"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta proiectii_mentale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiectii_mentale. Afișați toate postările

miercuri, 24 octombrie 2018

"Fericiţi cei săraci cu duhul.."..?

Printre alte gânduri care mi-au locuit mintea mulți ani s-a aflat și chestiunea din titlul acestui articol. Și e sigur că nu doar mie. M-am tot gândit că ar fi imposibil ca sensul ei să fie că doar cei ignoranți pot fi fericiți.

Dintre toate interpretările pe care le-am întâlnit, cea mai faină este cea pe care am ales s-o dau mai departe astăzi. Pentru că e prea faină s-o țin doar pentru mine. Este un fragment din cartea "Închisorile invizibile" scrisă de un om minunat - Adrian Nuță: 
***
"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia Cerurilor." (Matei 5, 3). Aceasta este prima dintre Fericiri. În total sunt nouă. După părerea mea, este şi cea mai profundă. De aceea este şi prima. În cazul în care le uiţi pe celelalte, măcar de prima să-ţi aminteşti şi este suficient.

Pare a fi o afirmaţie foarte descurajatoare pentru cei care gândesc. Intelectualii au mari probleme în a o accepta. "Aha, pentru a intra în împărăţia Cerurilor trebuie să fii sărac cu duhul, adică prost. Adică cei care au 4-8 clase şi se duc la biserică simt mântuiţi, pe când eu, care m-am chinuit să fac facultatea şi mi-am pus problema religiei, să rămân pe dinafară? Nu e drept."

Sunt de acord. Un om cu inteligenţa colosală a lui Iisus trebuie să fi avut altceva în vedere. Iată la ce cred că s-a gândit. Ce înseamnă "sărac"? "Sărac" înseamnă cineva care nu prea dispune de resurse materiale. Are puţine resurse (bani, proprietăţi). "Sărac" înseamnă puţin. La limită, zero. Adică nimic.

Ce înseamnă "duhul"? "Duhul" este gândirea. Prin urmare, "sărac cu duhul" = gândire puţină, la limită, nongândire. Nongândirea are două polarităţi. Una este, într- adevăr, stupiditatea. Debilii mintal nu gândesc. Vor intra ei în împărăţia Cerurilor? Habar nu am. Cealaltă polaritate este conştienţa. Conştienţa transcede gândirea. În raport cu gândirea, conştienţa este nongândire. Intuiţia mea, este că Iisus se referă la această polaritate. Vor intra oamenii conştienţi în Împărţia lui Dumnezeu? Sunt convins de asta.

Dacă eşti un tip care gândeşte, fii optimist. Iisus nu te-a exclus de la fericire. Dar nici tu nu eşti la capătul drumului. Capătul drumului nu înseamnă să fii conştient de gânduri, deci să ai cunoaştere, ci să fii conştient de gânditor, adică să ai conştienţă. Îţi aminteşti metafora cu cerul şi norii? A fi conştient de gânditor este echivalent cu a privi cerul, printre nori.

Priveşte printre gânduri! Observă spaţiile dintre gânduri, intervalele dintre ele. Acolo locuieşte Dumnezeu. Pentru asta ai nevoie de o focalizare continuă. Trebuie să te antrenezi să-ţi urmăreşti mintea, tot aşa cum te antrenezi ca să ai un corp mai arătos. Pentru asta nu trebuie să te duci nicăieri. Stai acasă şi îţi priveşti mintea. Te asigur că ai ce să vezi. Poţi chiar să renunţi la cablul TV.

Gândurile seamănă foarte mult cu nişte vizitatori. Tu eşti gazda. Dacă îi observi cu mare atenţie, unii îţi vor părea absolut îngrozitori. Eşti stupefiat să îi vezi în casă la tine! Sunt gânduri din sfera lăcomiei, posesivităţii, geloziei, dominării, violenţei, zgârceniei.

Stai şi te întrebi cum au pătruns. E foarte simplu. S-au instalat atunci când gazda era plecată. În traducere: au venit atunci când tu nu erai conştient. Altfel spus, cineva care nu şi-a analizat propriul inconştient poate să aibă o imagine mirifică despre sine însuşi, în timp ce realitatea e cu totul alta."


Faptul că mintea e un instrument minunat dar poate fi și cel mai aprig dușman este un lucru știut demult. Publilius Syrus (85–43 î.Hr.) spunea simplu că "Înţeleptul este stăpânul propriei sale minţi. Nebunul îi este sclav."

Chiar dacă nu e nici un secret aici, oamenii suferă în continuare și nu reușesc să facă pace cu mintea lor. Asta înseamnă că nu s-a vorbit de-ajuns despre asta :)). De aceea m-am gândit să abordez subiectul într-una dintre edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre observarea gândurilor și eliminarea tiparelor mentale, reprogramarea minții, transformarea acesteia într-un instrument eficient, cu exemple utile și tot tacâmul :)) Ținând cont că peste 90% din suferința oamenilor provine din gândurile care le trec prin minte (îngrijorare, frici, scenarii), sper ca informațiile să fie de folos. Vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în transformarea gândirii, regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole conectate cu subiectul: Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivăÎnțelege-ți mintea ca să-ți poți schimba viața, Sursa nefericirii noastre și bineînțeles, documentarele parte din "musai list" postate aici-link și aici-link.

Cărți pe care le recomand cu căldură celor interesați:
- "Mintea: O călătorie spre centrul fiinţei umane" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Mindsight. Noua stiință a transformării personale" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Mindfulness și neurobiologie. Calea către cultivarea stării de bine" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Distruge-ti obiceiurile nocive. Cum sa-ti determini mintea sa lucreze in favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Așa cum gândește omul" -James Allen- comandă online aici-link.
Din nefericire, cărțile scrise de Adrian Nuță se mai găsesc numai prin anticariate dacă aveți noroc..
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 11 septembrie 2014

Treaba mea, treaba ta și treaba lui Dumnezeu

"Pot găsi doar trei tipuri de treburi în Univers: a mea, a ta și a lui Dumnezeu.

(Pentru mine cuvântul Dumnezeu înseamnă "realitate". Realitatea este Dumnezeu, pentru că guvernează. Orice nu este sub controlul meu, al tău, sau controlul tuturor, o numesc treaba lui Dumnezeu).

Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc "Trebuie să-ți găsești o slujbă", "vreau să fii fericit", "ar trebui să fi punctual", "ar trebui să ai mai multă grijă de tine" - sunt în treaba ta. Când sunt îngrijorată de cutremure, inundații, război sau când voi muri, sunt în treaba lui Dumnezeu. Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea.

Am observat asta la începutul anului 1986. Când mergeam mental în treaba mamei mele, de exemplu, cu un gând ca "Mama mea ar trebui să mă înțeleagă", am experimentat imediat un sentiment de singurătate. Și am înțeles că de fiecare dată în viața mea, când m-am simțit rănită sau singură, mă aflam în treaba altora.

Dacă tu îți trăiești viața, iar eu trăiesc mental viața ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reține de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viața mea nu funcționează.

Să cred că știu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganța pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate și frică. Știu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă. Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.

Dacă înțelegi cele trei tipuri de treburi îndeajuns să stai în treaba ta, ți-ar putea elibera viața într-un mod în care nici nu-ți poți imagina. Data viitoare când simți stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental și s-ar putea să începi să râzi! Întrebarea aceasta te poate aduce la tine. Și ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent și că ți-ai trăit toată viața, mental, în treburile celorlalți. Doar să observi când te afli în treburile celorlalți, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat.

Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viața ta se desfășoară perfect pe cont propriu."



Fragmentul de mai sus este extras din minunata carte a lui Byron Katie "Iubește ceea ce este". L-am dat mai departe deoarece consider că este cel mai concis text despre care ar trebui să fie Treaba noastră a fiecăruia 😁. Dar știm cu toții că cel mai mult timp îl petrecem în Treaba altora judecându-i sau dându-le sfaturi pe care nu le cer 😃.

Procesul de analiză/autoinvestigație a unui gând/idee (care ne macină mintea) este aparent simplu și are la bază doar 4 întrebări și o "întoarcere" a gândului/ideii:
1. (Gândul) Este adevărat?
2. Poţi fi absolut sigur că este adevărat?
3. Cum reacţionezi, ce se întâmplă când crezi acest gând?
4. Cine ai fi fără gând?
5. Întoarce-l (conceptul pe care îl investighezi) şi nu uita să găseşti trei exemple autentice, specifice pentru fiecare întoarcere.

"Lucrarea" propusă de Byron Katie este foarte apreciată în rândul psihoterapeuților pentru că are o foarte largă aplicabilitate iar rezultatele obținute au schimbat deja viața a mii de oameni. Vă propun spre vizionare un exemplu al aplicării "Lucrării" sale pe care-l consider reprezentativ și de mare folos în vindecarea relațiilor. Este un exercițiu nu doar util dar și foarte amuzant în stilul binecunoscut al lui Byron Katie...


Articole conectate: Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase și 3 pași importanți pentru relații armonioase. Despre gânduri nefondate, presupuneri inutile, prejudecăți și proiecții iluzorii pe care le face mintea noastră - merită să vizionați documentarul care există aici (link).

Pentru o înțelegere profundă a Lucrării și exemple concrete de aplicare recomand trei cărți ale lui Byron Katie care pot fi comandate online după cum urmează - transportul fiind gratuit oriunde în țară:
- "Pune-ți gândirea sub semnul intrebării și schimbă lumea" - comandă online aici-link;
- "Cine ai fi tu fără povestea ta?" - comandă online aici-link;
- "Iubește ceea ce este" - comandă online aici-link.

Și dacă tot veni vorba de relațiile de cuplu, recomand și câteva cărți pentru cei care vor să-și transforme/vindece relațiile:
-"Iubirea nu este de ajuns" - Aaron T. Beck (părintele psihoterapiei cognitive) - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" -Jacques Salomé- foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor - comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Cum să ne mărturisim iubirea" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.



Dacă esti pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești aici multe lucruri care să-ți placă. Poți folosi ca hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 29 iulie 2014

Chirurgia deschiderii inimii

Sursa suferințelor noastre este diferența pe care mintea noastră o sesizează între realitate și felul în care noi ne așteptăm să fie aceasta. Cu cât mai mare această diferență, cu atât mai mare este și suferința.

Nu am studiat statisticile, dar cred că cel mai frecvent motiv de ceartă în cupluri sau chiar din relațiile de prietenie este faptul că încercăm continuu să-l schimbăm pe Celălalt (orice rol ar juca acesta în viața noastră).

Așa au intrat în "folclor" expresii precum "Las' că-l dau eu după mine cu timpul", "Las' c-o dau eu pe brazdă", "Las' că-l șlefuiesc eu", etc. Ce mi se pare uimitor este faptul că această atitudine persistă de multe ori și în cazul persoanelor care parcurg deja diverse căi de dezvoltare personală și cunosc deja faptul că lumea exterioară este o imensă oglindă a ceea ce nu acceptăm la noi înșine (detalii aici-link).


Iată ce frumos exprimă aceste lucruri Byron Katie în cartea sa "Iubește ceea ce este" (link):

"Singura dată când suferim este când credem un gând care se ceartă cu ceea ce este. Când mintea este perfect clară, ceea ce este, este ceea ce ne dorim. Dacă vrei ca realitatea să fie diferită decât este, ai putea la fel de bine să înveți o pisică să latre. Poți încerca din nou și din nou, dar la final pisica se va uita în sus la tine și va zice "Miau". Dorind ca realitatea să fie altfel decât este, este imposibil..

Și totuși, dacă ești atent, vei observa că gândești astfel de gânduri de zeci de ori pe zi. "Oamenii ar trebui să fie mai amabili", "Copiii ar trebui să fie bine crescuți", "Soțul meu (sau soția mea) ar trebui să fie de acord cu mine", "Ar trebui să fiu mai slab (sau mai frumos, sau să am mai mult succes)".

Aceste gânduri sunt moduri prin care noi dorim ca realitatea să fie altfel decât este. Dacă crezi că sună depresiv, ai dreptate. Tot stresul pe care îl simțim, este din cauza faptului că ne certăm cu ceea ce este."

Pentru că sunt un fan Byron Katie și pentru că modul ei de a scoate la iveală proiecții mentale ascunse este atât de simplu și pe înțelesul tuturor, dau astăzi mai departe un nou exemplu al aplicării metodei pe care ea o numește "Lucrarea" (The Work). Bineînțeles, este un material care are legătură cu lucrurile de mai sus, cu felul în care încercăm să-l schimbăm pe Celălalt.

Îl consider un material important pentru că de multe ori proiecțiile noastre mentale sunt ca o ceață care ne împiedică să-l vedem pe Celălalt așa cum Este el. Un dialog de suflet revelator dar și amuzant, numai bun de privit prin ochii sufletului și de înțeles cu inima...


! Dacă îți dorești să depășești o situație de conflict în relații sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 21, 22, 23 ianuarie. Detalii AICI-LINK.
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 4, 5, 6 februarie. Detalii - AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Articole conectate cu subiectul:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Cum să-ți faci prieteni pe viață,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă,
- Jumătate din înțelegerea lumii,

Pentru o înțelegere profundă a Lucrării și exemple concrete de aplicare recomand trei cărți ale lui Byron Katie care pot fi comandate online după cum urmează:
- "Cine ai fi tu fără povestea ta?" - comandă online aici-link;
- "Pune-ți gândirea sub semnul întrebării și schimbă lumea" - comandă online aici-link;
- "Iubește ceea ce este" - comandă online aici-link.
Recomand cu încredere și următoarele lecturi care fac bine pentru suflet și minte:
- "Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Transmiterea. Despre ce ne aducem unii altora" -Céline Alvarez, Christophe André- comandă online aici-link;
- "Stările sufletești. Învățarea seninătății" -Christophe André - comandă online aici-link;
- "Viața interioară" -Christophe André - comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
-"Iubirea nu este de ajuns" - Aaron T. Beck (părintele psihoterapiei cognitive) - comandă online aici-link.


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 20 mai 2014

Învățături esențiale pentru o viață trăită în armonie

Reacțiile pe care le avem în diverse situații din viață sunt provocate de percepția noastră despre lume și viață pe care ne-am format-o de-a lungul timpului. Toate experiențele pe care le-am trăit până în acest moment, toate emoțiile pe care le-am avut și tot ce am învățat până în prezent ne detemină să emitem păreri, presupuneri și/sau concluzii pripite despre oameni, fapte și situații de viață, iar acestea sunt de cele mai multe ori neconforme cu realitatea.

Dacă aceste păreri, presupuneri și concluzii pripite nu ne-ar afecta pe noi înșine și nici pe cei de lângă noi, dacă ele nu ar lăsa amprente adânci (link) în sufletul nostru și a celorlalți, poate că proiecțiile noastre mentale nu ar fi un subiect care să prezinte prea mare importanță. Dar cum toate acestea ne modelează relațiile și calitatea vieții pe care o trăim consider că este un subiect care merită toată atenția și efortul necesar unei înțelegeri profunde.

Mergând pe principiul că ideile valoroase merită preluate din orice cultură provin, dau astăzi mai departe un interviu de mare valoare realizat de conf. univ. dr. Matei Georgescu cu un om remarcabil - Venerabilul Jampa Lungtog - călugăr buddhist la Centrul Rabten Choeling– link (Centru de Înalte Studii Tibetane înființat de maestrul Geshe Rabten Rinpoche). Venerabilul Jampa Lungtog este dicipolul maestrului Geshe Rabten Rinpoche și predă în cadrul centrului esenţa învăţăturilor buddhiste: înţelegerea funcţionării minţii și a cauzelor care provoacă fericirea sau nefericirea noastră cu scopul eliminării acestora.


Fiind un bun cunoscător al limbii tibetane el este de asemenea și traducătorul Sanctităţii Sale Dalai Lama pe parcursul vizitelor acestuia în Elveţia şi Austria. Mihai Popa Radu - fondatorul Centrului Seeds for Happiness (care a facilitat vizitele acestuia în România) - îl descrie într-un mod minunat ca fiind "Un exemplu special al îmbinării a ce are mai bun de oferit Orientul si Occidentul: o minte foarte lucidă, un discernamant impecabil și o logica excelentă, toate înfășurate și oferite cu compasiune, modestie și dorința de a ajuta."

Veți afla din interviu informații foarte utile despre mindfulness (focalizarea atenției), consecințele proiecțiilor mentale, dezvoltarea preciziei în înțelegerea logică a realității, percepția liberă de concepte a realității, starea de vid (numită în interviu vacuitate) și eliberarea de suferință. Vizionare plăcută!

*Mulțumiri și felicitări echipei Centrului Seeds for Happiness pentru facilitarea vizitelor Venerabilului Jampa Lungtog, domnului conf.univ.dr. Matei Georgescu pentru realizarea interviului și Editurii Herald pentru traducerea acestuia.


Cărți recomandate (transport gratuit oriunde în țară):
- "Meditația și viața cotidiană" -Geshe Rabten- comandă online aici-link (recomandată în interviul de mai sus);
- "Mintea in buddhismul Mahayana" -Geshe Rabten- comandă online aici-link;
- "Bucuria de a trăi" -Yongey Mingyur Rinpoche, Eric Swanson- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Bucuriile ințelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Calea budismului tibetan" -Dalai Lama- comandă online aici (link);
- "Revoluția atenției" -B. Alan Wallace- comandă online aici-link.

***
Dacă abia ai pășit în acest spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Poți căuta subiectul dorit folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare