimentul de a trăi, sentimentul Fiinţei. Purtaţi în minte povara nesănătoasă a sute de lucruri pe care trebuie sau va trebui poate să le faceţi în viitor, în loc să vă concentraţi pe singurul lucru pe care îl puteţi face acum.

Când creaţi o problemă, creaţi durere. Nu este nevoie decât de o simplă alegere, o simplă decizie: indiferent de ceea ce se întâmplă, nu-mi voi mai provoca durere. Nu voi mai crea probleme.

Deşi este o alegere simplă, ea este foarte radicală. Nu veţi face această alegere decât dacă sunteţi într-adevăr sătul de suferinţă, decât dacă simţiţi că nu o mai doriţi. Şi nu veţi fi în stare să vă ţineţi de cuvânt până la sfârşit decât dacă accesaţi puterea Clipei de acum. în condiţiile în care nu vă veţi mai crea dureri dvs. înşivă, atunci nu le-o veţi mai aduce nici celorlalţi. De asemenea, nu veţi mai contamina nici frumosul Pământ, nici spaţiul dvs. interior şi nici psihicul uman colectiv cu negativismul creării de probleme.

Dacă v-aţi aflat vreodată într-o situaţie periculoasă, de viaţă şi de moarte, ştiţi că aceasta nu a constituit de fapt o problemă. Mintea nu a avut timp să „lucreze" şi să o transforme într-o problemă. într-o situaţie de urgenţă, mintea se opreşte; deveniţi total prezent în Clipa de acum şi conducerea este preluată de un lucru infinit mai puternic.

Acesta este motivul pentru care există atât de multe povestiri despre oameni obişnuiţi care au devenit brusc capabili de fapte de un curaj incredibil. într-o situaţie periculoasă, fie supravieţuiţi, fie nu supravieţuiţi. Oricum, nu este o problemă.

Unii oameni se înfurie când mă aud spunându-le că problemele sunt iluzii. Se simt ameninţaţi de faptul că vor fi deposedaţi de sentimentul a ceea ce sunt, de identitatea lor. Au investit mult timp şi efort într-un fals sentiment de sine. Multă vreme, şi-au definit în mod inconştient întreaga lor identitate în termenii problemelor sau suferinţelor lor. Cine ar mai fi ei fără acestea?

Mare parte din lucrurile pe care oamenii le spun, le gândesc sau le fac sunt motivate de frică, aceasta fiind legată întotdeauna, desigur, de concentrarea asupra viitorului şi de pierderea contactului cu Clipa de Acum. Deoarece în momentul prezent nu există probleme, nu există nici frică.

Dacă ar apărea o situație în care să fie nevoie să reacționați imediat, acțiunile dvs. ar fi clare şi incisive, în cazul în care pornesc de la conștiința momentului prezent. Va exista şi o mai mare probabilitate de reușită. Nu va fi o simplă reacţie bazată pe condiționările trecute ale minții, ci un răspuns intuitiv la situația dată. în alte momente, când reacționează mintea stăpânită de timp, descoperiți că este mai eficient să nu faceţi nimic — să rămâneți pur şi simplu centrați în clipa prezentă." - fragment din cartea "Puterea prezentului" de Eckhart Tolle.
***
Cărțile lui Eckhart Tolle pot fi cumpărate online după cum urmează (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
"Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
"Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
"Un Pământ nou" - comandă online aici-link.



***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



luni, 7 aprilie 2008

Vis



Am visat că erai tu...
Am visat că eram noi...
Că eram Împreună
Și că soarele era bun cu noi,
Ne incălzea...
Sufletele...

Am visat că nu existam aici,
Că nu existam nicăieri
Și totuși eram peste tot..
Am visat că ne iubeam
Și că nimic nu era
Împotrivă.
 
Am visat că nu visam
Și că Realitatea voia și ea
Împreuna cu mine
Același lucru.
 
Am visat că totul
Era ...Bine.


 *>:D< îmbrăţişare