Toți oamenii au un loc adânc ascuns în interiorul lor unde păstrează tot ce e mai bun în ei. Păstrează toleranța, acceptarea, iertarea, bunătatea, iubirea de semeni. Păstrează tot ce îi face vulnerabili în fața celorlalți și a furtunilor vieții care, în aceste vremuri, s-au înmulțit și ne pun la încercare capacitatea de adaptare și reziliență.
Pentru că toate acestea sunt atât de prețioase și strict necesare unei vieți împlinite și pline de sens, consider că ele formează împreună fațetele diamantului interior. Chiar dacă expresia e folosită și cu alte semnificații, mie aceasta îmi pare cea mai potrivită.
Unii cred/consideră că nu mai au demult nimic din acest diamant. Pentru că nu le pot manifesta față de nimeni, cred că le-au pierdut. Dar eu știu că nu este așa. Sunt convinsă că aceste lucruri sunt prea adânc înscrise în ADN-ul nostru ca să dispară. Fac parte din esența noastră, din umanitatea noastră.
Nu spun asta doar pentru că cred în oameni. Ci pentru că am văzut oameni care au trăit aproape toată viața fugind de sentimente (și "sentimentalisme") și/sau care s-au purtat extrem de rece, uneori agresiv, cu cei din jur însă, la un moment dat, și-au topit armura, s-au deschis și au început să-și lase diamantul să strălucească la vedere.
Vreau astăzi să vă aduc în atenție un om care a ars etapele vindecării traumelor într-un mod miraculos aș spune.. și a reușit să-și mențină diamantul interior cu toate fațetele sale în manifestare chiar dacă a trecut prin experiențe greu de imaginat.
Cum o fi reușit să se țină departe de resentimente, de ură și altele din gama asta, cum o fi reușit să-și păstreze încrederea în oameni chiar dacă a fost părăsit de propria mamă când avea doar câteva luni, sunt lucruri pentru care ar fi necesară o discuție mai lungă. Însă, deocamdată, vă invit să urmăriți măcar povestea pe scurt pe care a descris-o în emisiunea de mai jos.
Cum a scris Oana Pellea pe Facebook: "De iubit! De urmat! Îl consider un MODEL! Bravo, GIM! Un om ce își depășește condiția, ce alege sa ofere iubire după ce a cunoscut iadul! Pentru tinerii acestei tari... doriți modele? GIM e un model!"
Versurile pe care le-a scris pentru piesa cu care s-a prezentat în semifinala de la Românii au talent sunt un manifest pentru curaj, încredere în puterea interioară și o sursă de înțelepciune și inspirație pentru orice om indiferent de vârstă, sper să vă inspire și pe voi și să-l votați în finala de vineri 28 mai. Piesa merită ascultată de cel puțin două ori pentru a gusta toată esența mesajului (unele versuri ar putea trece neobservate având în vedere viteza rostirii). Vizionare plăcută și sper să ajungă la voi toată această energie minunată..
! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și ai nevoie de susținere / ghidare sau ai nevoie de clarificări în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
--------------------------------------
ANUNȚ: Dacă îți dorești să aduci o contribuție importantă în viața ta și a celorlalți, dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală (COR 242324)! Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent*, fișe de lucru/exerciții și un certificat de absolvire care-ți permite deschiderea unui cabinet. Toate detaliile le găsești AICI-LINK. Te aștept cu drag și bucurie!💗
--------------------------------------
Articole conectate cu subiectul:
- Reziliența - secretul puterii interioare,- Critica, agresivitatea, ura și.. evoluția și
- Jumătate din înțelegerea lumii.
Cărți recomandate cu drag:
- "Cum să te reconstruiești după o traumă" -Claire Aube- comandă online aici-link;- "Reziliența. Secretul puterii psihice" -Christina Berndt- comandă online aici-link sau aici-link;
- "13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac" -Amy Morin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Reziliența. Înțelepciune câștigată cu greu" -Eric Greitens- comandă online aici-link;
- "Reziliența emoțională" -Geetu Bharwaney- comandă online aici-link;
- "Avantajul rezilienței" -Al Siebert- comandă online aici-link;
- "Viața nu e mereu roz" -Mel Robbins- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Cultivarea lucidității" -Mark Williams, Danny Penman- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Grit. Puterea pasiunii și a perseverenței" -Angela Duckworth- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗