"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ganduri. Afișați toate postările

luni, 22 septembrie 2014

Ce înseamnă de fapt "trezirea" la realitate

De cele mai multe ori suntem doar la un pas de adevărata Libertate, de Conștiența totală. Dar acel pas ne apare ca fiind foarte greu de făcut din cauza fricii de necunoscut. Așa ajungem să preferăm să rămânem într-o experiență chiar dincolo de limitele suportabilității, doar pe principiul "măcar e un rău cunoscut".

Mulți oameni așteaptă ca o certitudine să le susțină primul lor pas către acel necunoscut numit autocunoaștere. Așteaptă ca cineva să facă lucrurile în locul lor sau măcar să-i asigure că totul va fi minunat dincolo de acea limită a lucrurilor pe care le cunosc. Numai că așa ceva este imposibil. În realitate, nimeni nu cunoaște "necunoscutul" Celuilalt ("spațiul" interior) în sensul său profund și nimeni nu poate face munca de transformare interioară în locul lui.

De aceea toate sfaturile în această direcție sunt inutile (link) iar "rețetele" prefabricate nu dau rezultatele așteptate. Dacă oamenii ar înțelege acest fapt cu adevărat atunci ar accepta că nu există rețete de vindecare interioară universal valabile (deși pe porțiuni mai pot fi aplicate pe ici pe colo). Dacă ar înțelege cu adevărat, atunci ar înceta să mai caute noi și noi astfel de rețete pe care marketingul le-a îmbrăcat frumos spunând că au rezultate "garantate" sau că "îți schimbă chiar azi viața".

Ar înțelege că singura acțiune care dă rezultate reale și definitive este munca interioară de zi cu zi susținută cu voință, perseverență și seriozitate. Și chiar dacă această acțiune e una dificilă, există oameni dispuși și pregătiți să-i susțină pe ceilalți în autoexplorare (link).

Am "preparat" pentru astăzi un nou material video cu un text care aparține lui Gangaji rostit de vocea ei blândă. Relaxant și terapeutic (*cu condiția să fie vizionat fără distrageri, însoțit de o respirație profundă ca și cum ați integra cuvintele și energia din ele), numai bun de privit prin ochii sufletului...


REMINDER:
Dacă te preocupă cu adevărat sănătatea sufletului, minții și trupului tău, te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților, să regăsim TABĂRA Bucuria de A FI. Este o tabără special dedicată celor care au decis că vor să facă o schimbare reală de perspectivă în viața lor. De aceea include *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' (!) și conține și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioada de desfășurare este 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Un alt material video consistent în virtuți terapeutice cu Gangaji are titlul "Cine ești tu cu adevărat" și poate fi vizionat aici-link. Merită vizionat și documentarul care există aici-link la realizarea acestuia participând și Gangaji. Un alt documentar care merită să existe în colecția oricărui explorator interior se găsește aici-link.

Recomand astăzi căteva cărți care ne pot ajuta să plonjăm în lumea ce există dincolo de minte și în lărgirea orizontului personal (transport gratuit la orice comandă oriunde în țară):
- "Doar rămâi tăcut" - H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Gangaji) - comandă online aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" - Arthur Osborne - comandă online aici-link;
- "Eliberarea de cunoscut" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
- "Viață eliberarată" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
- "Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
- "Puterea este în interiorul tău" - Louise L. Hay - comandă online aici-link.
***
Dacă ai pășit pragul acestui mic univers pentru prima dată, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să revii din când în când. În loc de hartă a site-ului poți utiliza listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



miercuri, 27 august 2014

Despre frică și alte trucuri ale minții

"Înfruntă-ți fricile și nu mai da voie minții tale să te țină captiv. (...) Relaxează-te puțin și dă vieții tale o șansă să curgă așa cum vrea, neasistată de minte și de efort. Oprește-te o clipă să direcționezi curgerea acestui râu." - Mooji

Fără îndoială, fricile sunt principalele obstacole în a ne realiza mai micile sau mai marile noastre vise dar mai ales în privința conștientizării a cine suntem cu adevărat (link). Ne e teamă că, pentru felul în care suntem, gândim și simțim (reali, autentici, fără măști - link), nu vom mai fi acceptați de familie, de prieteni sau de societate, ne e teamă că vom rămâne singuri. Și cum armonia interioară este și așa un lucru destul de greu de realizat, perspectiva singurătății nu doar că este inconfortabilă ci de multe ori ajunge să sperie.


Aceste frici nasc în mintea noastră diverse strategii care construiesc o multitudine de modele (măști) a "cum ar trebui să fim" pentru a fi pe placul familiei, prietenilor, societății. Purtarea oricărei astfel de măști = jocul oricărui astfel de rol (numit în psihologie subpersonalitate) - presupune un consum imens de energie (în cazul când este vorba despre o mască realizată și jucată în mod conștient). Aceste subpersonalități se exprimă la nivel mental în ceea ce putem numi simplu: "vocile din cap". Și dacă am spus asta cu siguranță știți la ce mă refer.. 😁

Având în vedere că aceste voci pot "prelua conducerea" sau pot chiar fi confundate cu intuiția sau vocea interioară, cred că subiectul prezintă importanță pentru toată lumea indiferent de apartenența noastră la un sistem de credințe sau altul.

De aceea dau mai departe astăzi un fragment dintr-un satsang cu Mooji în care acesta aduce o mulțime de clarificări pe aceată temă. De ce? Pentru că o face în felul său aparte - atât de logic, atât de coerent, de simplu, de cald și de...amuzant. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Tot despre frică și/sau trucuri ale minții este vorba și în articole: Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă, Mintea - prieten sau dușman?, Credințele care ne limitează viața și Cum ne ridicăm nivelul de conștiință (conștiență). Un documentar foarte important despre modurile atât de diverse în care mintea ne poate sabota se găsește aici-link.

Iată și câteva cărți de mare ajutor în "orientarea" în labirinturile minții:
- "Cum să ajungi la pacea interioară" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Experiența vidului. Conversații despre realizarea infinitului" - Nisargadatta Maharaj - comandă online aici-link;
- "Miracolul conștientizării" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas" -Thich Nhat Hanh- comandă online aici-link;
- "Experiența conștientizării" -Ovidiu Brazdău- comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă online aici-link;
- "Conştientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fii aici, acum" -Ram Dass- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Trezirea inteligentei" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
***
Dacă ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper să găsești aici ceva care să-ți placă și să fie de folos în căutările tale. Poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta pentru a căuta mai ușor un subiect anume. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



joi, 7 august 2014

Despre liniște și momentul Acum

"Tăcerea este utilă, dar nu ai nevoie de ea pentru a descoperi liniștea. Chiar și atunci când e zgomot, poți să fii conștient de liniștea din spatele zgomotului, de spațiul în care se produce zgomotul. Acela este spațiul lăuntric al stării de conștiință pură, conștiința în sine.

Poți deveni conștient de conștiință ca fiind fundalul în care se nasc toate percepțiile senzoriale și toate gândurile tale. Să devii conștient de conștiință înseamnă apariția liniștii lăuntrice." - fragment din cartea "Liniștea vorbește" scrisă de Eckhart Tolle
***
Mi-era dor de cuvintele lui Eckhart Tolle, de fapt nu de cuvinte ci de esența a ceea ce transmit ele, de liniștea lor. Și m-am gândit că poate nu sunt singura care mi-e dor. Așa că am tradus un material special ce consider că are valoare terapeutică din mai multe puncte de vedere. Îl puteți descoperi mai jos.

Pentru efect maxim este de preferat audiția în căști (sau măcar la un volum considerabil) și este necesar să lăsați deoparte orice alt lucru care v-ar putea distrage. Nu pentru mult timp. Doar pentru 13 minute. Vă asigur că cele 13 minute de concentrare a atenției doar la acest material vă vor fi răsplătite înmiit. Vizionare plăcută prin ochii sufletului...


Articole conectate: aici-link, aici-link. Despre esența realității și interconectarea lucrurilor se vorbește și aici-link, despre iluzia timpului merită toată atenția documentarul de aici-link, iar despre percepțiile noastre cu privire la realitate aici-link. Despre experiența "Eu Sunt" - o conferință deosebită aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi sunt bineînțeles ale lui Eckhart Tolle - bestseller în întreaga lume, cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul tuturor:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sunt peste 400 de articole în care să găsești lucruri utile căutărilor tale și aproape de suflet. Poți căuta mai ușor folosind listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



vineri, 16 mai 2014

Despre gânduri, credințe și consecințele lor

Ți s-a întâmplat vreodată să suferi de "scenarită"? E acea boală de care suferim toți, într-o măsură mai mare sau mică, când ne facem scenarii despre ce ar putea gândi/spune ceilalți despre noi, despre anumite evenimente care urmează să se întâmple și pe care le imaginăm în cele mai negre variante și despre alte gânduri care ne trec prin cap și pe care le rumegăm creându-ne singuri suferința. Normal că mi s-a întâmplat și mie 😁 și încă mi se întâmplă în momentele în care nu sunt atentă să rămân în prezent, în realitatea adevărată, scăpându-mi gândurile aiurea în imaginație. 

Consecințele rumegării acestor gânduri toxice sunt ușor de bănuit. De multe ori acestea pot conduce omul către depresie care poate somatiza în diverse boli la nivel fizic. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult în viața mea de când am "întâlnit-o" pe Byron Katie. Mai exact am întâlnit metoda ei de chestionare a gândurilor. Iată ce spune această ființă minunată care a reușit să deschidă prin metoda ei o cale excelentă de eliberare psiho-emoțională..:

"Un gând este inofensiv atât timp cât nu îl credem. Nu gândurile noastre, ci atașamentul nostru față de gândurile noastre ne cauzează suferința. Atașamentul de un gând înseamnă să credem că este real, fără a investiga. Un crez este un gând de care ne-am atașat, deseori ani de zile. (...) Gândurile doar apar. Vin din nimic și se duc în nimic, ca norii care trec pe cerul pustiu. Vin ca să treacă, nu să rămână. Nu există nici un rău în ele, până ne atașăm de ele ca și cum ar fi reale.(...) Gândurile sunt ca o briză, sau ca frunzele într-un copac, sau ca picături de ploaie care cad. Apar ca atare, iar prin investigare, putem deveni prieteni cu ele. Te-ai certa cu o picătură de ploaie? Picăturile nu sunt personale și nici gândurile. O dată ce un concept este primit cu înțelegere, următoarea dată când apare îl vei găsi interesant. Ceea ce era un coșmar, acum este doar interesant. Următoarea dată când apare, s-ar putea să-l vezi ca amuzant. Următoarea dată s-ar putea să nici nu-l mai observi. Aceasta este puterea iubirii a ceea ce este."

Citatul de mai sus este preluat din cartea "Iubeste ceea ce este" scrisă de Byron Katie, carte care a fost tradusă și în limba română (link). Povestea lui Byron Katie (Byron Kathleen Reid) este una impresionantă, iat-o mai jos pe scurt (*preluată tot din prezentarea cărții):

"Byron Kathleen Reid a devenit depresivă sever după vârsta de treizeci de ani. Pentru o perioada de zece ani, depresia ei s-a adâncit, iar Katie (cum îi spun toţi) şi-a petrecut doi ani fiind aproape incapabilă să-şi părăsească patul și obsedată de sinucidere. Astfel, într-o dimineață, din adâncul disperării, a experimentat o realizare care i-a schimbat viața.


Katie a observat că atunci când credea că un lucru ar trebui să fie altfel decât este ("Soțul meu ar trebui să mă iubească mai mult", "Copii mei ar trebui să mă aprecieze") suferea, iar atunci când nu credea astfel de gânduri, simțea pace. A realizat că ceea ce îi cauza depresia nu era lumea înconjurătoare, ci ceea ce credea despre lumea din jurul ei. Într-o clipă, Katie a văzut că încercarea noastră de a găsi fericirea era inversă, în loc să încercăm, fără speranță, să schimbăm lumea ca să corespundă gândurilor noastre despre cum "ar trebui" să fie, putem investiga aceste gânduri și prin întâmpinarea realității așa cum este, experimentăm o libertate și o fericire neimaginată. Katie a dezvoltat o simplă, dar puternică metodă de investigare, numită Lucrarea, care a făcut această transformare posibilă. Ca rezultat, o femeie țintuită în pat, sinucigașă, a devenit plină de iubire pentru tot ceea ce viața aduce.

Înțelegerea minții pe care Katie a avut-o, este în concordanţă cu ultimele descoperiri din neuroştiinţa cognitivă, iar Lucrarea a fost comparată cu dialogul socratic și învățăturile buddhiste. Dar Katie şi-a dezvoltat metoda fără cunoștințe de religie sau psihologie. Lucrarea este bazată doar pe experiența unei femei despre cum suferința se creează şi se încheie. Este uimitor de simplu, accesibil oamenilor de toate vârstele şi din orice mediu şi nu necesită mai mult de un pix, o foaie şi o minte deschisă. Eckhart Tolle spune despre aceasta: „Lucrarea propusă de Byron Katie este o mare binecuvântare pentru planeta noastră. Cauza de bază a suferinței este identificarea cu gândurile noastre, cu „poveștile” care ne trec continuu prin minte. Lucrarea acționează ca o sabie ascuțită care taie acea iluzie şi îţi permite să-ți cunoști singur esența nemărginită a ființei tale. Bucuria, pacea și iubirea emană din ea, ele fiind starea noastră naturală.” Înregistrări video și audio ale lui Katie facilitând Lucrarea pe diferite teme sunt disponibile pe pagina sa www.thework.com".

Pentru că sunt puține exemple traduse ale "Lucrării" și pentru că am găsit unul care știu că este util foarte multor situații de viață, am tradus video-ul de mai jos: "Lucrarea" pentru gândul "Nu trăiesc la potențialul meu maxim" (*din butonul cu patru mici săgeți din bara player-ului setați "full screen", video-ul cuprinde ambele părți, deci: nu-l opriți la jumătate 😁:



Un alt exemplu al aplicării "Lucrării" există în articolul: Magia relațiilor umane, iar despre gânduri nefondate, presupuneri inutile, prejudecăți și proiecții iluzorii merită să vizionați documentarul care există aici (link).
Pentru o înțelegere profundă a "Lucrării" și exemple concrete de aplicare recomand trei cărți ale lui Byron Katie care pot fi comandate online după cum urmează (transportul fiind gratuit oriunde în țară):
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" - comandă online de aici (link);
- "Cine ai fi tu fără povestea ta?" - comandă online de aici (link);
- "Iubește ceea ce este" - comandă online de aici (link).
***
UPDATE REMINDER:
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare