"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta dezvaluiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvaluiri. Afișați toate postările

joi, 8 mai 2014

Informații care mi-au schimbat viața (42)

Din cele mai vechi timpuri mintea oamenilor a fost urmărită de Marea Întrebare: Cum a apărut viața? Răspunsurile care s-au vehiculat de-a lungului timpului s-au schimbat odată cu evoluția științelor dar după cum știm, nici o descoperire nu a reușit să dea până în prezent un răspuns care să poată fi privit ca final și satisfăcător. Toate teoriile s-au oprit la Big Bang, dincolo de acesta este doar...întuneric (sau lumină, depinde din ce punct de vedere privim :))

Dacă înțelegerea esenței noastre adevărate (link) nu ar avea consecințe asupra modului în care percepem lumea și viața în general și asupra modului în care ne raportăm la Ceilalți, probabil am putea trece cu ușurință peste Marea Întrebare. Însă credințele noastre au consecințe foarte importante în aceste arii, determinând calitatea vieții noastre la nivel individual dar și la nivel de grup, popor, umanitate.

Doar un exemplu: dacă eu știu că eu și tu chiar avem aceeași esență – conștiința - doar că suntem expresii diferite ale acesteia, nu voi putea să te rănesc în nici un fel pentru că indirect m-aș răni pe mine însămi. În virtutea acestui principiu mă voi gândi profund măcar două-trei secunde înainte să reacționez la ceea ce îmi spui. Iar asta se aplică la oricare "eu și tu". Desigur, mai rămâne să înțelegem cu adevărat ce este conștiința – a cărei semnificație este esențială pentru înțelegerea principiului de mai sus.

Gândindu-mă la necesitatea înțelegerii acestor aspecte dau astăzi mai departe un documentar pe care îl consider prețios deoarece cuprinde călătoria unor renumiți oameni de știință contemporani spre acceptarea ideii de care vorbeam – a existenței "arhitecturii" inteligente a Universului (numită în film "design inteligent"). Cu un titlu sugestiv - "Dezvăluirea misterului vieții" – acest documentar este captivant nu doar prin informații ci și prin animațiile minunate pe care le conține, animații care parcă ne teleportează în interiorul celulelor și ne facilitează înțelegerea rapidă a informațiilor prezentate.


Veți întâlni pe parcursul filmului părerile următorilor savanți:
Stephen C. Meyer – doctor în istoria și filozofia științei titlu obținut la Universitatea Cambridge, director al Centrului pentru Știință și Cultură de la Institutul Discovery, autor al cărții Semnatura din celulă : ADN-ul și dovada Design-ului Inteligent;
Paul Nelson - doctor în biologie (titlu obținut la Universitatea din Chicago), specialist în filozofia biologiei, profesor în cadrul programului de masterat în știință și religie la Universitatea Biola;
Michael J. Behe - doctor în biochimie (titlu obținut la Universitatea din Pennsylvania), profesor la Universitatea Lehigh din Pennsylvania, autor al cărții "Cutia neagră a lui Darwin" considerată de National Review una dintre cele 100 cele mai importante cărți ale secolului XX;
Jonathan Wells – doctor în biologie celulară (titlu obținut laUniversitatea Berkeley), doctor în studiul religiilor (Universitatea Yale), cercetător senior la Institutul Discovery, autor și coautor a mai multe cărți de valoare;
Jed C. Macosko – doctor în chimie (titlu obținut la Universitatea Berkeley), profesor de biofizica de la Universitatea Wake Forest (Winston – Salem);
Scott Minnich – doctor în biologie (titlu obținut la Universitatea de Stat din Iowa), profesor asociat în cadrul catedrei de Microbiologie la Universitatea din Idaho, membru senior al Centrului pentru Știință și Cultură de la Institutul Discovery, membru al Societatii Internationale pentru Complexitate;
Dean H. Kenyon – doctor în biofizică (titlu obținut la Universitatea Stanford), profesor emerit de biologie la Universitatea de Stat din San Francisco, cercetător asociat în cadrul NASA - Ames Research Center;
William A. Dembski – doctor în matematică, doctor în filozofie, masterat în psihologie, masterat în statistică, master în studii teologice, studii post-doctorale în informatică (la universități precum MIT, Princeton, Notre Dame, Dallas), membru senior al Centrului pentru Știință și Cultură de la Institutul Discovery din Seattle și director executiv al Societatii Internationale pentru Complexitate;
Phillip E. Johnson – doctor în drept (titlu obținut la Universitatea din Chicago), co-fondator director al Centrului pentru Știință și Cultură de la Institutul Discovery, este considerat de mulți a fi „tatăl mișcării în favoarea design-ului inteligent al Universului.

Vizionare plăcută!


"Avem nevoie de o viziune asupra lumii întemeiata pe ştiinţă, dar care să nu nege bogăţia naturii umane şi validitatea altor moduri de cunoaştere în afara celor ştiinţifice." - Dalai Lama.

O carte minunată a cărui titlu spune deja ceea ce cuprinde este "Războiul viziunilor asupra lumii" scrisă de Deepak Chopra și Leonard Mlodinow și poate fi comandată online de aici (link) - transportul fiind gratuit oriunde în țară.

Informații științifice de mare valoare care au legătură cu subiectul de mai sus se găsesc și în documentarele de aici (link), aici (link) și aici (link). Merită toată atenția și ceea ce există aici (link).
***
Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți spun bine ai venit! Sper să găsești informații utile și daruri frumoase pentru sufletul tău. Poți căuta mai ușor subiectele care te interesează utilizând lista cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



joi, 27 martie 2014

Dezvăluiri importante care nu se găsesc în cărțile de religie

Mulți oameni au renunțat să mai creadă în ceva dincolo de realitatea materială în principal din cauza unor conexiuni care lipsesc în majoritatea curentelor de gândire și/sau a întrebărilor la care acestea nu au reușit să ofere un răspuns plauzibil. Cum textele vechi au fost interpretate și reinterpretate cu fiecare transcriere sau traducere, acestea s-au transmis de-a lungul istoriei fiind modificate după voia fiecărui traducător, astfel încât unele lucruri din respectivele scrieri au ajuns până la noi mai "încurcate" cu fiecare versiune.

Așa stând lucrurile m-am gândit că este cel puțin interesant să vedem ce răspusuri a găsit la Marile Întrebări un om care a lucrat cea mai mare parte a vieții sale în interiorul sistemului religios, chiar la vârful acestuia. Este vorba despre Miceal Ledwith - fost profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. Este cunoscut pentru apariția sa în documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link), dar și pentru un alt documentar interesant pe care l-am adus pe blog aici (link).

Materialul video de mai jos este un interviu realizat de curând de domnul Cristian Mureșanu - pe care îl felicit din nou pe această cale pentru interviurile de mare valoare pe care le realizează pentru TVR Cluj. Interviul a fost structurat în 5 episoade (fiecare reprezentând câte o emisiune), video-ul de mai jos cuprinzând primele 4 din cele 5 emisiuni (*ultima parte va fi difuzată dumincă 30 martie la ora 18.30 și va putea fi vizionată pe acest-link). Structura interviului este următoarea:

Episodul 1 din 5:
Partea 1 - Vindecarea unei maladii incurabile - mielită transversă
Partea 2 - Vindecarea unei maladii incurabile (continuare) - neuropatie periferică
Partea 3 - Speculaţii şi teorii despre istoria limbii şi a poporului român
Episodul 2 din 5:
Partea 1 - O zi de muncă la Vatican
Partea 2 - O întâlnire cu Dalai Lama
Partea 3 - Un incident cu Padre Pio
Partea 4 - Vânătoarea de vrăjitoare în Evul Mediu
Partea 5 - Rolul femeii în conducerea bisericii
Partea 6 - Misterele scrierilor apocrife
Partea 7 - Enigma mormântului lui isus şi al Mariei Magdalena
Episodul 3 din 5:
Partea 1 - Moaştele sfinţilor şi superstiţia
Partea 2 - La cină cu Nelson Mandela
Partea 3 - Secretul de la Rennes-Le-Chateau, Iisus, Maria Magdalena și codul lui da Vinci
Partea 4 - Adevărata misiune a lui Isus
Partea 5 - "Salvatorii" omenirii de dinainte de Isus Cristos
Partea 6 - Mitul vârstei Universului de 6000 ani
Partea 7 - Vindecarea nu pică din cer
Partea 8 - Mitul păcatului originar
Episodul 4 din 5:
Partea 1 - Mituri despre facerea lumii şi cartea Genezei
Partea 2 - Biblioteca Vaticanului şi arhivele secrete
Partea 3 - Adevăruri tulburătoare despre Papa Ioan Paul al II-lea şi Cardinalul Joseph Ratzinger
Episodul 5: (ultima parte din cele 5) care va fi difuzat dumincă la ora 18.30 - și pe care îl veți putea vedea online aici-link - va curprinde următoarele subiecte:
Partea 1 - Mitul credinţei în Diavol
Partea 2 - Giulgiul din Torino şi teoria crucificării

Dar până duminică, pentru o cât mai bună înțelegere a ansamblului de idei, cred că merită toată atenția primele 4 părți ale interviului (*toate 4 fiind în video-ul de mai jos). Mai în glumă mai în serios, recunosc că m-am abținut de la un titlu de genul "Dezvăluiri incendiare de la fostul consilier al Papei..." :)) nu pentru că interviul n-ar fi meritat ci pentru a nu intra în rândul celor care își atrag cititorii prin titluri cât mai șocante. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


O carte foarte interesantă (în limba română) scrisă de Miceal Ledwith și Klaus Heinemann are titlul:
- "Proiectul Sfera" și poate fi comandată online aici (link) transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Celelate articole unde există materiale cu Miceal Ledwith se găsesc aici (link), aici (link) și aici (link). Despre câmpul conștiinței se găsesc dovezi științifice aici (link) dar și multe informații importante aici (link).
***
În cazul când ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi să-ți fie de folos pe drumul tău spre o viață mai bună. Listele "Articole recomandate", Resurse video" și cea a cuvintelor cheie - coloana din dreapta - te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul care te interesează. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Post editare: Iată și episodul 5, vizionare plăcută!

joi, 23 ianuarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (33)

Ideea nemuririi (în corpul fizic) i-a fascinat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Frica de moarte, de necunoscut, a avut o contribuție importantă în nașterea acestei fascinații. În timp, ideea nemuririi s-a transferat din generație în generație, din ce în ce mai mulți oameni dăruindu-și timpul și energia pentru a găsi soluții de prelungire a vieții la infinit.

Întradevăr, ideea că nu ar fi nimic "dincolo" de această realitate este una înfricoșătoare pentru mulți oameni. Atât de înfricoșătoare încât unii sunt în stare să facă orice pentru a rămâne aici, în materie. Ray Kurzweil este unul dintre acești oameni. Povestea vieții sale, experiențele prin care a trecut și credințele sale, i-au modelat viața încă din adolescență având ca rezultat omul care este astăzi: unul dintre cei mai importanți experți în domeniul inteligenței artificiale. Inventator și vizionar, pionier în domeniul tehnologiei de recunoaștere a vocii și al keyboard-urilor muzicale electronice și în multe alte domenii interdisciplinare, "geniu fără repaus" – cum îl numește Wall Street Journal sau "mașina gânditoare ultimativă" - cum îl consideră revista Forbes. Este autorul legii întoarcerilor accelerate (link) privind singularitatea tehnologică (link) și este posesorul unui imperiu de firme născute în vederea implementării unui număr impresionant de invenții proprii. Așa stând lucrurile, Ray Kurzweil are tot timpul și energia necesare căutării asidue a vieții fără moarte.

Până aici totul e...de bine, cum spune românul. Doar felul în care își imaginează acesta omul de mâine, omul nemuritor, nu e chiar de bine. Cel puțin din punctul meu de vedere nu e. Foarte pe scurt: el consideră că omul de mâine (nemuritorul) va fi o combinație om+mașină+inteligență artificală, dar foarte puțin om. Deși la prima vedere s-ar putea crede că este doar un om care...visează prea mult, perspectiva sa asupra viitorului este rezultatul extrapolării modului accelerat în care evoluează tehnologiile de astăzi și cercetarile științifice.

Implicațiile unui astfel de viitor sunt imense și prea multe pentru a fi măcar enumerate într-un articol. Dacă luăm în discuție doar faptul că aceste tehnologii sunt dependente de existența curentului electric și tot am avea mult de discutat. Să ne gândim doar la faptul că o furtună solară poate "bulversa" câmpul electromagnetic al Pământului și ne poate face să "uităm" de curentul electric (și de tot ce implică existența acestuia) pentru căteva zile sau luni...(link1, link2). 

Nu îmi doresc un astfel de viitor și cred că omul, această ființă atât de complexă, poate mult mai mult de atât. Poate găsi în el însuși puterea de a se regenera și își poate "trezi" numeroasele sale abilități ce așteaptă "cuminți" în ADN-ul său (în fragmentul care nu a fost decodificat). Poate o mulțime de lucruri și mai ales le poate face fără ca upgrade-urile sale să depindă de tehnologii. Dar despre asta am tot vorbit și în celelalte articole.

Documentarul se numește "Omul Transcendent" și explică pe scurt multe dintre ideile prezentate de Ray Kurzweil în cartea sa "Singularitatea este aproape: Când oamenii transcend biologia" (link). De ce propun filmul de mai jos dacă nu sunt de acord cu ideile lui Ray Kurzweil? Pentru că este un exemplu foarte bun de tipul "așa nu" (referindu-mă aici la regimul de viață al acestuia) și deoarece, vizionându-l ne putem forma o imagine de ansamblu privind rezultate de ultimă oră obținute de lumea științifică și cât de accelerat evoluează știința. Veți alege fiecare informațiile cu care sunteți de acord. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


Recomand cărțile lui Ray Kurzweil tuturor celor care vor să pătrundă mai adânc în perspectiva acestui vizionar de excepție (transport gratuit oriunde în țară):
- "Epoca mașinilor spirituale" - comandă online aici-link,
- "Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 16 ianuarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (32)

Ce ai simți dacă nu ai ști nimic despre această lume și ai privi acum pentru prima dată un documentar despre Univers? Ce ai simți privind Pământul din spațiu, sistemul solar în ansamblu și apoi galaxia noastră? Ce ai simți dacă ai vedea pentru prima dată de sus, în ansamblu, minunatele peisaje ale planetei noastre?

Știm cu toții că lucrurile cu care ne-am obișnuit nu ne mai uimesc și prin urmare nu le mai prețuim sau, cel mult, le prețuim dar foarte puțin. De aceea, uneori e bine să ne reamintească cineva valoarea lor, e bine să ni le dezvăluie într-o nouă lumină. Astfel...

Nu pot să știu ce ați simți voi referitor la întrebările cu care am început, însă eu m-am traspus într-o astfel de stare anesteziindu-mi lucrurile pe care le știu. Le-am pus într-un colțișor al hard-ului (memoriei) și am privit cu uimirea unui copil documentarul de mai jos. E drept, sub influența realizatorului și povestitorului 😁.

Mi s-a părut fantastic! De aceea nu pot să-l țin doar pentru mine și îl dau mai departe aștăzi aici.

Documentarul de mai jos, numit "Minunile Universului", reprezintă două părți (din patru) ale unei serii realizate de BBC, Discovery Channel și Science Channel sub conducerea lui Brian Cox care este fizician, doctor în fizica particulelor de energii înalte. Este de asemenea membru al Societății Regale de Cercetare Universitară (Royal Society University Research), membru al Consiliului de Astronomie și Fizica Particulelor al Universității din Manchester și al grupului de cercetare numit Fizica Energiilor Înalte din cadrul aceleiași universități. Momentan acesta lucrează pentru experimentului ATLAS la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva.

Brian Cox este cunoscut publicului și ca prezentator al multor programe de ştiinţă din cadrul BBC, stimulând prin darul său de prezentare popularizarea multor subiecte precum astronomia şi fizica particulelor elementare (de macrocosmos la microcosmos...ce frumos). Citeam undeva că a mărturisit cum ajuns să iubească aceste domenii datorită emisiunilor binecunoscute ale lui Carl Sagan din anii '80.

Ceea ce m-a uimit și ce consider minunat la Brian Cox este felul în care a îmbinat pasiunile sale, cele mai importante fiind aceea pentru fizica particulelor și astronomie și cea pentru muzică, acesta fiind membru al trupei rock DARE (la clape, cel din dreapta în foto). O altă fațetă minunată a lui Brian Cox este candoarea și felul în care se bucură contemplând minunile Universului, candoare care consider că a avut un rol foarte important în conservarea aspectului său fizic (și cu siguranță, implicit asupra sănătății sale), îl puteți vedea aici (link) la cei 44 de ani ai săi.

Faptul că părerile sale referitoare la apariția acestui Univers diferă un pic de ale mele, consider că nu este un lucru atât de important, deoarece documentarul conține prea multe informații utile pe lângă cele referitoare la acest subiect. Cu siguranță fiecare va alege din film doar lucrurile cu care rezonează, de aceea am considerat important să îl promovez.

Cele 4 episoade ale seriei "Minunile Universului" au titlurile: "Destinul", "Praf de stele", "Căderea" și "Mesagerii". Pe primele două le-am reunit în primul video, următoarele fiind mai jos. Sper ca această călătorie propusă de Brian Cox să vă aducă în suflet o stare minunată de uimire și prețuire pentru Universul în care ne-am întâlnit cu toții. Vizionare plăcută!

(* îmi pare rău pentru reclame, acestea aparțin site-ului ce găzduiește materialele video.)




"Ce lucru minunat este acela de a fi parte a acestui Univers." - Brian Cox

Articole conectate sunt multe pe această pagină, însă dacă ar fi să recomand aș alege pe cele de aici (link) și aici (link), dar și seria celor 4 documentare bulversante cu renumitul Brian Greene care pot fi vizionate 
aici (link 1)aici (link 2)aici (link 3) și aici (link).
Recomand astăzi câteva cărți pe care le consider valoroase tocmai pentru că ne oferă atât de multe puncte de vedere încât să putem construi propriile conexiuni și alege propriile rezonanțe (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Cosmos" -Ervin Laszlo, Jude Currivan- comandă online aici-link;
"Universul într-un singur atom" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Peisajul cosmic" -Leonard Susskind- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Universul din nimic" -Lawrence M. Krauss- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 6 decembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (28)

În aceste vremuri în care suntem atât de ocupați cu asigurarea celor necesare vieții de zi cu zi, ne rămâne destul de puțin timp să ne punem întrebări. Ne rămâne puțin timp să observăm lucruri care, deși sunt aproape evidente, sunt mai puțin observabile "din fugă". Unul dintre aceste lucruri uimitoare este misterul existenței noastre pe planeta albastră Pământ.

"Cei mai mulţi cercetători trec uşor peste faptul că lumea e şi ordonată şi inteligibilă. Partea sa inteligibilă cred că e extraordinară, pentru că una e să accepţi că Universul e ordonat, alta e să constați că e ordonat într-un asemenea fel încât fiinţele umane să îl poată înţelege, iar acesta e un lucru extraordinar!"

Citatul de mai sus este din filmul pe care am ales să-l dau mai departe astăzi - "Planeta Privilegiată". Este un documentar realizat după cartea cu același titlu scrisă de astronomul Guillarmo Gonzalez împreună cu filosoful Jay Richards. Studiile care au condus la apariția cărții acestora (și implicit la apariția filmului) au adus la lumină date științifice absolut uimitoare care evidențiază probabilitatea infinitezimală ca existența noastră să fie produsul hazardului.


Oricare ar fi credințele noastre privind originea noastră, a planetei Pământ și a (Multi/)Universului ca întreg, filmul este o încântare datorită datelor științifice de mare valoare pe care le conține (unele foarte puțin cunoscute) dar și datorită conexiunilor dintre acestea, conexiuni care fac posibilă înțelegerea concluziilor la care cei doi cercetători au ajuns.

Iată alte trei idei din film:
- "Avem un Univers care este fin acordat nu numai pentru apariţia vieţii dar care are şi o structura matematică frumoasă şi elegantă. O astfel de structură pe care să o putem descoperi."
- "Se pare că, oricare ar fi fost sursa Universului, aceasta a intenţionat să conţină și observatori care să-l descopere."
- "E ceva în legătură cu Universul care nu poate fi explicat doar prin forţele impersonale ale naturii şi ale atomilor care se ciocnesc cu alţi atomi. Aşa că, pentru a-l putea explica trebuie să te îndrepţi către ceva dincolo de acest Univers."

Consider că filmul își merită pe deplin locul în seria cu titlul de mai sus și sper ca vizionarea acestuia să vă aducă multă bucurie și noi conexiuni, cel puțin în măsura în care mie mi-a adus. Vizionare plăcută! (*** dacă nu apare automat, subtitrarea în română se setează din butonul cu formă de rotiță din bara de jos a player-ului - după ce porniți filmul)


O legătură strânsă cu acest subiect au și informațiile pe care le găsiți aici (link), însă pentru o înțelegere mai cuprinzătoare recomand documentarele din seria NOVA pe care le găsiți aici (link 1), aici (link 2) și aici (link 3) și aici (link 4). Toată seria "Informații care mi-au schimbat viața" poate fi accesată cu un click aici (link).
***
În cazul când ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, mă bucur să-ți urez bun venit! Poți alege un subiect pe placul tău folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 30 august 2013

Cele patru întrebări fundamentale

"Viaţa înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să ştim ce se află în spatele următoarei înălţimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înţelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să ne punem în continuare întrebări."  (Allie - Taken [2002] )

Mi-am amintit astăzi acest citat din filmul Taken (al lui Spielberg pe care l-am recomandat aici (link)), pentru că știu că foarte mulți oameni sunt urmăriți de întrebări în fiecare zi, în fiecare clipă, chiar și în clipa aceasta, acum, și știu câtă energie pierdem cu toții când mintea noastră își macină continuu întrebările.
Dintre toate întrebările pe care ni le punem în fiecare zi, există unele care persistă în mintea noastră deoarece răspunsurile lor sunt greu de dat, iar cele pe care le-au dat ceilalți nu corespund lucrurilor pe care le simte inima noastră ca fiind adevărate. Pentru că, după cum știm, liniștea nu se așterne în noi înșine până când ceea ce simțim în interiorul nostru nu coincide cu ceea ce gândim.

Întrebările care spuneam că persistă sunt cele patru întrebări fundamentale:
Cine sunt eu?
De unde am venit?
Ce ar trebui să fac cu viața mea?
Ce se întâmplă după moarte?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări căutările noastre se îndreptă în diverse direcții și suntem în stare să dăruim ani din viața noastră doar pentru a găsi măcar o piesă din puzzle-ul uriaș pe care îl reprezintă Răspunsul.
Mi-am amintit astăzi citatul de mai sus și pentru faptul că astăzi mi-a reapărut în "vizor" un film pe care l-am vizionat mai demult și consider că a venit vremea să-l recomand și aici.
Nu îl recomand pentru ca cineva să preia răspunsuri prefabricate ci pentru că știu că fiecare poveste a căutărilor cuiva stimulează în noi formulări proprii ale unor răspunsuri, iar valoarea răspunsurilor proprii nu se compară cu nimic altceva. Altfel spus doar viziunea proprie formată de acestea așterne în fiecare dintre noi liniștea minții și a sufletului.
Filmul pe care l-am regăsit azi - "Universul Hamburger" - este realizat de Miceal Ledwith - profesor de teologie și președinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani (Irlanda), fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani. În cazul când ați vizionat documentarul documentarul "What the Bleep Do We Know" (pe care l-am recomandat aici-link) vă veți aminti de prezența lui acolo. Dacă acum este pentru prima dată când auziți de Miceal Ledwith vă pot spune că, chiar și în cazul când nu sunteți de acord cu nici una din părererile acestuia, filmul constituie măcar un generator de întrebări, ceea ce cred că este foarte important. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cartea:
- "Proiectul Sfera" - autori Miceal Ledwith, Klaus Heinemann - comandă online aici-link - transport gratuit.
Dacă ați văzut deja filmul de mai sus, merită să vizionați și materilele care se găsesc aici-link și aici-link.
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

marți, 20 august 2013

Informații care mi-au schimbat viața (15)

Mulți oameni de știință spun că universurile paralele există și chiar cred că nu ne mai putem îndoi de asta. Că este greu de acceptat ideea, se înțelege de la sine. Asta deoarece minții noastre îi este greu să-și imagineze cum ar fi să avem un număr infinit de replici ale noastre ale fiecăruia și cum ar fi să nu putem controla cu ce-și ocupă acestea timpul...😂

Numai că din ce în ce mai mulți oameni simt intuitiv că există ceva dincolo de noi, ceva mult mai mult decât ne putem închipui, ceva care deocamdată nu poate fi cuprins cu mintea și explicat rațional. Că ar cam trebui să trecem dincolo de ideea unicității este un alt subiect. Motivul pentru care este cazul să conștientizăm măsura infinității posibilităților l-am găsit cuprins concentrat în citatul următor:

"Știm acum că energia întunecată reprezintă peste 70% din Univers, materia întunecată cam 20%. La un calcul simplu ne dăm seama că abia înțelegem (științific) maxim 10% din Univers, dar 90% rămâne un mister. Conștientizând această realitate trebuie să fii foarte precaut înainte să spui că ceva este imposibil."  - Harold E. Puthoff

Trecând dincolo de necesitățile impuse de teoriile științifice privind existența universurilor paralele, la prima vedere este greu să găsim motive să ne intereseze acest subiect deoarece pare foarte îndepărtat de viețile noastre practice. Pare foarte îndepărtat de nevoile zilnice pe care le presupune viața de zi cu zi.

Eu cred că aparentul dezinteres pe care îl avem față de astfel de subiecte este determinat de ceva care există la nivel subtil, de ceva ascuns în fiecare dintre noi, anume teama de multitudinea posibilităților în care s-ar putea desfășura un eveniment și gândul că am putea avea cu toții "dreptate" :)). Am rostit cuvântul teamă deoarece, dacă ar fi așa, nu am mai avea motive să ne contrazicem pe nici un subiect, fapt care pare foarte plictisitor într-o lume în care încă ne hrănim energetic foarte mult din conflicte. Cu alte cuvinte există o teamă că am putea rămâne flămânzi de conflicte.

Dar..., eu cred că existența universurilor paralele vine să confirme experiențele pe care le avem în tărâmurile de "dincolo" de această realitate (numite de unii autori stări de conștiință extinsă), experiențe pe care mulți oameni încă le pun pe seama construcțiilor subconștientului, denumindu-le vise (când au loc în somn) sau halucinații (când sunt trăite în stare conștientă).

Poate că aș fi și eu tentată să cred că sunt vise sau halucinații dacă nu ar fi atât de reale și dacă nu ar implica și conștiența simțurilor de "aici" așa cum mi-au descris multe persoane care au trăit astfel de experiențe. Dar pentru că articolul de astăzi este dedicat universurilor paralele voi lăsa subiectul privind astfel de experiențe deschis pentru o altă ocazie.

Filmul documentar de astăzi - "Univers sau Multivers" - își merită pe deplin locul în seria "Informații caremi-au schimbat viața" (link) deoarece are puterea de a schimba total percepția noastră despre acest Univers așa cum îl imaginăm acum. Are capacitatea de a explica pe înțelesul tuturor ce goluri din cosmologie umple teoria existenței Multiversului și care sunt dovezile care susțin ideea existenței lui.

Deși acest film zdruncină zdravăn percepțiile și credințele de toate zilele iar asta ar putea crea o stare de neliniște, mie mi-a adus multe răspunsuri și mi-a facilitat multe conexiuni între experiențe asemeni celor descrise mai sus și explicațiile acestora. Conexiuni de genul: "Asta înseamnă că toate lucrurile pentru care nu mi-am găsit timp să le fac au fost poate făcute de o copie de-a mea, în alta parte" - idee spusă de unul dintre fizicieni în film. Ori asta nu-mi poate da decât o stare de pace.

Filmul este realizat tot sub conducerea lui Brian Greene după cartea sa "Textura Cosmosului: Spațiul, Timpul și Textura Realității" și reprezintă ultima parte din seria celor patru amintite în ultimele patru săptămâni.

Documentarul poate fi înțeles în mod independent, însă pentru o privire globală este recomandată și vizionarea celorlalte trei din serie pe care le puteți accesa aici (link 1), aici (link 2)  și aici (link 3). Vizionare plăcută și cu folos!


Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).

Ca și în cazul celorlalte trei episoade, recomand cărțile lui Brian Greene care au, așa cum am mai spus, darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns în căsuță mea virtuală, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Poți alege un articol din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 13 august 2013

Cele 4 "porți" prin care va trece omenirea în următorii ani

Atunci când vorbim despre viitor este bine să ne amintim că fiecare alegere din fiecare moment (atât la nivel individual cât și la nivel de societate) modifică efectiv istoria. Nu sunt cuvinte prea mari, e pe bune. Chiar dacă alegerile sunt sau nu conștiente, realitatea se modifică permanent, modelându-se asemeni unui fluid.

Acesta este motivul pentru care nu cred în previziuni ci în probabilități - lucru despre care am vorbit și în alte articole. Astfel, un eveniment se va întâmpla cu o probabilitate mai mare cu cât numărul de oameni care fac alegeri ce converg în acel sens este mai mare. 

Desigur, putem oricând să facem o "previziune" luând în considerare condițiile existente la un moment dat, dar previziunea respectivă va fi valabilă numai în raport cu condițiile acelui moment. Nu fac nici o referire la universurile paralele deoarece lucrurile pe care le-am amintit mai sus s-ar complica mult prea mult.:))


Am vrut doar să reamintesc aceste lucruri deoarece doresc să împărtășesc o discuție foarte faină despre viitorul omenirii. Este vorba despre o emisiune în care sunt expuse multe informații de mare valoare printre care și patru "porți" (sau praguri, cele mai probabile) prin care va trece omenirea în următorii ani. Expunerea este făcută de un remarcabil om de știință român, un OM pe care am onoarea să-l cunosc personal, domnul fizician Andrei Dorobanțu - cercetător în cadrul Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele.

Despre Universul privit ca rețea, despre fizica cuantică și implicațiile ei în viața noastră actuală și viitoare, despre comuniunea dintre științe și transcendent/spiritualitate și despre predicțiile de care vorbeam mai sus - totul în termeni foarte simpli - într-o emisiune de excepție realizată de conf.univ.dr. Matei Georgescu care îl are ca invitat pe domnul fizician Andrei Dorobanțu. Merită fiecare minut, vizionare plăcută!


REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă faină, de suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 26-30 august, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum să trăim în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
O altă emisiune cu domnul fizician Andrei Dorobanțu cu titlul CERN, Universurile Paralele și Călătoria în Timp - găsiți în articolul de aici-link. Tot despre universurile paralele și aici-link.

Pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în tainele universului recomand cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;
- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;
- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 16 septembrie 2012

Creierul - uimitorul computer uman - noi descoperiri

           Așa cum spuneam și în alte articole (aiciaici și aici), complexitatea mecanismului care este corpul nostru este un subiect care mă pasionează și mă face să păstrez legătura cu noile descoperiri din genetică, neuroștiințe, etc. Dintre minunatele “componentele” ale corpului nostru - creierul, acest computer uimitor cred că păstrează cele mai multe aspecte legate de funcționalitate ce nu au fost explicate până în prezent.
Deoarece știm că mintea este cea care, prin activitatea ei excesivă de analiză, ne împiedică de multe ori să ne găsim calea spre liniștea și armonia ființei, consider că orice nouă înțelegere legată de modul cum funcționează creierul ne poate aduce mai aproape de găsirea de noi modalități de armonizare a întregului organism.
În acest context m-am bucurat foarte mult când am găsit discursul lui Vilayanur Ramachandran, neurolog cunoscut pentru valoroasele sale descoperiri în domenii precum neurologia comportamentală (ce studiază bazele neurologice ale comportamentului, memoriei și cogniției) și psihofizica vizuală (ce studiază relațiile de determinare dintre stimulii fizici și senzațiile și percepțiile pe care aceștia le produc). Vilayanur Ramachandran este profesor în cadrul Departamentului de Psihologie de la Universitatea California din San Diego și director al Centrului pentru Creier și Cogniție al aceleiași universități.
În pasionantul său discurs TED, acesta vorbește despre felul în care studiul leziunilor creierului a adus noi informații despre modul de conectare între regiunile acestuia și despre iluziile care pot fi induse în minte de astfel de leziuni.
Faptul că revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”, sunt încă două argumente care mă fac să cred că acesta merită aceste 22 de minute de atenție din partea noastră.
Vizionare plăcută!


Pentru cei care vor să afle mai multe despre descoperirile realizate pe această temă recomand cartea scrisă de Vilayanur Ramachandran -Phantoms in the Brain- comandă online aici-link- carte despre care Oliver Sacks spune că este "una dintre cele mai originale și accesibile lucrări de neurologie ale acestor timpuri".
Recomand de asemenea cartea "Ce ne spune creierul" - scrisă tot de V. S. Ramachandran, tradusă în limba română - comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗