"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta atentie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta atentie. Afișați toate postările

joi, 13 februarie 2020

Mintea și creierul între neuroștiințe și misticism

"Tot ce-ai făcut până acum a fost urmărirea unui singur lucru. Indiferent că ți-ai propus să îți construiești o carieră, dacă ai început o afacere, dacă ai acumulat bani sau dacă ți-ai întemeiat o familie, la baza tuturor acestor acțiuni a stat dorința ta de-a trăi starea de bucurie.

(...) La ora actuală, procesul de supraviețuire al generației noastre este organizat mai bine ca oricând în trecut. Suntem generația care trăiește cel mai confortabil de când există umanitatea pe pământ. Problema este că acest lucru nu ne face să ne simțim nici mai fericiți, nici mai plini de iubire, nici mai senini.

De ce? Oamenii au încercat să schimbe la maxim mediul exterior. Dacă ar forța și mai mult această schimbare, probabil am rămâne cu toții fără planetă! Chiar și așa însă, noi nu suntem cu nimic mai fericiți decât strămoșii noștri de acum o mie de ani.

De vreme ce aceste schimbări exterioare nu au dat rezultatele scontate, nu crezi că a sosit timpul să vedem ce anume nu este în regulă? Ce sens are să continuăm să facem ceva care nu funcționează de o mie de ani? Cât timp o să continuăm să trăim urmând tipare care nu și-au onorat promisiunile?

A sosit timpul pentru o schimbare de paradigmă. Să începem așadar cu o întrebare simplă: ce înseamnă pentru noi bunăstarea?" - fragment din cartea "Ingineria interioară - ghidul unui yoghin către starea de bucurie" scrisă de Sadhguru.


Poate părea ciudat pentru unii, dar răspunsul la întrebarea de mai sus are o profundă legătură cu pacea interioară, plăcerea și bucuria ce vin din interior, iar acestea depind la rândul lor de percepțiile ce se formează în mintea noastră.

De aceea, înțelegerea funcționării minții a fost pentru mine (ca pentru mulți alții) punctul în care zbuciumul acesteia și căutările au încetat.

Tot de aceea probabil am stresat pe unii dintre cititorii fideli ai acestui blog cu articole despre minte și înțelegerea funcționării ei. Astăzi continui seria dând mai departe un material video pe care l-am parcurs cu creionul în mână pentru a-mi nota informațiile atât de faine între care oferă conexiuni.

Este vorba despre o conversație între David Eagleman (renumitul cercetător care a scris "Viețile secrete ale creierului" despre care am vorbit aici-link) și un remarcabil mistic pentru care am un deosebit respect și prețuire - Sadhguru - despre care vorbesc pe blog pentru prima dată.

De ce-l urmăresc pe Sadhguru și de ce ar fi bine să-l asculți? În primul rând pentru că, pe lângă înțelepciunea pe care a dobândit-o și experiențele de conștiință extinsă pe care le-a trăit, are cunoștințe temeinice de psihologie, biologie, neuroștiințe, chimie, fizică și altele care-l ajută să exprime lucrurile într-un limbaj foarte ușor de înțeles pentru oricine. În al doilea rând, apreciez la el simțul umorului rafinat și relaxant care sigur o să-ți placă și ție.

Țin să mulțumesc cu recunoștință persoanei care a făcut subtitrarea (al cărui/cărei nume nu-l cunosc, video-ul fiind deja "asamblat") deoarece știu că a petrecut cel puțin 100 de ore din viața sa în această acțiune. De aceea vă rog să evitați s-aruncați cu pietre înainte de a ști ce presupune asta. Pentru o mai bună înțelegere voi preciza doar că: în loc de "măreț, măreț" (min. 6.14.) este "stră-, stră-bunicul tău", "color-blind" (min. 24.52) = "incapabil de a distinge culorile", "equanimous" (min. 58.16) înseamnă în acel context "echilibrat" iar "flipping" (min. 58.20) în acel context ar fi "oscilează" (- între stări).

Este unul dintre materialele cele mai importante și utile pe care le-am postat pe acest blog și cred că o prezentare mai lungă nu ar convinge pe nimeni în plus să vizioneze materialul. Cred că ignoranța o plătim scump nu doar cu neliniști dar mai ales cu timp pierdut și bani (în mod indirect) și mai cred că așa cum își "așterne" fiecare, dacă învață sau nu, fix așa trăiește. Vizionare plăcută și cu folos..


Alte articole conectate cu subiectul:
- Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă,
- Mintea - prieten sau dusman?,
- Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală și bineînțeles
- documentarul din "musai list" "Creierul. Povestea noastră".

Cărți recomandate pentru o mai bună înțelegere a funcționării creierului și minții:
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Halucinații" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Creierul se transformă" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității" -Norman Doige- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "O minte cu totul nouă" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare" -Dragoș Cîrneci, Iulia Alexa- comandă online aici-link;
și despre pacea minții:
- "Ingineria interioară - ghidul unui yoghin către starea de bucurie" -Sadhguru- comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Cum să ajungi la pacea interioară" *audiobook -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "O minte profundă" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Creierul lui Buddha. Neuroștiința fericirii, iubirii și intelepciunii" -Rick Hanson- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici conțin informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți alege un subiect din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 16 ianuarie 2019

Cum să-ți îmblânzești mintea rătăcitoare (cercetări științifice)

"Căpşorul fetiţei abia trecea de talia mamei, pe care o ţinea strâns cu toată forţa de care era capabilă, înlănţuindu‑şi braţele în jurul ei, în timp ce vasul le ducea departe, spre o insulă unde aveau să îşi petreacă vacanţa. Totuşi, mama nu dădea semne că ar răspunde la gestul ei sau măcar că ar observa ce se petrece. Era absorbită cu totul de iPad.

Câteva minute mai târziu, scena se repeta, în timp ce mă urcam într‑un microbuz alături de nouă tinere, membre ale aceleiaşi asociaţii, care în seara aceea se îndreptau spre un weekend menit să le încarce bateriile, evadând din rutina de zi cu zi. Un minut mai târziu, după ce îşi ocupase fiecare locul, toate erau cu ochii ațintiți în smatphone-urile lor." - fragment din cartea "Focus. Motivaţia ascunsă a performanţei" scrisă de Daniel Goleman (renumit psiholog, autor şi jurnalist american).

Cu siguranță astfel de scene vă sunt deja cunoscute. Le întâlnim peste tot: pe stradă, în parcuri, restaurante/baruri sau în mijloacele de transport în comun. Este atât de grav încât e necesar să devenim mai conștienți (și să se predea în școli) că:

"Angajarea în lumea digitală vine cu un preţ, plătit prin sacrificarea timpului petrecut cu oameni în carne şi oase – mediul în care învăţăm să citim semnele nonverbale. Noua generație de inși care se văd aruncați în această lume digitală s-ar putea să se priceapă la tastarea pe dispositive electronice, dar se poate să fie complet neajutorați când vine vorba de comportamentul celui din față în timp real - mai ales să simtă consternarea celorlalți când se opresc în mijlocul unei conversații pentru a citi un mesaj primit." (Daniel Goleman - în aceeași carte).

Nu este vorba doar despre noua generație. Deficitul de atenție a devenit o boală de care suferim toți, chiar dacă diferă gravitatea. Cred că internetul și rețelele sociale au amplificat cu mult ceva ce a apărut deja în noi odată cu revoluția tehnologică ce a dat ultimului secol denumirea de "secolul vitezei".

Consecințele NEatenției pot fi dezatruoase. Pentru că nu e vorba doar despre comunicare și relații ci despre faptul că e posibil să devenim NEatenți la locurile de muncă unde ne desfășurăm activitatea unde e posibil ca viața altor oameni să depindă de atenția noastră.

Dată fiind importanța subiectului, iată că oamenii de știință și-au îndreptat atenția către studiul aprofundat al.. atenției. Vă invit să urmăriți video-ul de mai jos în care Amishi Jha (cercetător în neuroștiințe, prof. univ. dr. la Universitatea din Miami) ne oferă un rezumat al rezultatelor acestor cercetări.

În plus veți afla informații prețioase despre distragerile externe (ex. stresul) și interne (ex. rătăcirea minții) dar și despre cum putem stimula atenția. Este un video pe care l-am tradus "oficial" 😄 pentru TED, sper să fie cu folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior sau îți dorești anumite clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Curs acreditat A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Prin conținutul său, acesta este în același timp și un curs de autocunoaștere consistent oferind exerciții relevante pentru autoeducație dar și modalități de depășire a provocărilor din viața cotidiană. Când:  pe 9, 10, 11 decembrie. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. Detalii despre celelalte beneficii, reducerea acestei luni și program: AICI-LINKTe aștept cu drag și bucurie 💗
***
Articole conectate cu subiectul:
- Până la urmă, cât de conștienți putem fi
- Creierul, percepțiile și realitatea (1) și
- Creierul, percepțiile și realitatea (2)
.

Celor interesați de înțelegerea mecanismelor, antrenamentul atenției și atenția în "aici și acum" le recomand:
- "Focus. Motivația ascunsă a performanței" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Revoluția atenției. Revelația puterii extraordinare a minții ferm focalizate" -Alan Wallace- comandă online aici-link;
- "Arta atenției depline în lumea modernă" -Osho- comandă online aici-link;
- "De ce facem lucrurile pe care le facem" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Tulburările de atenție la copii" -Jacques Thomas, Celia Vaz-Cerniglia, Guy Willems- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înţelesul tuturor" -Bhante Henepola Gunaratana- comandă online aici-link.
- "Acvariul din Ocean. Mindfulness ca stil de viaţă" -Daniela Andreescu- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

luni, 6 noiembrie 2017

Adevărații tăi dușmani

Mai multe persoane cu care am comunicat de-a lungul vremii mi-au spus că, deși citesc, vizionează materiale și uneori chiar aplică ceea ce au aflat, nu obțin rezultate vizibile și de durată în viața lor. Asta se întâmplă deoarece credințele limitative din subconștient nu sunt chiar ușor de prelucrat și transformat, astfel încât lucrul cu noi înșine e dificil într-o anumită măsură iar rezultatele necesită claritate, voință și perseverență.

În aceste condiții, majoritatea oamenilor ajung să părăsească rapid lucrul cu sine conștient și organizat și, din neputință, unii ajung chiar să spună că dezvoltarea personală e "un bla-bla aiurea pe care oamenii îl practică atunci când nu au ocupație și se plictisesc" (citat dintr-un mesaj 😁).

Tot din neputință oamenii își găsesc fel de fel de scuze pentru nefericirile lor și pentru faptul că aleg să trăiască pe modul "supraviețuire": că e "familia care are o gândire învechită și lucrez degeaba la mine stând acolo", că "sistemul de învățământ mi-a tăiat aripile și acum e prea târziu să mai fac ceva", că "soțul/soția mă ține pe loc", etc. Gen: "domnule, pe-afară e plin de dușmani" 😂.


Un proverb african spune că atunci când nu mai ai inamici în interior, cei din exterior nu te mai pot răni. Și este perfect adevărat. Un om antrenat psihic și emoțional devine imun la orice ar veni din exterior. Am cunoscut astfel de oameni și acum mă pot bucura și eu de această abilitate de adaptare și flexibilitate mentală și emoțională. 

Studiul pe care l-am făcut în anii de lucru interior, aproape 11 la număr, mi-au permis să fac o sistematizare a adevăraților noștri dușmani care sunt bineînțeles interiori și nicidecum exteriori. Am avut ocazia să expun 20 dintre "cei" ce ne sabotează într-una din edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizate de Constantin Luca - căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Emisiunea este dedicată special persoanelor care nu au obținut rezultatele dorite în transformarea interioară și conține și câteva surprize pe care le veți descoperi doar dacă o vizionați. Vizionare plăcută și.. cu folos. (* Notă: dacă sunteți abonați la newsletter-ul automat blogger și primiți acest articol pe mail, pentru a viziona emisiunea e necesar să intrați pe pagină dând click pe titlul articolului - deoarece newsletter-ul automat nu preia materialele video.)


! Dacă dorești să te autodepășești sau vrei o ghidare/susținere în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Cărți recomandate:
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
- "Compulsiunile: prieteni sau dușmani?" -Mary O'Malley- comandă online aici-link;
- "Mă eliberez" -Frederic Fanget- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi anxietatea" -Bret A. Moore- comandă online aici-link;
- "Depășirea de sine" -Verena Kast- comandă online aici-link;
- "Ințelepciunea simplă. Lucrurile mărunte care transformă viața de zi cu zi" -D. Cunningham- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😄 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 27 ianuarie 2017

Despre normal, anormal și paranormal

Multe lucruri care au fost considerate în trecut "anormale" sau "paranormale" au ajuns să fie explicate în zilele noastre prin noile descoperiri științifice. Și totuși, există încă mulți oameni care cred că unele lucruri vor rămâne învăluite în mister pentru eternitate și consideră că doar oamenii "aleși" pot avea acces la așa-numitele capacități "paranormale".

Dacă efectul "wooow" nu ar produce o atât de puternică distragere a atenției și nu ar consuma atât de mult timp și energie căutătorilor de cunoaștere poate că subiectul nu ar avea nici o importanță. Dar, din câte am observat de-a lungul anilor mei de căutări, dorința oamenilor de a avea aceste capacități îi poate îndepărta foarte mult de calea evoluției autentice către grade superioare de conștiență sau unii pot chiar rămâne blocați în căutarea obsesivă a "activării" unor astfel de abilități. Despre marketingul care vinde cursurile/"inițierile"/"activările" abilităților "paranormale" voi vorbi cu altă ocazie 😁

De aceea am considerat că ar putea fi utile câteva clarificări despre ceea ce etichetăm drept "normal", "anormal" și "paranormal" abordând subiectul într-o nouă ediție din seria de emisiuni "Cafeneaua Spirituală" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru invitație). Am vorbit și despre normalitatea stărilor prin care trecem atunci când suntem conștienți de transformarea noastră interioară, astfel încât sper să găsească fiecare câte ceva de folos în cadrul acestei scurte emisiuni. Vizionare plăcută.. 



Dacă tot am amintit despre ceea ce deocamdată numim abilități "paranormale", dau astăzi mai departe și o ediție din seria "Mistere la Granițele Cunoașterii" realizată de Daniel Roxin. În cadrul emisiunii de mai jos, acesta îl are ca invitat pe Adrian Cranta - un om cu o vastă cunoaștere căpătată pe parcursul unui lung traseu de căutări prin diversele culturi ale lumii. Aici ne vorbește despre "Secretele maeștrilor chinezi" - lucruri foarte interesante care merită atenția investită. Vizionare plăcută..


Cărți recomandate:
- "Arta de a gândi limpede" -Rolf Dobelli- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea ințelepciunii la problemele de zi cu zi" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link.
p.s. Nu recomand nici o carte despre "fenomenele paranormale" deoarece acelea pe care le cunosc inventează explicații și teorii mult prea... fanteziste 😁.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 20 mai 2014

Învățături esențiale pentru o viață trăită în armonie

Reacțiile pe care le avem în diverse situații din viață sunt provocate de percepția noastră despre lume și viață pe care ne-am format-o de-a lungul timpului. Toate experiențele pe care le-am trăit până în acest moment, toate emoțiile pe care le-am avut și tot ce am învățat până în prezent ne detemină să emitem păreri, presupuneri și/sau concluzii pripite despre oameni, fapte și situații de viață, iar acestea sunt de cele mai multe ori neconforme cu realitatea.

Dacă aceste păreri, presupuneri și concluzii pripite nu ne-ar afecta pe noi înșine și nici pe cei de lângă noi, dacă ele nu ar lăsa amprente adânci (link) în sufletul nostru și a celorlalți, poate că proiecțiile noastre mentale nu ar fi un subiect care să prezinte prea mare importanță. Dar cum toate acestea ne modelează relațiile și calitatea vieții pe care o trăim consider că este un subiect care merită toată atenția și efortul necesar unei înțelegeri profunde.

Mergând pe principiul că ideile valoroase merită preluate din orice cultură provin, dau astăzi mai departe un interviu de mare valoare realizat de conf. univ. dr. Matei Georgescu cu un om remarcabil - Venerabilul Jampa Lungtog - călugăr buddhist la Centrul Rabten Choeling– link (Centru de Înalte Studii Tibetane înființat de maestrul Geshe Rabten Rinpoche). Venerabilul Jampa Lungtog este dicipolul maestrului Geshe Rabten Rinpoche și predă în cadrul centrului esenţa învăţăturilor buddhiste: înţelegerea funcţionării minţii și a cauzelor care provoacă fericirea sau nefericirea noastră cu scopul eliminării acestora.


Fiind un bun cunoscător al limbii tibetane el este de asemenea și traducătorul Sanctităţii Sale Dalai Lama pe parcursul vizitelor acestuia în Elveţia şi Austria. Mihai Popa Radu - fondatorul Centrului Seeds for Happiness (care a facilitat vizitele acestuia în România) - îl descrie într-un mod minunat ca fiind "Un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul si Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernamant impecabil și o logica excelentă, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta."

Veți afla din interviu informații foarte utile despre mindfulness (focalizarea atenției), consecințele proiecțiilor mentale, dezvoltarea preciziei în înțelegerea logică a realității, percepția liberă de concepte a realității, starea de vid (numită în interviu vacuitate) și eliberarea de suferință. Vizionare plăcută!

*Mulțumiri și felicitări echipei Centrului Seeds for Happiness pentru facilitarea vizitelor Venerabilului Jampa Lungtog, domnului conf.univ.dr. Matei Georgescu pentru realizarea interviului și Editurii Herald pentru traducerea acestuia.


Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară):
- "Meditația și viața cotidiană" -Geshe Rabten- comandă online aici-link (recomandată în interviul de mai sus);
- "Mintea in buddhismul Mahayana" -Geshe Rabten- comandă online aici-link;
- "Bucuria de a trăi" -Yongey Mingyur Rinpoche, Eric Swanson- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Bucuriile ințelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Calea budismului tibetan" -Dalai Lama- comandă online aici (link);
- "Revoluția atenției" -B. Alan Wallace- comandă online aici-link.

***
Dacă abia ai pășit în acest spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare