Faptul că sistemul de învățământ este în colaps nu
mai este un secret pentru nimeni chiar dacă se întâmplă să nu aveți nici o
tangență actuală cu acesta. Zi de zi la TV, în ziare sau online vedem/citim
știri care au legătură cu inadaptabilitatea tinerelor generații care au de
parcurs diverse etape ale învățământului obligatoriu. După cum probabil știți,
nici învățământul universitar nu o duce mai bine, însă faptul că nu poți
răzbate spre o viață mai bună fără el face ca despre acesta să se vorbească mai
puțin.
Nu am găsit eu cele trei principii care pot salva
învățământul deși m-am gândit foarte mulți ani la posibile soluții în acet sens, însă îmi face mare plăcere să le aduc pe blog prin intermediul creatorului
acestora, o personalitate foarte cunoscută pe plan internațional - Sir Ken Robinson - speaker, autor de succes și consilier în educație cu o carieră
strălucită.
În cazul când ați mai fost pe această pagină l-ați
mai „întâlnit” în articolele de aici (link) și de aici (link) cu
discursurile sale relaxante și amuzante în același timp. Recunosc că sunt
vrăjită de oamenii care pot spune lucruri de maximă valoare sub această formă. Și mai recunosc că aș vrea să pun acest discurs în toate școlile din România și bineînțeles în comisia de la minister care se ocupă de învățământ. Puteți să ajutați cu un share poate ajunge măcar online la ei 😁
Iată discursul lui de luna trecută de la TED, sigur
o să vă placă, vizionare plăcută!
Educația nu se oprește după ce am terminat școala, indiferent de nivelul pe care am finalizat-o, pentru că noi toți evoluăm într-un fel sau altul. După ce intrăm în viața de adult, provocările devin mai complicate. De aceea, dezvoltarea personală are un rol foarte important pentru cei ce își doresc să se adapteze cât mai ușor la vremurile de profundă schimbare pe care le trăim. Câteva păreri despre aceasta am scris și aici (link).
***
Recomand cu toată inima cărțile lui Ken Robinson:
- "Descoperă-ți elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link;- "O lume ieșită din minți" -Ken Robinson- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți profesori fascinanți " -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link;
- "Burn-outul copiilor. Cum să-i ajutăm să nu clacheze" -Beatrice Milletre- comandă online aici-link;
- "Limbajul secret al copiilor" -Lawrence E. Shapiro- comandă online aici-link;
- "Cum sa te dezvolți odată cu copiii tai" -Seamus Carey- comandă online aici-link;
- "100 de căi pentru a crește copii fericiți" -Rimothy Sharp- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗