"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta educatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educatie. Afișați toate postările

duminică, 31 ianuarie 2021

Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă (+ recomandare film)


Trăim într-o societate despre care mulți spun că este bolnavă din cauza pierderii abilităților de socializare, creșterii gradului de egoism, lipsei compasiunii și a dezumanizării în general.

Este destul de ușor de observat că acest fenomen s-a petrecut în timp și este datorat în principal educației pe care am primit-o fiecare în familie și experiențelor pe care le-am trăit în cadrul acesteia. Pentru că în puține familii se vorbea despre cum că este normal să fim buni unii cu ceilalți, să fim atenți la nevoile celor din jurul nostru sau să-i ajutăm dezinteresat.

Timpul a trecut, dar lucrurile nu s-au schimbat prea mult. În continuare puțini părinți au devenit conștienți că felul în care arată (va arăta) societatea depinde de căldura sufletească pe care o oferim copiilor, de exemplul care suntem fiecare și de felul în care îi educăm acasă și la școală.

Dar ca să fim un exemplu bun pentru copii este necesar mai întâi să ne vindecăm relația cu părinții noștri, să procesăm traumele pe care aceștia le-au declanșat și urmele dureroase pe care le-au lăsat în sufletul nostru. Fără această vindecare/iertare nu vom putea rupe lanțul transmiterii între generații a tiparelor comportamentale și vom repeta și noi greșelile lor.

De aceea am considerat necesar să aduc în atenția cititorilor acestui blog câteva idei utile despre părinții toxici.

Pentru clarificare, iată câteva semne că cineva a avut (are) astfel de părinți așa cum îi descrie Dr. Susan Forward (psihoterapeut, conferențiar și autor de renume internațional) în cartea sa "Părinți toxici. Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale":

"Relația pe care ai avut-o cu părinții tăi când erai copil:

1.Ţi-au spus vreodată părinții că ești rău sau că nu ești bun de nimic? Te-au insultat vreodată verbal? Te-au criticat constant?
2. Au aplicat ei bătaia fizică pentru a te disciplina? Te-au bătut cu cureaua, nuiaua sau cu vreun alt obiect?
3. S-au îmbătat sau s-au drogat vreodată părinții tăi? Te-ai simțit confuz, inconfortabil, speriat, rănit, sau rușinat din acest motiv?
4. Au suferit părinții tăi de o depresie severă sau au fost ei indisponibili din cauza unor dificultăți emoționale sau mentale, ori a unei boli fizice?
5. Ai fost vreodată nevoit să ai grijă de părinții tăi din cauza problemelor lor?
6. Ți-au făcut vreodată părinții tăi ceva ce nu ai putut spune nimănui? Ai fost molestat sexual în vreun fel?
7. Ai simțit teamă față de părinții tăi în cea mai mare parte a timpului?
8. Ți-a fost frică să îți exprimi în fața părinților tăi mânia cauzată de ei?

Viața ta de adult:

1. Te afli acum într-o relație distructivă sau abuzivă?
2. Te temi că dacă te-ai apropia prea mult de cineva, aceasta te-ar putea răni și/sau abandona?
3. Te aștepți la tot ce poate fi mai rău la oameni? De la viață în general?
4. Îți vine greu să știi cine ești, ce simți și ce îți dorești de la viață?
5. Te temi că dacă oamenii te-ar cunoaște așa cum ești cu adevărat, nu te-ar mai simpatiza?
6. Te simți anxios atunci când ai succes și speriat ca ceilalți să nu descopere că ești un impostor?
7. Ți se întâmpla să te înfurii sau să te întristezi fără niciun motiv aparent?
8. Ești un perfecționist?
9. Îți vine greu să te relaxezi sau să te distrezi?
10. În pofida bunelor tale intenții, ți se întâmplă să te trezești că te comporți la fel ca părinții tăi?

Relația ta cu părinții în stadiul de adult:

1. Continuă părinții tăi să te trateze ca pe un copil?
2. Ți se întâmplă să iei numeroase decizii importante de viață în funcție de aprobarea potențială a părinților tăi?
3. Ai reacții emoționale sau fizice intense după ce îți petreci timpul cu părinții tăi (sau anticipezi acest lucru)?
4. Te temi să fii în dezacord cu părinții tăi?
5. Te manipulează părinții tăi prin amenințări sau inducerea unei stări de vinovăție?
6. Te manipulează ei prin intermediul banilor?
7. Te simți responsabil pentru ceea ce simt părinții tăi? Dacă aceștia sunt nefericiți, te simți vinovat? Crezi că este sarcina ta să îi faci să se simtă mai bine?
8. Ești convins că orice ai face, nu vei fi niciodată suficient de bun pentru părinții tăi?
9. Speri că părinții tăi se vor schimba cândva în bine, nici tu nu știi prea bine cum?"


Desigur, nu toți părinții toxici își abuzează copiii prin aceleași metode. În această privință, Dr. Susan Forward face următoarea clasificare:

"1. Părinții inadecvați - sunt acei adulți care sunt atenți doar la propriile lor probleme și nu doar că își neglijează copiii, dar îi și transformă în "mini-adulți" a căror responsabilitate devine să poarte grija părinților.

2. Controlorii - sunt părinții care transformă viața copiilor în propria lor viață. Ei folosesc manipularea și vinovăția, mascate de multe ori sub un sprijin excesiv, pentru a controla întreaga viață a copilului. Copilul devine proprietatea lor.

3. Alcoolicii - acei părinți care își neglijează copiii pentru că dependența nu le mai lasă timp, energie și minte limpede să se ocupe de proprii lor copii.

4. Abuzatorii verbali - dărâmă din temelie încrederea în sine a copiilor, fie prin abuz direct (jigniri, acuze, cuvinte grele), fie, mai subtil, prin sarcasm.

5. Abuzatorii fizici - sunt incapabili să își controleze furia subconștientă profundă și își învinovățesc copiii pentru propriul lor comportament abuziv.

6. Abuzatorii sexuali - sunt cea mai toxică tipologie, sunt cei care își supun copiii la acte sexuale sau îi seduc subtil și le întunecă orice perspectivă sănătoasă asupra vieții."

În cadrul orelor de consiliere și a evenimentelor pe care le-am organizat, mai ales în serile de inspirație și povești, am avut ocazia să ascult multe povești de viață care m-au impresionat. Iată mai jos unul dintre cazurile care a fost discutat la o astfel de seară de povești, merită vizionat pentru a extrage și porția de înțelepciune și conștientizări.. (*dacă nu apare automat, setați subtitrarea în română din bara player-ului - butonul "rotiță" -> subtitrări)

(*Notă: Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul automat prin sistemul blogspot că pentru a viziona materialele video este necesar să intre pe pagina blog dând click pe titlu - deoarece acestea nu sunt preluate odată cu articolul.)


Iată și un scurt video ce poate fi folosit în școli pentru educația copiilor care sunt în situații critice: 7 modalități de-a face față părinților abuzivi..


Prima mea recomandare de astăzi este o poveste tulburătoare - ecranizarea unei povești de viață adevărate. Dacă ar fi fost o fantezie, cu siguranță nu l-aș fi recomandat, dar pentru că reflectă realitatea, îl recomand cu sperând să reprezinte un semnal de alarmă. Este vorba despre miniseria (8 episoade) cu titlul "Actul" ("The Act"). Merită toată atenția, toate cele 8 episoade pot fi vizionate aici-link sau aici-link.

Chiar dacă l-am recomandat acum un an, filmul intitulat "Pot doar să-mi imaginez" se potrivește prea bine cu acest subiect, plus că este de asemenea o poveste de viață adevărată, așa că îl mai recomand o dată, este terapeutic, inspirație 100%, poate fi vizionat aici-link.

Articole conectate cu subiectul:
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore,
- Cum să crești copii de succes (+ 80 cele mai bune cărți de parenting),
- Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății și
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă.

Cărți recomandate:
- "Părinții toxici. Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link;
- "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" -Menis Yousry- comandă online aici-link;
- "Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional" -Lindsay C. Gibson- comandă online aici-link;
- "Fiicele tatălui, fiii mamei. Căi de ieșire din complexele paterne și materne" -Verena Kast- comandă online aici-link;
- "Copii bolnavi de părinți" -A. Schutzenberger, G. Devroede- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Copii ce vor să-și vindece părinții" -Bruno Clavier- comandă online aici-link;
- "Nu există părinte perfect" -Isabelle Filliozat- comandă online aici-link;
- "Te detest, te iubesc" -Isabelle Filliozat- comandă online aici-link;
- "Nu ne mai înțelegem deloc!" -Isabelle Filliozat- comandă online aici-link;
- "Vrăjitoare și oameni înspăimântători. Ostilitatea în viața cotidiană și depășirea ei" -J. H. Berke- comandă online aici-link;
- "Umbra din noi. Forța vitală subversivă" -Verena Kast- comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Parenting necondiționat" -Alfie Kohn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mami, tati, ma auziți?" -Jacques Salome- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" -Gary Chapman, Ross Campbell- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil si inteligent" -Daniel J. Siegel, Mary Hartzell- comandă online aici-link;.
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Ce face un părinte grozav" -Erica Reischer- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt peste 670 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege. Poți alege mai ușor un subiect folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 16 ianuarie 2019

Cum să-ți îmblânzești mintea rătăcitoare (cercetări științifice)

"Căpşorul fetiţei abia trecea de talia mamei, pe care o ţinea strâns cu toată forţa de care era capabilă, înlănţuindu‑şi braţele în jurul ei, în timp ce vasul le ducea departe, spre o insulă unde aveau să îşi petreacă vacanţa. Totuşi, mama nu dădea semne că ar răspunde la gestul ei sau măcar că ar observa ce se petrece. Era absorbită cu totul de iPad.

Câteva minute mai târziu, scena se repeta, în timp ce mă urcam într‑un microbuz alături de nouă tinere, membre ale aceleiaşi asociaţii, care în seara aceea se îndreptau spre un weekend menit să le încarce bateriile, evadând din rutina de zi cu zi. Un minut mai târziu, după ce îşi ocupase fiecare locul, toate erau cu ochii ațintiți în smatphone-urile lor." - fragment din cartea "Focus. Motivaţia ascunsă a performanţei" scrisă de Daniel Goleman (renumit psiholog, autor şi jurnalist american).

Cu siguranță astfel de scene vă sunt deja cunoscute. Le întâlnim peste tot: pe stradă, în parcuri, restaurante/baruri sau în mijloacele de transport în comun. Este atât de grav încât e necesar să devenim mai conștienți (și să se predea în școli) că:

"Angajarea în lumea digitală vine cu un preţ, plătit prin sacrificarea timpului petrecut cu oameni în carne şi oase – mediul în care învăţăm să citim semnele nonverbale. Noua generație de inși care se văd aruncați în această lume digitală s-ar putea să se priceapă la tastarea pe dispositive electronice, dar se poate să fie complet neajutorați când vine vorba de comportamentul celui din față în timp real - mai ales să simtă consternarea celorlalți când se opresc în mijlocul unei conversații pentru a citi un mesaj primit." (Daniel Goleman - în aceeași carte).

Nu este vorba doar despre noua generație. Deficitul de atenție a devenit o boală de care suferim toți, chiar dacă diferă gravitatea. Cred că internetul și rețelele sociale au amplificat cu mult ceva ce a apărut deja în noi odată cu revoluția tehnologică ce a dat ultimului secol denumirea de "secolul vitezei".

Consecințele NEatenției pot fi dezatruoase. Pentru că nu e vorba doar despre comunicare și relații ci despre faptul că e posibil să devenim NEatenți la locurile de muncă unde ne desfășurăm activitatea unde e posibil ca viața altor oameni să depindă de atenția noastră.

Dată fiind importanța subiectului, iată că oamenii de știință și-au îndreptat atenția către studiul aprofundat al.. atenției. Vă invit să urmăriți video-ul de mai jos în care Amishi Jha (cercetător în neuroștiințe, prof. univ. dr. la Universitatea din Miami) ne oferă un rezumat al rezultatelor acestor cercetări.

În plus veți afla informații prețioase despre distragerile externe (ex. stresul) și interne (ex. rătăcirea minții) dar și despre cum putem stimula atenția. Este un video pe care l-am tradus "oficial" 😄 pentru TED, sper să fie cu folos, vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior sau îți dorești anumite clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚIE: Curs acreditat A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Prin conținutul său, acesta este în același timp și un curs de autocunoaștere consistent oferind exerciții relevante pentru autoeducație dar și modalități de depășire a provocărilor din viața cotidiană. Când:  pe 9, 10, 11 decembrie. Vei putea participa online pe Zoom din confortul casei tale. Detalii despre celelalte beneficii, reducerea acestei luni și program: AICI-LINKTe aștept cu drag și bucurie 💗
***
Articole conectate cu subiectul:
- Până la urmă, cât de conștienți putem fi
- Creierul, percepțiile și realitatea (1) și
- Creierul, percepțiile și realitatea (2)
.

Celor interesați de înțelegerea mecanismelor, antrenamentul atenției și atenția în "aici și acum" le recomand:
- "Focus. Motivația ascunsă a performanței" -Daniel Goleman- comandă online aici-link;
- "Revoluția atenției. Revelația puterii extraordinare a minții ferm focalizate" -Alan Wallace- comandă online aici-link;
- "Arta atenției depline în lumea modernă" -Osho- comandă online aici-link;
- "De ce facem lucrurile pe care le facem" -Joel Levy- comandă online aici-link;
- "Tulburările de atenție la copii" -Jacques Thomas, Celia Vaz-Cerniglia, Guy Willems- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pe înţelesul tuturor" -Bhante Henepola Gunaratana- comandă online aici-link.
- "Acvariul din Ocean. Mindfulness ca stil de viaţă" -Daniela Andreescu- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog de dezvoltare personală dar și de informații din sfera descoperirilor științifice care ne pot ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

vineri, 17 noiembrie 2017

Cum să crești copii de succes (+ 80 cele mai bune cărți de parenting)

"Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem, învață in fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta. Daci adoptăm o atitudine critică - plângându-ne de ei, de alții ori de lumea care ne înconjoară, le arătăm cum să-i condamne pe alții, sau, și mai rău, cum să se condamne pe ei înșiși. Îi învățăm să vadă mai curând ce este rău în lume decât ce este bun.

Putem critica în nenumărate feluri - prin cuvinte, prin tonul vocii, prin comportament sau chiar printr-o privire. Toți știm să condamnăm din priviri ori să dăm o tentă critică vorbelor noastre. Copiii mici sunt foarte sensibili la felul în care sunt spuse lucrurile și le pun la inimă.

Cicăleală, cicăleală și iar cicăleală. Poate că nu ne dăm seama, dar cicăleala și lamentația cronică sunt forme subtile de critică. Mesajul implicit al cicălelii este "Nu am încredere că îți vei aminti să faci un anumit lucru sau să te comporți cum trebuie". Nu ne ajutăm copiii așteptând de la ei tot ce este mai rău și pe deasupra suntem ineficienți. Oricât ar fi de mici, copiii învață foarte repede să facă abstracție de frazele repetate la nesfărșit. Cât despre adolescenți, este bine cunoscută capacitatea lor de a fi "surzi" la vorbele noastre, indiferent dacă au sau nu căștile pe urechi." - fragment din cartea "Copiii învață ceea ce trăiesc" scrisă de Dorothy Law Nolte și Rachel Harris.


La cât de faină e cartea mi-aș fi dorit să o redau pe blog toată din cauza unei experiențe triste la care am fost martoră alaltăieri într-o școală pe care am vizitat-o. Am s-o povestesc altă dată deoarece deja știu că prea puțini oameni citesc textele mai lungi de 5 rânduri pe care le scriu 😁.

Astăzi vreau să dau mai departe esența cărții din care am extras fragmentul de mai sus - carte care a fost scrisă în urma succesului pe care l-a avut poemul scris de coautoarea Dorothy Law Nolte. E tare frumos și, deși par lucruri simple și de bun simț, sunt aplicate de mai puțin de 10% dintre părinți (știu deoarece am lucrat mulți ani în învățământ și am văzut rezultatele parentingului actual). Iată poemul

"Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume."

Trăim într-o lume care nu ne place cum arată dar așteptăm mereu ca schimbarea să înceapă de la ceilalți. Copiii reprezintă viitorul și totuși educația lor este lăsată pe ultimul plan chiar și de către părinți care preferă mai degrabă să plece în străinătate "să le asigure un trai decent" (tradus în iPhone X și alte "daruri" de top materiale, evident) decât să trăiască alături de ei și să le fie alături în dificila călătorie de la copilărie către maturitate. Comportamentele actuale nu fac decât să perpetueze generații imature emoțional și uneori psihic care vor repeta greșelile părinților fără să schimbe nimic. Seamănă a critică dar sunt doar constatările făcute explorând realitatea acestor vremuri.

În contrast cu părinții care pleacă în străinătate lăsându-i pe copii să se crească/educe singuri, sunt părinții care își sufocă proprii copii crezând că aceștia trebuie să reflecte ceea ce ei (părinții) își doresc, ceea ce ei nu au putut realiza, etc. Pentru această situație am găsit foarte util discursul lui Julie Lythcott-Haims pe care-l dau mai departe cu speranța că va aduce inspirația necesară schimbării...


Articole conectate cu subiectul:
- Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă,
- Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore și
- Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății.

Am pregătit o listă cu cele mai bune 80 de cărți de parenting - astfel încât părinții/educatorii/profesorii pasionați și conștienți să găsească soluții pentru ORICE situație pe care vor să o rezolve:

- "100 de căi pentru a crește copii fericiți" -Rimothy Sharp- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un copil inteligent și de succes" -Peg Dawson, Richard Guare- comandă online aici-link;
- "Copiii învață ceea ce trăiesc" -Dorothy Law Nolte, Rachel Harris- comandă online aici-link;
- "Copil fericit - adult fericit" -Edward M. Hallowell- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un adult" -Julie Lythcott-Haims (* discursul de mai sus)- comandă online aici-link;
- "Putem crește copii buni într-o lume negativă! -Zig Ziglar- comandă online aici-link;
- "Cum devenim părinți mai buni" -Stanley Shapiro, Karen Skinulis, Richard Skinulis- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Inteligența parentală" -Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil și inteligent " - Daniel J. Siegel, Mary Hartzell - comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link;
- "Parenting cu calm" -Emma Jenner- comandă online aici-link;
- "Empatia în parenting" -Shauna Shapiro, Chris White- comandă online aici-link;
- "Părinți în pragul crizei de nervi" -Florence Le Bras- comandă online aici-link;
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link;
- "Copii bolnavi de părinți" -Anne Ancelin Schutzenberger- comandă online aici-link;
- "Educație fără pedepse" -Gilles-Marie Valet- comandă online aici-link;
- "Educație fără constrângeri" -Michael Thompson- comandă online aici-link;
- "Cum să formezi caracterul copiilor" -John G. Miller. Karen G. Miller- comandă online aici-link;
- "Puterea exemplului în formarea caracterului copiilor" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Călătoria copilului tău spre autodisciplină" -T. Berry Brazelton, Joshua Sparrow- comandă online aici-link;
- "De ce copiii noștri se transformă în tirani?" -Michael Winterhoff- comandă online aici-link;
- "Adevărul despre adolescente" -Karen Zager, Alice Rubenstein- comandă online aici-link;
- "Adolescenți scăpați de sub control" -Scott P. Sells- comandă online aici-link;
- "Copilul meu (apropape) adolescent" -Evi Crotti, Alberto Magni- comandă online aici-link;
- "Anii hotărâtori ai copilăriei" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Parenting fără stres în 12 pași" -Christiane Kutik- comandă online aici-link;
- "Vâltoarea minții" -Daniel J. Siegel- comandă online aici-link;
- "Copilul temperamental" -Ross W. Greene- comandă online aici-link;
- "Părinți consecvenți, copii fericiți" -Pilar Sanchez, Ester Lopez- comandă online aici-link;
- "Înapoi la normalitate" -Enrico Gnaulati- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ajuți copilul la teme cu calm și fără stres" -Noel Janis-Norton- comandă online aici-link;
- "Nu există copii răi" -Janet Lansbury- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" (*super!) -Gary Chapman, Ross Campbell- comandă online aici-link;
- "Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor" -Linda Lantieri- comandă online aici-link;
- "Dăruiește iubirea care vindecă. Ghid pentru părinți" -H. Hendrix, H. L. Hunt- comandă online aici-link;
- "Cum să crești un copil extraordinar prin metoda Montesorri" -Tim Seldin- comandă online aici-link;
- "Copilul, familia și lumea exterioară" -D.W. Winnicott- comandă online aici-link;
- "Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de comportamentul lor" -Nicole Bedard- comandă online aici-link;
- "Mitul copilului răsfățat" -Alfie Kohn- comandă online aici-link;
- "Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine" -Adriana Mitu- comandă online aici-link;
- "Mamă, sunt tachinat!" -Michael Thompson, Lawrence J. Cohen- comandă online aici-link;
- "Fenomenul bullying (abuz/umilire repetată)" -Signe Whitson- comandă online aici-link;
- "Bullies: Cum să faci față intimidării?" -Trevor Romain- comandă online aici-link;
- "Acesta sunt eu! Tu cine esti?" -Jesper Juul- comandă online aici-link;
- "Copilul tău competent" -Jesper Juul- comandă online aici-link;
- "Cum să fii prezent în viața copilului tău" -Lea Page- comandă online aici-link;
- "Ghidul tatălui de adolescenți" -Pierre Antilogus, Jean-Louis Festjens- comandă online aici-link;
- "Ajutați-vă copilul să fie fericit" -Gilles Diederichs- comandă online aici-link;
- "Cum să te descurci ca părinte singur" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "O noua autoritate, fără pedepse și fără bătaie" -Catherine Dumonteil-Kremer- comandă online aici-link;
- "Creștem împreună" -Naomi Aldort- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți faci copilul fericit" -Lou Harvey-Zahra- comandă online aici-link;
- "Limbajul secret al copiilor" -Lawrence E. Shapiro- comandă online aici-link;
- "Copiii în epoca dependenței de tehnologie" -Luvy Jo Palladino- comandă online aici-link;
- "Cum să te dezvolți odată cu copiii tăi" -Seamus Carey- comandă online aici-link;
- "Părintele eficient" -Thomas Gordon- comandă online aici-link;
- "Pedagogia Montessori explicată parinților" -Charlotte Poussin- comandă online aici-link;
- "Cum să cultivăm creativitatea copiilor" -Julia Cameron- comandă online aici-link;
- "Învață-ți copilul să gândească singur" -Elisa Medhus- comandă online aici-link;
- "Copilul nostru este supradotat" -Franz J. Monks, Irene H. Ypenburg- comandă online aici-link;
- "Ce întrebări pun copiii și cum să le răspunzi" -Miriam Stoppard- comandă online aici-link;
- "Cuvinte pe care trebuie sa le audă copiii" -David Staal- comandă online aici-link;
- "De ce nu ascultă copiii" -Monika Kiel-Hinrichsen- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți faci copilul să te asculte" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "Mindfulness pentru părinți" -Myla Si John KabaT-Zinn- comandă online aici-link;
- "Jocul atașamentului" -Aletha Solter- comandă online aici-link;
- "Lacrimi și crize de furie" -Aletha Solter- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ajuți copilul să treacă peste accesele de furie" -Madeleine Deny- comandă online aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării (copiilor)" -Lawrence Cohen- comandă online aici-link;
- "Copilul și spiritualitatea" -Lisa Miller- comandă online aici-link;
- "Divorțul toxic. Educația copiilor când parinții se despart" -Richard A. Warshak- comandă online aici-link;
- "Copilul și divorțul" -Jacques Biolley- comandă online aici-link;
- "Cum să te porți cu copiii tăi deveniți adulți" -Gail Parent, Susan Ende- comandă online aici-link;
- "Creierul copilului tău" -Daniel J. Siegel, Tina P. Bryson- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Fascinanta construcție a Eu-lui" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Plante medicinale pentru sănătatea copilului tău" -- comandă online aici-link;
- "Îngrijirea copilului bolnav" -Bernard Valman- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Am pornit acum 10 ani această pagină ca un hobby, dar în timp, aceasta s-a transformat în pasiune și a ajuns să-mi schimbe viața. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 26 iunie 2017

O lume minunată aflată dincolo de limitări (+ recomandare film)

V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost viața voastră dacă toți oamenii pe care i-ați cunoscut/întâlnit (începând cu părinții) v-ar fi încurajat în ceea ce doriți să realizați?

Consider că e un bun exercițiu de imaginație *cu condiția să nu vă lăsați pradă frustrărilor ce ar putea rezulta din faptul că ați întâlnit (ca și mine și noi toți) mulți oameni care v-au descurajat de-a lungul vieții.

Știu că nu a fost și nu este ușor să facem față tuturor descurajărilor pe care le-am primit și le primim de la "oameni de bine" în viața de zi cu zi, însă depășirea acestora este posibilă. Ironia este în momentul în care ne spun că ne doresc "binele" și că ei doar "ne pun în gardă".. 😁

Ok, atunci ce putem face ca să schimbăm această "cultură" a descurajărilor? Cred că există o singură soluție: în loc să le răspundem așa cum ne tratează ei sau să-i tratăm pe alții așa doar pentru că acesta-i tiparul, este necesar să ne schimbăm noi atitudinea validând în primul rând copiii noștri, educându-i să facă și ei la fel cu colegii, încurajând persoanele cu care intrăm în contact și vorbindu-le despre importanța validării.

Ca o pledoarie în susținerea importanței validării, iată o poveste impresionantă despre devenirea un copil încurajat de părinți că poate realiza tot ceea ce își dorește. Este vorba despre povestea de viață a lui Caroline Casey care sper să vă inspire și s-o dați mai departe..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
INVITAȚIE: Cursuri acreditate A.N.C. finalizate cu certificat (valabil în România și U.E.)
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 18, 19, 20 martie. Detalii AICI-LINK.
✅Dacă vrei să susții cursuri, prezentări, conferințe în mod profesionist sau dorești să-ți transmiți mesajul cu maxim impact, hai la cursul de Formator! Când: 25, 26, 27 martie. Detalii - AICI-LINK.
Ambele se vor desfășura: online pe Zoom din confortul casei tale. La fiecare dintre ele primești un suport de curs consistent* și un pachet consistent de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi este bineînțeles în tema de astăzi: despre curaj și depășirea limitărilor, dar nu doar atât. Este și despre prietenie, prețuire și alte valori care contează cu adevărat. De aceea cred că merită un loc special în lista filmelor pe care le păstrăm în suflet pentru totdeauna. Se numește "Inside I'm Dancing" ("În interior dansez") și sper să vă aducă o porție mare de conștientizări, inspirație și bucurie. Poate fi vizionat aici-link sau aici-link.

Articole conectate:
- Drumul de la eșec la succes,
- Motivația - motorul evoluției și
- Reziliența - secretul puterii interioare.


Cărți recomandate:
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Excepționalii" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

miercuri, 31 august 2016

Între adaptare și exprimarea unicității

În interacțiunea noastră cu ceilalți, de multe ori e necesar să ne modelăm personalitatea pentru a ne adapta în anumite medii sociale. Câteodată, când nu e nevoie să ne decupăm prea mult, lucrurile sunt ușoare. Dar în alte cazuri, când e necesar să decupăm mai mult, se poate întâmpla să nu mai rămână mare lucru din ceea ce suntem și ne definește, iar asta este trist, uneori toxic.

De-a lungul istoriei, nu știu neapărat cum de s-a întâmplat, dar s-a pus atât de mult accent pe uniformizare, încât s-a ajuns ca cei care nu merg "în rând cu lumea" să fie marginalizați și etichetați drept neadaptați. S-a mers atât de departe încât cei care nu reușesc să fie în rând cu ceilalți au ajuns să se rușineze de neputința lor și, din acest motiv, să se simtă "defecți". Când, de fapt, sunt doar niște oameni care simt să fie ei înșiși fără constrângerile impuse de o societate plină de prejudecăți.

Mai mult de 80% din viața mea a fost despre... nevoia de a aparține și decupări repetate a ceea ce sunt, uneori radicale, cu scopul adaptării. De aceea, am analizat în repetate rânduri subiectul și m-am întrebat de multe ori cum stabilim limita optimă între a fi tu însuți și modelarea cerută de adaptare

Am ajuns la concluzia că trasarea acestei limite este specifică fiecăruia și că doar noi înșine o putem stabili într-o situație dată. Nimeni nu ne poate spune când anume exprimarea unicității devine o formă mascată a orgoliului, a nevoii de fi special (= superior celorlalți), cum nimeni nu ne poate spune când să ieșim dintr-un mediu toxic care ne sugrumă această unicitate. Echilibrul interior este o chestiune personală, iar pentru a-l găsi și a-l stabiliza avem nevoie de un grad cât mai mare de conștientizare.

Pentru că nu am uitat cum a fost 😁 și pentru că mai sunt mulți oameni care încă stau închiși în cochilie din cauza neadaptării, dau astăzi mai departe o poveste care m-a impresionat. Este vorba despre discursul TED al scriitoarei americane Lidia Yuknavitch intitulat: "Frumusețea de a fi inadaptat". Sper să vă placă deoarece este unul plin de inspirație și curaj.. 


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul de astăzi:
- Fii tu însuți! Cu orice preț?,
- Cine ești când nu te vede nimeni? și
- Reziliența - secretul puterii interioare.

Cărți recomandate:
- "Puterea autenticității" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" --M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii tu însuți" -Ellen Hendriksen- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Ghid de supraviețuire în universul profesional" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

duminică, 22 februarie 2015

Magia împărtășirii filmelor (+recomandare film)

Am fost și sunt pasionată de povești de viață indiferent de forma în care acestea sunt transmise: cărți, filme, teatru, piese muzicale, etc. Am observat că nu doar eu sunt așa, e ceva adânc impregnat în esența noastră, ceva ce vrea să se inspire și să culeagă experiență de peste tot, de parcă Universul întreg ar fi curios să experimenteze și să învețe cât mai mult. Eh.., probabil nu e doar "parcă", dar asta e altă poveste :))

Așa cum am mai spus, învățăm mult din poveștile de viață ale celorlalți și sunt chiar exerciții (fitness mental și emoțional) care le poate transforma în experiențe foarte apropiate ca amprentă de experiențele personale.


Amintindu-mi cât de mult m-au influențat pe mine anumite filme, m-am gândit cum ar fi dacă în școli s-ar viziona și dezbate câte un film pe săptămână. Acum două zile m-am bucurat să aflu că un astfel de proiect a fost deja implementat de baronesa Beeban Kidron în Marea Britanie cu copii între 5 și 18 ani.

Rezultatele acestui proiect minunat au fost uimitoare, producându-se schimbări importante în toți cei implicați. Puteți afla mai multe chiar din discursul emoționant al organizatoarei - Beeban Kidron, vizionare plăcută


Acum proabil se subînțelege motivul pentru care am propus spre vizionare pe acest blog peste o sută de filme 😍, iată o listă aici-link (filmele sunt incluse în articole).

Recomandare film:
Ideea perfecționării societății - astfel încât aceasta să ajungă cât mai aproape de armonia deplină - i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri și a constituit de nenumărate ori subiectul central al unor filme (multe dintre acestea recomandându-le aici pe blog, Equilibrium (link) și Păstrătorul (link) fiind doar două dintre ele.)

Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care explorează ideea unei noi organizări în societate -una în care fiecare om să fie "încadrat" la "locul" lui - acolo unde se "potrivește" ca profil genetic și psiho-emoțional. Este vorba despre ecranizarea romanului "Divergent" (primul din trilogia scrisă de Veronica Roth) - carte pe care Publicația The New York Times incluzând-o pe lista de bestseller-uri încă din prima săptămână de la lansare.

Romanul "Divergent" poate fi comandat online aici-link, iar filmul poate fi vizionat online aici-link, dar merită vizionat de pe DVD pentru calitatea excepțională a imaginii, sunetului, etc. dar și pentru experiența poveștii în sine. Pentru cei curioși, recomand și celelalte două volume ale trilogiei pe care le găsiți aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



vineri, 10 octombrie 2014

Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore

"Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile şi insuccesele. învață să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existențiale. Sunt antrenați să facă calcule fără să greșească, dar viaţa este plină de contradicţii, chestiunile emoționale nu pot fi calculate şi nici nu au socoteală exactă.

Sunt tinerii pregătiți pentru a se confrunta cu o decepţie? Nu! Ei sunt antrenaţi doar pentru succes.

Este imposibil să trăieşti fără probleme. Suferința ne poate construi sau distruge. Trebuie să ne folosim de suferință, pentru a construi înțelepciunea. Dar cui îi pasă de înţelepciune, în era informaticii?

Generația noastră a produs mai multă informație ca oricare alta, dar nu ştim ce să facem cu ea. Rareori folosim această informaţie pentru îmbunatățirea calității vieții. Dumneavoastră faceţi, în timpul liber, ceva care să vă facă plăcere? Căutaţi să vă administraţi gândurile ca să aveți mai multă pace în minte? Ne-am transformat în maşini de muncit şi ne transformăm copiii în maşini de învăţat." - Augusto Cury

Am început cu acest citat deoarece traducerea și editarea materialului de mai jos și m-au lăsat fără cuvinte și cu... O să înțelegeți ce vreau să spun abia după ce îl veți viziona.

Este vorba despre discursul doamnei Dr. Shefali Tsabary - psiholog clinician, autor și speaker internațional pe teme de educație și parentaj conștient - un discurs profund emoționant ce ne poartă cu blândețe într-o călătorie în copilăria noastră pentru a ne determina să devenim conștienți și responsabili de amprentele pe care le lăsăm în sufletele copiilor noștri, de urmele adânci care se vindecăm apoi atât de greu și care marchează profund întregul comportament de adult.

Este un discurs memorabil care zdruncină din temelii toate conceptele din educație și care ar trebui vizionat neapărat de către cei care sunt părinți sau vor deveni părinți, dar și de cei care lucrează în sistemul de învățământ. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Articole conectate cu subiectul:
- Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă,
- Cum să crești copii de succes (+ 80 cele mai bune cărți de parenting) și
- Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății.

Recomand bineînțeles cartea doamnei Shefali Tsabary: "Părintele conștient" - comandă online aici-link:
Recomand cu toată inima următoarele cărți care merită să fie cărți de căpătâi ale oamenilor care sunt sau vor deveni părinți:
- "Vâltoarea minții. Puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență" - comandă online aici-link - traducerea aparține prietenei mele Raluca Toth 💗 ,
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link;
- "Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu" -Menis Yousry- comandă online aici-link;
- "Parenting conștient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link;
- "Parenting necondiționat" -Alfie Kohn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mami, tati, ma auziți?" -Jacques Salome- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" -Gary Chapman, Ross Campbell- comandă online aici-link;
- "Parentaj sensibil si inteligent" -Daniel J. Siegel, Mary Hartzell- comandă online aici-link;.
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Ce face un părinte grozav" -Erica Reischer- comandă online aici-link.
- "Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional" -Lindsay C. Gibson- comandă online aici-link;
- "Creierul copilului tău" -Daniel J. Siegel, Tina P. Bryson- comandă online aici-link.

*Mulțumesc prietenei mele Giorgiana Onici pentru bunăvoința de a-mi permite să utilizez fotografia de la începutul acestui articol.💗


Dacă este pentru prima dată când ai ajuns în micul meu univers, îți urez bun venit! O mulțime de articole utile pentru sănătatea fizică, psihică și emoțională te așteaptă să le "răsfoiești". Pentru a alege un subiect care îți place poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

duminică, 20 aprilie 2014

Cum să aduci magia în educație.. (+ recomandare film)

"Un profesor bun e prezent în amintirea elevilor, pe tot parcursul anilor de scoală. Un profesor fascinant este un maestru de neuitat. Un profesor bun caută elevii, un profesor fascinant e căutat de aceștia. Un profesor bun e admirat, un profesor fascinant este iubit. Un profesor bun se preocupă de notele elevilor săi, un profesor fascinant se preocupă să-i transforme în creatori de idei. A fi un maestru de neuitat înseamnă să formezi ființe umane care vor schimba lumea. Lecțiile sale de viață vor lăsa pentru totdeauna brazde adânci în solurile conștientului și subconștientului elevilor săi. Timpul poate să treacă și greutățile pot apărea, dar semințele sădite de un profesor fascinant nu vor fi distruse niciodată." - "Părinți străluciți profesori fascinanți" - Augusto Cury

"Omul sfințește locul" se aplică și când vine vorba de profesori. Fiecare dintre noi a avut pe parcursul anilor de școală măcar un profesor care să-l fi inspirat și să-i rămână în amintire pentru toată viața. Există oameni cu mult talent în sistemul de învățământ nu e nici o îndoială. Și totuși, există și oameni care deși la început au ajuns în sistem urmându-și pasiunea probabil și-au pierdut-o pe parcurs fie pe durata formării, fie după aceea din cauza stresului. Cert este că aceștia din urmă probabil nu-și dau seama că lasă amprente de neuitat în viața celor pe care îi educă și îi îndepărtează de tot ce înseamnă educație nu doar de școală.

Am găsit de curând și mi-a plăcut foarte mult discursul lui Chris Emdin în care acesta ne vorbește despre magia necesară pentru a putea fermeca și preda în același timp - o competență care ar trebui predată profesorilor. Îl dau mai departe aici cu speranța că va ajunge cumva la ochii și urechile celor care au puterea de a schimba ceva în ei înșiși dacă sunt la catedră sau în sistem dacă sunt la conducerea lui. Vizionare plăcută..


Filmul pe care îl propun astăzi este povestea adevărată a unui profesor cu suflet mare - Ron Clark - care și-a pus la treabă toată inventivitatea și toată pasiunea pentru a face educație într-una din cele mai rău famate școli publice din cartierul Harlem din New York. Și a făcut-o astfel încât în anul 2000 a primit premiul "Profesorul Anului" și a fost invitat să vorbească despre asta în show-uri de televiziune la Oprah Winfrey, Today Show și CNN. Și asta la doar 6 ani de la terminarea facultății în 1994. Devotamentul său a făcut să fie supranumit în media drept "educatorul Americii" și să fie distins de trei ori la Casa Albă. Pasiunea sa pentru educație și unitatea între oameni a transpus-o în trei cărți care au ajuns în scurt timp bestseller (iată ideile principale din una dintre ele: The Essential 55 - link).

Ron Clark (din fotografia de la începutul articolului) este acum o sursă de inspirație pentru mulți tineri și educatori din toată lumea și a reușit să pună bazele unei școli private (clasele 5-8) destinată copiilor defavorizați - The Ron Clark Academy – pentru înființarea căreia Oprah Winfrey a donat 365.000 $. Iată-l vorbind despre proiectul său în 2011 aici-link.

Prin ce metode a ajuns să fie iubit de către copii, prin ce miracol a reușit să comunice "altfel" cu ei și să-i inspire - veți vedea pe parcursul filmului cu titlul "Povestea lui Ron Clark". În rolul lui Ron Clark este Matthew Perry (cunoscut din serialul Friends), acesta fiind nominalizat la Globurile de Aur pentru prestația lui. Un film emoționant plin de inspirație ce ne dezvăluie căi de comunicare și relaționare minunate și atât de simple. Îl puteți viziona aici-link, aici-link sau aici-link, vizionare plăcută!
***
REMINDER:
- Te invit cu drag la un seminar nou-nouț: Trusa esențială pentru o viață FERICITĂ - în care am sistematizat conștientizări și instrumente de un real folos pentru următoarele 7 planuri esențiale: fizic, mental, emoțional, spiritual, socio-relațional, planul dezvoltării personalității și cel al procesului personal evolutiv. Este un seminar interactiv care, dincolo de informații și instrumente accesibile și utile, oferă o experiență transformatoare și vindecătoare pentru întreaga ființă. Primele sale ediții vor avea loc în: CLUJ-NAPOCA - 21-22 octombrie, BUCUREȘTI - 28-29 octombrieBRAȘOV - 4-5 noiembrie și IAȘI - 11-12 noiembrie. Descrierea completă a seminarului și celelalte detalii se găsesc AICI-LINK. Te aștept cu drag și bucurie 💗
- pe romașcani îi aștept cu drag la Serile de Inspirație și Povești din fiecare joi - detalii AICI-LINK.
***
Cărți recomandate:
- "Părinți străluciți profesori fascinanți " -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Burn-outul copiilor. Cum să-i ajutăm să nu clacheze" -Beatrice Milletre- comandă online aici-link;
- "Limbajul secret al copiilor" -Lawrence E. Shapiro- comandă online aici-link;
- "Cum sa te dezvolți odată cu copiii tai" -Seamus Carey- comandă online aici-link;
- "100 de căi pentru a crește copii fericiți" -Rimothy Sharp- comandă online aici-link;
- "Descoperă-ți elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link.
***
În cazul când ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, îți urez bun venit! "Firul roșu" al acestui site este dezvoltarea personală integrală definită aici (link). Poți căuta un subiect pe placul tău utilizând listele "Articole recomandate" și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare