Acum câteva ore...
Pisicile
mele mâncau liniștite fiecare din castronelul ei. La un moment dat Lisa pleacă
spre gardul vecinului plictisita... "S-a saturat.." îmi spun..
În
mai puțin de un minut și Flory o ia în aceeași direcție și începe sa miaune când se apropie de gard . O vad pe Lisa coborând de pe gard cu ceva în gură.
Pentru că gradina e plină încă de plante nu văd exact ce are. Flory aleargă după ea iar Lisa mârâie enervata de urmărirea inoportună.
Curioasa,
mă ridic din scaunul unde îmi beau cafeaua in fiecare dimineata si fug si eu
dupa ea sa vad cat e de mare soarecele. Dar..
.....o
pasarica mica cu pieptul cărămiziu si ochi speriați se zbătea în gura Lisei.
Fug după ea prin curte, o prind într-un final și încerc sa ii deschid gura
pentru a elibera pasarica. Inima incepuse sa imi bata accelerat
(fir-ar...probabil am început să empatizez și cu pasările.. mai nou..:)). Ochii îi sunt umezi și plini de viata iar aripile i se zbat semn ca nu sunt rupte si
ca totul e ok...
Sunt
sigura ca am reușit sa ii deschid maxilarul suficient pentru eliberare ...
Dar
Lisa o zbughește cu o rapiditate greu de descris...
Mă
uit după păsărică să văd în ce parte a căzut și dacă e bine...
Ma întorc...
...la
doi metri de mine Lisa, cu o ultima forțare, înghite... întreagă.. păsărica...
***
Oare
nu am învățat pana acum că exista lucruri în care nu trebuie să intervin...?..
Oare
nu am învățat că natura are un rost al ei pe care noi, oamenii, nu îl
putem pătrunde mereu cu mintea..?
Se
pare că nu...
Poate
că de azi încolo...
Vă îmbrățișez cu drag ♥ 
