"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta suferinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suferinta. Afișați toate postările

duminică, 31 mai 2020

Puterea curajului emoțional și agilitatea emoțională (+ recomandare film)

Dacă întrebi 100 de oameni la întâmplare ce înseamnă să fii puternic, stăpân pe tine, probabil cam 95% vor spune că înseamnă a nu avea emoții sau a le suprima. Eu într-o astfel de cultură am crescut, am primit o educație în care cuvântul emoții apărea doar în contextul "am emoții" și pot să observ că lucrurile se perpetuează într-o mare măsură. chiar dacă pe ici pe colo sunt și mici schimbări.

Acele mici schimbări sunt doar în familiile în care tinerii părinți doresc să ofere copiilor lor o altă educație decât cea pe care ei au primit-o. Educația emoțională lipsește în continuare din școli iar acest lucru are și va avea consecințe nu doar în viața personală a celor care devin adulți ci și în viața societății.

După ce am învățat ce sunt emoțiile, cum apar și ce ne transmit acestea, am reușit să înțeleg rostul lor și cum pot fi folosite în favoarea noastră. Deoarece am vorbit deja despre acest subiect aici-link, dau astăzi mai departe un discurs TED important care conține multe idei perfect aplicabile de valoare și pline de înțelepciune.

Este vorba despre discursul doamnei Dr. Susan David - psiholog la Facultatea de Medicină Harvard, cofondator și codirector al Institutului pentru Coaching de la spitalul McLean și CEO al Evidence Based Psychology, o companie de consultanță în afaceri. A colaborat cu instituții și companii precum ONU, Ernst & Young și Forumul Economic Mondial. Articolele sale au apărut în numeroase publicații, printre care Harvard Business Review, Time, Fast Company și The Wall Street Journal.


În discursul său profund emoționant, plin de umor dar mai ales de căldură sufletească, ea ne vorbește despre curajul emoțional și agilitatea emoțională, termeni noi atât de importanți pentru oricine dorește să trăiască o viață plină de sens. În cartea sa "Agilitatea emoțională", Susan David definește agilitatea emoțională astfel:

"Oamenii agili din punct de vedere emoțional sunt dinamici. Ei dau dovadă de flexibilitate în relația cu lumea noastră complexă care e supusă schimbărilor rapide. Sunt capabili să tolereze un nivel ridicat de stres și să suporte regresele, rămânând implicați, deschiși și receptivi.

Ei înțeleg că viața nu e ușoară, dar continuă să acționeze pe baza valorilor pe care le apreciază cel mai mult și să-și urmărească scopurile de durată. Continuă să aibă emoții precum furia și tristețea - cine nu le are? -, dar le înfruntă plini de curiozitate, acceptare și compasiune.

Și, în loc să le permită acestor emoții să-i abată din drum, oamenii cu agilitate emoțională își urmează aspirațiile cele mai înalte, cu toate imperfecțiunile lor." 

Sper ca discursul său să vă ofere nu doar răspunsuri la întrebări ci și să vă inspire să vă schimbați atitudinea față de emoțiile numite "negative". Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă vrei să-ți înțelegi mai bine emoțiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Recomandarea de astăzi este ecranizarea unei povești de viață adevărate care reflectă esența a ceea ce Susan David a transmis în discursul de mai sus: curajul emoțional nu este absența fricii, ci disponibilitatea de a trăi emoții dificile și momente de disconfort. M-aș bucura să trăiți candoarea și bucuria pe care le transmite acest film și, pentru că vreau să vă ia pe nepregătite, nici n-o să vă spun titlul. Vă rog doar să aveți încredere și să vă deschideți către această călătorie în viața unui om... aici-link sau aici-link.

Articole conectate cu subiectul:
- Stăpânește-ți emoțiile înainte că ele să pună stăpânire pe tine,
- Ce sunt de fapt emoțiile - explicația științifică,
- și un documentar din "musai list" care poate fi vizionat aici-link.

Cărți recomandate:
- "Agilitatea emoțională" -Susan David- comandă online aici-link;
- "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" -Lisa Feldman Barrett- comandă online aici-link;
- "Inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Cum sa-ti controlezi furia înainte de a te controla ea pe tine" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Emoții date pe față. Cum să citim sentimentele de pe chipul uman" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link;
- "Când totul se prăbușește în jurul tău" -Pema Chodron- comandă online aici-link;
- "Emoțiile" -Osho- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor Frankl - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗



duminică, 1 martie 2020

Jumătate din înțelegerea lumii (+ recomandare filme)

Viața nu m-a scutit de suferințe. Ba chiar mi le-a oferit cu generozitate. Spre învățare. Ce ni se-ntâmplă este întotdeauna o oportunitate de învățare.

Și pentru că iubirea și iertarea se învață foarte greu, oamenii preferă să învețe ce e mai ușor: să judece, să condamne, să urască. Pentru că-i doare, e de-nțeles. Iar dacă fac aceste lucruri, ei cred că o să-i doară mai puțin. Și mai cred că, în acest fel, se răzbună cumva pe cei care le-au făcut rău sau, în unele cazuri, pe Dumnezeu - care (spun ei) a lăsat să li se-ntâmple răul și suferința.

Acum 13 ani am avut un colaps major în viața mea. Așa cum probabil bănuiți, nu cu sensul din dicționar. Iar de atunci am decis că trebuie neapărat să înțeleg oamenii până în cele mai mici amănunte și lumea în care trăiesc. Și mi-am promis că n-o să mă las până nu realizez acest lucru.

Nu dezvolt acum cum a fost drumul, spun doar că pentru mine asta a fost o chestiune de importanță vitală. Iar astea nu-s cuvinte mari, e chiar realitatea.

Cum cele mai multe suferințe ale mele și ale celor din jurul meu au venit din relațiile cu ceilalți, cel mai mult timp mi-am dedicat înțelegerii naturii umane și relaționării.

Concret: mi-am dorit foarte mult să înțeleg cum și de ce ne-am pierdut umanitatea, cum și de ce uităm că TOȚI suntem oameni indiferent de credințe și păreri, de culoarea pielii, naționalitate, orientări politice, decizii de orice fel sau alte diferențe.


Pentru mine, după toți acești ani în care n-am luat nici o pauză de la acest țel, totul s-a cristalizat, ajungând la o singură întrebare: cum ajung oamenii să fie răi unii cu ceilalți? Cum ajung să se judece atât de aspru uitând esența: că numai o întâmplare a făcut ca eu să fiu eu iar tu să fii tu. Putea să fie oricând invers.

Mulți oameni nu au (sau nu-și oferă) timp să înțeleagă asta, dar nu realizează consecințele benefice uriașe ale unei astfel de conștientizări. Nu realizează ce schimbări ar produce în viața lor înțelegerea profundă, reală și definitivă a celorlalți. Și cum ar arăta viața unui om fără conflicte și fără tensiuni.

Pentru cei care conștientizează importanța acestui fapt, pentru cei care vor să-i ierte pe ceilalți ca să se elibereze, am făcut următorul material video. Titlul acestuia și al articolului vine de la faptul că pentru mine, conștientizarea a ceea ce spun în video a reprezentat pe puțin jumătate din înțelegerea lumii în care trăiesc și înțelegerea totală a esenței relaționării.

În privința materialului de mai jos - mai erau multe de precizat, însă Youtube mi-a spus că sunt slabe șanse ca video-urile ce depășesc 10 minute să fie parcurse în întregime :)), așa că am comprimat cât s-a putut. Dacă cineva e interesat de mai mult, aștept mesaje. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație de conflict în relații sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Primul film pe care-l recomand astăzi este unul controversat, dar care mie mi-a adus încă o confirmare a lucrurilor pe care le-am spus în video-ul de mai sus. Îmi pare atât de rău că mulți oameni l-au privit superficial, l-au raportat la o mulțime de lucruri aiurea și au ajuns la concluzii denaturate despre el, cea mai gravă pe care-m auzit-o: că este o glorificare a violenței.

E trist că atât de puțini au înțeles că acesta este o metaforă bine construită pentru ceea ce poate deveni omul atunci când suferința interioară depășește suportabilitatea și capacitatea acestuia de a-și gestiona gândurile, emoțiile și acțiunile.

În plus, celor care au ajuns la concluzii superficiale probabil le-a scăpat un citat relevant din jurnalul personajului principal, anume: "Cel mai rău lucru la o boală mintală este faptul că lumea se așteaptă să te porți ca și cum nu o ai." Cum a ajuns personajul să-și iasă din minți, asta veți înțelege pe parcursul poveștii.

Cei care vor face exercițiul empatiei cu personajul principal vor avea parte de multe conștientizări și mai ales de confirmarea a ceea ce spuneam în video-ul de mai sus. Titlul peliculei este Joker, Joaquin Phoenix a luat Oscar-ul pentru rolul principal și cred că l-a meritat maxim. Filmul merită (re)vizionat prin prisma celor spuse, vizionare plăcută aici-link sau pe oricare alt site găsit pe google (nu am reușit să-l scot de nicăieri din reclame, îmi pare rău..)
***
A doua recomandare de astăzi este de o cu totul altă factură, plus că este o poveste de viață adevărată. Este povestea vieții lui Bart Millard - liderul trupei MercyMe și a piesei care l-au făcut celebru. Motivul pentru care recomand acest film la acest subiect îl veți înțelege după vizionare. Este un film cu virtuți terapeutice pentru cei ce-l vor integra în experiența lor și sper să vă umple inima de inspirație. Vizionare plăcută aici-link sau pe unde-l găsiți.
***

Cărți recomandate pe tema articolului:
- "Vrăjitoare și oameni înspăimântători. Ostilitatea în viața cotidiană și depășirea ei" -J. H. Berke- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Agresivitatea pasivă" -T. Murphy, L. H. Oberlin- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Partea intunecată a căutatorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link;
- "Efectul Lucifer" -Philip Zimbardo- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Dansul relațiilor" -Harriet Lernerpoate- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 2 ianuarie 2020

3 filme care te ajută să-ți (re)setezi prioritățile

Am întâlnit de-a lungul vieţii mele mulţi oameni care, deși au reușit pe majoritatea planurilor vieţii, sunt nefericiţi.

Cu siguranță cunoști și tu. Sunt acei oameni care nu zâmbesc aproape niciodată. Sau zâmbesc doar din politețe, dar atunci când o fac, în loc de zâmbet le iese o grimasă deoarece chipul lor nu e obișnuit cu expresie facială naturală a unui zâmbet.

Sunt acei oameni care s-au obișnuit să fie sănătoși (ei și întreaga familie), să aibă bunătăți de pus pe masă, un acoperiș deasupra capului, o mașină în fața casei și să meargă în vacanța visată o dată sau de două ori pe an. S-au obișnuit. Și de aceea le privesc ca și cum ele n-ar avea nici o valoare și/sau li s-ar cuveni.

Acuma, dacă suntem foarte sinceri, cu toții facem asta într-o măsură mai mare sau mai mică, chiar dacă ne dăm conștienți. Puțini găsesc recunoștința. Pentru că.. puțini știu că lipsa bucuriei vine fix din această raportare eronată, din faptul că luăm lucrurile pe care le-avem, ca și când ar fi chestii obișnuite.

Când, de fapt, ele sunt extraordinare. Prin prisma faptului că atât de mulți alții nu le au și pentru că sunt efemere - pe fiecare dintre ele am putea să le pierdem în orice moment. Vezi ce se întâmplă în aceste zile în Australia. Doar adormirea noastră în această privință și/sau faptul că nu vrem să ne uităm la aceste lucruri ne răpește conștientizarea ce conduce la bucuria de A FI.

E sănătos ca din când în când să ne reconsiderăm prioritățile. Nu doar la final sau la început de an. Ci de câte ori pe an e nevoie. De bună voie. Nu doar când suntem siliți de o experiență nefericită, cum facem de obicei.

E ca și cum, din când în când, ne-am aduce cu picioarele pe pământ. De fapt, asta înseamnă să fii conștient: să-ți alegi deliberat (voit) și lucid reperele care să-ți aducă bucuria de a trăi și pacea interioară. Și doar după aceea devii suficient de clar încât să-ți setezi scopuri/obiective pentru viitor.

Am lăsat intenționat să treacă perioada sărbătorilor până să scriu acest articol. Perioada în care căsuța de mail, mesageria și messengerul sunt pline de urări, pardon, de poze cu urări voiam să spun.. :)).

Am lăsat să treacă cu speranța că acest mesaj va găsi cât mai multe minți limpezi și suflete dorite să aibă un an mai bun. Un an în care mințile sunt dispuse să (re)învețe să se bucure. Nu doar să aștepte motive exterioare care să le creeze starea ci s-o cultive, să o crească în interiorul lor. Un an în care să dea atenție lucrurilor care contează cu adevărat și care funcționează cu rezultate pe termen lung, nu lucrurilor superficiale.

Pentru că degeaba ne urează zeci de oameni un an mai bun dacă noi nu facem nimic să-l facem mai bun. Dacă nu lucrăm permanent la remodelare și adaptare la viață. Dacă nu devenim flexibili și nu cultivăm relația cu noi înșine și relații de calitate cu ceilalți.

Considerând că azi e momentul în care probabilitatea e maximă ca mesajul meu să întânească mințile deschide despre care ziceam, iată vin și eu cu darul destinat cititorilor mei la început de an. Este vorba despre trei povești de viață adevărate ale unor oameni care trăiesc astăzi printre noi.

Mă gândeam inițial să prezint fiecare film în parte așa cum fac de obicei. Dar mi-am dat seama că ele și-ar pierde din strălucire iar tu ai pierde din experiența pe care ai putea s-o trăiești în timpul vizionării. Pentru că știu cum e. Luăm titlul, îl punem pe Google și citim despre.. până când vedem dacă merită sau nu să-l vedem :))

Așa că, de data asta, o să fac atfel. E un exercițiu. Ia-le așa cum sunt de mai jos cu încrederea că n-aș putea să fac pe cineva să-și investească timpul dacă nu ar fi o experiență terapeutică. Eu pot să te asigur că filmele de mai jos au la bază poveștile reale, iar la finalul fiecărui film vei putea căuta pe Google informații despre fiecare personaj principal în parte. 

Mai spun doar că zeci de replici sunt de pus în ramă spre reamintire și sper să rămână în inimile celor ce vor călători în aceste povești de viață. Acesta este cadoul meu pentru tine ce ține locul urării de început de an, sper să îți placă și să-ți aducă bucurie și inspirație. Îți doresc vizionare plăcută și conștientizări de valoare...

***
***

Articole recomandate conectate cu subiectul priorități: Reperele care ne modelează viațaVrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu.. și De bună voie și nesilit de nimeni. Și documentarul din musai list de aici-link.

Cărți pe care le recomand cu încredere în efecte:
- "Puterea aprecierii" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac!" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai" -John Gray- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici conțin informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 15 decembrie 2019

Cum m-am împăcat cu realitatea (+ recomandare film)

Cea mai prețioasă realizare a unui om este împăcarea cu realitatea. Cu toate furtunile și incertitudinile ei. Cu toate întrebările ale căror răspunsuri îi ține aprinsă curiozitatea și îl împinge uneori în căutare până la obsesie (mă refer la întrebările fundamentale: "Cine suntem?", "De unde venim?", "Ce sens are viața?" și "Ce se întâmplă după moarte?")

Odată ce am realizat faptul că orice răspuns conține doar o perspectivă, că sunt miliarde de perspective și că unele răspunsuri nu le vom afla niciodată, din acel moment, lucrurile au început să se liniștească.

Asta nu înseamnă că am devenit indiferentă, resemnată sau că nu mai am reacții și pulsiuni de nici un fel în fața provocărilor cotidiene. Ci că le-am redus radical și le simt ca fiind parte din normalitate, din "a fi viu". Din pachetul pe care scrie Viață.

Iar când aceste reacții apar, le modelez rapid cu ajutorul conștienței. Adică: mi-amintesc rapid că reacția mea la ceea ce se întâmplă depinde doar de mine, nu de ceilalți, nici de ceva exterior. Concret: pot alege să mă frustrez fără să rezolv nimic dar producând în creier niște reacții cu rezultate toxice pentru organism. Sau: pot să țin la sănătatea mea și să accept că unele lucruri se întâmplă fix așa cum vor ele, nu cum vreau eu. Iar acum m-am obișnuit să aleg varianta a doua.

Am cunoscut oameni care au reușit să-și oprească reacțiile și suferința evitând emoțiile negative, sugrumându-le pur și simplu, negându-le și/sau evitând să se uite în locul în care acestea au apărut. Încetul cu încetul au reușit să ajungă la această "performanță", dar fără să vrea, simultan și-au anulat și partea aceea capabilă să simtă bucuria. Așa că trăiesc dar fără să se simtă vii.

Mă bucur că n-am rămas blocată în perioada-n care și eu credeam că a fi detașat înseamnă să devenim un fel de roboți insensibili. Și mă mai bucur pentru faptul că am înțeles că fără a accepta viața fix așa cum e, nu putem simți bucuria și nu putem prețui unicitatea și minunea fiecărei clipe în care suntem VII.

Acum, privind în urmă, mi-am dat seama că acest rezultat (pe care mulți spun că și-l doresc) depinde exclusiv de capacitatea omului de a accepta câteva chestii științifice legate de funcționarea speciei noastre și de natura realității (link) și câteva despre adevărata noastră natură (link). Nimic complicat.

Există și oameni care nu doar că s-au împăcat cu realitatea ci s-au și împrietenit cu ea. Da, e un pic mai mult :)). Oameni pe fața cărora simplitatea, împăcarea și bucuria radiază așa cum nu poți descrie în cuvinte. Și nu știu cum se potrivește.., că de fiecare dată când întâlnesc un astfel de om, alături de cele trei caracteristici există întotdeauna și simțul umorului. Atât de prețios...

Un astfel de om este Emily Levine - actriță și autor de texte umoristice. Evident, n-o cunosc personal. Însă după ce am ascultat și simțit discursul ei TED, mi-a fost clar că este unul dintre acei Oameni pe care i-am descris mai sus. O spune într-un mod atât de frumos și de simplu: "Viața este un dar extraordinar, îl îmbogățești cât de mult poți, apoi îl dai înapoi". Vă invit la o porție minunată de inspirație pe care Emily ne-a oferit-o cu generozitate înainte de a pleca..


INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 6, 7, 8 octombrie. Pentru reducerea lunii octombrie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Filmul pe care-l recomand astăzi ne poartă într-o călătorie plină de căldură și candoare dar și de alte lucruri pe care le conține.. viața. E asemeni unui puzzle pe care-l poți înțelege și de care te poți bucura abia după ce ai pus ultima piesă

Este un pic bulversant prin gradul de imprevizibil pe care-l conține și prin modul în care ne poartă în poveste. Dar sper din toată inima să aveți răbdare cu el pentru a-i primi darul de inspirație și înțelepciune. Se numește "Life itself" (care a fost tradus drept "Asta-i viața") și-l puteți urmări cumpărând dvd-ul sau online mai jos unde l-am pescuit de pe net, vizionare plăcută.. (*Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat de la Blogspot că pentru a viziona materialele video e nevoie să intre pe site/blog cu click pe titlul articolului.)



Cărți recomandate:
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea aprecierii" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac!" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai" -John Gray- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (*roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag  💗


joi, 31 octombrie 2019

Starea de flux - secretul fericirii (+ recomandare film)

În psihologie, starea de flux este definită ca fiind starea în care ştim că ceea ce urmează să facem este posibil, chiar dacă este dificil, când simţul timpului dispare, când uităm de noi înșine și ne simţim parte din "ceva" mai mare. În spiritualitate se spune că suntem în starea de flux când suntem în curgerea firească a vieții, detașați, în afara automatismelor cotidiene mentale, emoționale și comportamentale.

Dacă ar fi să o descriu așa cum am simțit-o, aș spune că este asemeni unui salt în gol în care mintea se oprește și lasă loc inspirației, creativității, un fel de "punct zero" din continuumul intern spațiu-timp al ființei în care potențialul nostru nelimitat iese la iveală. În acest punct cred că "funcționăm" după cu totul alte "legi" și nu e vorba despre concentrare mentală ci despre prezența totală.

Spun asta deoarece nu am întâlnit oameni care să fi reușit să forțeze mental "intrarea" într-o astfel de stare. Aș spune mai curând că putem intra doar atunci când renunțăm măcar pentru o clipă la toate ideile preconcepute pe care le avem despre viață. La toate conceptele și definițiile pe care le-am învățat. Aș spune multe despre stare de flux, mai ales după experiențele pe care le-am trăit la evenimentele pe care le susținut în ultimii ani, dar cuvintele sunt atât de "strâmte" și nu-mi ajung 😍.


Mai bine propun să vedeți ce lucruri interesante a descoperit privind starea de flux Mihaly Csikszentmihalyi - profesor de psihologie la Claremont Graduate University, directorul Centrului de Cercetare a Calității Vieții, în trecut - conducător al departamentului de psihologie de la Universitatea din Chicago și al departamentului de sociologie și antropologie de la Colegiul Lake Forest.

A fost denumit "arhitectul" noțiunii de "stare de flux" pentru anii săi de cercetare asiduă pe acest subiect dar și pe teme precum optimismul, motivația și responsabilitatea. A publicat peste 120 de articole remarcabile, astfel încât consider că rezultatele cercetărilor sale merită toată atenția.

Studiile despre care ne povestește în acest discurs TED au plecat de la întrebarea "Ce face ca o viaţă să merite trăită?" Sper să aveți curiozitatea de a afla și voi răspunsurile foarte interesante pe care Mihaly Csikszentmihalyi le-a găsit, vizionare plăcută și cu folos..


Dacă tot am vorbit despre starea de flux, consider potrivit să recomand un film despre cineva care a trăit cu siguranță această stare: Séraphine de Senlis - o pictoriță a cărei poveste este aproape incredibilă. Filmul cu titlul "Séraphine" este ecranizarea acestei povești fiind plin de candoare și inspirație, sper să vă placă, vizionare plăcută..



Cărți recomandate:
- "Flux. Psihologia fericirii" - Mihaly Csikszentmihalyi - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Marea carte despre fericire" -100 de experți- comandă online aici-link;
- "Antidotul. FERICIRE pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -Oliver Burkeman- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți construiești fericirea. O psihologie a fericirii" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Și nu uita să fii fericit" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Dincolo de gândirea pozitivă" - Robert Anthony - comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama, Rajiv Mehrotra- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 650 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



joi, 11 aprilie 2019

Depresia.. zâmbitoare - o boală ascunsă

"Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind încă doar cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor." - "Privind înăuntru" - Petronela Rotar.

Când am citit primele rânduri ale acestei cărți lacrimile mi-au invadat ochii înainte să-mi dau seama ce mi se-ntâmplă.

Apoi, așa cum fac de obicei, mi-am pus întrebările potrivite. Iar răspunsul a venit. Am recunoscut starea instantaneu (inclusiv la nivel fizic) deoarece mi-e foarte cunoscută. Mi-e cunoscută nu doar pentru că am ascultat sute de povești de viață ci pentru că am trecut chiar eu acum mulți ani prin această experiență - trăind în acest mod.. sinucigaș. Suficient de mult timp încât să realizez că merg într-o direcție care mă duce spre moarte. Și mi-am propus să nu uit. Pentru că doar așa pot empatiza în mod profund cu persoanele cu care lucrez și care trec printr-o experiență de acest gen.

"Nu există agonie mai mare decât să porți o poveste nespusă înlăuntrul tău" - Maya Angelou

Mai mult de jumătate dintre oamenii care suferă de depresie nu-și dau seama de asta sau o neagă. Își pun un zâmbet pe față, atât de fals încât uneori seamănă a grimasă, și merg mai departe grăbiți. Ba mai mult de-atât, e o modă pe facebook ca oameni să se laude cu faptul că-și "poartă suferința pe picioare", probabil știți pozele acelea cu citate ce exprimă cu mândrie chestia asta. Pentru că asociază această atitudine în mod eronat cu a fi puternic.

Importanța subiectului m-a determinat să dau mai departe astăzi câteva materiale video legate de acesta. Primul material redă detalii importante despre mecanismele depresiei zâmbitoare, simptomele acesteia și soluțiile care pot duce la vindecare:


Urmează poveștile de viață a trei persoane publice - Ileana Badiu, Sorana Darclee și Andreea Raicu - care au trecut printr-o experiență de acest fel. Fac asta cu speranța că cei care cunosc astfel de persoane să le îndrume către un ajutor specializat sau, dacă se află chiar ei într-o astfel de situație, să facă același lucru...(*Poveștile Ioanei Badiu și a Soranei sunt sub formă de listă video: după ce se termină primul va începe automat al doilea, apoi al treilea)




* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Deși nu ne pot ajuta cât o poate face o persoană specializată, cărțile ne pot totuși aduce clarificări utile în anumite direcții. Iată o selecție pe care am mai recomandat-o:
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Când totul se prăbușește în jurul tău" -Pema Chodron- comandă online aici-link sau aici-link;
Romanele Petronelei Rotar - hrană pentru suflet - pot fi comandate online de aici--link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



joi, 4 aprilie 2019

Despre gestionarea și vindecarea suferinței

"Toată lumea suferă. În vreme de război sau dezastru natural, toți suferă împreună. Totuși, oricât de departe s-ar putea răspândi norii întunecați ai durerii, suferința este întotdeauna individuală. O simțim în interior ca pe o rană a noastră - însă, pentru că este invizibilă, nu o putem arăta altuia. Putem doar să trăim atât de mult experiența cumplită a amărăciunii și deprimării, starea de pierdere care ne copleșește, încât nimic altceva nu mai contează.

Suferința poate fi definită ca durerea ce face viața să pară fără sens. Animalele suferă și ele, uneori profund. Unele sunt capabile să-și plângă copiii, dacă unul dintre ei moare. Dar oamenii sunt supuși unei dureri interioare acute, complexe, care cuprinde frică, vinovăție, rușine, mâhnire, furie și deznădejde." - fragment din cartea "Vindecarea sufletului de frică și suferință" scrisă de Deepak Chopra.


Nu de puține ori am primit mesaje în care am fost întrebată cum am depășit perioadele de suferință pe parcursul vieții. Pentru că am avut o viață bogată.. în experiențe 😄 și am fost dispusă să învăț din ele, m-am gândit că ar fi util să împărtășesc câte ceva din ce-am învățat despre suferință și să răspund întrebărilor pe care le-am primit pe acest subiect.

Am făcut asta într-o nouă ediție din seria de emisiuni "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca - căruia îi mulțumesc pentru invitație. Am discutat despre gestionarea stărilor de suferință și despre conștientizările care ne pot vindeca sau măcar ne pot aduce foarte aproape de vindecare. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Cărți pe care le recomand cu căldură:
- "Vindecarea sufletului de frică și suferință" -Deepak Chopra- comandă online aici-link;
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link;
- "Când totul se prăbușește în jurul tău" -Pema Chodron- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor Frankl - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale dar și descoperiri științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 29 iunie 2018

Îți poți imagina cum ar fi să nu-ți fie teamă? Teama de ceilalți și căldura conexiunii

"Unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societatea noastră este credinţa că evenimentele ne vin din exteriorul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutăţile şi disperarea noastră.

Cultura noastră, de tip fundamental mesianic, ne lasă să credem (iar noi suntem dornici să ne complăcem în această mitologie) şi că cineva (pentru unii Dumnezeu), ceva (hazardul pentru alţii), o înlănţuire indestructibilă (destinul, fatalitatea sau soarta pentru alţii) veghează sau apasă asupra noastră, sau alteori că are intenţii bune în ce ne priveşte.

Atunci se presupune că această alteritate fără formă trebuie să aibă grijă de noi, să ne ofere soluţii pentru nefericirile sau decepţiile noastre. Şi dacă nu ne dă acest sprijin, dacă nu ne rezolvă problemele, consecinţa este că avem sentimentul sau convingerea că "are ceva cu noi", că "e împotriva noastră", că "nu avem noroc" sau că "nu am făcut ce trebuia pentru această entitate".

Astfel riscăm să facem cu noi înşine cea mai rea dintre escrocherii: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe.

La drept vorbind, suferinţa este generată de crearea, implantarea sau răscolirea unei răni originare, primare, înscrisă în noi în funcţie de răspunsurile sau non-răspunsurile importante primite de la cei apropiaţi sau de la mediul din imediata proximitate, de-a lungul întregii vieţi.

Când răspunsurile primite de la cei din jur la cererile şi aşteptările noastre esenţiale si vitale nu sunt cele potrivite, aceasta se va transforma în violenţă şi va produce în noi răni uneori foarte profunde." - fragment din cartea "Curajul de a fi tu însuți" scrisă de Jacques Salomé.


Această cultură care promovează învinuirea celorlalți sau a mediului pentru nefericirea și toate eșecurile noastre ne conduce aproape invariabil la închiderea sufletească sau chiar la izolarea totală de toți și de toate. Vorbesc despre atitudinea binecunoscută în care oamenii se ascund după lipsa de timp sau orice altceva pentru a se scuza că nu ies nicăieri și nu interacționează cu nimeni.

Uităm că "Cel mai clar mesaj al celui mai lung studiu despre fericire (de 75 de ani) este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct." Robert Waldinger - director al proiectului Harvard Study of Adult Development mai spune că a învățat din acest studiu trei mari lecții despre relații. Prima e că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide.(...) A doua mare lecție învățată e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă, ce contează e calitatea relațiilor. A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul."

Mărturisesc că în ultima vreme am pus foarte mult accentul pe întâlnirile cu oamenii și am cam neglijat activitatea online. Asta deoarece în interacțiunile reale simt pur și simplu pulsul vieții și minunea faptului că trăiesc alături de ceilalți într-așa o diversitate. În plus, căldura și bucuria conexiunii umane reale nu se aseamănă nici o altă trăire din această lume. Sunt atât de frumoase și atât de intense încât multor oameni le pot provoca teamă. Că se vor topi.

Pentru că aceste interacțiuni m-au condus către câteva concluzii pe care le consider importante m-am gândit să le împărtășesc într-o nouă ediție a emisiunii Orizontul Cunoașterii realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre motivele pentru care ne e teamă să fim noi înșine și să interacționăm cu ceilalți, consecințele acestei atitudini, ce se întâmplă când avem curajul de a ne exprima autentic și despre o experiență extraordinară pe care am trăit-o la un eveniment la care am participat - cu momente filmate chiar de acolo 😁. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul: Cine ești când nu te vede nimeni?, 3 pași importanți pentru relații armonioase, Când ești TU pe deplinFii tu însuți! Cu orice preț? și De ce merită să ieșim din cochilie. *Două dintre aceste articole conțin și recomandari de filme

Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți: Tracul, timiditatea, inhibițiile, fobia socială" -Cristophe Andre, Patrick Legeron- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Daca m-aș asculta, m-aș ințelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - Jacques Salomé - comandă online aici-link;

***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 19 ianuarie 2018

Liniștea care durează (un exercițiu)

"Atunci când pierzi contactul cu liniștea lăuntrică, pierzi contactul cu tine însuți. Când pierzi contactul cu tine însuți, te pierzi în lume. Sensul cel mai lăuntric al ființei și al personalității tale este inseparabil de liniște. Este "Eu sunt"-ul, mai adânc decât numele și forma.

Liniștea este natura ta esențială. Ce este liniștea? Spațiul sau conștiința interioară în care cuvintele de pe această pagină sunt percepute și devin gânduri. Fără această conștiință nu ar mai exista nici percepție, nici gânduri, nici lumea. Tu ești acea conștiință, deghizată în forma unei persoane." - fragment din cartea "Liniștea vorbește" scrisă de Eckhart Tolle

***
Mulți oameni caută pacea sufletească. Dar nu se opresc niciodată din agitația cotidiană. Nu știu cât de aproape de ei este ceea ce caută și cât de puțin efort este necesar să o găsească.

Într-adevăr, mai sunt și prejudecățile care-i împiedică pe cei mai mulți să trăiască starea de pace. Asta din cauza prea multor teorii care au spus că lucrurile s-ar petrece așa și nu altfel. Și oamenii și-au creat diverse imagini mentale despre cum ar trebui să fie respectiva trăire. Iar asta îi împiedică să simtă starea ce există deja înauntrul lor. Atât de aproape. Și atât de vindecător.

Dau astăzi mai departe un exercițiu ghidat de Mooji care sper să fie de folos cât mai multor persoane care ajung pe această pagină. Cu drag și fără mai multe cuvinte..


Pentru aprofundare recomand materialul: Despre conștiență și momentul prezent și un documentar complex care merită toată atenția deoarece aduce lămuriri importante despre cum mintea noastră ne sabotează - de vizionat aici-link.
Recomand cu tot dragul cărțile lui Eckhart Tolle (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare