O întâmplare ...deloc întâmplătoare...

Acum câteva ore...

Pisicile mele mâncau liniștite fiecare din castronelul ei. La un moment dat Lisa pleacă spre gardul vecinului plictisita... "S-a saturat.." îmi spun..

În mai puțin de un minut și Flory o ia în aceeași direcție și începe sa miaune când se apropie de gard . O vad pe Lisa coborând de pe gard cu ceva în gură. Pentru că gradina e plină încă de plante nu văd exact ce are. Flory aleargă după ea iar Lisa mârâie enervata de urmărirea inoportună.

Curioasa, mă ridic din scaunul unde îmi beau cafeaua in fiecare dimineata si fug si eu dupa ea sa vad cat e de mare soarecele. Dar..

.....o pasarica mica cu pieptul cărămiziu si ochi speriați se zbătea în gura Lisei. Fug după ea prin curte, o prind într-un final și încerc sa ii deschid gura pentru a elibera pasarica. Inima incepuse sa imi bata accelerat (fir-ar...probabil am început să empatizez și cu pasările.. mai nou..:)). Ochii îi sunt umezi și plini de viata iar aripile i se zbat semn ca nu sunt rupte si ca totul e ok...

Sunt sigura ca am reușit sa ii deschid maxilarul suficient pentru eliberare ...

Dar Lisa o zbughește cu o rapiditate greu de descris...

Mă uit după păsărică să văd în ce parte a căzut și dacă e bine...

Ma întorc...

...la doi metri de mine Lisa, cu o ultima forțare, înghite... întreagă.. păsărica...

***

Oare nu am învățat pana acum că exista lucruri în care nu trebuie să intervin...?..

Oare nu am învățat că natura are un rost al ei pe care noi, oamenii, nu îl putem pătrunde mereu cu mintea..?

Se pare că nu...

Poate că de azi încolo...

Vă îmbrățișez cu drag  ♥