"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta experiente_de_viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta experiente_de_viata. Afișați toate postările

joi, 22 iulie 2021

Câtă încredere ai în memoria ta? (+ recomandare filme)

"Privim lumea din lentila memoriei." - spune Sally Satel - psihiatru american. Practic, este aproape imposibil să dăm la o parte experiențele pe care le-am trăit pentru a vedea realitatea golită de preconcepții și prejudecăți.

Dar oare, câtă încredere putem avea în memoria noastră? Memoria și amintirile noastre reflectă exact ceea ce am trăit?

Aproape toți oamenii pe care îi cunosc cred că ceea ce-și amintesc este exact ceea ce s-a petrecut în realitate în trecutul lor. Inclusiv detaliile. Până acum câțiva ani și eu credeam același lucru, adică nu mă îndoiam deloc de amintirile mele, de toate detaliile pe care mi le furniza memoria.

Până la un punct. Dar la un moment dat vizionam un film bazat pe fapte reale și îmi sare în atenție replica: "Amintirile recuperate nu sunt valabile în fața instanței. Asta e realitatea." Filmul era american. Mi-amintesc că am simțit replica asemeni unui pumn în stomac. Cum așa? zic. Și m-am pornit pe studiu ca să-mi răspund la întrebarea: de ce nu sunt luate în considerare în instanță amintirile pe care oamenii le recuperează în urma unui proces terapeutic sau sub hipnoză.

Ce am aflat mi-a spulberat o mulțime de iluzii, concepții și credințe. Dureros, nu-i așa? De ce? Pentru că noi oamenii ne atașăm de amintirile noastre, obișnuim să ne definim prin trecutul nostru, ele ne conferă identitate, conștiință de sine și sens. Iar când cineva îți spune că nu poți avea încredere în ceea ce consideri că te definește...mhmm..

Să vedem cine spune și pe ce se bazează. Cercetări recente pun la îndoială exactitatea memoriei umane - cu implicații enorme pentru justiție, psihologie și sentimentul nostru despre cine suntem. Specialista în neuroștiință Elizabeth Phelp punctează: "Avem mare încredere în aceste amintiri, dar în mare parte ne înșelăm.". Psihologul Julia Shaw spune: "Fiecare amintire pe care ai avut-o vreodată este plină de distorsiuni și erori."

Aceste lucruri se întâmplă deoarece oamenii (care nu au cunoștințe în domeniu) sunt convinși că memoria înregistrează faptele fidel, iar când îți amintești e ca și cum ai scoate amintirea dintr-un sertar intactă cu tot cu detalii. Se pare că nu e deloc așa și sunt o mulțime de studii care demonstrează că amintirile noastre sunt "viciate". Pentru că nu se recuperează intacte din "sertarul" memoriei ci se reconstruiesc.

Sute de studii au arătat că nu există aproape nimic mai nesigur decât un martor ocular care crede că își amintește ceva ce a văzut. În acest fel, zeci de mii de oameni sunt inculpați în fiecare an pentru că un martor i-a ales dintr-o serie de oameni. Potrivit lui Gary L. Wells (savant recunoscut la nivel internațional în cercetarea memoriei martorilor oculari), până când legile nu vor fi schimbate, foarte mulți oameni vor continua să fie arestați și închiși din greșeală.

Pentru mai multe lămuriri/clarificări, propun spre vizionare o scurtă prezentare susținută de Elizabeth Loftus - psiholog american (distins cu numeroase distincții și premii), expert în maleabilitatea memoriei umane, efectul de dezinformare precum și crearea și natura amintiri false, inclusiv a celor recuperate.

Veți afla despre distorsionarea și contaminarea amintirilor dar și despre "plantarea" amintirilor false. Sunt informații care au consecințe majore (de ex. interpretăm ce s-a întâmplat în experiența respectivă în favoarea intereselor noastre) și care sper să nască în cel ce vizionează o mai mare flexibilitate, poate o îndoială în acel gând "doar el/ea a greșit" și, în final, poate un proces de iertare a celor care credem că ne-au greșit. De aceea zic că ar fi păcat să nu beneficiați de ele. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 3, 4, 5 decembrie. Detalii - AICI-LINK.
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 10, 11, 12 decembrie. Detalii AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Recomand astăzi trei filme profund terapeutice și pline de inspirație care merită toată atenția, toate conectate cu tema acestui articol:
- "Muzica nu s-a oprit niciodată" - bazat pe o poveste reală plină de candoare descrisă într-un eseu al renumitului Oliver Sacks. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link.
- "Trezirea la viață" - o poveste adevărată descrisă în cartea de memorii cu același titlu tot a lui Oliver Sacks. În rolurile principale Robin Williams și Robert De Niro. Vizionare plăcută aici-link sau  aici-link.
- "Tatăl" - un film care a câștigat două premii Oscar (plus alte 27 la alte evenimente), unul în care Anthony Hopkins joacă magnific. Vizionare plăcută aici-link sau aici-link.
***
Alte articole conectate cu subiectul:
- Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă,
- Mintea - prieten sau dusman?,
- Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală și bineînțeles
- documentarul din "musai list" "Creierul. Povestea noastră".

Cărți recomandate pentru o mai bună înțelegere a funcționării creierului și minții:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "O minte cu totul nouă" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare" -Dragoș Cîrneci, Iulia Alexa- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este un site cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

sâmbătă, 26 iunie 2021

Poți oricând să renaști ca pasărea Phoenix


 Care este forța interioară care reușește să ne ridice de jos? De ce unii reușesc să se ridice iar alții nu?

Pentru că este o forță interioară – oricât s-ar crede că depinde de exterior, cu unii au noroc (sunt ajutați de circumstanțe) și alții nu.

Experiențele pe care le-am trăit (printre care și două depresii profunde) mi-au revelat că nimic din exterior nu ne poate ajuta să ne ridicăm până când noi înșine nu vrem cu toată ființa. Până când nu ne-am săturat de victimizare. Până când nu suntem dispuși să ne schimbăm cu adevărat mentalitatea spre a ne deschide către a prețui și a iubi: pe noi înșine, pe ceilalți și viața în întregimea ei (așa cum e) în aceeași măsură.

Mi-amintesc că în ambele situații în care m-am ridicat, cel mai mult m-a ajutat să-mi îndrept atenția către cei care au reușit să fie fericiți în ciuda obstacolelor pe care le-au întâlnit pe drum. Către cei care au reușit să transforme obstacolele în ocazii de a se autodepăși, care s-au împăcat cu orice situație a apărut în viața lor – deși, privind din afară, lucrurile pe care le-au trăit au fost extrem de dureroase și aparent de nedepășit.


Pentru cei care vor să se ridice asemeni păsării Phoenix și sunt dispuși să-și îndrepte atenția către acești oameni care pot fi luați drept model, dau astăzi mai departe o poveste de viață impresionantă pe care omul care a trăit-o a împărtășit-o sub titlul "Știu că poți". Sper să vă aducă inspirația de care aveți nevoie, vizionare plăcută 💗..

(*Notă: Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat prin sistemul blogspot că pentru a viziona materialele video este necesar să intre pe pagina blog dând click pe titlu - deoarece acestea nu sunt preluate odată cu articolul.)


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Dacă ești un fan al dezvoltării personale și ești gata să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 8, 9, 10 noiembrie. Cum: online pe Zoom din confortul casei tale. Vei primi un certificat care-ți permite deschiderea unui cabinet, un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile,  fișe de lucru/exerciții.  Pentru detalii click AICI-LINK. Te aștept cu drag 💗
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi este unul special care oferă o călătorie emoționantă către regăsirea puterii interioare. Cuprinde mărturisiri tulburătoare ale unor participanți la Jocurile Paralimpice - Jocurile Olimpice pentru sportivii cu handicap. Titlul acestuia este Rising Phoenix și poate fi văzut pe Netflix, aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..

Articole conectate cu subiectul:
- Viața înseamnă mai mult decât a fi fericit,
- O călătorie spre conștiență,
- Puterea de a renaște.

Cărți recomandate:
- "Ridică-te din propria ta cenușă, mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Darurile Imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Sufletul neînlănțuit. O călătorie dincolo de frontierele eului limitat" -Michael A. Singer- comandă online aici-link;
- "Experimentul renunțării. Călătoria mea spre perfecțiunea vieții" -Michael A. Singer- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor Frankl- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link;
- "Cum să te reconstruiești după o traumă" -Claire Aube- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 680 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 25 aprilie 2021

Când diamantul interior strălucește la vedere...


Toți oamenii au un loc adânc ascuns în interiorul lor unde păstrează tot ce e mai bun în ei. Păstrează toleranța, acceptarea, iertarea, bunătatea, iubirea de semeni. Păstrează tot ce îi face vulnerabili în fața celorlalți și a furtunilor vieții care, în aceste vremuri, s-au înmulțit și ne pun la încercare capacitatea de adaptare și reziliență.

Pentru că toate acestea sunt atât de prețioase și strict necesare unei vieți împlinite și pline de sens, consider că ele formează împreună fațetele diamantului interior. Chiar dacă expresia e folosită și cu alte semnificații, mie aceasta îmi pare cea mai potrivită.

Unii cred/consideră că nu mai au demult nimic din acest diamant. Pentru că nu le pot manifesta față de nimeni, cred că le-au pierdut. Dar eu știu că nu este așa. Sunt convinsă că aceste lucruri sunt prea adânc înscrise în ADN-ul nostru ca să dispară. Fac parte din esența noastră, din umanitatea noastră.

Nu spun asta doar pentru că cred în oameni. Ci pentru că am văzut oameni care au trăit aproape toată viața fugind de sentimente (și "sentimentalisme") și/sau care s-au purtat extrem de rece, uneori agresiv, cu cei din jur însă, la un moment dat, și-au topit armura, s-au deschis și au început să-și lase diamantul să strălucească la vedere.


Vreau astăzi să vă aduc în atenție un om care a ars etapele vindecării traumelor într-un mod miraculos aș spune.. și a reușit să-și mențină diamantul interior cu toate fațetele sale în manifestare chiar dacă a trecut prin experiențe greu de imaginat.

Cum o fi reușit să se țină departe de resentimente, de ură și altele din gama asta, cum o fi reușit să-și păstreze încrederea în oameni chiar dacă a fost părăsit de propria mamă când avea doar câteva luni, sunt lucruri pentru care ar fi necesară o discuție mai lungă. Însă, deocamdată, vă invit să urmăriți măcar povestea pe scurt pe care a descris-o în emisiunea de mai jos.

Cum a scris Oana Pellea pe Facebook: "De iubit! De urmat! Îl consider un MODEL! Bravo, GIM! Un om ce își depășește condiția, ce alege sa ofere iubire după ce a cunoscut iadul! Pentru tinerii acestei tari... doriți modele? GIM e un model!"


Versurile pe care le-a scris pentru piesa cu care s-a prezentat în semifinala de la Românii au talent sunt un manifest pentru curaj, încredere în puterea interioară și o sursă de înțelepciune și inspirație pentru orice om indiferent de vârstă, sper să vă inspire și pe voi și să-l votați în finala de vineri 28 mai. Piesa merită ascultată de cel puțin două ori pentru a gusta toată esența mesajului (unele versuri ar putea trece neobservate având în vedere viteza rostirii). Vizionare plăcută și sper să ajungă la voi toată această energie minunată.. 


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și ai nevoie de susținere / ghidare sau ai nevoie de clarificări în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
--------------------------------------
ANUNȚ: Dacă îți dorești să aduci o contribuție importantă în viața ta și a celorlalți, dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală (COR 242324)! Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent*, fișe de lucru/exerciții și un certificat de absolvire care-ți permite deschiderea unui cabinet. Toate detaliile le găsești AICI-LINK. Te aștept cu drag și bucurie!💗
--------------------------------------
Articole conectate cu subiectul:
- Reziliența - secretul puterii interioare,
- Critica, agresivitatea, ura și.. evoluția și
- Jumătate din înțelegerea lumii.

Cărți recomandate cu drag:
- "Cum să te reconstruiești după o traumă" -Claire Aube- comandă online aici-link;
- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link sau aici-link;
- "13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac" -Amy Morin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Reziliența. Înțelepciune câștigată cu greu" -Eric Greitens- comandă online aici-link;
- "Reziliența emoțională" -Geetu Bharwaney- comandă online aici-link;
- "Avantajul rezilienței" -Al Siebert- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Cultivarea lucidității" -Mark Williams, Danny Penman- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței" -Angela Duckworth- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Detașare vs resemnare în viața cotidiană (recomandare film)

"Se spune că cea mai înaltă formă de înțelepciune este detașarea, în sensul conținut în cuvintele lui Chuang-Tzu,: "Omul perfect își folosește mintea precum o oglindă; nu se atașează de nimic; nu respinge nimic; percepe fără a păstra." Detașarea înseamnă să nu ai nici regrete legate de trecut, nici temeri legate de viitor; înseamnă să lași viața să își urmeze cursul fără a încerca să intervii în felul în care ea curge și se schimbă, neîncercand să prelungești momentele plăcute și nici să grăbești trecerea celor neplăcute. Asta înseamnă să te miști în pas cu viața, să fii în perfect acord cu muzica ei schimbătoare, asta se înțelege prin ceea ce numim iluminare. Pe scurt, înseamnă detașarea atât de trecut, cât și de viitor și a trăi în eternul Acum." - Alan Watts (cartea "Devino ceea ce ești")

Dar..., după cum știm, nu e atât de simplu.

Ne atașăm ușor de oameni, de situații și de lucruri. Nu suntem întotdeauna conștienți de ce o facem și când se întâmplă exact, dar o facem oricum, se întâmplă aproape de la sine. Cel mai ușor ne atașăm de oamenii "iubibili", de situațiile călduțe, plăcute și convenabile.

Cred că motivul principal pentru care ne atașăm este faptul că sperăm ca acei oameni, acele situații și/sau lucruri să ne ofere senzația de stabilitate, de siguranță și, poate cea mai importantă dar neconștientizată: senzația că timpul stă în loc. Pentru că avem un fel de... alergie la schimbare, la orice fel de schimbare, chiar și la trecerea timpului 😄. Pentru că schimbarea ne tulbură somnul conștienței.

Dar viața unui om se poate schimba radical în momentul în care reușește să se detașeze. Nimic nu se compară cu perspectiva, claritatea și liniștea pe care le obții când observi detașat situațiile și experiențele prin care trecem


Pentru că mulți oameni confundă detașarea cu resemnarea m-am gândit că e un subiect interesant de abordat într-o ediție a seriei "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca - căruia îi mulțumesc pentru invitația la emisiune. Sper ca argumentele, explicațiile și exemplele concrete din viața de zi cu zi să ofere clarificări de valoare celor care sunt interesați de subiect. Vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă ai nevoie de clarificări, susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Filmul pe care-l recomand astăzi este unul care vorbește despre detașare, resemnare dar e mult mai mult de atât. Dacă vrei o experiență terapeutică, te invit să intri în pielea personajului principal pentru o călătorie aș spune inițiatică. Chiar dacă poate l-ai văzut, te invit acum să-l vezi prin alți ochi pentru că merită. Este vorba despre filmul "Marțianul" în care Matt Damon joacă extraordinar. Sper să alegi varianta experienței terapeutice (cea în pielea personajului), vizionare plăcută - aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul:
- De la vulnerabilitate si confuzie la claritate,
- Mintea - prieten sau dusman?,
- Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă,
- Stăpânește-ți emoțiile înainte că ele să pună stăpânire pe tine.

Cărți recomandate:
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe André- comandă online aici-link
- "Ce înseamnă fericirea" -Alan Watts- comandă online aici-link;
- "Devino ceea ce ești" - -Alan Watts- comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor Frankl- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 13 iunie 2018

Vrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu..

Au fost multe momente în viața mea când am simțit că lucrurile stagnează, că totul a devenit rutină și că aș vrea să evadez cumva din ea. Deși simțeam că trebuie să schimb ceva, uneori nu știam ce, iar alteori mi-era teamă să fac un pas cât de mic în afara zonei de (așa zis) confort. Că numai confort nu era, ci teama de schimbare, de necunoscut.

Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci și în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional. Și nu au fost puține :))

Ascultându-mi propriile povești dar și pe ale celorlalți, am constatat un lucru simplu dar important: că experiențele pe care le trăim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbă astfel încât putem ajunge să le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastră. Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai conștienți.


Până la urmă, ce se întâmplă de fapt cu trecerea timpului? Reușim să vedem experiența respectivă într-un context mai larg al vieții noastre, reușim să ne lărgim perspectiva. Cu timpul, înțelegem de ce lucrurile s-au întâmplat așa, observăm factorii care ne-au condus către situația respectivă și, poate cel mai important, faptul că "adevărul" despre acel ceva care a născut conflictul nu era chiar cel pe care-l vedeam când eram imersați în experiență.

Toate poveștile pe care le-am trăit și le-am ascultat mi-au demostrat un lucru foarte important și util pentru buna noastră funcționare și stare: că perspectiva din care privim o experiență/situație ne modelează percepțiile, iar percepțiile pe care le avem ne modelează calitatea Vieții. Putem oricând să ne construim o Viață nouă dacă ne schimbăm perspectiva din care privim lucrurile, dacă le privim cu ochi noi.

Considerând că e un subiect util, l-am abordat într-o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație). Am discutat despre cum facem efectiv pentru a ne schimba perspectiva asupra unor situații de viață, câteva exemple concrete și câteva exerciții numai bune de aplicat. Sper să fie de folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau ghidare în schimbarea perspectivei din care privești viața - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pe care le recomand cu drag (transport gratuit oriunde în țară):
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



joi, 17 mai 2018

Femeia care a gustat din iad (întâmplări reale) (+ exercițiu)

Sunt mulți cei care cad, dar nu se mai ridică. Îi întâlnim în familie, în cercul de prieteni și/sau cunoscuți sau poate chiar noi înșine am experimentat ceva de acest gen. De fapt, nu cred că a ajuns nimeni la finalul vieții fără să fi trăit măcar o cădere majoră.

Și totuși, fără suferință nu ne putem modela, nu putem construi varianta noastră cea mai frumoasă, acel eu la care visează fiecare. Fericiți sunt cei care au acceptat deja că viața e o înșiruire de lecții din care e necesar să învățăm. Căci ei vor face pace cu viața și vor regăsi pacea din suflet.

Despre materialul de mai jos îmi este foarte greu să vorbesc. Deoarece, deși l-am văzut de două ori și încă o dată pe sărite, nu am reușit să scap de nodul din gât. Dacă sunteți cititori mai vechi ai acestei pagini, atunci ați aflat că intru în povești cu totul și trăiesc fiecare întâmplare ca și cum mi s-ar întâmpla mie. Înainte treaba asta mă lua prin surprindere. Mă fura. Acum o fac conștient deoarece știu că fitness-ul emoțional este profund terapeutic pentru antrenarea minții, dezvoltarea creierului și chiar pentru sănătatea fizică.


*** Din acest motiv vă propun să faceți următorul exercițiu: să ascultați materialul cu ochii închiși, într-o poziție confortabilă, și să plecați (cu totul dacă se poate) în poveste. Ochii închiși vor asigura o mai bună imaginare a celor auzite și mai puține distrageri de la atenția asupra emoțiilor. Dacă reușiți asta, pentru emoții va fi într-adevăr o călătorie asemeni uneia cu un roller coaster (montagne russe). Dar vă pot asigura că la finalul exercițiului veți ieși cu o altă perspectivă asupra realității personale și, într-o anume măsură, asupra vieții.

Povestea de viață este cea a Alinei Ursu -născută în orașul meu (Roman)- un Om care pentru mine reprezintă un erou. Am găsit mai întâi primul ei TED, apoi al doilea, însă mărturisirea de suflet de mai jos mi-a dezvăluit detalii care m-au făcut să devin fanul ei pentru totdeauna. Dacă nu sunteți dispuși să faceți exercițiul, sper măcar să vă aducă inspirație atât cât mi-a adus mie. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


* Dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Cărți pline de inspirație pe care le recomaand cu drag (transport gratuit oirunde în țară):
- "Reziliența. Înțelepciune câștigată cu greu" -Eric Greitens- comandă online aici-link;
- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Reziliența emoțională" -Geetu Bharwaney- comandă online aici-link;
- "Avantajul rezilienței" -Al Siebert- comandă online aici-link;
- "13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac" -Amy Morin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Cultivarea lucidității" -Mark Williams, Danny Penman- comandă online aici-link;
- "Cum să te reconstruiești după o traumă" -Claire Aube- comandă online aici-link;
- "Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței" -Angela Duckworth- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link).
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care îți plac în lista "Articole recomandate" și în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 27 martie 2018

IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă

"Singura cale de a evita să fii tratat rău în această lume e să te ascunzi într-un colţ întunecat şi să rămâi mut. Dacă ieşi în lume sau dacă-i laşi pe alţii să intre în lumea ta, vei fi rănit de multe ori. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă ai crescut într-o familie cu fiinţe umane şi nu într-o haită de lupi. Unii oameni se vor purta urât şi nu-şi vor cere scuze, nu vor îndrepta răul făcut şi nici nu le va păsa de sentimentele altora." - "De ce nu vrem iertarea?" - Harriet Lerner

Există oameni care nu reușesc să se obișnuiască cu asta. Și dacă nu pot accepta că e nevoie să ne antrenăm în privința adaptării, ajung să se închidă într-o cochilie și rămân acolo pentru totdeauna. E păcat că se întâmplă asta deoarece, odată cu această închidere, rămân ascunse și mor pentru totdeauna și darurile pe care ei le-ar fi putut oferi lumii, acel ceva unic cu care fiecare s-a născut.

Deși se poate observa că resentimentele și ne-iertarea ne macină și ne consumă gândurile, timpul și energia, tocmai hotărârea de a nu-i ierta pe cei ce ne-au greșit întreține vie suferința în noi chiar dacă ei nu mai fac parte din viața noastră. Simpatic acest cerc vicios în care se învârt atât de mulți oameni 😁, nu-i așa?

S-au spus și s-au scris o mulțime de lucruri despre iertare și despre cum să ierți. Mărturisesc că majoritatea nu mi-au fost de nici un folos până nu am înțeles niște lucruri esențiale. Cel mai important fiind faptul că ura și neiertarea se nasc din ignoranță. Din necunoașterea Celuilalt și a poveștii lui de viață. Din necunoașterea experiențelor care l-au condus spre comportamentul care ne-a rănit.

Deoarece am primit multe mesaje de la persoane care s-au decis să facă curățenia de primăvară în domeniul psiho-emoțional, m-am gândit să abordez subiectul într-o nouă ediție a emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc din nou pentru invitație). Vizionând emisiunea veți afla:

  • câteva clarificări utile asupra iertării,
  • cum pot copiii deveniți adulți să-și ierte părinții,
  • de ce unii oameni îi rănesc pe cei din preajma lor,
  • de ce e mai greu să fii bun decât să fii rău sau indiferent,
  • 7 conștientizări esențiale pentru a ierta mai ușor,
  • 2 exerciții utile în procesul iertării și..
  • bonus: o experiență personală care mi-a schimbat complet modul în care privesc iertarea și experiențele de viață în general.

Sunt multe lucruri care ar mai fi trebuit amintite, dar le voi introduce într-un seminar pe care-l pregătesc. Cred totuși că emisiunea e suficient de consistentă pentru a fi utilă. Vizionare plăcută și cu folos.. (*** Reamintesc celor care primesc pe mail articolul prin newsletter-ul automat al platformei blogger că, pentru a viziona emisiunea, e necesar să intre pe site, deoarece newsletter-ul nu preia materialele video).


* Dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de cineva care să te susțină în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE:
✅ Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu sau pur și simplu îți dorești să-ți faci ție viața mai frumoasă, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 21, 22, 23 aprilie. Pentru reducerea lunii aprilie, beneficii, program și alte detalii ➜ click AICI-LINK. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. La final vei primi un certificat recunoscut în UE, un suport de curs consistent* gratuit și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗.
***
Articole recomandate:
- Jumătate din înțelegerea lumii,
- 3 pași importanți pentru relații armonioase și
- Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.

Cărți care pot oferi diverse perspective utile asupra iertării:
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau la anticariate;
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link (efectele bunătății asupra sănătății).


Dacă mai e cineva care nu știe povestioara despre care am vorbit în emisiune (apropo de faptul că binele și răul sunt relative), iat-o mai jos..

"Undeva, într-un sat uitat de lume, trăia un om. Singura lui avere era un cal alb, puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fără să-ți apleci capul. Omul abia își ținea zilele și familia. Își iubea calul asa cum își iubea lumina ochilor. Sărăcia creștea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut să le vânda lor calul oferindu-i mulți bani.
Omul s-a gândit, s-a uitat la copiii flămânzi, s-a uitat și la calul său și a refuzat oferta. Cumpărătorilor nu le venea să creadă. Și l-au întrebat de ce își condamna familia la sărăcie și chiar la moarte. Scărpinandu-se în cap, omul a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rău.. Și iarăși au venit alți cumpărători oferindu-i și mai mulți bani și omul a răspuns la fel.
Într-o zi, cineva a lăsat ușa grajdului deschisă. Calul a fugit. Au venit sătenii și i-au spus: Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia să-l vinzi. Acum familia ta va muri de foame. Omul a privit către cer, zicând mai mult pentru sine: o fi bine, o fi rău.., și a intrat în casă.
Peste câteva zile, calul s-a întors. A adus încă trei cai sălbatici. Omul i-a îngrijit, erau mari și puternici. Și toata lumea îl pizmuia. Celor care îl intrebau dacă are un cal de vânzare le răspundea că nu se poate desparți de niciunul, o fi bine, o fi rău..
Într-o zi, fiul lui a plecat undeva în alt sat. Călare pe calul cel mai puternic. Undeva pe o costișă, a căzut rupându-și trei coaste. Oamenii îl învinuiau pe omul care nu și-a vandut calul că uite: Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta și, uitându-se la cer, spuse din nou mai mult pentru sine: o fi bine, o fi rău..
Într-o zi a început războiul. Toți flăcăii din sat au primit chemare. Au plecat și nu s-au mai întors. Niciodată.
Feciorul lui rănit nu a fost luat de-acasă. Oamenii îl ocoleau privindu-l chiorâș.
Bătrânul se uită la cer, întrebându-se din nou: o fi bine, o fi rău..
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

marți, 27 februarie 2018

Trezirea între psihoză și normalitate (III)

Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă am observat vreo idee care poate ajuta oamenii ce trec printr-o criză existențială, un fel de cheie care ar putea fi aplicată ca prim ajutor într-o astfel de situație. Deși crizele prin care trec oamenii nu sunt la fel, există și trăsături comune, astfel încât am găsit nu o idee ci patru care pot ajuta în astfel de cazuri. Mă refer la faptul că pe toți oamenii îi ajută să știe că:
  • nu sunt singurii care trăiesc astfel de experiențe,
  • experiențele de transformare interioară sunt normale (fac parte din dezvoltarea umană firească chiar dacă unele sunt abrupte) și pot fi depășite,
  • există informații care îi pot ajuta să înțeleagă (pe cât posibil) aceste experiențe de transformare,
  • pentru a integra și depăși aceste experiențe este strict necesar să le acceptăm ca fiind parte integrantă din viață (să reducem rezistența la schimbare). 
Alison Crosthwait (The Good Therapists) spune că schimbările profunde implică chiar să acceptăm un proces pe care nu-l înțelegem, anumite aspecte venind din subconștient. Transformarea implică schimbarea de la o configurație fizică, emoțională și intelectuală la o altă configurație. Uneori se întâmplă treptat, tot timpul, fie că vrem, fie că nu, alteori se întâmplă brusc, criza fiind declanșată de diverse evenimente.

Cum se simte când suntem în schimbare, în cuvintele ei: "Uneori, mintea mea este confuză, alteori, dintr-o dată goală. Uneori, mă simt obosită. Și însetată. Ca și cum psihicului meu i s-ar fi făcut un masaj intens. Câteodată, mă simt maniacă. Alteori, simt fluturi în stomac. Uneori, rușinea mi se activează și apar regrete despre trecut, retrăiesc greșeli și vulnerabilitățile mă copleșesc cu o sete nemăsurată. Uneori, cineva spune ceva neașteptat și conștient îmi dau voie să integrez informația, să o las să-mi schimbe celulele. Câteodată, plâng legat de ceva, de un subiect, care nu m-a făcut niciodată să plâng. Uneori, am o fantezie despre ceva și înțelesul ei mă izbește și știu că asta e o nouă înțelegere. Uneori, iau un pahar de vin suplimentar, deși nu îl vreau și îmi dau seama după că aveam nevoie de el, paharul era doar un răspuns la emoții noi care păreau imposibil de manageriat, deși nu gândeam așa atunci. Unele schimbări sunt despre Eul meu, altele sunt despre procese inconștiente pe care nu le pot descrie. Și uneori nu e niciun semn de nimic".
inside

Dintre toate obstacolele care ne poate împiedica să depășim crizele transformării interioare (acum în era informației pe care o putem accesa aproape instantaneu), cele mai grave consider că sunt ignoranța și superficialitatea. Faptul că traversăm razant anumite informații considerând că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva sau că ceva sau cineva ne va scuti de experiențe abrupte și/sau traumatice.

Să știi ce să faci în caz de cutremur interior, atunci când totul se dărâmă înăuntru și-n afară, mi se pare chiar mai important decât pregătirea în caz de cutremur sau incendiu. De aceea filmul documentar pe care-l dau mai departe astăzi este extrem de important, acesta având proprietățile unui "ghid în caz de cutremur interior". Este vorba despre partea a III-a a documentarului pe care l-am re-intitulat "Trezirea între psihoză și normalitate" realizat de Sean Blackwell (diagnosticat cu Tulburare Afectiv Bipolară (TAB) în 1996).

Ca să știți ce pierdeți dacă nu-l vizionați, iată o scurtă descriere a secvențelor pe care le conține - în ordinea în care le-am dat mai departe aici pe blog, :

- secvența introductivă explică circumstanțele ce pot declanșa episoade din spectrul Tulburării Afectiv Bipolare (TAB) și coflictul care stă la baza declanșării acestui dezechilibru;
- în secvențele 2-3 sunt enumerate și explicate trăirile comune întâlnite atât în experiențele de trezire spirituală cât și în episoadele TAB, plus motivele ce stau la baza acestor manifestări în cadrul episodului maniacal bipolar;
- următoarea (4) este secvența ce conține modul în care se poate vindeca TAB fără medicație și/sau spitalizare;
- secvența 5 explică aspectele din viața noastră cotidiană ce conduc la declanșarea Tulburării Afectiv Bipolare.

- prima secvență a acestei părți cuprinde un inventar al comportamentelor posibile în timpul psihozelor (eliberarea traumelor, reprimărilor și a altor diverse energii) - considerate ca având potențial de purificare a sufletului;
- a doua conține mărturisiri legate de TAB și rolul eliberării de povara secretelor;
- secvența a treia din această parte aduce explicații utile în privința exploziilor de agresivitate și furie ce pot conduce uneori la sinucidere;
- a patra secvență cuprinde o descriere a nivelurilor de conștiință pe care se situează oamenii - un lucru pe care ar trebui să le știe oricine indiferent dacă este sau nu interesat de evoluția spirituală și sănătatea lui mentală;
- urmează secvența în care găsim explicații despre cât de mult contează nivelul de conștiință al persoanei în vindecarea psihozei prin care trece;
- ultima secvență a acestei părți descrie cum putem sprijini persoanele ce trec prin astfel de crize (= urgențe spirituale), care sunt manifestările dificile și cum e bine să reacționam în aceste momente.

Partea a III-a (cea de mai jos):
- în deschiderea acestei părți găsim o scurtă recapitulare a primelor două cu scopul de a conecta informațiile ca într-un puzzle în care să se observe mai ușor legtura dintre ele;
- a doua secvență ne descrie motivele pentru care este necesar și vital să ne deschidem iubirii din noi pentru a evolua spiritual și cum acestea pot conduce la vindecarea noastră spirituală profundă (individual și la nivelul societății);
- următoarea secvență explică modul în care putem trece de la un nivel de conștiință la următorul și cum o criză psihotică accelerează procesul de evoluție;
- a patra secvență descrie latura intunecată a nivelului de constiință tribal, modul de gândire la acest nivel si ce spune Ken Wilber despre această etapă de evoluție în cadrul teoriei sale numită Dinamica Spiralei;
- în încheierea acestei părți a documentarului găsiți explicații pentru cele opt iluzii cele mai întâlnite în cadrul trezirii, inclusiv pentru "De ce crezi că ești crezi Isus" 😃.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să reamintesc un lucru pe care l-am spus pe facebook: ignoranța ne afectează sănătatea și ne costă luni/ani din viața noastră prețioasă. Doar cei care nu-și prețuiesc viața sau nu cred că starea de pace interioară este posibilă își vor permite să ignore sau să frunzărească aceste informații. Vizionare plăcută și.. cu folos.


* Dacă treci printr-o astfel de experiență și ai nevoie de sprijin sau ghidare - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere.
***
Articole conectate: Aspecte ale căutarii spirituale (I), Aspecte ale căutarii spirituale (II), Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare și Călătoria mea către Cunoaștere și dincolo de aceasta. Documentare care nu ar trebui să lipsească din portofoliul niciunui căutător pot fi vizionate aici-link și aici-link.

Recomand cu căldură cărțile lui Eckhart Tolle (bestseller în întreaga lume), cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul omului:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link;
dar și câteva volume scrise de David R. Hawkins ce aduc clarificări și înțelegeri profunde în privința procesului de transformare interioară:
- "Realitatea, spiritualitatea si omul modern" -comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -comandă online aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -comandă online aici-link;
- "Sinele: realitate și subiectivitate" -comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare