"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta vibratie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vibratie. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 august 2013

Miracolul unității în diversitate

Dacă ultimele lucruri pe care le-am adus pe blog au fost ca să ne mulțumească mai mult gândurile și mintea, poate că astăzi ar fi un moment potrivit să-i dăm și sufletului atenția cuvenită.
Un video pe care l-am văzut zilele trecute mi-a reamintit cât de...nebănuite sunt drumurile vieții și cum ne poartă aceasta pe cărări pe care nu ni le-am imaginat. Deși plecăm în timpul copilăriei cu niște vise, ajungem în adolescență să avem altele, iar pe măsură ce înaintăm în timpul nostru atât de relativ ajungem să găsim alte și alte lucruri care ne pasionează și ne împlinesc.

Așa s-a întâmplat și cu Eric Whitacre a cărui poveste de viață a început asemeni poveștii multor adolescenți cu visul de a deveni vedetă (în cazul lui vedetă rock) dar a continuat cu ceva cu totul neașteptat. Nu vă dezvălui nimic mai mult decât faptul că ceea ce a realizat ne poartă inimile în locuri unde mai greu putem ajunge singuri și ne demonstrează încă o dată că vibrația diversității (în toate sensurile acestui cuvânt) depășește în mod uluitor vibrația unicității.

* Efectul este maxim dacă părăsim orice ne-ar putea distrage pentru acest puțin timp și ar fi minunat ca din momentul în care începe muzica să ne ascultăm și emoțiile și felul în care acestea ne învăluie. Pentru că fiecare dintre ele ne spune ceva specific fiecăruia în parte. Vizionare plăcută prin ochii sufletului!


Dacă ți-a plăcut video-ul de mai sus, posibil să-ți placă și ce găsești aici (link), aici (link) sau un articol în care am povestit despre...a fi împreună, articol care poate fi găsit aici (link).  În cazul când îți plac poveștile de viață găsești mai multe aici (link).  
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Te mai aștept,
cu drag  *>:D< îmbrăţişare

joi, 31 ianuarie 2013

Vibrație, rezonanță, împreună


Acest "articol" nu este de citit ci de....simțit. De fapt, este un exercițiu de percepție a sentimentului pe care-l putem numi împreună. Deci...SIMTE energia! 😍


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 23 octombrie 2012

Un Univers sau mai multe? Multiversul demostrat științific!

Încă de multă vreme se vehiculează ideea mai multor Universuri și a mai multor dimensiuni. Și asta, după cum știți, nu doar în fizică.
Se pare însă că lucrurile tind să se clarifice cu o viteză ce crește exponențial.
În anul 2011 premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Saul Perlmutter (Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley, S.U.A.), Brian Schmidt (Universitatea Naţională din Australia) şi Adam Riess (Universitatea John Hopkins, S.U.A.) pentru descoperirea faptului că Universul este în expansiune.

În teoria stringurilor (corzilor) se postulează existența unor dimensiuni suplimentare ale spațiului și anume în loc de trei dimensiuni, se iau în calcul zece dimensiuni spațiale și o dimensiune pentru timp și astaa pentru a permite ca teoria să fie definită în mod consecvent.

Brian Greene - profesor la Universitatea Columbia - care are ca arie de cercetare această teorie, face prin cercetările sale legătura între descoperirea că Universul este în expansiune și teoria stringurilor și explică aceste descoperiri în cel mai simplu mod posibil în discursul său de mai jos. Vizionare plăcută!


Ce implicații au aceste descoperiri în viața noastră?
„Distanța” dintre aceste descoperiri și implicații depinde de fiecare dintre noi, de tipul întrebărilor la care căutăm răspunsuri, în cazul când aceste răspunsuri au nevoie și de dovezi științifice.
Poate că visele noastre din timpul somnului și experiențele trăite în stările de conștiină extinsă nu sunt doar vise și stări...ci existențe simultane în universurile paralele. :D
***
Câteva cărți deosebite despre Univers și realitate (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Realitatea ascunsă" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


marți, 9 octombrie 2012

Etapele transformării interioare (II)

Așa cum spuneam acum câteva zile aici (click!), transformările interioare prin care trecem ne pot aduce tristețe și/sau ne pot crea confuzii care ne dezechilibrează și ne scad vitalitatea.

Am observat însă că putem trece mai ușor peste aceste stări atunci când reușim să oferim minții noastre câteva explicații despre ceea ce ce se întâmplă.

Subiectul privind transformările interioare este unul vast deoarece suntem unici și ne manifestăm unic încât cu greu găsim tipare comune în mecanismele după care funcționează ființa noastră ca întreg.

* În acest context, țin să fac precizarea că cele două emisiuni făcute pe această temă nu se vor a fi rețete universal valabile ci doar puncte de vedere rezultate în urma unor introspecții susținute și de durată, care prin împărtășire pot declanșa în cei interesați propriile răspunsuri și explicații.

Acestea fiind spuse, iată câteva astfel de puncte de vedere privind diferența dintre compasiune și milă, iluzia recompenselor, noaptea întunecată a sufletului, renunțările forțate versus curgere naturală a lucrurilor, îndoiala ca autosabotaj, rezistența la nou, descoperirile științifice privind ADN-ul și importanța respirației în recăpătarea echilibrului într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului".

Vizionare plăcută!


Update: Partea I a emisiunii o găsiți aici-link.

Later edit: Articole recomandate în continuarea subiectului:
- Aspecte ale căutarii spirituale (1),
- Aspecte ale căutarii spirituale (2),
- Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare (3).


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Vei găsi aici informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme documentare sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 4 octombrie 2012

Etapele transformării interioare (I)


Fie că simțim la nivel profund, fie că doar la nivelul superficial al ființei, fiecare dintre noi trece prin transformări interioare care, în funcție de profunzimea lor, ne produc stări neplăcute, bulversante, uneori chiar greu de controlat.

Mărturisesc că nu-mi place cuvântul „etape” deoarece duce cu gândul la o anumită ordine ori, când vine vorba despre stări, noi oamenii suntem unici și ne manifestăm în mod unic, așa că nu poate fi vorba de o ordine a desfășurării stărilor prin care trecem și nici de o rețetă universal valabilă pe care s-o aplice cineva pentru a-și face drumul mai ușor.

Dar totuși se întâmplă ca unele stări să fie asemănătoare, astfel încât o discuție despre acestea ne poate oferi idei, ne poate produce click-uri specifice care să ajute la rezolvările propriilor situații prin care trecem.

Găsirea de astfel de puncte comune pe care le-am sesizat pe drumul transformării mele interioare și a multor persoane cu care am avut ocazia să comunic m-a determinat să propun această temă Mariei Avrămasca pentru o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii sufletului".

Despre motivele care ne determină să alegem calea transformării interioare, despre căi spirituale clasice și individuale, despre vibrații, întregirea ființei și legătura acestora cu extinderea conștiinței, despre piedicile și capcanele pe care le întâlnim pe drumul acestei transformări dar și despre rolul umbrei și al întunericului - câteva moduri de a privi aceste lucruri (unele chiar amuzante) găsiți în emisiunea de mai jos...

Vizionare plăcută!


Update: Partea a II-a a emisiunii o găsiți aici-link.

Later edit: Articole recomandate în continuarea subiectului:
- Aspecte ale căutarii spirituale (1),
- Aspecte ale căutarii spirituale (2),
- Renunțarea la căutarea spirituală NU e ceea ce pare (3).


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



vineri, 20 august 2010

Noutăți despre ADN -ul uman

Inca de la aparitia filmului "Apa", poate ca multi s-au gândit deja la faptul ca putem sa influentam prin gandurile si emotiile noastre nu numai apa ci si propriul nostru ADN.
Am primit zilele trecute pe mail un articol foarte interesant in legatura cu acest fapt pe care m-am gandit sa il postez aici pentru a-l impartasi si celor interesati de ultimele descoperiri. Iata-l:

"ADN-ul este influentat de cuvinte!

Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.
Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute Si popularizate. Restul de 90 % este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!

Cuvintele care vindeca

Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane.
Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la intamplare", ci sunt rezultatul ADN-ului.
Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului!
Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.
Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu "in vitro") reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.
Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat entuziasti la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfel sa repare anumite defecte genetice.
Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator!
In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).
Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand. Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa "lucreze" asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte.
Fiecare face propria revolutie interioara. Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma!
Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele "gauri de vierme" magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura. Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului.
ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit.
Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces Si informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie de milioane de ani.
Omul modern cunoaste doar o mica parte sub numele de intuitie. Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie.
Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.

Efectul de ADN fantomă

Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantoma".

"Gauri de vierme" microscopice

Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa "curga" prin "gaurile de vierme" activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala. Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.
In cartea lor "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis. Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, umanitatea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.

Conștiința de grup superioară

In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru - ADN-ul - fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in Internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.
Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.
Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit: cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca umanitatea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala. Ei sunt cunoscuti sub numele de "copii indigo" datorita aurei lor de aceasta culoare care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.
In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri declarviziune (conform cartii "Copii indigo din China" de Paul Dong). Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi iunfluentata de o constiinta de grup - nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann. Dar acestea sunt exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser - acela de manifestare "in aceeasi faza".

Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea

Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria "Civilizatiei de tip I". O umanitate care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o "Civilizatie de tipul II" ar putea avea control asupra energiilor din intreaga ei galaxie.

Conștiința de grup superioară creează ordine

Si acum, o adevarata "bomba": atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatoare incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatoare. Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitati The Global Consciousness Project.
ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 Si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.
In ceea ce priveste asa-numitele "gauri de vierme" (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de "gauri de vierme" se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.
Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 - 4 %.
Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea "Vernetzte Intelligenz"). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica), se inalta spre cer."

Surse : "Vernetzte Intelligenz" de Grazyna Fosar Si Franz Bludorf

De văzut și articolul de aici-link de Grazyna Fosar Si Franz Bludorf