"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta perceptii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta perceptii. Afișați toate postările

joi, 13 februarie 2020

Mintea și creierul între neuroștiințe și misticism

"Tot ce-ai făcut până acum a fost urmărirea unui singur lucru. Indiferent că ți-ai propus să îți construiești o carieră, dacă ai început o afacere, dacă ai acumulat bani sau dacă ți-ai întemeiat o familie, la baza tuturor acestor acțiuni a stat dorința ta de-a trăi starea de bucurie.

(...) La ora actuală, procesul de supraviețuire al generației noastre este organizat mai bine ca oricând în trecut. Suntem generația care trăiește cel mai confortabil de când există umanitatea pe pământ. Problema este că acest lucru nu ne face să ne simțim nici mai fericiți, nici mai plini de iubire, nici mai senini.

De ce? Oamenii au încercat să schimbe la maxim mediul exterior. Dacă ar forța și mai mult această schimbare, probabil am rămâne cu toții fără planetă! Chiar și așa însă, noi nu suntem cu nimic mai fericiți decât strămoșii noștri de acum o mie de ani.

De vreme ce aceste schimbări exterioare nu au dat rezultatele scontate, nu crezi că a sosit timpul să vedem ce anume nu este în regulă? Ce sens are să continuăm să facem ceva care nu funcționează de o mie de ani? Cât timp o să continuăm să trăim urmând tipare care nu și-au onorat promisiunile?

A sosit timpul pentru o schimbare de paradigmă. Să începem așadar cu o întrebare simplă: ce înseamnă pentru noi bunăstarea?" - fragment din cartea "Ingineria interioară - ghidul unui yoghin către starea de bucurie" scrisă de Sadhguru.


Poate părea ciudat pentru unii, dar răspunsul la întrebarea de mai sus are o profundă legătură cu pacea interioară, plăcerea și bucuria ce vin din interior, iar acestea depind la rândul lor de percepțiile ce se formează în mintea noastră.

De aceea, înțelegerea funcționării minții a fost pentru mine (ca pentru mulți alții) punctul în care zbuciumul acesteia și căutările au încetat.

Tot de aceea probabil am stresat pe unii dintre cititorii fideli ai acestui blog cu articole despre minte și înțelegerea funcționării ei. Astăzi continui seria dând mai departe un material video pe care l-am parcurs cu creionul în mână pentru a-mi nota informațiile atât de faine între care oferă conexiuni.

Este vorba despre o conversație între David Eagleman (renumitul cercetător care a scris "Viețile secrete ale creierului" despre care am vorbit aici-link) și un remarcabil mistic pentru care am un deosebit respect și prețuire - Sadhguru - despre care vorbesc pe blog pentru prima dată.

De ce-l urmăresc pe Sadhguru și de ce ar fi bine să-l asculți? În primul rând pentru că, pe lângă înțelepciunea pe care a dobândit-o și experiențele de conștiință extinsă pe care le-a trăit, are cunoștințe temeinice de psihologie, biologie, neuroștiințe, chimie, fizică și altele care-l ajută să exprime lucrurile într-un limbaj foarte ușor de înțeles pentru oricine. În al doilea rând, apreciez la el simțul umorului rafinat și relaxant care sigur o să-ți placă și ție.

Țin să mulțumesc cu recunoștință persoanei care a făcut subtitrarea (al cărui/cărei nume nu-l cunosc, video-ul fiind deja "asamblat") deoarece știu că a petrecut cel puțin 100 de ore din viața sa în această acțiune. De aceea vă rog să evitați s-aruncați cu pietre înainte de a ști ce presupune asta. Pentru o mai bună înțelegere voi preciza doar că: în loc de "măreț, măreț" (min. 6.14.) este "stră-, stră-bunicul tău", "color-blind" (min. 24.52) = "incapabil de a distinge culorile", "equanimous" (min. 58.16) înseamnă în acel context "echilibrat" iar "flipping" (min. 58.20) în acel context ar fi "oscilează" (- între stări).

Este unul dintre materialele cele mai importante și utile pe care le-am postat pe acest blog și cred că o prezentare mai lungă nu ar convinge pe nimeni în plus să vizioneze materialul. Cred că ignoranța o plătim scump nu doar cu neliniști dar mai ales cu timp pierdut și bani (în mod indirect) și mai cred că așa cum își "așterne" fiecare, dacă învață sau nu, fix așa trăiește. Vizionare plăcută și cu folos..


Alte articole conectate cu subiectul:
- Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă,
- Mintea - prieten sau dusman?,
- Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală și bineînțeles
- documentarul din "musai list" "Creierul. Povestea noastră".

Cărți recomandate pentru o mai bună înțelegere a funcționării creierului și minții:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "O minte cu totul nouă" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare" -Dragoș Cîrneci, Iulia Alexa- comandă online aici-link;
și despre pacea minții:
- "Ingineria interioară - ghidul unui yoghin către starea de bucurie" -Sadhguru- comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" *audiobook -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "O minte profundă" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Creierul lui Buddha. Neuroștiința fericirii, iubirii și intelepciunii" -Rick Hanson- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici conțin informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți alege un subiect din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 13 iunie 2018

Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu..

Au fost multe momente în viața mea când am simțit că lucrurile stagnează, că totul a devenit rutină și că aș vrea să evadez cumva din ea. Deși simțeam că trebuie să schimb ceva, uneori nu știam ce, iar alteori mi-era teamă să fac un pas cât de mic în afara zonei de (așa zis) confort. Că numai confort nu era, ci teama de schimbare, de necunoscut.

Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci și în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional. Și nu au fost puține :))

Ascultându-mi propriile povești dar și pe ale celorlalți, am constatat un lucru simplu dar important: că experiențele pe care le trăim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbă astfel încât putem ajunge să le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastră. Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai conștienți.


Până la urmă, ce se întâmplă de fapt cu trecerea timpului? Reușim să vedem experiența respectivă într-un context mai larg al vieții noastre, reușim să ne lărgim perspectiva. Cu timpul, înțelegem de ce lucrurile s-au întâmplat așa, observăm factorii care ne-au condus către situația respectivă și, poate cel mai important, faptul că "adevărul" despre acel ceva care a născut conflictul nu era chiar cel pe care-l vedeam când eram imersați în experiență.

Toate poveștile pe care le-am trăit și le-am ascultat mi-au demostrat un lucru foarte important și util pentru buna noastră funcționare și stare: că perspectiva din care privim o experiență/situație ne modelează percepțiile, iar percepțiile pe care le avem ne modelează calitatea Vieții. Putem oricând să ne construim o Viață nouă dacă ne schimbăm perspectiva din care privim lucrurile, dacă le privim cu ochi noi.

Considerând că e un subiect util, l-am abordat într-o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre cum facem efectiv pentru a ne schimba perspectiva asupra unor situații de viață, câteva exemple concrete și câteva exerciții numai bune de aplicat. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau ghidare în schimbarea perspectivei din care privești viața - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



miercuri, 18 aprilie 2018

Ce sunt, de fapt, emoțiile (explicația științifică)

"Străvechea poveste a emotiei sună așa: cu totii ne naștem având aceste emotii, ele fac parte din zestrea noastră genetică, sunt fenomene distincte si recognoscibile care există în noi. Atunci când se întîmplă ceva în lume, fie că este vorba despre un atac armat ori doar despre o privire seducătoare, emoțiile apar rapid și automat, ca si cum cineva ar apăsa un buton. Chipul nostru transmite emoțiile prin zâmbete, prin încrețirea frunții, priviri încruntate și alte expresii caracteristice pe care oricine le recunoaste cu ugurință. Vocea transmite emoția prin râsete, strigăte și plânsete. Postura corporală ne trădează sentimentele de fiecare dată când facem un gest, chiar și atunci cind lăsăm pur și simplu umerii în jos.

Știința modernă are o explicație care este în consonanță cu această poveste. Este vorba despre ceea ce eu numesc perspectiva clasică asupra emoției. Potrivit acesteia, tremurul vocii cuiva a provocat o reacție în lanț care s-a declanșat în creierul meu. Un anumit set de neuroni - să-i spunem "circuitul tristeții" - s-a activat și a determinat chipul și trupul meu să reacționeze într-un anumit mod. Sprâncenele s-au apropiat, m-am încruntat, am lăsat umerii în jos și am plâns. Acest presupus circuit a declanșat și schimbările fizice din corpul meu, ducând la creșterea frecvenței ritmului cardiac și a respirației, la activarea glandelor sudoripare și la constrictia vaselor de sânge. Complexul acesta de mișcări în interiorul și exteriorul corpului este considerat a fi asemenea unei "amprente" după care identificăm în mod distinct tristețea, exact asa cum amprentele digitale vă identifică doar pe dumneavoastră.

Perspectiva clasică asupra emoției susține faptul că în creierul nostru există mai multe astfel de circuite ale emoției și că fiecare ar produce un set distinct de schimbări, adici o amprentă. Poate un coleg de serviciu care vă agasează vă declanșează "neuronii furiei" și atunci vă crește tensiunea arterială vă încruntați, urlați, simțiți cum clocotește furia. Sau poate o știre alarmantă vă declanșează "neuronii fricii" și atunci inima începe să bată cu putere, înghețați de frică și simțiți fiori de groază. Deoarece resimțim furia, bucuria, surpriza și alte emotii ca stări clare și ugor de identificat, ideea că fiecare emoție ar avea un tipar subiacent care o definește la nivelul creierului și al corpului nostru pare rezonabilă.

Conform tezei clasice, emoțiile sunt rezultate ale evoluției; cu mult timp in urmă, ele ne-au ajutat să supraviețuim, iar acum sunt o componentă statornică a structurii noastre biologice." - fragment din cartea "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" scrisă de Lisa Feldman Barrett.

Dar iată că, după ce ultimele descoperiri au fost puse cap la cap, acestea demonstrează că emoțiile nu sunt ce par a fi. În ultimii 25 de ani, Lisa Feldman Barrett - profesor de psihologie la Universitatea Northeastern, cercetător în neuroștiințe - a descris expresii faciale, a scanat creiere și a analizat sute de studii de fiziologie pentru a înțelege ce sunt, de fapt, emoțiile. În discursul său pe care l-am ales pentru astăzi, ea împărtășește rezultatele cercetărilor sale și explică de ce am putea avea mai mult control decât credem asupra propriilor emoții.

Mă bucur că aceste descoperiri aduc motive în plus care demonstrează de ce nu e deloc indicat să ne luăm după prima impresie atunci când cunoaștem pe cineva. Vizionare plăcută și cu folos.. (*dacă subtitrarea în română nu apare automat, o poți seta din bara video-ului partea dreaptă jos).


* Dacă vrei să-ți înțelegi mai bine emoțiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE: Dacă ești un fan al dezvoltării personale și ești gata să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 29, 30 noiembrie, 1 decembrie. Cum: online pe Zoom din confortul casei tale. Vei primi un certificat care-ți permite deschiderea unui cabinet, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile,  fișe de lucru/exerciții.  Pentru detalii click AICI-LINK. Te aștept cu drag 💗
***

Cărți pe care le reomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară):
- "Cum iau naștere emoțiile. Viața secretă a creierului" -Lisa Feldman Barrett- comandă online aici-link;
- "Agilitatea emoțională" -Susan David- comandă online aici-link;
- "Inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Creierul și inteligența emoțională" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Emoții date pe față. Cum să citim sentimentele de pe chipul uman" -Paul Ekman- comandă online aici-link;
- "Cartea gesturilor" (ce trădează emoțiile) -Peter Collett- comandă online aici-link;
- "Cum sa-ti controlezi furia înainte de a te controla ea pe tine" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Emoțiile, cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă" -Osho- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 20 februarie 2015

Percepția succesului și consecințele acesteia (+ recomandare film)

"Cheia succesului în viață este realizarea faptului că a trăi este un lucru care se învață, este un talent dobândit. Procesul învățării începe la naștere şi se încheie prin moarte, în timpul acestei învățări, nivelul de conștiință se rafinează și crește. Treptat începi să înțelegi mai bine lucrurile de care depinde o viață fericită, încununată de succes.

Prima realizare în viață este aceea că viața ta este o grădină, iar tu ești grădinarul. Grădina ta poate să fie bine îngrijită, greblată cu grijă, plină de flori dintre cele mai frumoase - însușiri sau experiențe pozitive. Sau, dimpotrivă, poate să fie năpădită de buruieni - emoții şi gânduri negative - care se înmulțesc până când florile nu mai pot crește în ea.

A doua realizare în viață este aceea că fiecare acțiune, inclusiv inacțiunea, produce un anumit rezultat. "..căci ceea ce va semăna (mintea) aceea va şi secera." - Galateni 6:7. Nu semeni nimic, nu seceri nimic. Într-o grădină, dacă nu faci nimic, lucrurile nu vor rămâne mereu așa cum sunt. Buruienile cresc şi singure, nu trebuie să le semene nimeni. În viață, dacă nu cultivi conștient florile talentului şi ale darurilor pe care le-ai primit de la Creator, buruienile gândurilor, emoțiilor şi experiențelor negative se vor înmulți până ce vor sufoca toate celelalte plante. Dacă nu acționezi pentru a schimba această stare de fapt, dacă nu îți plivești la timp grădina de bălării, talentele tale vor fi sufocate şi vor muri.

A treia realizare în viață este aceea că există un timp potrivit pentru fiecare lucru. Viața își are anotimpurile sau etapele ei. Aceste etape, organizate cronologic, sunt rezultatul gândurilor, atitudinilor, emoțiilor şi asocierilor pe care le realizezi în diferite momente ale vieții tale. Fiecare etapă durează între 20 și 25 de ani şi se caracterizează prin anumite lucruri pe care trebuie să le înțelegi şi să le îndeplinești. Orice nu reușești să înțelegi şi să faci la timpul potrivit, va îngreuna realizarea obiectivelor următoare.

A patra realizare în viață este aceea că în univers acționează două tipuri de forțe - forțele binelui şi forțele răului. Universul este un sistem armonios. Toate lucrurile care se petrec operează fie în numele binelui, fie în numele răului. Atunci când tu faci ca anumite lucruri să se întâmple, ele sunt fie rezultatul binelui, fie al răului." - fragment din cartea "Cele 12 legi universale ale succesului" scrisă de Herbert Harris (comandă online aici-link)


Avem definiții atât de diferite în privința succesului, dar cred că diferențe și mai mari apar atunci când vine vorba de percepțiile noastre în acest sens și în privința "fratelui" său renegat - eșecul. Tocmai pentru că sunt la curent cu aceste diferențe 😄, aș adăuga textului de mai sus două precizări: *1. faptul că etapele vieții nu au neapărat aceeași ordine pentru noi toți și nici nu durează neapărat 20-25 de ani fiecare și *2. binele și răul (despre care se vorbește în ultima frază) coexistă în fiecare dintre noi - asta doar ca să nu apară vreo confuzie 😄

O analiză mai atentă ne poate face să descoperim că percepția noastră privind succesul are consecințe în multe dintre atitudinile noastre față de ceilalți și față de viața însăși. Nu fac eu această analiză deoarece părerea mea am spus-o în articole mai vechi, dar am găsit un discurs foarte amuzant despre asta și am decis că merită distribuit mai departe.

Este vorba despre speech-ul lui Alain de Botton - romancier, eseist și jurnalist recunoscut pe plan internațional, cărțile sale de eseuri fiind declarate bestseller-uri în 30 de țări. A scris despre dragoste, călătorii, arhitectură și literatură într-un stil pe care l-am putea numi "filozofia vieții de zi cu zi" (biografie aici). Un stil care sigur o să vă placă.., vizionare plăcută  💗


REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 17-21 iulie, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum să atingem potențialul maxim trăind în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi este povestea adevărată de succes a unei femei care a contribuit la schimbarea societății și istoriei. Ruth Bader Ginsburg are acum 86 de ani și a fost judecător și jurist la Curtea Supremă a S.U.A. Consider că ceea ce a reușit să facă merită cunoscut, iar filmul merită timpul investit. Titlul acestuia este "On the Basis of Sex" ("Pe baza sexului"), l-am preluat de pe net (îmi pare rău că n-am reușit să-i scot reclamele), sper să vă placă, vizionare plăcută..



Dacă v-a plăcut stilul lui Alain de Botton, atunci sigur vă vor încânta și cărțile sale ce cuprind conexiuni la fel de... colorate ca și acest discurs - le puteți alege și comanda online aici-link.

Câteva cărți minunate ce pot să nască în mințile deschise întrebări utile și schimbări de perspectivă:
- "Puterea aprecierii" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai" -John Gray- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce bucurie în suflet. Te poți "orienta" în căutarea unui subiect folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 7 august 2014

Despre liniște și momentul Acum

"Tăcerea este utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniștea. Chiar și atunci când e zgomot, poți să fii conștient de liniștea din spatele zgomotului, de spațiul în care se produce zgomotul. Acela este spațiul lăuntric al stării de conștiință pură, conștiința în sine.

Poți deveni conștient de conștiință ca fiind fundalul în care se nasc toate percepțiile senzoriale și toate gândurile tale. Să devii conștient de conștiință înseamnă apariția liniștii lăuntrice." - fragment din cartea "Liniștea vorbește" scrisă de Eckhart Tolle
***
Mi-era dor de cuvintele lui Eckhart Tolle, de fapt nu de cuvinte ci de esența a ceea ce transmit ele, de liniștea lor. Și m-am gândit că poate nu sunt singura care mi-e dor. Așa că am tradus un material special ce consider că are valoare terapeutică din mai multe puncte de vedere. Îl puteți descoperi mai jos.

Pentru efect maxim este de preferat audiția în căști (sau măcar la un volum considerabil) și este necesar să lăsați deoparte orice alt lucru care v-ar putea distrage. Nu pentru mult timp. Doar pentru 13 minute. Vă asigur că cele 13 minute de concentrare a atenției doar la acest material vă vor fi răsplătite înmiit. Vizionare plăcută prin ochii sufletului...


Articole conectate: aici-link, aici-link. Despre esența realității și interconectarea lucrurilor se vorbește și aici-link, despre iluzia timpului merită toată atenția documentarul de aici-link, iar despre percepțiile noastre cu privire la realitate aici-link. Despre experiența "Eu Sunt" - o conferință deosebită aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi sunt bineînțeles ale lui Eckhart Tolle - bestseller în întreaga lume, cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul tuturor:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sunt peste 400 de articole în care să găsești lucruri utile căutărilor tale și aproape de suflet. Poți căuta mai ușor folosind listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 10 decembrie 2013

Plăcerile noastre între percepție și realitate

Ne-am întâlnit cu toții în această realitate și, deși suntem construiți în esență la fel, vedem lumea în termeni atât de diferiți încât, dacă punctele noastre de vedere despre orice ar fi transparente, probabil am fi uimiți de multe diferențe.
Dacă aceste diferențe de percepție (link1) nu ar avea consecințe nefaste în comunicarea dintre noi, cu siguranță ele nu ar prezenta nici o importanță. Și totuși...majoritatea conflictelor pleacă de la aceste percepții diferite. De câte ori nu vi s-a întâmplat să mergeți la un film cu o prietenă sau un prieten și să exclamați la final unul "super!" iar celălalt "ce stupid!". Iar acesta este doar un exemplu "subțire", unul care nu îndepărtează neapărat pe cei doi implicați în relație. Spun "subțire" deoarece, după cum bine știți, aceste diferențe de percepție (link2) asupra lucrurilor pot duce la ruperea unor relații (link3) care s-au construit de-a lungul mai multor ani.

M-am gândit la aceste lucruri cu ocazia vizionării unui discurs foarte interesant al lui Paul Bloom - profesor de psihologie și științe cognitive la Universitatea Yale. Studiile sale din ultimii ani s-au centrat pe modul în care copiii și adulții înțeleg lumea fizică și socială, mai exact pe modul în care aceștia înțeleg moralitatea, religia, ficțiunea și arta. Pentru că rezultatele la care a ajuns sunt foarte interesante dar și exprimate pe un ton amuzant, m-am gândit că v-ar face plăcere și vouă să-l ascultați.



"Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face din paradis un infern şi din infern un paradis." - John Milton
Despre ciudățeniile noastre mai găsiți lucruri interesante aici (link)aici-link și aici-link.
***
- UPDATE REMINDER: Seminarul "Evoluția Conștientă pas cu pas" sosește înBUCUREȘTI - 15-16 octombrie și BRAȘOV - 22-23 octombrie. Sunt multe motive pentru care merită să participați, le găsiți AICI-LINKVă aștept cu drag 
- pe romașcani îi aștept ca de obicei la Serile de Inspirație și Povești, următoarea fiind joi 6 octombrie - detalii AICI-LINK
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   


luni, 14 octombrie 2013

Vis sau realitate? (+recomandare film)

"Ai avut vreodată un vis, Neo, de care să fii sigur că era real? Dar dacă nu te poți trezi din acel vis? Cum ai face diferența dintre vis și lumea reală?"

Este un citat atât de cunoscut din filmul Matrix și cu atât de multe semnificații (link-Matrix în cazul când ar mai fi cineva care să nu-l fi văzut). Întrebările de mai sus sunt cu atât mai profunde cu cât devenim mai conștienți de măsura iluziei numite realitate, o realitate pe care o percepem atât de subiectiv fiecare cu simțurile noastre atât de limitate.

Dacă ar fi să luăm în calcul doar mecanismul percepției vizuale de exemplu. Foarte multă vreme s-a crezut că omul are mecanisme înnăscute și universale care interpretează o realitate obiectivă și incontestabilă. Se credea că razele de lumină provenite de la obiecte luminate pătrund în ochi unde produc imagini răsturnate ale obiectelor pe retină (imagini pe care creierul le interpretează).


Însă în ultimii ani, odată cu ultimele descoperiri din domeniul fizicii cuantice, odată cu acceptarea naturii duale undă-corpuscul a particulelor ce formează materia, s-a ajuns la conceperea radiației luminoase drept câmp electromagnetic definit de fotoni (cu natură duală undă-corpuscul).

Astăzi percepția vizuală este explicată prin faptul că aceste radiații luminoase produc reacții fotochimice oscilante pe retina din ochii noștri iar modificările care au loc pe retină în urma reacțiilor sunt interpretate la rândul lor de creier (link). Creierul traduce aceste semnale în caracteristici ale obiectelor pe care le observăm: textură, culoare, contrast, dimensiune, orientare spațială, mișcare sau repaus, frecvența unei rotații etc.

E clar că în funcție de aceste "traduceri" pe care le dau neuronii noștri reacțiilor din retină realitatea pe care o percepem fiecare este diferită și chiar nu putem fi atât de siguri că percepem cu toții același lucru când privim un obiect sau un eveniment (așa cum cum cred acum atât de mulți oameni).

Este important de luat în considerare faptul că și în stările de somn (vis) însoțite de mișcări rapide ale ochilor (stări R.E.M. (Rapid Eye Movement) - link1, link2), au fost puse în evidență aceleași tipuri de reacții pe retină ca și în starea de veghe fără să poată fi găsită vreo dovadă experimentală distinctivă din acest punct de vedere cele două stări (de veghe și de somn).


Consider că această descoperire științifică ne face să ne punem mai multe întrebări în privința a ceea ce numim realitate pentru care purtăm polemici și războaie mai mici sau mai mari. Cumva, acest fapt împreună cu alte studii științifice privind natura memoriei noastre (pe care nu le mai menționez acum), m-au făcut să înțeleg mai bine de ce unele vise se simt exact la fel de "reale" ca și planul pe care în stare de conștiență îl numim "realitate".

Important este să ne reamintim cât mai des posibil că totul este subiectiv și că percepția noastră vizuală este numai o interpretare a "realității" elaborată de creierul nostru, creier care traduce tot ceea ce vedem astfel încât să ne putem adapta ca specie mediului în care trăim. Conștiența acestui fapt ne poate oferi simultan și o anumită detașare de planul iluzoriu al acestei realități.

În speranța că voi îndulci cumva acestă întâlnire cu dovezile ce dizolvă certitudinea "văd deci există", vă dăruiesc un film despre care vă spun doar că mi-a plăcut foarte mult și că este o poveste minunată despre planurile numite "vis" și "realitate". Filmul se numește "Awaken" și este preluat de aici (link) , dar bineînțeles, cumpărarea dvd-ului este varianta optimă pentru o vizionare de calitate. Vizionare plăcută!


Pentru o înțelegere cât mai bună a naturii realității în care trăim și pentru dizolvarea miturilor (credințe false) despre aceasta este bine de văzut și articolele Creierul, percepțiile și realitatea (1) și Creierul, percepțiile și realitatea (2) dar și remarcabila serie de 4 documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link) (ultimul având un update important aici-link).

Recomand astăzi câteva cărți deosebite despre Univers și realitate (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 6 septembrie 2013

Stresul - o cale de acces spre inimile noastre

Știu acest titlu sună nebunesc însă chiar despre asta este vorba în cele ce urmează.

Ideea că credințele noastre influențează biologia corpului nostru nu este una nouă, ba chiar a devenit destul de cunoscută datorită conferințelor și cărților biologului de renume mondial Bruce Lipton (important: link1, link2, link3, link4) dar și ale prietenului său psihologul Robert M. Williams (link).

Faptul că majoritatea oamenilor nu acceptă încă dovezile experimentale care au dus la aceste concluzii nu poate decât să diminueze numărul celor care s-ar putea vindeca singuri de diferite boli prin schimbarea mentalității sau măcar ar putea sprijini mental restaurarea stării de sănătate alături de medicație.

Experiențele pe care le-am trăit în ultimii ani mi-au demonstrat că întradevăr, când vine vorba de dezechilibre de orice tip, mentalitatea întrece ca importanță atât alimentația cât și oricare dintre influențele externe (substanțe toxice, radiații, etc.)


Bucuria mea constă în faptul că observ pe zi ce trece apariția unor noi dovezi în sprijinul acestei idei, dovezi de o importanță pe care o consider majoră. Aceasta deoarece sănătatea (fizică și psihică) este cea care ne oferă confortul de bază pentru a crea lucruri minunate pentru noi înșine și pentru semenii noștri.

După cum știți, stresul este unul dintre factorii perturbatori din viața noastră. Mai exact, asta este ceea ce se credea până acum. Iată că au apărut dovezi experimentale care confirmă că nu stresul ne omoară ci concepția noastră despre el. Știu că pare incredibil, dar cineva ne va vorbi despre aceste dovezi și nu oricine ci Kelly McGonigal - doctor în psihologie, lector la Universitatea Stanford, autor (link) și speaker.

Despre cum să vedem stresul într-un mod pozitiv, despre transformarea acestuia prin comunicarea cu celălalt și despre cum poate deveni acesta o cale spre inimile noastre ne vorbește într-un mod aparte Kelly McGonigal. Știu că o să vă placă pentru că este o ființă care știe să vorbească pe un ton drag sufletului. Vizionare plăcută!


Pe tema relațiilor interumane sunt și articolele de aici (link), aici (link) și aici (link), Despre tiparele mentale se vorbește și aici (link), iar despre stările de neputință aici (link).

Recomand cu căldură cărțile lui Kelly McGonigal:
- "Partea pozitivă a stresului" - comandă online aici-link,
- "Puterea voinței" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 2 august 2013

Informații care mi-au schimbat viața (14)

E ceva vreme de când pe această pagină aduc dovezi științifice în favoarea demonstrării conexiunii ce există între toate lucrurile din Univers, implicit între mine și Tine, cel/cea care citești aceste rânduri. Mă bucur că ești aici :) 

Desigur, numeroase texte străvechi ne vorbesc direct sau indirect despre această conexiune, însă pe foarte mulți oameni dovezile științifice îi fac să se simtă mai confortabil, deși aduc în ultima vreme acestea aduc doar "vești" care arată că realitatea este de fapt o sumă de incertitudini (link).

Fizica cuantică este o teorie care a bulversat oamenii de știința din mai multe domenii deoarece, după cum spunea cineva: "Nu există nici un dezacord între mecanica cuantică și orice experiment făcut vreodată". Altfel spus: oferă imposibilului probabilitate diferită de zero să existe/ să se producă.

Această "ciudățenie" a fizicii cuantice nu este deloc confortabilă pentru nimeni. Nu a fost nici pentru Albert Einstein. Sunt sigură că știți fraza celebră a lui acestuia: "Dumnezeu nu joacă zaruri". Și eu o știam, dar nu știam în ce discuție a ajuns să o spună și nici ce răspuns a primit de la partenerul său de dialog. Deoarece de curând am aflat, m-am gândit să "dau mai departe" continuarea (în cazul când nu o știți deja): "Nu-i spune lui Dumnezeu ce să facă!" - i-a răspuns Niels Bohr.  

Această replică m-a amuzat prin formularea sa și m-a uimit prin adevărul profund care îl conține. Discuția dintre A. Einstein și N. Bohr era prilejuită de contradicțiile născute de apariția fizicii cuantice, mai exact de încercarea acestora de a găsi o explicație științifică "împletirii" (conectării) cuantice a două particule (link).

Reamintesc și subliniez importanța existenței conexiunii dintre tot ce există în Univers pentru că acest lucru ne demonstrează încă o dată (de data asta în mod complet științific) faptul că orice acțiune și orice undă-gând ale fiecăruia dintre noi infuențează Întreg mediul în care trăim și prin urmare pe toți ceilalți oameni (!).

Despre filmul documentar pe care îl recomand astăzi - "Saltul Cuantic" - și despre implicațiile pe care le explică în termeni atât de clari acesta aș scrie o săptămână fără nici o pauză, atât de mult mi-a plăcut și atât este de important pentru a înțelege realitatea (pe care o percepem atât de diferit fiecare cu simțurile noastre). Însă nu voi încerca să vă conving să îl vedeți sau să îl dați mai departe deoarece știu clar că cei care îi simt importanța îl vor savura oricum pe nerăsuflate și îl vor distribui, iar cei care nu, nu-l vor vedea oricum, iar în plus de asta nu am nici un motiv pentru care să încerc să vă conving 😂.

Despre ciudățeniile fizicii cuantice și mai ales despre semnificațiile acestora, despre implicațiile "împletirii"/conexiunii cuantice în viața noastră de zi cu zi, despre motivele pentru cred în modificarea realității prin simpla observație / intenție - într-un documentar muuuult mai captivant decât orice film SF pe care l-am văzut vreodată (dar de factură științifică 100%), *** film realizat astfel încât să poată fi înțeles de toți oamenii, indiferent de tipul calificării lor și de cât de puțin au iubit fizica.

Filmul este realizat sub conducerea lui Brian Greene după cartea sa "Textura Cosmosului: Spațiul, Timpul și Textura Realității". Documentarul poate fi înțeles în mod independent, însă pentru o privire globală este recomandată mai întâi vizionarea filmelor din aceeași serie de aici (link) și aici (link). Vizionare plăcută!


"Oricât de ciudată ar fi mecanica cuantică, acum este clar că nu există nici o graniță între lumea minusculă și cea mare, iar aceste aceste legi se aplică peste tot. Așa că descoperirea mecanicii cuantice a dezvăluit o realitate - realitatea noastră - care este șocantă și tulburătoare, aducându-ne mai aproape de înțelegerea completă a texturii cosmosului." - Brian Greene.

După vizionarea acestui film se vor înțelege mult mai bine motivele pentru care am scris articolele de aici (link) și aici (link) .

Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare în oridinea: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).

Recomand cu drag cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns în căsuță mea virtuală, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și relaxare. Principale subiecte sunt în tabelul cuvintelor cheie aflat în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 15 februarie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (5)

Pe zi ce trece apar din ce în ce mai multe confirmări ale puternicei legături ce există între starea noastră psihică și starea corpului nostru fizic. În plus, numeroase studii științifice vin în număr din ce în ce mai mare să demonstreze influența pe care o au credințele noastre asupra gradului în care diversele tratamente pe care le folosim reușesc sau nu să trateze diferitele dezechilibre fizice pe care le simțim.

Din seria informațiilor insuficient popularizate reunite sub titlul de mai sus aduc astăzi în atenție un film documentar apărut în toamna lui 2011 care conectează într-un mod inedit informații privind necesitatea vitală a tratării ființei umane ca ansamblu spirit-minte-corp în toate situațiile și neapărat când vine vorba de tratamente și vindecări.

Este vorba despre documentarul "Project 10-10-10: Pill or Perception" ("Proiectul 10-10-10: Pastilă sau Percepție") realizat de Darren Manden şi Theresa Grainger, film care aduce împreună specialiști de renume precum: Bruce H. Lipton, Joe Dispenza, Robin Kelly, Pat Armitstead, Daniel Astinotti, Dana Bilbe, John Francis, Theresa Grainger, Camillia Temple, Rob McIntyre, Deborah Murtagh, Don Kaimi Pilipovich şi Richard Moat.

Consider că este inutil să fac o descriere mai amplă filmului deoarece titlul acestuia și numele recunoscute ale participanților îl recomandă deja, așa că voi da doar două citate:

"Orice ai decide să faci, primul pas este de a lua o decizie, că te vei mişca într-o direcţie diferită  de cea de până acum şi, în al doilea rând, că vei acţiona."

"Noi trăim într-o asemenea stare de contracţie, încât ratăm momentul prezent, adeseori. Există procese care-ţi permit să devii regizorul propriului "film", în care-ţi poţi lăsa deoparte trecutul şi crea viitorul, la un nivel de conştientizare cu totul nou."

Întrebarea este: Tu vrei să devii regizorul vieții tale?


Recomand cărțile lui Bruce Lipton
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link sau aici-link.
***
Post-editare:
În completarea acestor idei vin și informațiile din articolele:

Din seria "documentare musai de văzut" le recomand pe cele de aici-link și aici-link.

Cărți care susțin aceste informații și pe care le recomand cu căldură celor interesați (*transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Puterea vindecătoare a bolii" -T. Dethlefse, R. Dahlke- comandă online aici-link - registrul bolilor, tabel sinoptic al corespondenței dintre părțile corpului, organele sale și sensul lor simbolic;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -R. Dahlke- comandă online aici-link - compendiu cu 400 de tablouri clinice, peste 1.000 de simptome organizate în sistem alfabetic, regiunile corporale și organele în interpretarea lor simbolică pentru omul sănătos + registru cu simptomele maladive;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link - un dictionar complet al bolilor și al afecțiunilor aflate în strânsă legătură cu conflictele generate de gânduri, sentimente și emoții, informații ce pot facilita înțelegerea simbolică, realizată de creier, și care ne ajută să conștientizăm conflictul ce generează o anumita boală;
- "Boala ca șansă" -R. Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Remediul împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Secretele autovindecării" -Maoshing Ni- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗