"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 28 decembrie 2007

Dupa 2012, planeta Pământ va translata într-o nouă dimensiune


Pentru "început" (al blogului, desigur :))) m-am gândit sa va împărtășesc un articol care mi-a atras atenția zilele trecute:
"Planeta Pământ se manifesta ca un imens circuit electric. Exista un fel de cavitate electromagnetica situata intre Terra și ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 km distanta de suprafața Pământului. Proprietățile rezonante ale acestei cavități magnetice terestre au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann intre anii 1952 – 1957, și ele permit măsurarea frecventei vibratorii medii a planetei noastre.
"Bătăile inimii" Pământului se accelerează
Rezonanța Schumann este prezentată de geofizicienii contemporani drept “bătaia inimii” planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constantă de 7,8 Hz timp de mii de ani. Însă începând cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai întâi lentă, apoi din ce în ce mai rapidă (după 1997), până când a atins astăzi valoarea de 12 Hz. Creșterea frecvenței vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viață pe planeta noastră să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Pare o explicație destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală...
Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsură ce ne apropiem de “Punctul Zero”, care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezintă încă, la ora actuală, 16 ore efective, diferența dintre acestea se va mări exponențial, astfel încât la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfârşitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecinţele acestui fenomen sunt incalculabile şi sfidează orice imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune.
Creșterea frecvenței de rezonanţă Schumann se traduce prin scăderea progresivă a densităţii planetei, fenomen ce a fost observat şi identificat de clarvăzătorul brazilian Triguerinho, încă de la începutul anilor ’80.
Omul este supus, ca toate creaturile Terrei, efectelor acestei schimbări: simptome fizice cum ar fi migrenele, oboseala cronică, crampele musculare, simptome ale gripei, vise intense mai degrabă fanteziste decât minunate. Şi mai cu seamă, corpul uman devine din ce în ce mai sensibil. Modificarea cea mai spectaculoasă are loc însă la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi reprogramat de Inteligența Cosmică. Ca urmare, intuiţia se dezvoltă mai repede, ca şi toate capacitățile paranormale ce derivă din ea. Al treilea ochi începe să se deschidă şi chiar ochii fizici se transformă pentru a se adapta Luminii şi frecvențelor ei mult mai elevate.
Calendarul Maya a prezis sfârșitul epocii actuale în 2012.
Scriitor, şi ghid la locurile sacre ale planetei, Gregg Braden s-a făcut cunoscut prin cărţile sale “Trezirea la Punctul Zero: iniţiere colectivă” şi “Translaţia între lumi”. După ce a trăit, în tinerețe, două experiențe de moarte clinică (NDE) şi a avut o carieră profesională strălucitoare ca inginer de aeronave, a început să țină conferințe și seminarii în întreaga lume. Gregg Braden a dovedit științific trecerea prin centura de fotoni şi încetinirea gradată a perioadei de rotație a planetei Pământ. Tot lui îi aparține demonstrația științifică a creșterii frecvenței de rezonanța a Terrei (rezonanța Schumann). Braden consideră că, atunci când planeta noastră nu se va mai roti deloc iar frecvența ei va atinge valoarea de 13 Hz, vom fi în “Punctul Zero” al câmpului ei magnetic. După două sau trei zile de repaus, ea va reîncepe să se învârtă în sens contrar, ceea ce va determina inversarea polilor magnetici ai Terrei." - Sursa : "Revista Misterelor" Nr.61
Acestea sunt într-adevăr lucruri nu doar greu de crezut dar și greu de demonstrat, de aceea cred că merită să ascultăm argumentele care l-au condus pe Gregg Braden spre concluziile sale și consecințele ce rezulta din acestea. Găsim aceste informații în conferința din materialul video de mai jos. Vizionare plăcută și de..folos


Recomand cu căldură cărțile bestseller ale lui Gregg Braden, în limba română fiind traduse următoarele (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Matricea divină" - comandă online aici-link;
- "Vindecarea spontană a credinței" - comandă online aici-link;
- "Timpul fractal" - comandă online aici-link;
- "Pășind între lumi" - comandă online aici-link;
- "Adevăr profund" - comandă online aici-link;
- "Codul lui Dumnezeu" - comandă online aici-link;
- "Punctul de cotitură" (ultima apariție - 2014) comandă online aici-link.
***
Până la urma, ceea ce contează cu adevărat (nu numai cu privire la acest subiect cât și la oricare altul) este ceea ce simțim în interiorul nostru intuitiv, dacă simțim că ceva "se întâmplă" sau nu...
Vă mai aștept cu drag  *>:D< îmbrăţişare

8 comentarii:

Lenox Avenue spunea...

La mine se verifica cu migrenele si visele fanteziste. :D
P.S. Tipa chiar ar fi trebuit sa se loveasca de copac! Reclama stupida...

Adina Amironesei spunea...

@ Violeta :
As vrea sa stiu mai multe despre visele tale fanteziste...:D...

Mihai spunea...

Unde? Sper ca mai mica. Sa nu mi se vada burta!

Anonim spunea...

**Anul 2012**

Adina Amironesei spunea...

Multumesc pentru informatii...
Am mai postat cateva lucruri care se suprapun peste articolul recomandat de tine in acest blog :
Din nou despre 2012

>:D<

devil spunea...

Triguerinho clarvazatorul brazilian ,intuitia mea parca imi spune sa nu il cred lol

wasper spunea...

Cred ca ati citit sau ati auzit (cei cu comentariile de pe aceasta pagina)cu ani in urma ,ca pamintul o sa inceapa sa-si arate coltii (si pe buna dreptate)tot mai dur
(tsunami,vulcani,cutremure,etc)......si poate ati auzit si de Planeta Nibiru!!!
Realitatea este(pentru cei cu mintea deschisa)ca daca vrei sa mergi mai departe trebuie sa te adincesti in spiritualitate,sa te documentezi si sa meditezi cit mai mult timp posibil si sa fi numai in prezent pentru ca trecutul nu te mai intereseaza iar viitorul nu egzista.
LUMINA SA FIE CU VOI!

ion adrian spunea...

2012 a trecut? :)