"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta Divergent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Divergent. Afișați toate postările

duminică, 22 februarie 2015

Magia împărtășirii filmelor (+recomandare film)

Am fost și sunt pasionată de povești de viață indiferent de forma în care acestea sunt transmise: cărți, filme, teatru, piese muzicale, etc. Am observat că nu doar eu sunt așa, e ceva adânc impregnat în esența noastră, ceva ce vrea să se inspire și să culeagă experiență de peste tot, de parcă Universul întreg ar fi curios să experimenteze și să învețe cât mai mult. Eh.., probabil nu e doar "parcă", dar asta e altă poveste :))

Așa cum am mai spus, învățăm mult din poveștile de viață ale celorlalți și sunt chiar exerciții (fitness mental și emoțional) care le poate transforma în experiențe foarte apropiate ca amprentă de experiențele personale.


Amintindu-mi cât de mult m-au influențat pe mine anumite filme, m-am gândit cum ar fi dacă în școli s-ar viziona și dezbate câte un film pe săptămână. Acum două zile m-am bucurat să aflu că un astfel de proiect a fost deja implementat de baronesa Beeban Kidron în Marea Britanie cu copii între 5 și 18 ani.

Rezultatele acestui proiect minunat au fost uimitoare, producându-se schimbări importante în toți cei implicați. Puteți afla mai multe chiar din discursul emoționant al organizatoarei - Beeban Kidron, vizionare plăcută


Acum proabil se subînțelege motivul pentru care am propus spre vizionare pe acest blog peste o sută de filme 😍, iată o listă aici-link (filmele sunt incluse în articole).

Recomandare film:
Ideea perfecționării societății - astfel încât aceasta să ajungă cât mai aproape de armonia deplină - i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri și a constituit de nenumărate ori subiectul central al unor filme (multe dintre acestea recomandându-le aici pe blog, Equilibrium (link) și Păstrătorul (link) fiind doar două dintre ele.)

Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care explorează ideea unei noi organizări în societate -una în care fiecare om să fie "încadrat" la "locul" lui - acolo unde se "potrivește" ca profil genetic și psiho-emoțional. Este vorba despre ecranizarea romanului "Divergent" (primul din trilogia scrisă de Veronica Roth) - carte pe care Publicația The New York Times incluzând-o pe lista de bestseller-uri încă din prima săptămână de la lansare.

Romanul "Divergent" poate fi comandat online aici-link, iar filmul poate fi vizionat online aici-link, dar merită vizionat de pe DVD pentru calitatea excepțională a imaginii, sunetului, etc. dar și pentru experiența poveștii în sine. Pentru cei curioși, recomand și celelalte două volume ale trilogiei pe care le găsiți aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗