"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta frica_de_viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frica_de_viitor. Afișați toate postările

miercuri, 24 octombrie 2018

"Fericiţi cei săraci cu duhul.."..?

Printre alte gânduri care mi-au locuit mintea mulți ani s-a aflat și chestiunea din titlul acestui articol. Și e sigur că nu doar mie. M-am tot gândit că ar fi imposibil ca sensul ei să fie că doar cei ignoranți pot fi fericiți.

Dintre toate interpretările pe care le-am întâlnit, cea mai faină este cea pe care am ales s-o dau mai departe astăzi. Pentru că e prea faină s-o țin doar pentru mine. Este un fragment din cartea "Închisorile invizibile" scrisă de un om minunat - Adrian Nuță: 
***
"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia Cerurilor." (Matei 5, 3). Aceasta este prima dintre Fericiri. În total sunt nouă. După părerea mea, este şi cea mai profundă. De aceea este şi prima. În cazul în care le uiţi pe celelalte, măcar de prima să-ţi aminteşti şi este suficient.

Pare a fi o afirmaţie foarte descurajatoare pentru cei care gândesc. Intelectualii au mari probleme în a o accepta. "Aha, pentru a intra în împărăţia Cerurilor trebuie să fii sărac cu duhul, adică prost. Adică cei care au 4-8 clase şi se duc la biserică simt mântuiţi, pe când eu, care m-am chinuit să fac facultatea şi mi-am pus problema religiei, să rămân pe dinafară? Nu e drept."

Sunt de acord. Un om cu inteligenţa colosală a lui Iisus trebuie să fi avut altceva în vedere. Iată la ce cred că s-a gândit. Ce înseamnă "sărac"? "Sărac" înseamnă cineva care nu prea dispune de resurse materiale. Are puţine resurse (bani, proprietăţi). "Sărac" înseamnă puţin. La limită, zero. Adică nimic.

Ce înseamnă "duhul"? "Duhul" este gândirea. Prin urmare, "sărac cu duhul" = gândire puţină, la limită, nongândire. Nongândirea are două polarităţi. Una este, într- adevăr, stupiditatea. Debilii mintal nu gândesc. Vor intra ei în împărăţia Cerurilor? Habar nu am. Cealaltă polaritate este conştienţa. Conştienţa transcede gândirea. În raport cu gândirea, conştienţa este nongândire. Intuiţia mea, este că Iisus se referă la această polaritate. Vor intra oamenii conştienţi în Împărţia lui Dumnezeu? Sunt convins de asta.

Dacă eşti un tip care gândeşte, fii optimist. Iisus nu te-a exclus de la fericire. Dar nici tu nu eşti la capătul drumului. Capătul drumului nu înseamnă să fii conştient de gânduri, deci să ai cunoaştere, ci să fii conştient de gânditor, adică să ai conştienţă. Îţi aminteşti metafora cu cerul şi norii? A fi conştient de gânditor este echivalent cu a privi cerul, printre nori.

Priveşte printre gânduri! Observă spaţiile dintre gânduri, intervalele dintre ele. Acolo locuieşte Dumnezeu. Pentru asta ai nevoie de o focalizare continuă. Trebuie să te antrenezi să-ţi urmăreşti mintea, tot aşa cum te antrenezi ca să ai un corp mai arătos. Pentru asta nu trebuie să te duci nicăieri. Stai acasă şi îţi priveşti mintea. Te asigur că ai ce să vezi. Poţi chiar să renunţi la cablul TV.

Gândurile seamănă foarte mult cu nişte vizitatori. Tu eşti gazda. Dacă îi observi cu mare atenţie, unii îţi vor părea absolut îngrozitori. Eşti stupefiat să îi vezi în casă la tine! Sunt gânduri din sfera lăcomiei, posesivităţii, geloziei, dominării, violenţei, zgârceniei.

Stai şi te întrebi cum au pătruns. E foarte simplu. S-au instalat atunci când gazda era plecată. În traducere: au venit atunci când tu nu erai conştient. Altfel spus, cineva care nu şi-a analizat propriul inconştient poate să aibă o imagine mirifică despre sine însuşi, în timp ce realitatea e cu totul alta."


Faptul că mintea e un instrument minunat dar poate fi și cel mai aprig dușman este un lucru știut demult. Publilius Syrus (85–43 î.Hr.) spunea simplu că "Înţeleptul este stăpânul propriei sale minţi. Nebunul îi este sclav."

Chiar dacă nu e nici un secret aici, oamenii suferă în continuare și nu reușesc să facă pace cu mintea lor. Asta înseamnă că nu s-a vorbit de-ajuns despre asta :)). De aceea m-am gândit să abordez subiectul într-una dintre edițiile emisiunii "Orizontul Cunoașterii" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am discutat despre observarea gândurilor și eliminarea tiparelor mentale, reprogramarea minții, transformarea acesteia într-un instrument eficient, cu exemple utile și tot tacâmul :)) Ținând cont că peste 90% din suferința oamenilor provine din gândurile care le trec prin minte (îngrijorare, frici, scenarii), sper ca informațiile să fie de folos. Vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în transformarea gândirii, regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole conectate cu subiectul: Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivăÎnțelege-ți mintea ca să-ți poți schimba viața, Sursa nefericirii noastre și bineînțeles, documentarele parte din "musai list" postate aici-link și aici-link.

Cărți pe care le recomand cu căldură celor interesați:
- "Mintea: O călătorie spre centrul fiinţei umane" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Mindsight. Noua stiință a transformării personale" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Mindfulness și neurobiologie. Calea către cultivarea stării de bine" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Distruge-ti obiceiurile nocive. Cum sa-ti determini mintea sa lucreze in favoarea ta" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Așa cum gândește omul" -James Allen- comandă online aici-link.
Din nefericire, cărțile scrise de Adrian Nuță se mai găsesc numai prin anticariate dacă aveți noroc..
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 30 martie 2018

Elimină fricile prin cea mai SIMPLĂ metodă!

Omul este maestrul gândurilor sale, creatorul propriului caracter, cel ce își proiectează și finisează condiția și destinul. E drept, până când află și mai ales până se convinge de asta, pot trece mulți ani.. sau chiar o viață. Sau poate chiar să moară fără să știe sau să înțeleagă/accepte acest fapt.

Cei mai mulți oameni nu reușesc în viață nu din cauză că nu ar fi suficient de inteligenți, că le-ar lipsi abilitățile sau determinarea ci din cauza fricilor care îi împiedică să facă pasul decisiv spre realizarea visului lor.

Experiențele de viață dificile, inclusiv cele dramatice precum moartea cuiva drag, un accident, divorțul, pierderea unei poziții sociale sau a locului de muncă, o situație de criză sau un cataclism natural, nu pot provoca în mod direct sentimente până când creierul nu interpretează și creează un scenariu despre aceste experiențe.


Nu că ar interesa pe cineva 😃, dar doar așa ca idee, cercetătorii au dat publicității în 2009 un articol din "Journal of the Public Library of Science" în care spun că frica apare în zona creierului denumită "creier mammalian" - în cortextul cerebral în ariile de asociate lobului frontal temporal și parietal, în hipocamp și nucleul amigdalian, o arie corticală situată în zona mediană a lobilor temporali.

Conform studiului cercetatorilor de la Universitatea Washington, sentimentul primitiv și instinctiv de frică (util pentru supraviețuirea noastră) se naște din codificarea și decodificarea mesajelor senzoriale de către celulele nervoase din zona nucleului amigdalian din creier. 

Ca să n-o lungesc cu treaba asta cu știința, e important să reținem faptul că e sănătos să apară frica deoarece în lipsa ei nu ne-am feri de pericolele iminente (*oamenii ce au nucleul amigdalian afectat nu simt acest sentiment), însă e la fel de important să NU o amplificăm prin scenarii puse la punct de imaginația noastră atât de.. creativă când vine vorba de drobul de sare 😁.

Acestea fiind spuse, vreau să dau mai departe secretul pe care până acum l-am păstrat doar pentru mine și pentru cei care au participat la seminarii: cea mai simplă metodă de eliminare a fricilor provenite din scenariile mentale. O veți învăța în șase minute dar apoi o veți putea aplica aproape instantaneu. Fiți pe fază la video-ul de mai jos..


Articole conectate: Remedii împotriva Fricii și Iubire versus frică - pentru sănătate. Pentru că fricile sunt produsul senariilor minții noastre recomand cu încredere materialeleMintea - prieten sau dusman? și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă.

Celor care s-au hotărât să renunțe la frici, recomand cu căldură și următoarele cărți (transport gratuit oriunde în țară):
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Curaj" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să avem o viață împlinită. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 29 martie 2016

Remedii împotriva Fricii

"Chiar dacă nu realizezi încă, cele mai multe temeri false ale tale sunt cel mai probabil moștenite. Ele au fost descărcate cândva în subconștientul tău în primii ani de viață. Părinții și celelalte persoane care au avut grijă de tine te-au programat să îţi fie frică. Nu ar fi însă corect să dai vina pe ei. Marea majoritate a oamenilor transmit mai departe aceste temeri generaționale, ca pe un virus. Părinții tăi le-au moștenit de la propriii lor părinți, la fel cum tu le-ai moștenit de la ei.

Cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de temerile care ne guvernează viața, așa că le transmitem inconștient copiilor noștri. Prin urmare, dacă vei face efortul (deloc ușor) de a-ţi vindeca temerile, nu te vei elibera numai pe tine, ci vei rupe acest lanț al slăbiciunilor, vei întrerupe tiparul temerilor generaționale, îți vei cruța copiii și vei vindeca astfel generațiile viitoare care îţi vor urma.

Atunci când ești purtătorul unei temeri generaționale, este foarte ușor să cazi în rolul de victimă. Acest rol este de înțeles. Teama nici măcar nu îți aparține ţie, ci ţi-a fost transmisă de altcineva. Este foarte important să înțelegi însă că nu ești o victimă, ci un supraviețuitor. Dacă te vei privi astfel, temerile generaţionale pe care le-ai purtat atâta vreme nu te vor mai schilodi, ci te vor întări." - fragment din "Remediul împotriva Fricii" - Lissa Rankin.


Dr. Lissa Rankin - este "doctor nu doar de corpuri ci și de suflete" - așa îi place să se definească. Este autoarea bestseller-ului "Vindecarea cu ajutorul minții", speaker internațional și artist plastic, iar în acest moment conduce proiectul "Pink Medicine Revolution" care ajută pacienții să se vindece singuri. Dacă urmăriți de mai mult timp acest blog, atunci o cunoașteți deja din discursurile sale TED pe care le-am postat aici-link și aici-link.

Ce mi-a plăcut foarte mult la această a doua carte a Lissei Rankin este faptul că prezintă o perspectivă revoluționară asupra fricii și efectelor acesteia și, în plus, oferă exerciții concrete ce permit construirea unei strategii proprii pentru restabilirea bunăstării în toate ariile vieții. Capitolele acesteia ne ajută să conștientizăm:
• cum se traduce un gând de teamă în schimbări fiziologice care ne predispun către boală;
• cum putem deosebi teama reală (care derivă dintr-o amenințare autentică) de cea falsă (care
declanșează reacții de stres care ne subminează starea de sănătate);
• cum ne putem pune la unison cu vocea curajului din interiorul nostru;
• cum ne putem restructura relația cu incertitudinea astfel încât să nu ne mai temem de
aceasta, ci să o considerăm o poartă către noi posibilități;
• ce ne pot învăța temerile noastre despre adevărata noastră esență.

Mie mi s-a părut mai clară decât un manual și cred că poate fi de un real ajutor celor care au decis că a venit vremea pentru dizolvarea fricilor. Cartea "Remediul împotriva Fricii" poate fi comandată online aici-link sau aici-link.
***
Tot despre frică și remedii mi s-a propus să vorbesc în cadrul emisiunii "Viața în culori" - realizată de Monica Pellegrini la Roman24.ro (*Monica, îți mulțumesc pentru invitație). Iată emisiunea, vă doresc vizionare plăcută și.. cu folos.💗


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesarea fricilor, regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Pentru că frica rezultă din scenariile minții, recomand în completare articolele: Mintea - prieten sau dusman?, Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă și Iubire vs. frică pentru sănătate.

Numeroase instrumente pentru regăsirea stării de bine și relaxare se găsesc următoarele cărți pe care le recomand cu încredere:
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să învingi grijile și stresul" -Dale Carnegie- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



duminică, 19 iulie 2015

Despre viitor cu...umor (+ recomandare film)

Cea mai mare frică a oamenilor nu cred că este frica de moarte (deoarece ne-am dat seama cu toții că nu îi putem supraviețui :))) ci cea față de viitor. Oricare ar fi forma sa, chiar dacă acesta s-a petrecut deja sau se petrece chiar în acest moment (apropo de ceea ce spuneam în articolul precedent), percepția noastră asupra curgerii unidirecționale a timpului rămâne aceeași iar teama - de asemenea.
Dacă am deveni conștienți de interconectarea lucrurilor, de faptul că ceea ce ni se întâmplă, oricare ar fi situația, e mereu ceea ce ni se potrivește (energetic vorbind), dacă am deveni conștienți că singura noastră treabă e persoana din interiorul corpului nostru :)) (link), dacă...., dacă..., dacă..., atunci ne-am mai relaxa puțin sau poate chiar de tot :)). Sau poate că nu.. (link)
Tocmai spre relaxare și amuzament, dau mai departe astăzi un discurs al remarcabilei Sarah Jones, discurs în care ne vorbește despre ce ne rezervă viitorul, în feluri diverse și pline de un umor contagios...


Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care a reușit să câștige 93 de premii și a fost nominalizat pentru încă 116. Este vorba despre "Up in the air" - ecranizarea romanului cu același titlu scris de Walter Kirn (comandă online aici), despre care The Wall Street Journal spunea că: "aruncă pur și simplu în aer valorile Americii corporatiste iar ironia ingenioasa a lui Kirn mătura întregul peisaj contemporan, cu gratie și, uneori, empatie." Îl recomand deoarece este serios (ceea ce veți vedea poate deveni o atitudine generalizată iar asta nu ar fi bine deloc) dar este și amuzant în același timp, fiind un fel de... radiografie a lumii în care trăim și reflectându-ne fațete pe care le conținem fiecare dintre noi. Filmul poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link.
Găsiți ceva... conectat și amuzant aici-link, aici-link și aici-link. Despre viitor, de fapt, despre o variantă anume, se vorbește în documentarul care există aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare