Spuneam într-un articol mai vechi că există tipare
în mintea noastră care ne opresc să acceptăm că toate lucrurile sunt într-o
permanentă schimbare, ne împiedică să acceptăm că fenomenele naturii (sau de
oricare alt tip) nu se desfășoară neapărat așa cum credem (sau cum am învățat la
școală), ne împiedică să acceptăm că nimic nu e cu adevărat "bătut în
cuie". Posibil că asta se întâmplă din motivul că un anume grup de științe
au fost numite "exacte" și asta duce cu gândul la lucruri care rămân
neschimbate.
În afara faptului că lucrurile sunt oricum în
continuă schimbare, în fizică (de exemplu) par să fie uitate două lucruri pe care le
consider importante:
1. Teoriile sunt bazate pe presupuneri. Pentru a
explica un fapt observat experimental, se propune o ipoteză (presupunere bazată
pe observatia experimentală) iar verificarea ei în mod repetat, prin
experimente duce la formularea unei teorii. Odată acceptată, o teorie devine
bază a altei teorii și așa mai departe. De reținut totuși cuvântul
"ipoteză" (presupunere).
2. Sistemele și fenomenele au fost și sunt studiate
prin intermediul unor modele. Un model este o reprezentare reală sau abstractă
a unui sistem sau fenomen fizic care permite studiul proprietăților sale
cunoscute sau presupuse și aflarea altor proprietăți necunoscute. Modelul este
asemănător cu obiectul modelat dar este o simplificare a originalului care
păstrează doar elementele esențiale ale acestuia, celelalte fiind neglijate. Vă
puteți imagina că alegerea elementelor esențiale de cele ce pot fi neglijate
este pasul care face ca modelul să se îndepărteze de obiectul sau fenomenul
modelat. Utilizarea modelelor este motivată de faptul că sistemele sau
fenomenele reale conțin mult prea multe elemente variabile ceea ce complică
excesiv studiul acestora sau chiar îl face imposibil.
Sunt încă multe lucruri care de-a lungul vremii au
făcut ca majoritatea oamenilor să creadă că științele "exacte" sunt singurele care vor rămâne "exacte" ceea ce a alimentat rezistența multor oameni la schimbări de mentalitate.
Deoarece am găsit un discurs extrem de concis și argumentat al lui Rupert Sheldrake despre cele 10 dogme care au blocat știința mă bucur să vă invit să îl urmăriți. Vizionare plăcută! (*** Dacă subtitrarea nu apare automat, o puteți seta din butonul rotiță din bara video-ului după ce-l porniți)
Recomand cu căldură singura carte a lui Rupert Sheldrake care a fost tradusă în limba română:
A nu se înțelege greșit. Iubesc știința și mărturisesc că fără anii petrecuți în cercetare (fizică) nu aș fi reușit să văd astăzi lucrurile sub forma actuală. Însă este bine să îi cunoaștem limitările pentru a rămâne deschiși noilor descoperiri și posibilități.
Un alt articol în care am vorbit despre limitările științei poate fi găsit aici (link). O conferință interesantă a lui Rupert Sheldrake găsești aici (link).
Dacă esti pentru prima dată pe această pagină îți urez bun venit! Poți alege subiectul dorit din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗